Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1286 din 09 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Al optulea fragment.(continuare)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Arhiereii Caiafa şi Anna dar nu numai ei, ci şi mulţi din partidele saducheilor şi a fariseilor, adică aproape tot Sinedriul, aveau oarecari temeri deoarece grecii aveau mare influenţă în Ierusalim pe lângă autorităţile romane, iar pe lângă împăratul Tiberius aceştia aveau o trecere deosebită, ştiind cu toţii că acesta se autoexilase vreme de şapte ani în insula Rhodos pe timpul domniei lui Octavian Augustus. Tiberius vorbea de altfel elina cu un accent aproape perfect, fiind totodată şi un mare admirator al culturii elene. Arhiereul Caiafa simţea îngrijorat că povestea cu Iisus din Nazaret nu se terminase şi nici nu avea să se termine prea curând.  

Chiar dacă lucrurile nu erau tocmai cum le gândise, îşi spuse că orice prevedere era binevenită, de aceea el era hotărât ca de acum înainte să facă exces de zel, numai şi numai ca adepţii lui Iisus din Nazaret să fie reduşi la tăcere pentru totdeauna. De altfel, într-o discuţie cu socrul său Anna, arhiereul avusese convingerea că ajunsese arhiereu în mod providenţial, ca să stea în faţa învăţăturii eretice a celui pe care tocmai reuşise să-l înlăture şi să păstreze nealterate vechile aşezăminte prin orice mijloace fie ele ortodoxe fie neortodoxe.  

Mai avea însă de luptat împotriva moştenirii ideologice a acelui Iisus, ştia asta, şi nu putea să aprecieze cât de greu trebuia să fie lucrul acela, însă nădăjduia că acţionând energic şi fără milă avea să-i biruiască pe adepţii noii secte în cel mai scurt timp. Acum însă îşi dăduse seama că făcuse o greşeală când îl arestase doar pe Iisus în acea noapte, deoarece realiza că trebuia să-i fi prins pe toţi ucenicii săi atunci în grădina Ghetsimani. Însă nu era timpul pierdut. Cu puţină răbdare toate puteau fi puse la punct. Ceea ce era mai îngrijorător şi de fapt lucrul cel mai grav, era că printre simpatizanţii acelui Iisus se regăseau, pe lângă oamenii obişnuiţi care nu aveau preferinţe politice, şi oameni proveniţi din toate clasele sociale şi politice cu oarecare pondere în Iudeea, deci erau şi farisei şi saduchei, irodieni sau zeloţi, ba chiar indivizi care părăsiseră anumite secte şi orientări religioase care de care mai dubioase, din Ierusalim, secte care erau cam vre-o douăzeci la număr, în acea vreme în marea cetate. Însă, ceea ce nu înţelegea prea bine arhiereul era că sclavii, erau cei mai aproape de cuvintele şi învăţătura galileanului.  

Deşi societatea iudaică accepta sclavi, totuşi aceştia aveau un statut aparte faţă de statutul sclavilor romani spre exemplu. Societatea iudaică accepta sclavii ca o necesitate, însă aceştia aveau anumite drepturi, iar uneori erau trataţi chiar omeneşte. Iar legea iudaică stipula că un sclav trebuia eliberat după şapte ani, fapt nemaiîntâlnit la nimeni dintre popoare. În cazul în care sclavii acceptau circumcizia şi deveneau adepţi ai cultului iudaic puteau fi chiar eliberaţi şi integraţi în societatea iudaică ca membri. În societatea romană sclavii însă nu aveau nici un drept, nu erau consideraţi cu statut de persoană (presonae) ci erau socotiţi lucruri (res) şi erau cam pe acelaşi plan cu animalele, însă uneori depindeau de mila stăpânilor lor şi mai ales de gradul de cultură al acestora. Trataţi cu brutalitate şi ţinuţi în cele mai vitrege condiţii, de muncă forţată şi de suprimare a oricăror drepturi, era de la sine înţeles că ideologia lui Iisus din Nazaret avea să fie o ameninţare reală şi pentru puterea romană reprezentată de procuratorul Ponţiu Pilat dar şi pentru marii preoţi şi arhierei precum Caiafa şi Anna ori pentru tetrarhul Irod, deoarece Iisus, locuitor al Nazaretului din Canna Galileei care se afla în tetrarhia acestuia, făcuse mulţi prozeliţi prin Tiberias cetatea de scaun a tetrarhiei, de pe malurile Mării Galileei şi avea mulţi adepţi şi printre aşezările de acolo: Capernaum, Betsaida, Korazim ori Magdala.  

