Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Fragmentul al nouălea.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Baraba fusese prevăzător.  

Avea chiar acolo în Ierusalim pe cineva de încredere care îi păstra în pivniţa casei sale, în cea mai mare taină, un vas de lut în care se aflau monede de aur. O amforă elină cu două torţi înalte, conică în partea de jos a vasului, pentru a putea fi înfiptă sau îngropată mai uşor în pământ. Se aflau în acel vas atâta aur încât dacă ar fi reuşit să plece cu mica sa avere în altă parte, ar fi dus o viaţă lipsită de prea multe griji.  

Spera doar să-l găsească pe omul său de încredere şi să-şi recupereze aurul, însă totul trebuia făcut cu prudenţă pentru că ştia bine că procuratorul Ponţiu Pilat îi dorea capul şi nu trebuia să rişte nimic deocamdată. Mai era şi arhiereul Caiafa care îl avea acum la degetul său mic şi trebuia să-l asculte şi să-i facă pe plac până va fi prins un prilej favorabil ca să poată scăpa. O singură mâhnire avea şi aceea era însemnul roman de pe braţul său. Fusese însemnat ca pe o vită şi acest lucru lovise adânc în orgoliul său. Nutrea însă speranţa că va găsi un vraci, un tămăduitor sau pe orcine care i-ar fi putut acoperi în vre-un fel infamul semn. Ar fi mers până acolo încât ar fi suportat jupuirea pielii în locul respectiv, doar, doar, să nu se mai cunoască însemnul blestemului roman.  

Îşi aduse aminte de gestul făcut de procuratorul Ponţiu Pilat cu puţin timp în urmă pe treptele pretoriului, în urma căruia fusese dus la fierăria fortăreţei Antonia.  

Acel gest al procuratorului avea să-l simtă imediat pe propria piele căci în momentul în care cercul înroşit în foc fusese alipit pe braţ, soldatul ţinu pecetea de fier înfierbântat până la roşu, mult mai mult decât ar fi fost necesar, iar apăsarea fu atât de puternică încât atunci când fierul fu tras cu rapiditate înapoi, îşi pierduse cunoştinţa din cauza durerii. Ţipase din toţi rărunchii, ţinut de patru ostaşi, care îl loviseră de mai multe ori.  

După ce leşinase, cineva aruncase peste dânsul o găleată de apă pentru că procuratorul îl ceruse înapoi pe treptele din pretoriu în faţa mulţimii în cel mai scurt timp.  

Rememorând faptele scăpă un oftat în care ura se amestecase în mintea sa cu durerea şi dorind să nu se mai gândească la acele clipe chinuitoare îşi aduse aminte de cealaltă viaţă a sa, aceea de demult, uitată, care avusese cândva un crez, iar acel crez fusese mişcarea zelotă, însă desele certuri interne între membrii frăţiei, unele sfârşindu-se cu răfuieli sângeroase, ori dorinţa de putere a unor lideri, îl făcuseră să-şi piardă încrederea în idealurile mişcării. De aceea abandonase încet, încet, legăturile cu tovarăşii săi şi începu mici atacuri tâlhăreşti care mai apoi prinseră amploare şi se transformară cu vremea în adevărate lovituri organizate atât de bine şi gândite în aşa fel, încât îi înspăimântase chiar şi pe romani, iar aceştia prin procuratorul Ponţiu Pilat aflat în reşedinţa sa din Cezareea puseră după un timp un premiu pe capul său. Baraba plănuise apoi nişte atacuri asupra unor mici transporturi de aur şi argint, atacuri încununate de succes de altfel. Faima sa crescu cu timpul destul de mult, încât din Mediterana până dincolo de deşertul Iudeei şi din Cezareea Philipi până în Edom cu toţii auziseră de el, iar caravanele negustorilor plăteau sume considerabile unor însoţitori înarmaţi care să-i scape de eventualele atacuri ale tâlharilor. De multe ori aceşti însoţitori înarmaţi erau însă oameni tocmiţi chiar de el, ori dacă nu erau tocmiţi de el erau înţeleşi cu aceştia şi ridicau sume frumoase pentru ca negustorii să poată trece prin locurile în care mişunau tâlharii. Iar uneori negustorii plăteau şi tot erau jefuiţi.  

