Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1274 din 27 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Al optulea fragment.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Omul pus de procuratorul Ponţiu Pilat pe urmele lui Baraba era un nabateean din Rekem, acel oraş minunat al deşertului săpat în stâncile moi şi trandafirii din regatul Nabateea, în adâncurile unui canion ireal de frumos în pereţii căruia nabateenii dând dovadă de un spirit artistic neîntrecut, sculptaseră temple şi edificii impresionante cu aspect elenistic care uluiseră pe toţi călătorii care trecuseră prin acel unic loc. Temple, terme, clădiri publice, ori locuinţe durate în roca moale duseseră faima acelui loc. Perla trandafirie a deşertului.  

Foarte buni negustori şi comercianţi, nabateenii făceau legătura pe drumurile deşertului dintre tărâmurile situate la răsăritul Mării Mediterane cu teritoriile cărora romanii le denumeau Arabia Felix. Dar nabateenii aveau legături şi cu regatele de peste Marea Roşie, cu Abisinia, adică străvechea ţară Cuş dar şi mai departe, spre ţara faraonilor. Egiptul.  

Nabateenii deţineau în vremea împăratului Tiberius în acea parte a lumii, întâietatea în comerţul cu mirodenii, tămâie, smirnă ori cu foarte apreciatele bijuterii arabe. Deşi generalul roman Gnaeus Pompeius Magnus cucerise oraşul cu circa şapte zeci de ani înainte de domnia lui Tiberius, Rekemul îşi păstrase independenţa pe mai departe înflorind sub protecţia împăratului Octavian Augustus şi mai apoi şi sub Tiberius Augustus, din motive de ordin strategic. Roma ducea în regiune o politică de tatonare, nedorind să-i supună cu totul pe nabateeni din cauza presiunii şi ameninţării persane. Romanii erau convinşi că dacă ar fi sporit presiunea militară şi politică în Nabateea, triburile din Arabia Felix s-ar fi simţit ameninţate şi ele şi s-ar fi aliat cu perşii putând da o lovitură fatală imperiului în partea sa răsăriteană, aşadar politica Romei în acea parte a lumii era mult mai prudentă şi înţeleaptă decât în alte locuri. Negustorii nabateeni aveau deci oarecare trecere în faţa romanilor şi nici omul procuratorului Ponţiu Pilat nu făcea excepţie.  

Acoperirea pe care o avea spionul procuratorului era aceea de negustor, lucru care îi favoriza acestuia şi afacerile dar şi activitatea de spion. Procuratorul Ponţiu Pilat îl recrutase într-un mod foarte simplu chiar în momentul venirii sale în Cezareea Maritima. Fiind un om bogat, nabateeanul ajunsese să facă negoţ cu romanii iar marfa pe care o distribuia acesta avea o fracţie anume care îi revenea direct procuratorului Ponţiu Pilat în schimbul unor privilegii comerciale acordate. Dar această fracţie era în afara taxelor obişnuite impuse de romani oricărui negustor.  

Nabateeanul găsi însă o cale ca să-şi recupereze sumele cheltuite în momentul în care procuratorul îi ceruse anumite informaţii. De legătura aceasta nu ştia aproape nimeni, iar când Ponţiu Pilat avea nevoie de vre-un serviciu îi trimitea negustorului un mesaj de obicei scris în care îi cerea doar servicii comerciale. Acest lucru se făcea printr-un om de mare încredere care îl chema la el, de obicei în Cezareea Maritima (a Palestinei), pentru a-i trasa misiunea. Cei doi nu se văzuseră decât de câteva ori însă procuratorul avea deja o mare încredere în el, iar timpul avea să confirme că nu se înşelase.  

Fiindcă omul său sosise la Ierusalim pe neaşteptate, se ivi ocazia ca procuratorul să-l folosească. Negustorul bogat din Rekem nu mai fusese în cetatea sfântă a iudeilor de vre-o câţiva ani, şi sosise acolo din îndepărtatul Yemen unde avusese o misiune foarte dificilă, de care se achitase cu mult succes dealtfel, fapt pentru care procuratorul îl propusese Senatului Romei pentru acordarea cetăţeniei romane, lucru care se şi împlinise deja cu puţin timp în urmă. Nabateeanul avusese sarcina de a spiona triburile din Arabia cu scopul zădărnicirii oricăror încercări ale acestora de a se organiza şi uni împotriva Romei, cu sau fără perşii care mişunau pe acolo.  

Senatul Romei aflase de încercările acestora din urmă de a contacta şi de a se alia cu triburile arabe pentru ca la momentul potrivit acestea să poată lovi în Siria dinspre sud, ceea ce era o mare ameninţare şi pentru provincia cheie a orientului, Siria, dar şi pentru provincia Iudeea, a procuratorului Ponţiu Pilat, deoarece acesta nu dispunea de trupe numeroase în Cezareea Maritima, grosul legiunilor romane din zonă fiind sub comanda legatului de Siria. Ameninţarea era deci cât se poate de reală căci triburile arabe unite îl puteau nimici pe procuratorul Ponţiu Pilat alături de trupele sale, lăsând Siria descoperită în partea sudică, care la un atac al perşilor dinspre nord, răsărit şi sud puteau aduce pierderi incalculabile imperiului. Scopul împăratului perşilor, Artavan al II-lea Arsacidul era acela de a ajunge cu graniţele sale la ţărmul Mediteranei şi de a lansa atacuri pe mare ceea ce ar fi băgat spaima în Roma, care ştia prea bine că ar fi putut fi atacată foarte uşor în acest fel.  