Arhiereul Caiafa realizase că nazarineanul reuşise să ducă la urechea adepţilor săi un anumit tip de mesaj care prindea unui anumit tip de individ aflat în toate stratele sociale, politice, administrative, religioase, ba chiar se făcea auzit şi în casele păgânilor romani fiindcă şi acolo ajunsese să facă prozeliţi. Auzise de la un om al său de Claudia Procula consoarta lui Ponţiu Pilat, că ar fi fost şi ea adeptă a acelui Iisus iar acum nu mai încăpea îndoială că era, dar ce putea face? De Iosif din Arimateea şi de bătrânul fariseu Nicodim nu se mai îndoia oricum. De aceea, nici Ponţiu Pilat şi nici arhiereul Caiafa nu înţelegeau de ce mesajul galileeanului reuşise să prindă atenţia şi consideraţia unor oameni care nu aveau nevoie de nimic, fiindcă viaţa fusese darnică cu ei. Înţelegeau, şi unul şi altul că sclavii, dorind privilegii şi drepturi aveau toate motivele să creadă în vorbele şi ideile lui Iisus, însă era de neînţeles pentru amândoi de ce oameni care nu duceau grija zilei de mâine, precum Iosif din Arimateea, Nicodim, sau Claudia Procula ori alţii şi alţii printre care mulţi greci, unii dintre ei foarte bogaţi, se raliaseră de-a lungul a doi, trei ani noii secte, părăsindu-şi credinţele lor idoleşti. Un apropiat al său, un bun cunoscător al problemelor generate de secta lui Iisus, îi vorbise la un moment dat de ,,universalitatea mesajului lui Iisus”.  

Arhiereul Caiafa îl apostrofase pe acela pentru că: ,,gândise ca un învăţat athenian” însă în sine îi dădu totuşi dreptate. Dar care era ,,universalitatea” mesajului lui Iisus? se întrebase arhiereul atunci. Spionii lui îi relataseră că acesta ştiuse să-şi facă prieteni prin toate clasele sociale. Însemna deci că galileeanul era foarte inteligent dacă reuşise acest lucru. Arhiereul nu tăgăduise asta. Se ştia că Iisus intrase în casa unor personaje de cea mai joasă speţă: vameşi, funcţionari corupţi până în măduva oaselor, oameni de la marginea societăţii, tot felul de neica nimeni, ori îşi împărtăşea tovărăşia cu foşti infractori mărunţi şi femei de moravuri uşoare, pe care le mai şi apărase prin tot felul de subterfugii. Trebuia însă să recunoască şi faptul că Iisus şi mesajul său intraseră şi în casele unor oameni de vază: farisei, mari latifundiari, ori bancheri, ori chiar în casele unor cetăţeni romani, cărora le sucise mintea cu vorbele sale meşteşugite. Îngrijorător era şi faptul că acel Iisus câştigase adepţi şi printre oamenii învăţaţi, mai puţin printre învăţătorii de lege iudei, însă extrem de mulţi printre învăţaţii elini, printre profesorii şi dascălii lor. Arhiereul Caiafa şi ceilalţi membri din Sinedriu căutaseră o vreme să-l denigreze pe Iisus în public prin zvonuri şi bârfe, sau insinuări rostite la predici în sinagogi sau pe la colţuri, în pieţe şi târguri, prin hanuri şi case de găzduire. Mai marii iudeilor alocaseră dealtfel pentru aceste activităţi pe mulţi dintre oamenii lor. Mai întâi zvoniseră că Iisus umblă cu o femeie sau cu mai multe, unele din ele fiind foste prostituate şi că are şi copii cu ele. O altă bârfă susţinea faptul că în peregrinările lor unde erau numai între bărbaţi, aceştia se dedaseră orgiilor bahice precum şi altor lucruri şi mai dubioase. Un timp treaba funcţionase pentru că acuzaţiile erau luate de bune de adversarii lui Iisus, de creduli sau de tot felul de păcătoşi precum şi de cei care luau în deşert ideile şi istorisirile despre nazarinean.  