Acest fapt avu urmări nefaste pentru economia Iudeii, pentru că negustorii şi comercianţii crescuseră preţurile, deoarece spuneau ei, trebuiau să plătească taxe şi romanilor dar şi lui Baraba, printr-o ciudată ,,concurenţă” care rezistase destul de mult timp. De multe ori însă, faptul că negustorii crescuseră preţurile din cauza tâlharilor nu era chiar adevărat, şi mulţi puneau în spatele vestitului tâlhar fapte pe care acesta nu le comisese niciodată dar care serveau intereselor comerciale ale unora cum nu se poate mai bine, iar lui şi cetei sale îi sporeau faima zi de zi.  

Baraba se complăcu un timp în acestă situaţie şi afla şi el de multe ori fapte pe care le săvârşise, deşi nici el nici ceata lui nu se aflaseră acolo, şi nici nu poruncise ceva oamenilor săi.  

La început acest lucru îi alimentă orgoliul gândind că acest lucru îi sporea faima, iar numele său ajunsese astfel mai de temut, însă după un timp îşi dădu seama că ce se petrecea era de fapt împotriva lui fiindcă acuzele se înmulţeau tot pe spatele lui şi mai erau şi alte cete de tâlhari care organizau lovituri banditeşti, mai mici ca amploare decât ale lui şi de multe ori faptele acelora reveneau tot în spatele lui.  

Oamenii lui de încredere şi care îl cunoşteau cu adevărat, deşi nu mulţi, erau foarte bine organizaţi iar în popor socotiţi fiind de unii drept haiduci, aveau oarecare sprijin, deşi, deseori cetele sale îi furau şi jefuiau şi pe cei mai puţin bogaţi. Baraba nu era însă naiv din acest punct de vedere. Ştia să facă, în compenasaţie, deci din interes, mici pomeni unor oameni sărmani, văduve, orfani sau tot felul de bolnavi, ologi sau chiar leproşi, pe care îi miluia cu mici sume de bani aşa încât faima sa de ajutător al celor năpăstuiţi se răspândi foarte repede şi ajunsese cunoscut şi faimos. Dar acest lucru se întâmpla în paralel cu activitatea lui Iisus din Nazaret care şi el făcea binefaceri în popor. Auzindu-i o dată pe tovarăşii lui vorbind despre profetul taumaturg care făcea minuni în Iudeea, Galileea precum şi în alte părţi, îi apostrofă pentru faptul că unul dintre ei rostise despre Iisus cum că acesta ajunsese foarte vestit. Spunând acestea ceilalţi înţeleseră că Baraba era de fapt invidios pe faima profetului în popor. Tâlharul ştia totuşi prin metodele lui să se facă şi el iubit în popor. La una din lovituri, în urma căreia pusese mâna pe o pradă mai măricică, dădu o sumă consistentă unui biet ţăran care-l adăpostise fără ca acesta să afle dintru început cine era ,,drumeţul”, iar faima sa de ajutător al celor săraci crescu atât de mult încât numele lui ajunse în sfârşit la urechea procuratorului Ponţiu Pilat, dar şi a tetrarhului Irod Antipa, în ţinuturile Galileei şi Pereei, ori în Itureea sau Trahonitida lui Philip. Prin scrisori, procuratorul îi anunţa pe tetrarhi hotărârea sa de a nimici cetele de tâlhari. Nu era însă prea la îndemână acest lucru. În lungul rutelor comerciale pe care le jefuia, Baraba ajunsese să aibă, ajutoare şi iscoade care îl puneau imediat în gardă, asupra celor ce se petreceau în locul respectiv.  

Şi astfel cetele conduse de el prinseseră cu timpul curaj şi împreună cu tovarăşii săi nu se sfiau să atace nici micile grupuri romane care efectuau diverse transporturi, mai ales dinspre portul Ioppe cum îi spuneau romanii sau Yaffo cum îl denumeau evreii.  

Conjuraţia lor trăia în locuri pustii, în peşteri săpate uneori chiar de ei in rocile moi ale versanţilor arizi, verticali, aproape lipsiţi de vegetaţie şi de apă. Intrările în grote lor erau strâmte, însă odată depăşit acest prag se deschideau încăperi largi unde stăteau cu toţii acolo împreună cu vitele, cu oile, grânele ori proviziile lor. Tot în aceste grote care înaintau mult sub versanţii abrupţi aveau săpate gropi care atingeau pânze de apă subterane şi aveau deci mici izvoare captate în mici cuvete care le asigurau apa atât lor cât şi animalelor. Puteau deci sta în aceste ascunzători mai mult timp, în vremuri de restrişte sau atunci când furtunile de praf şi nisip băteau cu furie dinspre ţinuturile de dincolo de Iordan.  