Iată de ce politica Romei dorea cu orice preţ ca Mediterana să rămână un lac roman, pentru a nu putea fi atacată pe apă, iar Siria, provincia cheie în acest joc strategic, trebuia apărată şi ea tot cu orice preţ. Romanii nu uitaseră de Cartagina feniciană care ameninţase cu aproape două secole mai înainte, să umbrească puterea Romei în jurul Mediteranei şi numai generalul Publius Cornelius Scipio supranumit Africanul, reuşise să cucerească oraşul după trei ani de asediu. Cartagina fusese apoi rasă din temelii şi peste locul fostei metropole fusese presarată sare după ce se arase în prealabil cu plugul, asta pentru ca nimic să nu mai rodească acolo, într-atât de înverşunată fusese furia Romei.  

Negustorul nabateean însă, care stătuse aproape trei ani în Yemen, fabuloasa ţară a tămâiei şi a smirnei, unde el pusese bazele unei puternice afaceri cu acest produs la mare căutare, reuşise prin diplomaţie şi şiretenie să stopeze ameninţarea de care se temea Senatul roman. Hasim din Rekem, fiindcă aşa se numea negustorul, plecase cu trei ani în urmă spre cetatea Azal, în Yemenul tămâiei şi al smirnei, ajungând acolo şi dându-se drept un negustor gonit chipurile de apriga concurenţă romană din Palestina şi din împrejurimi, dar şi de dusmanii care şi-i făcuse acolo şi care nu priviseră cu ochi buni creşterea averii sale. Fu primit cu bunăvoinţă de arabi pentru că triburile şi şeicii din Arabia Felix îi urau îndeajuns pe romani. Hasim din Rekem ştia cum să-şi facă intrarea într-un loc străin şi făcu daruri scumpe mai marilor de acolo şi treptat le câştigă bunăvoinţa şi încrederea tuturor. Parţii îşi făcură şi ei însă apariţia foarte curând dorind să lege alianţe cu şeicii arabi cu care prin înţelegeri militare urmăreau în cele din urmă să lovească Siria.  

Hasim din Rekem ştia însă ce vor perşii şi reuşi după doi ani de intrigi, scenarii, şi foarte mulţi bani, să-i facă pe şeicii arabi să refuze alianţa cu imperiul Persiei, îndemnându-i cu subtilitate pe aceştia la neutralitate, invocând motive simple dar eficiente. Hasim din Rekem îi asigurase pe şeicii arabi că trupele romane din Palestina puteau ţine piept unor atacuri dinspre Arabia, ceea ce de altfel nu era foarte adevărat, însă negustorul reuşi în cele din urma să-i facă pe arabi să creadă că ceea ce spunea el era real. Însă premisa cea mai importantă pe care Hasim din Rekem o valorifică din plin era aceea că parţii odată ajunşi în Yemen pentru a ajunge în Palestina n-ar mai fi cedat teritoriile ocupate, iar imperiul lui Artavan al II-lea Arsacidul urma să înglobeze Arabia în dorinţele lor acaparatoare, ceea ce în faţa şeicilor arabi trecuse drept veridic, deoarece trimişii perşilor făcuseră o greşeală majoră încă de la începutul venirii lor în Yemen. Veniseră în faţa şeicilor de Shaba, de Quataban ori de Maiin cu aroganţa specifică celor puternici şi siguri pe succesul lor, ceea ce arabilor nu le plăcu.  

Izbindu-se de refuzul şeicilor yemeniţi, perşii formulară atunci iniţierea unui alt tip de alianţă care nu presupunea trecerea trupelor parte prin teritoriile arabe. Conform planului, arabii trebuiau să atace singuri dinspre sud iar perşii pe altă parte, urmând ca mai apoi cele două armate să facă joncţiunea şi să atace împreună tot dinspre sud, ceea ce ar fi surprins pe romani.  

Planul acesta fu zădărnicit din nou de Hasim din Rekem care era partizanul ideii că dacă expediţia cu pricina, foarte costisitoare de altfel, avea să pornească spre nord prin deşert, spre o cauză pierdută, cetăţile triburilor arabe rămâneau expuse invadatorilor abisinieni de peste marea Roşie, care ar fi atacat Yemenul lăsat pradă sorţii. Însă ameninţarea nu era în acest caz doar dinspre Marea Roşie ci chiar din partea parţilor care erau foarte imprevizibili în politică.  