Ceilalţi însă, care erau adepţii lui, spuneau că acesta făcea lucruri minunate peste tot pe unde trecea, deci nici vorbă de orgii bahice sau altceva, iar unele iscoadele spuneau că lucrurile de care se povestea nu erau nici a mia parte din numărul lor. Fusese şi el informat desigur, de către spioni, care relatau aceste lucruri cu multă uimire. Dar una din aceste pretinse minuni i se păru arhiereului că le întrecea de departe pe toate prin viclenia cu care fusese pusă la cale de secta galileeanului. Spionii săi îl informaseră deci, că Iisus însoţit de adepţii săi predicase pe un munte de pe lângă Betsaida, iar la sfârşit mulţimea care venise să-l vadă pe acesta, dorea să mănânce, însă foarte puţini mai aveau cu ei ceva de mâncare, pentru că Iisus îi îndemna pe oameni ca la adunările sale să se ţină post şi înainte şi uneori şi după aceste adunări la care el predica şi la care se rugau cu toţii îndemnaţi fiind de el, cu multă râvnă, iar mulţimea părea să-l asculte şi să-l urmeze în orice făcea. Asta relataseră spionii. Fiecare dintre cei veniţi avusese desigur câte ceva de mâncare prin traiste ori prin desagi însă ceea ce avusese fiecare se isprăvise, pentru că de data aceea, mulţimea ascultase cuvântul galileeanului mai mult decât de obicei şi de aceea flămânziseră cu toţii până peste poate, inclusiv ucenicii săi. Arhiereul Caiafa credea însă despre acest lucru că mulţimea nu stătuse după dânsul potrivit voii sale, ci doar pentru faptul că acela făcuse farmecele sale obişnuite. Mai departe, arhiereul află toată povestea şi o interpretă în propria sa viziune. Iată cum: Înfometaţi fiind cu toţi cei prezenţi acolo, ucenicii veniseră la Iisus şi îl rugaseră să dea drumul mulţimilor, fiindcă doreau să mănânce, şi să se ducă deci fiecare să caute ceva alimente prin satele apropiate. Aici arhiereul Caiafa sesizase următorul aspect. Acela că, Iisus ţinea mulţimile după el, deoarece ucenicii îl rugaseră să le dea drumul acestora. Arhiereul fusese convins că Iisus cu puterile sale vrăjitoreşti ţinea mulţimile după dânsul cu o aşa forţă şi putere necurată încât aceştia chiar de ar fi vrut să plece nu ar fi putut, legământul vrăjitoresc fiind foarte puternic. Iscoadele povestiră apoi cum Iisus poruncise ucenicilor săi să dea de mâncare mulţimii, iar aceştia i-au răspuns că nu aveau decât doi peşti şi câteva pâini pe care un copil le avea în coşul său şi care fusese adus şi pus înaintea galileeanului. Era deci foarte, foarte puţin pentru a hrăni mii de oameni. Imposibil de fapt. Apoi, se petrecuse ceva de neînţeles, iar spionii săi îi relataseră lucrul acesta, pentru că se aflaseră destul de aproape şi fuseseră cuprinşi de uimire dar şi de o mare frică. Ei au povestit cum Iisus a luat coşul acela, a rostit o rugăciune şi a început să împartă peştii şi pâinile care săltau în coş ca şi cum cineva cu o mână nevăzută punea totul acolo împingând acestea în sus peste marginea coşului. Văzând aceasta toţi cei aflaţi acolo întindeau mâinile către Iisus apucând ce se scotea din coş dar îndată ce se scotea ceva de acolo, alte pâini şi alţi peşti se revărasau peste marginea coşului iar ucenicii scoteau şi dădeau mai departe din mână în mână hrana mult aşteptată. Iar spionii relataseră că peştele părea a fi proaspăt şi foarte bun la gust iar pâinile erau rumene, proaspete şi foarte gustoase, fiindcă mâncaseră şi ei alături de ceilalţi, ca să se convingă că totul era adevărat. Oamenii puseseră imediat foc fiindcă se aflau într-o zonă cu mărăcini uscaţi şi vreascuri de arbuşti, totul bun pentru un foc cu puţin jar şi în decurs de câteva ceasuri toată lumea gustase deja din bunătăţile scoase doar dintr-un singur coş.  

Acestea erau relatările.  

Arhiereul Caiafa, păstrându-şi calmul şi nedorind să credă o iotă din ceea ce i se relatase îşi întrebase spionii dacă nu văzuseră vre-un car acoperit cu frunze de finic, tras pe acolo mai pe la umbra unui copac, însă aceştia răspunseră că nici pomeneală de aşa ceva.  

-Adică n-aţi observat nimic în jurul vostru, nu-i aşa? întrebase arhiereul cu suspiciune. Şi asta deoarece priveaţi cu toţii ţintă la înşelătorul Iisus!  

-Nu, n-am observat nimic mărite arhiereu! rostiseră aceştia cu toţii.  

-Proştilor! Aţi fost traşi pe sfoară, îi mustrase el atunci. Din cei cinci mii de oameni strânşi acolo, câţi puteau sta în jurul coşului şi al acestui Iisus în aşa fel încât să vadă cineva clar ce se petrece acolo? Să vă spun eu. Ucenicii lui şi cam atât. Ceilalţi situaţi puţin mai încolo habar n-aveau ce se petrecea acolo, putea să plouă cu dinari de argint, mai spusese arhiereul Caiafa cu neîncredere.  