Dar, odată dată porunca, oamenii procuratorului Ponţiu Pilat încercaseră să afle câte ceva despre tâlhari preţ de mai multe luni, însă nu reuşiseră să strângă prea multe informaţii, fiind o taină pentru toată lumea unde îşi aveau aceştia ascunzătorile precum şi modul lor de a da lovituri. De aceea chiar procuratorul Ponţiu Pilat ticlui un plan bine pus la punct pentru a-i prinde pe briganzi, intuind că se va alege şi cu ceva din asta.  

Baraba deranjase astfel stăpânirea romană şi se făcuse vinovat şi de moartea mai multor legionari, de naţionalitate siriană e-adevărat. Şi dacă de multe ori, stăpânirea, plictisită fiind cu probleme administrative, ori din anumite motive politice, se făcea că nu vede astfel de nelegiuiri, acum, dintr-odată îşi întorsese braţul acuzator asupra noii probleme apărute şi care ajunsese repede persuasivă, problemă care cerea de altfel o rezolvare imediată. Dar povestea aceasta, cu tâlharul care trebuia prins, căzuse la timp pentru procurator care spera să-şi mai spele obrazul înaintea Senatului Romei, care-i şi aflase câteva din ilegalităţile financiare.  

Gândea deci că împăratul l-ar fi trecut şi el cu vederea pentru acuzele formulate de iudei,  

s-au l-ar fi iertat de acuzaţii precum deturnările de fonduri pe care el le făcuse în dauna Marelui Templu de la Ierusalim, pentru construcţia acelui apeduct în sfânta cetate. Iudeii se răsculaseră atunci pe motiv că procuratorul îşi însuşise o parte din aurul Templului iar Ponţiu Pilat înăbuşise răscoala în sânge, crucificându-i pe câţiva din aceştia, fapt care nu fu pe placul magnificului Tiberius când află faptele. Drept care, după discuţii cu consilierii şi favoriţii săi şi în ciuda tuturor evidenţelor, magnificul hotărî totuşi să-i mai acorde un răgaz procuratorului din motive practice, poate pentru a-i prinde pe tâlharii de care acesta scria în scrisorile sale, recuperându-se astfel sumele lipsă, dar după care Senatul ar fi acţionat în consecinţă, dând mână liberă noului guvernator din Antiohia, Lucius Vitellius pentru deschiderea unei anchete la Ierusalim şi în Cezareea Maritima. Răgazul acordat procuratorului şi anularea oricăror măsuri punitive se datora însă şi faptului că Lucius Vitellius nu se afla în Antiochia, acolo unde îşi avea reşedinţa, fiind angajat în observarea câtorva lupte răzleţe cu parţii lui Artabanus al II-lea Arsacidul, şahul Persiei.  

Acelor senatori care ceruseră destituirea procuratorului, Tiberius le dădu următorul răspuns: ,,Mai întâi va trebui să acopere sumele lipsă.”  

Adversarii procuratorului nu se dădură însă bătuţi şi aduseră aminte împăratului că Ponţiu Pilat fusese devotat lui Lucius Aelius Seiano, prefectul gărzii pretoriene pe care Tiberius se răzbunase deja aspru în anul 17 de la începutul domniei sale. Tiberius nu luă însă nici o măsură mai ales că un grup de senatori îi trimisese o scrisoare în care se arăta că procuratorul Iudeei era în tratative cu şeicii din Arabia Felix printr-un om al său trimis acolo. Acest lucru precumpăni în decizia lui Tiberius care oricum nu avea chef de schimbări tocmai atunci în pragul unui război cu perşii lui Artabanus.  