Neutralitatea era astfel cea mai bună poziţie din punctul de vedere a lui Hasim din Rekem care îi ,,ura” şi el pe romani, însă ansamblul de forţe care se desfăşurau în acea parte de lume nu era de ajuns pentru a da o lovitură mortală Romei în răsăritul imperiului, iar dacă el recomandase şeicilor prudenţă, o făcea doar pentru că conjunctura acestor forţe nu era favorabilă Yemenului într-o intervenţie de genul acela. Şi din această cauză Hasim din Rekem nu plecase din Yemen până ce nu fusese absolut sigur că triburile din Arabia Felix vor rămâne neutre. Hasim din Rekem câştigase deci respectul şeicilor arabi şi din perspectiva faptului că el nu propusese nimănui nici un fel de alianţă, faţă de perşi care ceruseră insistent acest lucru.  

Neutralitatea triburilor arabe era astfel cel mai bun aliat al Romei în conflictul care bătea la uşă în răsăritul imperiului.  

***  

În ziua aceea procuratorul Ponţiu Pilat citi raportul zilnic al negustorilor sosiţi în Ierusalim şi văzu numele nabateeanului pe listă, precum şi adresa unde acesta putea fi găsit, de aceea luă legătura cu el printr-un curier care duse un bilet la hanul Egeea, acolo unde Hasim din Rekem se afla cu câţiva din oamenii săi. Prin misiva sa, procuratorul Ponţiu Pilat îi ceru acestuia să nu vină încă la fortăreaţa Antonia ci doar îi porunci să-l aştepte pe Naulius, secretarul său care avea să-i ,,reînnoiască nişte contracte”.  

Hasim din Rekem înţelese astfel că procuratorul dorea să-i dea o nouă misiune şi de aceea trimise pe unul din oamenii lui care se întâlni cu Naulius, secretarul lui Ponţiu Pilat, care îi transmise în felul acesta un alt bilet. Procuratorul îi cerea să încerce să se infiltreze în cercurile clasei conducătoare iudee, fie ei saduchei sau farisei sau oricare alţii cu misiunea de a culege informaţii despre o posibilă răscoală pe care Ponţiu Pilat o bănuia încă de când plecase din Cezareea Maritima.  

Procuratorul ceruse apoi negustorului să afle unde stătea ascuns tâlharul Baraba pe care el, Ponţiu Pilat îl dorea înapoi în temniţă în cel mai scurt timp.  

Nabateeanul nu pierdu deci timpul.  

În aceeaşi zi după prânz se îmbrăcă într-un rând de straie arabe şi luă după el doi dintre slujitorii săi. Luă apoi cu el nişte saci în care puse printre altele un mic cufăr căptuşit cu piele, apoi totul fu încărcat pe un asin.  

Porunci apoi slujitorilor săi din Abisinia să aducă palanchinul acoperit şi urcându-se în jilţ porniră în grabă pe o stradă din Ierusalim, trăgând perdelele.  

Ajunseră în scurt timp în faţa unei porţi şi porunci unuia dintre oamenii săi să bată la poarta aflată acolo. Aflase prin scrisori pe când se afla încă în Yemen, că prietenul său bătrânul fariseu, murise, însă mai ştia că fiul aceluia era şi el fariseu în Sanhedrinul iudaic şi dorea acum să-i facă acestuia o vizită. Vorbi chiar el cu slujitorul care deschisese poarta, cum că doreşte să vorbească cu stăpânul său. Se recomandă ca fiind un negustor nabateean de aur şi bijuterii pe nume Mehar Hasim din Rekem şi îi dădu slujitorului pentru stăpânul său un mărgăritar ferecat în aur fin, lucrat în Arabia, precum şi o armă tradiţională Yemenită numită ,,Jambia”, un fel de cuţit mai mare, cu lamă lată, uşor încovoiată spre vârf. ,,Jambia” oferită în dar nu era însă doar o armă ci mai mult o operă de artă, având pe mânerul de argint şi pe teacă ornamente încrustate cu pietre preţioase.  

Slujitorul se întoarse după puţin timp învitându-l pe negustor să intre.  

Fariseul se grăbi să-l primească pe neaşteptatul oaspete într-o mică curte interioară, la o masă aşezată sub un umbrar cu ghirlande de flori. Cei doi se îmbrăţişară.  

-Pace bună prietene Boriel! exclamă Hasim din Rekem. E o mare bucurie să-l cunosc pe fiul celui care mi-a fost ca un tată!  

-Pace bună Hasim prietene! spuse la rândul său fariseul. Tatăl meu mi-a vorbit adeseori despre tine, iar bucuria este la fel de mare şi pentru mine. Dar iată că în sfârşit ne cunoaştem faţă către faţă. Din păcate însă tatăl meu a plecat în călătoria fără întoarcere, şi ţi-am scris aceasta la momentul acela căci chiar el mi-a spus să te anunţ, dacă cumva va fi să plece din lumea aceasta. Şi tot el mi-a spus că eşti în Yemen cu treburile dumitale.  

-E adevărat, am primit vestea cu multă întristare, abia la câteva luni după moartea bătrânului căci drumul e lung şi primejdios până în Yemen, dincolo de Rekemul meu natal.  