-Peştele ăla...fusese adus acolo de undeva, că doar nu căzuse din cer? exclamase el, înfuriat. Iar pământul...pământul...şi împrejurimile le-aţi văzut? La picioarele lor ce se afla? Aţi văzut ceva suspect? continuase el.  

-Nu, îi răspunseră oameniii lui, pământul într-adevăr nu îl puteam vedea pentru că era multă lume în jurul lor iar prin împrejurimi n-am avut timp să cercetăm pe îndelete fiindcă nimeni nu s-a gândit la asta.  

-Aşa?! Eraţi cu ochii după nenorocitul ăla de coş. Şi-au râs de voi nepricepuţilor!  

-Se prea poate mărite arhiereu, murmurară câţiva dintre ei, într-adevăr era multă aglomeraţie acolo, iar pe jos n-am văzut nimic pentru că nu prea puteai vedea ceva. Lumea se îngrămădea într-acolo! Cu toţii aproape dădură din cap afirmativ, privindu-se însă cu neîncredere unii pe alţii.  

-Şi totuşi prealuminate arhiereu, spuse unul dintre ei, nici vorbă de vreun car cu peşte tras mai la o parte. Iisus acesta vorbise tuturor puţin mai înainte şi toată lumea stătuse jos aşezată într-o ordine desăvârşită. Am fi văzut orice încercare de a...  

-Să taci! aproape că strigă arhiereul. Şi-a bătut joc de voi. Iluzii, vrăjitorii, farmece...Asta v-a făcut! Mulţi dintre ei dădură afirmativ din cap. Unul din spionii săi însă rămăsese ferm în declaraţia sa.  

Şi, spre surprinderea şi amărăciunea arhiereului, acela era unul din cei mai isteţi şi mai abili informatori pe care-i avea în soldă.  

-Eu unul ştiu ce am văzut mărite arhiereu, şi să-mi fie cu iertare, nimeni nu mă poate întoarce cu nimic de la cele ce cred eu! spusese acesta.  

-De ce spui asta? întrebase arhiereul surprins.  

-Fiindcă am fost pe urmele acestui Iisus, mărite arhiereu după cum mi-aţi poruncit, în mai multe rânduri şi în mai multe locuri, şi deşi am fost sceptic la început nu pot decât să declar că ceea ce am văzut cu ochii mei întrece închipuirea şi nu pot să spun decât că totul este adevărat. Dacă erau nişte farmece şi nişte vrăjitorii acestea, cum se face că peştele era peşte şi nu amăgiri? Cum se face că foamea ne era foame şi peştele ne-a potolit foamea? A fost o înşelătorie numai pentru noi sau pentru toţi cei cinci mii de bărbaţi cu femeile şi copiii lor cu tot? Iar înşelătoriile nu potolesc foamea!  

Arhiereul Caiafa îl privise pe sub sprâncene cu buzele strânse într-un rictus.  

-Hm! Vom mai vedea! Poate îl vom chema la templu pe acest Iisus ca să ne arate taina lucrării sale, dar veţi vedea că se va eschiva şi nu va veni. Este deci împotriva noastră. Pe faţă! În timp ce împărţea bani informatorilor săi, arhiereul îi mai spuse acelui om pe un ton aparent calm.  

-Ascultă Omer..., acest Iisus... poate să facă pe unii care singuri vor şi doresc, să-i creadă magiile, vrăjitoriile, sau ce-or mai fi ele. Alţii care nu vor să creadă, nu-i pot crede vorbele meşteşugite. Dar tu, după cum văd, eşti deja de partea cealaltă! Arhiereul sperase să-l pună la punct pe acel Omer, un arab convertit la iudaism. Însă acela nu păru prea înfricoşat de tonul aspru.  

-Am tăcut prea mult timp mărite arhiereu despre acest Iisus. Mi-am irosit timpul denigrându-l pe acela pe la colţuri de stradă de lucruri pe care nu le-a comis fiindcă am fost umbra lui pe la toate adunările sale. Acum însă nu se mai poate aşa! Să nu vă fie cu părere de rău însă eu nu mai arunc o vorbă nelalocul ei despre omul acesta! Unii spun că este Mesia cel aşteptat. Eu nu ştiu aceasta. Ştiu însă că ceea ce am văzut este adevărul adevărat pentru că oricât ar încerca cineva, adevărul nu poate fi ascuns, nu poate fi şters, nu poate fi ucis, nu poate fi îndepărtat, nu poate rămâne nerostit! El iese la iveală pentru că este singurul nostru prieten adevărat fără de care nu putem trăi în linişte!  