Împăratul era mereu foarte interesat de situaţia financiară a provinciilor imperiului iar în acele timpuri ochii săi erau aţintiţi şi asupra Iudeei unde veştile pe care le primea erau din ce în ce mai proaste. Consilierii săi îl informau destul de corect despre situaţia de acolo iar Tiberius ştia că veştile erau reale pentru că actele şi mai ales impozitele care soseau de acolo spuneau totul, iar informatorii săi relatau aceleaşi lucruri. Taxele impuse poporului evreu colectate de publicani, acei vameşi foarte mult huliţi în popor, păreau a fi mai consistente, însă, la Roma ajungeau sume mai mici decât cele pronosticate şi în timp funcţionarii imperiali din Roma impuseră un plan de corectare a deficienţelor, care nu fu respectat însă de procuratorul Ponţiu Pilat din diferite motive, printre cel mai des invocat fiind acela că iudeii se răsculau foarte des, ceea ce era şi asta destul de adevărat, dar şi achiziţiile de război care cântăreau şi ele foarte mult erau de vină, iar administraţia procuratorului trimitea periodic la Roma liste cu cheltuieli din ce în ce mai mari. Grupul de senatori care se aliaseră împotriva procuratorului Ponţiu Pilat se mări cu noi membri iar el ştia şi de ce. Ca să o duci bine în provincii trebuia să trimiţi periodic daruri către Senat dar şi către senatori, în particular, sau măcar unora dintre ei iar asta era mita care avea rang de lege nescrisă în Roma. Imediat cum nu mai făceai acest lucru îţi făceai implicit şi duşmani. Mai avea însă în Senat patricieni care îi apreciau activitatea iar ceea ce făcuse Hasim din Rekem acolo în Yemen îi spălase cumva obrazul procuratorului. Erau însă mulţi care susţineau că Ponţiu Pilat se îmbogăţise, în funcţie fiind iar asta era de neiertat. De neînţeles pentru unii, Tiberius, care fu informat despre acest lucru de câţiva consilieri nu reacţionă în nici un fel ci doar porunci să se trimtă procuratorului o mustrare scrisă. Aşa îşi dădu seama procuratorul că i se dăduse mână liberă pe mai departe în provincia Iudeea, punându-se capăt astfel zvonurilor care spuneau că va fi înlăturat cât de curând.  

Aşa că, răsuflând uşurat, procuratorul Ponţiu Pilat, porunci lui Naulius şi casierilor săi, să însemneze monedele aflate în trezoreria din Cezareea Maritima, în secret, pentru a-l putea prinde pe tâlhar.  

Modificarea se rezuma la o simplă martelare a dinarilor care aveau chipul cezarului Tiberius şi anume, prin distrugerea unei litere de pe faţa monedei.  

Puse în circulaţie şi urmărite atent prin agenţi, monedele puteau da de urma tâlharilor.  

Ponţiu Pilat bănuia şi se şi baza pe faptul că Baraba şi oamneii lui topeau aurul şi argintul furat, în mici ateliere clandestine pentru a i se pierde urma şi pentru a-l integra intereselor cetei, însă procuratorul miza mai ales pe faptul că o anumită sumă era păstrată intactă pentru diferite cheltuieli. Potrivind totul intereselor sale, procuratorul mai adăugă ceva la pagubele făcute de Baraba, punând în spatele tâlharului sume de bani mult mai mari, sume care după spusele unora păreau a fi chiar diferenţa dintre sumele iniţiale şi cele deturnate de procurator cu ocazia deschiderii şantierului la apeductul de la Ierusalim atunci când după spusele unora, îşi însuşise o parte din aurul Templului. Evreii mocneau de ură din acest motiv, însă procuratorul ţinu să comunice capilor acestora că apeductul era absolut necesar la Ierusalim iar partea romană cheltuise şi ea o avere cu prospecţiunile şi cu inginerii aduşi de la Roma plus sclavii care trebuiau întreţinuţi şi păziţi. Iudeii se plânseră din nou lui Tiberius însă de această dată acesta dădu câştig de cauză procuratorului.  

Ponţiu Pilat înţelegea că i se oferise doar un răgaz de către Tiberius. Cu mica sa armată el avea o misiune dificilă la sud de Siria, unde mai ales în Iudeea, răscoalele se ţineau lanţ, iar împăratul ştia că procuratorului nu-i era chiar uşoară misiunea sa. Dar ştiau cu toţii, în faţa magnificului, odată şi odată, tot trebuia să dai socoteală.  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Fragmentul al nouălea. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1301, Anul IV, 24 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!