Spunând acestea, Mehar Hasim începu prin a-şi aminti momente din prietenia sa cu tatăl fariseului Boriel şi felul în care aceasta evoluase. În timp ce-şi spunea povestea, fariseul îl servi cu ceai şi prăjiturele cu miere aduse de sevitorii săi. Mai trecu astfel ceva timp în care amândoi sorbiră ceaiul, iar Boriel îi lăudă negustorului darurile şi atenţia cu care acesta îl copleşise.  

Hasim nu stătu pe gânduri, bătu din palme şi unul din cei doi însoţitori îi aduse micul cufăr pe care el îl deschise scoţând la lumină bijuterii arabe din aur, decorate cu pietre preţioase ori diamante din India. După ce le admirară amândoi, timp în care Hasim le lăudă strălucirile, fariseul alese câteva dintre ele cărora negustorul le stabili un preţ mic.  

-Modest ca şi tatăl tău, spuse Hasim! Mai cumpără! îl îndemnă el. E un preţ foarte bun pentru toate piesele.  

-Aurul nu este al nostru prietene, îi răspunse fariseul, ci al lui Dumnezeu, deci trebuie să ne păzim de lăcomia pentru acest metal care poate orbi cu strălucirea lui, dar de la Mehar Hasim voi cumpăra câte ceva fiindcă ştiu că marfa lui e întotdeauna de cea mai bună calitate.  

-E foarte adevărat prietene ceea ce spui. Aurul are un duh al său căruia noi negustorii îi mai spunem - prinţul nepăsării.  

-Hm! ciudat nume prietene. De ce i se spune aşa?  

-Fiindcă aurul zdrobeşte orice, nepăsându-i de nimic şi de nimeni prietene, spuse Hasim făcând un gest cu pumnul strâns.  

-Şi crezi şi tu acest lucru prietene? întrebă fariseul interesat.  

-Oh! Desigur că nu, zâmbi negustorul. Dar aşa i se spune...  

Cei doi se aplecară asupra mesei şi mai priviră încă o dată pietrele şi aurul.  

-N-am mai fost demult prin Ierusalim, spuse Hasim dorind să schimbe subiectul. Sfânta cetate a evreilor a rămas parcă neschimbată.  

-Oamenii s-au schimbat mult prietene, iar ceea ce era acum douăzeci de ani nu mai e la fel, răspunse fariseul. Iar romanii pare că sunt aici de... sute de ani...! Şi totuşi, continuă Boriel, cum se face că nu ne-am cunoscut până acum? întrebă acesta.  

-Pentru că n-am venit decât o singură dată aici în această casă, iar în rarele vizite făcute la Ierusalim stabilisem cu tatăl tău ca afacerile să le punem la cale în alte locuri, fiindcă aşa dorise bătrânul, nu ştiu prea bine de ce, poate avea motivele lui, însă n-am uitat unde locuieşte nici după atâţia ani.  

-Eşti binevenit oricând la mine prietene Hasim! Cu sau fără bijuterii, mai spuse fariseul încântat.  

-Ce mai e nou pe aici prin Ierusalim? întrebă negustorul. Mă interesează aceasta pentru afacerile mele, însă am auzit că face vâlvă moartea unui anume Iisus care astăzi a fost răstignit din porunca procuratorului Ponţiu Pilat.  

-Într-adevăr, spuse fariseul încruntându-se, Iisus acesta a cauzat multe necazuri unora din Sinedriu, însă acum toate au luat sfârşit odată cu moartea sa, cel puţin aşa cred foarte mulţi.  

Marele arhiereu Caiafa s-a ocupat personal de prinderea lui Iisus din Nazaret, ba mai mult, i-a dorit moartea până de Pesah şi iată că s-a ţinut de cuvânt!  

-Am auzit însă că procuratorul Ponţiu Pilat a eliberat un om la schimb...  

Fariseul arboră o mină sumbră.  

-Mda, e-adevărat o ştie acum tot Ierusalimul. A fost o mare şansă pentru acest nelegiuit. Pentru Ponţiu Pilat însă a fost o dezamăgire imensă pentru că îl căuta de mult timp pe acest Baraba iar acum l-a scăpat printre degete, punând în faţa iudeilor adunaţi în faţa pretoriului pe acest tâlhar şi pe acel Iisus nazarineanul. S-a înşelat crezând că poporul va înţelege cine trebuie să trăiască şi cine să moară...Procuratorul s-a înşelat singur.  

-Am auzit totuşi că acest Baraba e un tâlhar vestit şi periculos, şi spun asta pentru că fiind negustor am avut şi eu deseori de a face cu cetele lor. Arhiereul a făcut bine eliberându-l?  

-E adevărat şi asta, spuse fariseul, dar pentru arhiereul Caiafa a fost necesar să-l elibereze pe acesta, fiindcă Ponţiu Pilat, din nu ştiu ce motive dorea să-l scape pe Iisus din Nazaret, însă la presiunea unora asmuţiţi de arhiereu şi de oamenii lui, romanii n-au mai avut ce face şi l-au eliberat pe acest Baraba. Procuratorului i-a fost şi frică la un moment dat şi a cedat cererii iudeilor pentru ca totul să nu degenereze într-o răscoală antiromană. Eu personal însă nu l-aş fi eliberat pe acest Baraba şi spun asta din motive personale.  