Omer tăcu şi îşi încrucişă mâinile aşteptând replica arhiereului care nu avea să întârzie.  

-Iată! spuse arhiereul Caiafa arătându-l cu degetul în faţa celorlalţi. Din duşman al acelui răzvrătit a devenit ucenic al lui! Iată încă o dovadă că acest Iisus umblă cu tot felul de vrăjitorii. I-a sucit minţile în aşa fel încât acesta ar fi în stare acum să-şi sacrifice totul, doar ca să spună că-l susţine pe înşelătorul acela. Ce dovadă mai mare vreţi? Aşa a făcut înşelătorul şi cu pâinea şi peştele de v-a păcălit pe toţi. Iar acesta şi-a vândut sufletul pentru un peşte şi un coltuc de pâine, spusese arhiereul arătând din nou spre Omer.  

-E doar adevărul mărite arhieru, spuse calm Omer.  

-Să taci! spuse arhiereul ridicând tonul şi încruntându-şi privirea. De v-ar fi dat înşelătorul aur şi nestemate aş fi crezut că v-aţi plecat lui din această cauză. De v-ar fi dat mărire şi stăpânire iarăşi aş fi crezut. Dar că v-a dat un peşte fript şi o bucată de pâine ca să-l credeţi pe el..., asta întrece orice închipuire!  

Arhiereul tăcu privind acuzator către Omer. Acela nu mai spusese nimic, ci aruncându-i o privire indiferentă plecă fără să-i mai spună o vorbă. Arhiereul Caiafa nu mai spuse nici el nimic însă gândi că răzbunarea sa trebuia să-l ajungă pe Omer pentru ofensa adusă lui. Cât mai curând. Realizase atunci dar şi mai târziu că acel Iisus pe care îl subestimase până atunci, era cu mult mai periculos decât se aşteptase. În acelaşi timp arhireul gândea că e o datorie a sa faţă de credincioşi de a veghea la integritatea conştiinţei religioase a poporului şi duşmanul său cel mai periculos deveni din acel moment acel Iisus căruia unii îl supranumiseră deja cu acel apelativ de Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Se gândise încă de pe atunci că după înlăturarea lui era posibil să mai aibă de furcă cu adepţii şi ucenicii acestuia, dar n-ar fi crezut niciodată că vor cădea în plasa galileeanului chiar oameni din fieful său. De aceea, acum după ce Iisus devenise trecut, dorea să-l ţină pe Baraba la loc sigur şi să-l folosească împotriva oricărui ucenic sau adept care ar fi încercat să-i unifice iarăşi în vreun fel pe simpatizanţii noii secte. Cu alte cuvinte, arhiereul gândea că ceea ce nu se putea rezolva cu vorba bună putea fi rezolvat cu sabia mai lesne. Lăsând gândurile la o parte, arhiereul se ridică din scaun ajutat de Serah şi ieşiră în curte unde un palanchin cu patru sclavi aştepta gata de plecare.  

-Să ne grăbim Serah, îi spuse acesta. Să mergem acum să pregătim ritualul Sederului şi să citim textele din Haggoda. De Pesah vom avem foarte multe de făcut şi mai avem şi răfuiala cu adepţii nazarineanului. Serah se plecă în faţa arhiereului ajutându-l să urce pe jilţul palanchinului.  

-O parte a Sinedriul vă aşteptă la templu mărite arhiereu, îi spuse Serah trăgând draperiile baldachinului.  

-Să ştii Serah, spuse arhiereul, nu eşti în apele tale...  

-Aşa este prealuminate.  

-Tulburat sunt şi eu, să ştii asta! Însă o scoatem noi la capăt.  

Spunând acestea arhiereul făcu un semn şi micul convoi plecă în frunte cu Serah, care lumina calea palanchinului ţinând în mână un felinar anunţând trecerea arhiereului.  

- Faceţi loc pentru arhiereul Caiafa! Eliberaţi calea pentru arhiereul Caiafa! spunea Serah, aceasta fiind datoria lui în momentul când se deplasau în acest fel. Caiafa însă trase draperia şi îi porunci să nu-i mai pronunţe numele său, fapt cu atât mai de neînţeles deoarece arhiereului nu-i plăcea să fie blocat de-a lungul drumurilor. Dar Serah înţelegea că arhiereul se temea să-i fie rostit numele din cauza ultimelor evenimente petrecute în sfânta cetate.  

Peste Ierusalim se lăsase seara.  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Al optulea fragment.(continuare) / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1286, Anul IV, 09 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!