-Hm! Dar acest tâlhar bănuiesc că ar trebui să fie recunoscător tuturor fiindcă Sanhedrinul vostru de fapt l-a salvat, reflectă Hasim.  

Fariseul se aplecă către umărul lui.  

-Nu tot Sinedriul a fost de acord cu moartea învăţătorului Iisus însă foarte puţini l-au apărat pe faţă. Îţi voi spune aşa..un secret care însă nu mai e un secret, prietene Hasim! Arhiereul Caiafa îl aşteaptă deja chiar în aceste momente pe acest Baraba pentru ca acesta să-i mulţumească şi să i se închine! Dar asta mai înseamnă ceva, şi anume că arhiereul doreşte să-l folosească pe tâlhar în anumite treburi uşor de intuit...  

-Se zvoneşte însă deja că Baraba se va duce la zeloţi care deja îl şi aşteaptă ca să pună la cale o nouă răscoală!  

Boriel îl privi cu mai multă atenţie pe cel din faţa sa.  

-N-am auzit nimic de lucrul ăsta, spuse el pe un ton neîncrezător, poate e mai mult un zvon, însă personal cred că Baraba n-are nimic a face cu zeloţii!  

Hasim ridică din sprâncene oarecum mirat deoarece avea ceva informaţii care relatau acel lucru. Ştia totuşi că prietenul său, bătrânul fariseu care nu mai era în viaţă, era tot timpul foarte bine informat şi de ce n-ar fi fost şi fiul său la fel? gândi el. Avea deci să acorde crezare celor spuse.  

-Poate ţi se pare ciudat că mă interesez de acest Baraba însă am avut de furcă cu acest om acum mai mulţi ani în urmă când el şi oamenii lui mi-au prădat caravana. Şi mai ştiu că înainte de a fi tâlhar acesta a făcut parte din mişcarea zelotă, însă mai apoi s-a separat de ei alegând calea jafurilor. Acum însă unele zvonuri spun că zeloţii l-ar putea chema din nou la interesele lor făcându-l unul din capii unei eventuale răscoale, fiindcă acum e şi o celebritate a zilei.  

-O răscoală de proporţii n-are sorţi de izbândă prietene...Procuratorul n-are mulţi legionari în Ierusalim, şi nici în Cezareea Palestinei, însă legiunile Fulminata şi Terţia Galica pot ajunge din Siria aici la Ierusalim într-o săptămână. Toţi ştiu asta...  

-Mda!  

-Vrei să te răzbuni prietene? întrebă fariseul.  

-N-aş vrea să mă amestec în asta. Procuratorul doreşte să-l prindă iarăşi, aşa se aude.  

-E vânare de vânt şi pescuire de nori, prietene!  

-Da, spuse el. Cred că ar fi o pierdere de timp.  

Cei doi mai stătură de vorbă un timp iar apoi Hasim se ridică pentru plecare şi făcu o plecăciune înaintea fariseului care făcu şi el la fel. Apoi cei doi se îmbrăţişără. În timp ce se îndrepta spre poartă, Hasim analiză mental situaţia. Fariseul îi dăduse o informaţie preţioasă însă tardivă pentru că dacă Baraba era la reşedinţa arhiereului Caiafa chiar în acele momente, probabil nu-l mai putea prinde pe tâlhar pentru a-l pune sub observare, iar noaptea fiind aproape ar fi făcut acest lucru şi mai dificil.  

Încercă deci o altă stratagemă. Hasim gândi că dacă Caiafa îl va acoperi pe Baraba şi îl va folosi în anumite treburi atunci el trebuia desigur cazat undeva. Spuse deci întorcându-se către Boriel:  

-Înainte de a pleca vreau să-mi faci un mic serviciu, prietene...  

-Dacă te pot ajuta cu ceva fără doar şi poate că o voi face!  

-În noaptea aceasta soseşte în Ierusalim o mică caravană care aduce cu ea, pe lângă nişte mărfuri obişnute, doi oameni ai mei de foarte mare încredere iar casa unde stau în ospeţie nu mai are camere de închiriat deoarece după cum ştii, Ierusalimul e arhiplin de Pesah. Dă-mi te rog una sau două adrese sigure din fieful vostru ca să-mi cazez acolo pe cei doi oameni. Voi trimite doi slujitori ai mei să facă cele necesare...  

-Bine’nţeles că te pot ajuta prietene, spuse fariseul gândindu-se puţin. Una din adrese ar fi Hanul lui Yoezer, iar a doua adresă, casa de găzduire Hoys ben Nabat, unde proprietari sunt oameni fideli nouă, pentru care garantez că îţi vor fi de folos dacă spui că vii din partea mea, desigur. Tăcere însă doresc din partea ta.  

-Am şi uitat deja, mai spuse negustorul.  

***  

Se lăsase deja seara când Baraba se furişă spre o uliţă care dădea spre esplanada templului, la o anume intrare a unei case. Umblase ziua prin Ierusalim aruncând priviri pe furiş în urma sa, de frica patrulelor romane, deoarece ştia că nici pe departe nu scăpase de furia procuratorului Ponţiu Pilat. În timp ce fusese întemniţat în Cezareea Maritima îl cunoscuse bine pe procurator, şi cunoscuse mai ales metodele sale de investigare. Oamenii lui îl torturaseră cumplit pentru a afla toate ascunzătorile şi averile lor. Vorbise, fiindcă nu puteai să nu vorbeşti când intrai pe mâna romanilor. Dezvăluise aproape toate secretele sale, mai puţin unul singur, pe care cu greu reuşi să-l ţină ascuns. Aflat în temniţă Baraba îşi porunci sieşi să uite complet de acel lucru, să şi-l scoată pur şi simplu din minte. Îşi repetase aceasta de mii de ori înaintea şi în timpul anchetei, şi reuşise în cele din urmă să ţină acel lucru departe de dorinţele lacome ale romanilor.  

Acum, după ce fusese eliberat, speranţele sale prindeau viaţă, deoarece ceea ce reuşise să ascundă de ochii romanilor era chiar acolo, în Ierusalim.  

Când aflase că vor fi răstigniţi la Ierusalim şi nu în Cezareea Palestinei se întristase şi mai mult tocmai din această cauză. Dar, faptul că norocul îi zâmbise din nou, îi dădu şansa nesperată să se bucure de agoniseala atâtor ani. Înţelegea însă că libertatea sa era doar provizorie, însă înţelegea şi faptul că, în sfânta cetate singura sa scăpare era doar arhiereul Caiafa. De ieşit în afara zidurilor nici nu putea fi vorba. Semnul înfierat pe braţ şi patrulele romane l-ar fi adus înapoi în Ierusalim chiar dacă ar fi reuşit să treacă dincolo de ele.  

De aceea Baraba, după ce mâncă ceva la o mică prăvălie, cu bănuţii pe care îi primise după ce fusese eliberat, îşi petrecuse toată ziua întins pe iarbă în spatele unor boscheţi lângă zidul de vest printre alţi pelerini sosiţi acolo de Pesah, şi unde nu fu deranjat de nimeni chiar dacă atrăgea atenţia prin zdrenţele cu care era îmbrăcat.  

Înainte de lăsarea serii, se ridică şi porni către Templu privind atent în jurul său. O patrulă romană având felinare se apropia însă din lungul străzii şi Baraba se abătu în lateral pe o stradă paralelă. Curând după aceasta, ajunse la destinaţie fără alte incidente.  

După puţin timp cât dură aşteptarea, se întâlni cu un slujitor al lui Caiafa care avea cu el doi asini pe care erau aşezaţi nişte desagi. Sluga îi întinse un căpăstru şi un felinar apoi îi spuse:  

-Ţine, iar dacă ne vom întâlni pe drum cu vre-o patrulă romană şi te întreabă de unde venim, eu voi spune că vin de la cariera de piatră unde am dus de mâncare oamenilor de acolo şi suntem în întârziere pentru că am pierdut măgarii, şi trebuie să ajungem la casa arhiereului Caiafa în slujba căruia suntem. Iar dacă te vor întreba cum te numeşti să le spui adevărul, cum că te cheamă Baraba şi că arhiereul te-a chemat la el să-i mulţumeşti după ce ţi-a scăpat viaţa, şi m-ai aşteptat toată ziua aici la Templu. Nu te feri deci să recunoşti cine eşti, ca să nu fie şi mai rău. Arhiereul nu te va lăsa şi va trimite pe cineva să te scoată. Iar acum să mergem, mai spuse omul.  

Porniră amândoi pe o uliţă pietruită, către reşedinţa arhiereului Caiafa care se afla undeva la apus faţă de templu şi după un timp ajunseră acolo. Era aproape întuneric şi nu se vedea mare lucru dar Baraba ştia că reşedinţa arhiereului era un adevărat palat. Pătrunseră în curte unde li se deschise o poartă apoi intrară pe o uşă într-o încăpere. Arhiereul Caiafa îl aştepta aşezat pe un jilţ la o masă pe care se afla un sfeşnic care răspândea puţină lumină. Baraba căzu în genunchi şi se aplecă cu capul către pământ în faţa arhiereului.  

-Îndurare, prealuminate stăpâne, spuse el ridicându-se în genunchi.  

Arhiereul nu spuse nimic un timp, ci doar îi făcu un semn să nu se apropie prea mult, aceasta din cauza zdrenţelor cu care era îmbrăcat, privi spre el şi oftă apoi îndelung.  

-Să sperăm Baraba că de azi înainte vei părăsi viaţa jafurilor şi tâlhăriilor şi vei sluji nouă cu credinţă, spuse arhiereul.  

- Orice îmi veţi cere va fi poruncă pentru mine mărite arhiereu! Vă datorez viaţa, exclamă el cu prefăcută smerenie.  

-Lasă asta acum, spuse arhiereul făcând un semn cu mâna. Te-am chemat aici fiindcă s-a ivit o nouă ameninţare, şi tu Baraba va trebui să ne ajuţi cu braţul tău!  

-Sunt numai urechi mărite arhiereu, răspunse el stînd în genunchi. Cine vă ameninţă?  

Arhierul îl privi de sus trecându-şi mâna prin barbă.  

-Hm! exclamă el, acel Iisus din Nazaret, care a fost răstignit în locul tău azi, a spus ucenicilor săi că v-a învia...  

-N-am ştire de asta mărite arhiereu! răspunse el.  

-Lasă asta...Acum ştim mai clar ce a spus acel fermecător şi anume: că va învia a treia zi după ce va muri. Însă nu suntem proşti să credem aceste vorbe fără noimă. Dar cadavrul poate fi făcut să dispară iar ucenicii lui nu vor aştepta trei zile ca să-l fure din mormânt...  

-Iertare mărite arhiereu, şi ce-i cu asta?  

-Ascultă-mă! spuse arhiereul nervos. Vor spune că a înviat şi vor crede mulţi în această minciună care ne va dezbina şi mai mult! Tradiţia noastră este în pericol. Templul este în pericol. Şi poporul asemeni. Dar să lăsăm acum... Am fost la procuratorul Ponţiu Pilat şi am cerut gărzi pentru a întări mormântul acelui impostor, cu soldaţi, pentru ca ucenicii să nu încerce cumva să fure trupul dezbinătorului. Piatra mormântului a fost pecetluită cu pecetea procuratorului. Pricepi? spuse arhiereul aplecându-se din jilţul său.  

-Acum înţeleg, mărite arhiereu. Ce-mi cereţi să fac?  

-Vom avea nevoie de braţul tău, spuse arhiereul lăsându-se pe spătar într-o atitudine de relaxare.  

Nu avem încredere în romani iar oamenii noştri sunt puţini şi n-au experienţă fiindcă ştii, romanii nu ne îngăduie să avem o armată. Dar a trebuit să facem în aşa fel încât romanii să facă pază la mormântul falsului Mesia fiindcă printre ai noştri acesta avea adepţi unde nici nu gândeai.  

Fariseii nu ne sunt loiali şi au putere mare în preoţime prin relaţii şi corupţie. Dar nici cei din partida saducheilor nu sunt toţi buni. Câţiva dintre farisei au şi devenit adepţi ai rebelului Iisus iar alţii luptă pentru putere şi fac alianţe care mai de care mai deşănţate. Irodienii deşi sunt aliaţi ai noştri cu numele, fac mai degrabă când jocul nostru când al fariseilor. Iar zeloţii, pe care i-ai cunoscut bine, deşi se împotrivesc cum pot stăpânirii lui Augustus Tiberius, o fac fără prea mult cap, iar adesea poporul plăteşte scump acţiunile lor nesăbuite. Iată de ce, ne trebuiesc oameni loiali, cu credinţă, şi pregătiţi să ne servească fără cârtire!  

-Pricep mărite arhiereu, spuse Baraba.  

Ariereul tăcu şi îşi duse mâna pe masă de unde apucă o cupă din care bău ceva. Opaiţul de argint abia mai pâlpâia în încăpere.  

-Cu mişcarea zelotă ce legături mai ai, întrebă dintr-o dată arhiereul Caiafa?  

-Nici una mărite, rosti Baraba sigur pe el. Certurile şi neînţelegerile dintre ei m-au făcut să-i las şi să mă apuc de lovituri cu mult timp în urmă. Pe unde i-am întâlnit ne-am împuns cu privirile. Doar atât. Dacă am avut legături cu câţiva dintre ei asta a fost cu cei care au părăsit adunarea lor.  

-Bănuiesc că tâlhăria ţi-a folosit totuşi la ceva. Ai vederea ageră?  

-Da prealuminate, un tâlhar trebuie să aibă vederea aidoma şoimului.  

-Braţul tău?  

-O sabie mărite! Cu o singură lovitură cu pumnalul curbat pe sub coaste şi drept la inimă, spuse  

Baraba schiţând o mişcare cu mâna de jos în sus.  

-Hm! Bine, bine...Să te furişezi ştii, nu te mai întreb, spuse arhiereul.  

-Ca un şarpe în iarbă.  

-Hm! Bine. Atunci fii pregătit Baraba şi aşteaptă porunca noastră. Iar acum pleacă! Oamenii mei te vor conduce la o casă undei vei primi ce trebuie.  

Zicând acestea arhierul Caiafa îi aruncă pe podea două monezi de aur, cu intenţia de a-i testa slugărnicia, dar şi agerimea vederii, monede pe care Baraba le culese imediat de pe podea, deşi era aproape întuneric în cameră.  

-Mi-au scăpat din mână, se scuză arhiereul însă Baraba nu-i dădu nici un răspuns.  

,,Într-adevăr are vederea ageră”, îşi spuse arhiereul.  

-Te vom duce la o casă de găzduire, la Hoys ben Nabat, care se află nu departe de teatrul lui Irod. Aşteaptă acolo porunca mea care nu va întârzia, spuse arhiereul făcându-i semn să se ridice în picioare şi să plece.  

-Aşa voi face!  

-Şi încă ceva Baraba..., mai spuse arhiereul Caiafa făcându-i semn cu un deget să se apropie.  

Baraba se aplecă spre arhiereu aşezându-se din nou în genunchi.  

-Nici o legătură cu zeloţii! Câinele de Pilat bănuieşte cumva că te vei întâlni cu ei şi dacă te va prinde te va duce iar în fortăreţa Antonia şi atunci fii sigur că n-am să te mai pot salva. Ce au smuls de la tine cât ai fost în mâna lor? întrebă arhiereul cu asprime în glas.  

-Au dorit să afle unde îmi sunt ascunse averile, ascunzătorile şi oamenii.  

-Şi le-au aflat?!  

-Am fost torturat prealuminate! Am spus totul, căci sub tortură spui şi ce n-ai făcut!  

M-au întrebat şi despre zeloţi însă oricum n-am spus mare lucru fiindcă n-am avut nici un amestec cu ei. Romanii însă nu m-au crezut şi m-au torturat şi pentru asta. E o minune că mai sunt întreg. Dar după ce au aflat tot, s-au purtat chiar bine cu mine! Dar bănuiesc că...  

-Nu te mai mira atâta, spuse arhiereul. Romanii te-au pus pe picioare doar pentru ca să suferi mai crunt pe cruce.  

-Aşa am gândit şi eu.  

-Hm! Acum...tot răul spre bine!  

Arhiereul îi făcu iarăşi semn şi Baraba ieşi cu spatele făcând plecăciuni. În spatele uşii îl aşteptau doi oameni. După plecarea acestuia, arhiereul strigă pe cineva cu numele Serah. Cel numit aşa intră în încăpere avînd în mână un sfeşnic luminat şi veni în faţa arhiereului făcând o plecăciune.  

-Pace bună mărite arhiereu Caiafa!  

-Spune Serah, care mai sunt noutăţile de la Pilat?  

Acesta se apropie de arhiereu şi îşi drese vocea.  

-Procuratorul Ponţiu Pilat doreşte ca Baraba să fie prins şi apoi răstignit la prima greşeală şi se pare că a pus pe cineva să-l urmărească, însă nu am putut afla pe cine, fiindcă se pare că are aici la Ierusalim un om de foarte mare încredere. Bănuieşte că tâlharul se va alătura într-un fel zeloţilor radicali care în opinia procuratorului Ponţiu Pilat sunt pe cale să declanşeze o răscoală cu ocazia crucificării galileanului, şi de aceea romanii vor să-l mai lase puţin în libertate, să-l urmărească şi poate în acest fel să le dea de urmă acestora, în cetate sau în afara ei. Isr ceva adevăr poate fi în asta, prealuminate, căci cetatea geme de pelerini şi o simplă scânteie ar putea aprinde o răscoală antiromană.  

-Nu sunt sorţi de izbândă Serah, ştim asta cu toţii. Trupele romane din Siria vor ajunge aici în câteva zile în cazul unei răscoale şi ne vor face fărâme pe toţi. Lasă asta...Mai îngrijorat sunt însă de adepţii sectei nazarineanului.  

Serah aflase însă ceva îngrijorător pe străzile din Ierusalim, prin pieţe, ori prin hanuri. Oamenilor nu le mai păsa prea mult de faptul că Iisus nu dovedise că este Mesia, le păsa însă de faptul că profetul nu îi tămăduise pe cei bolnavi care sosiseră la Ierusalim în număr mare pentru acest lucru. În legătură cu răstignirea învăţătorului galileean, Serah constatase cu uimire că cele două mari facţiuni cârmuitoare iudee, adică fariseii şi saducheii, împreună cu mişcarea clandestină zelotă şi cu irodienii, aproape că-şi dăduseră mâinile ca să-l înlăture pe proorocul tămăduitor.  

În fapt, cu ocazia unor astfel de sărbători, fiecare facţiune politică avea propriile interese şi din această cauză se ajungea de multe ori la răfuieli sângeroase cu aspect de război civil. Datorită acestor răfuieli interne, arhiereul Caiafa lua în seamă anumite direcţii de acţiune, fiindcă poporul instigat de unii sau de alţii îl putea alunga din scaunul de arhiereu oricând, printr-o răscoală. Iar secta nazarineanului, gândea arhiereul, avusese pretenţia şi neobrăzarea de a se impune în faţa poporului. Supremaţia religioasă, socială şi politică erau deci în pericol de a fi confiscate. Arhiereul realizase însă că dacă nu prin acţiuni politice, atunci prin vărsare de sânge era mai nimerit să-şi înlăture oponenţii şi răfuiala cea mai importantă o avea acum de purtat cu ucenicii şi adepţii lui Iisus din Nazaret. Temerea sa era aceea că aceştia aveau să se unifice în curând sub o nouă formă, să se organizeze şi să pună la cale şi alte planuri. Pe deasupra, mai erau probleme şi cu elinii iudaizanţi care erau foarte nemulţumiţi tot din cauza înlăturării lui Iisus şi nu erau puţini aceştia. Mare parte dintre ei, pe care doar circumcizia îi mai despărţea de cultul iudaic, îşi îndreptaseră şi ei interesul către Iisus din Nazaret iar arhiereul ştia deja că şi-i făcuse duşmani pe aceştia.  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Al optulea fragment. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1274, Anul IV, 27 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!