Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 1239 din 23 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman) - Al cincilea fragment.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Acum însă, în săptămâna de dinaintea sărbătorii Pesahului, tetrarhul Irod era chemat să judece pe Iisus căruia poporul îi spunea Mesia, şi căruia el trebuia să-i dea şi o sentinţă de moarte acestuia, după cum îi ceruseră cei care îl aduseseră la el. Tetrarhul pricepu însă viclenia celor care veniseră la dânsul.  

,,Dacă trebuia dată o sentinţă de moarte, pentru ce mai trebuia judecat? Şi pentru ce îl mai aduseseră pe galileean la el?”, se întrebase el. Pe de altă parte acela care fusese adus înaintea lui se făcea vinovat de ceea ce spuneau fruntaşii iudeilor şi merita probabil din plin condamnarea. Tetrarhului îi plăcea de altfel postura de judecător iar când dădea o sentinţă sau lua o hotărâre importantă, Irod o făcea cu un soi de zel şi de detaşare, aşa încât, atunci cu adevărat se simţea suveran şi stăpân, adică cel care dispune de vieţile şi de destinele supuşilor după bunul său plac.  

De câte ori avea ocazia, procuratorul Ponţiu Pilat alimenta vanitatea tetrarhului şi îi dădea impresia că el, Irod, este chemat la lucruri măreţe şi la hotărâri de o mare importanţă şi de aceea toate hotărârile pe care le lua imperiul în legătură cu partea aceea de lume erau chipurile trecute şi adoptate de stăpânii provinciilor ori regatelor clientelare printre care se aflau şi străvechile ţinuturi unde acvila romană îşi întinsese stăpânirea: Samaria, Iudeea, Edom, Decapole, Itureea, Trahonitida, ori tetrarhia lui Irod: Pereea şi Galileea.  

Aşa şi făcuse procuratorul Ponţiu Pilat în acea dimineaţă când îl trimisese la Irod Antipa pe acel Iisus, pentru judecată, pentru că Iisus din Nazaret era cetăţean al Galileei, parte din stăpânirea tetrahiei sale şi se cuvenea să-l judece chiar tetrarhul, aşa recomandase procuratorul Ponţiu Pilat şi tocmai asta scrisese acesta în misiva trimisă lui.  

Tetrarhul era totuşi cam nedumerit, însă primi alaiul în palatul Hasmoneilor, într-o încăpere întunecoasă, cu ferestrele zidite, o încăpere care avea în tavan o mică deschidere ovală care lăsa lumina să vină de sus revărsându-se într-un con şi în care praful aflat în suspensie dădea o senzaţie ciudată în interior. Irod dorise să facă acolo o baie după modelul roman, un caldarium, însă deocamdată abandonase proiectul. Acolo în mijloc îl aduseseră pe Iisus din Nazaret, legat, sub conul de lumină şi toţi cei din încăpere îl puteau lesne vedea, însă cel aşezat în acel loc, orbit de lumina soarelui ale cărui raze luminau de deasupra, mai greu îi putea vedea pe cei din jurul său.  

Când Iisus fu pus în faţa sa, Irod îl privi cu atenţie ca să vadă ceva deosebit pe chipul lui fiindcă doi sau trei bătrâni din anturajul său îi spuseseră că el era cel care făcea minuni în popor. Se aştepta deci să vadă ceva pe chipul bărbatului din faţa sa, dar după ce îl privi îndelung tetrarhul îşi spuse că nu era mare lucru de văzut chiar dacă îl avea în faţa sa pe cel care făcuse atâta vâlvă. Tetrarhului i se păru că vede doar un chip comun, ca oricare altul.  

Îl strânse încet de umăr pentru a se convinge că acela pe care poporul îl numise ,,Mesia” era făcut din carne şi oase.  

Făcu acel gest cu o oarecare ironie şi ridică cealaltă mână cu palma în sus ca şi cum ar fi spus că gestul său fusese făcut tocmai ca să-şi dea dreptate sieşi. Exclamă gutural doar: ,,Îmhî..!” şi apoi continuă cu glas prefăcut:  

-E om ca şi noi! E făcut din carne acest...,, Mesiaˮ!  

Asistenţa izbucnise atunci în râs ca de o glumă bună.  

Aşezându-se pe jilţul lui pus acolo şi privindu-l pe Iisus care stătea în picioare, îi spuse unui sfătuitor al său pe nume Huza care il descrisese pe Iisus în mod favorabil, cum că nu găsea nimic deosebit şi nici interesant pe chipul celui pe care poporul îl numise pompos: ,,Mesia”.  

Cel numit Huza îi spuse lui Irod că nici unul din profeţii lui Israel nu fusese deosebit ca înfăţişare şi că absolut toţi fuseseră oameni ca toţi oamenii, din carne şi oase, toţi cu slăbiciunile şi cu neputinţele lor, dar ceea ce îi deosebise de ceilalţi oameni, era tăria credinţei lor, faptele lor plăcute înaintea lui Dumnezeu, precum şi hotărârea lor neabătută de a împlini legea.  

Tetrarhul Irod însă nu luă în seamă vorbele lui Huza. Îi făcu însă semn cu mâna că e de ajuns ceea ce i se spusese. Se apropiase atunci din nou de cel care stătea în picioare în faţa lui şi îl privi îndelung în timp ce îl cercetă cu atenţie de jur împrejur. Îl privi apopi în ochi, îi luă bărbia în mână şi îi întoarse faţa spre stânga şi spre dreapta vrând să găsească pe chipul lui ceva care să-i fie pe plac. Iisus îşi feri însă obrazul.  

,,Are un profil prea sever”, gândi Irod.  

Acel Iisus, prin înfăţişarea lui nu i-ar fi produs nici o satisfacţie, nici un interes - fusese concluzia lui. Atunci tetrarhul îşi spuse să caute mai în profunzimea ochilor săi. Se concentră deci asupra chipului din faţa sa, ca să descopere ce impresie îi va produce acesta. Privea deci slăbiciunea omenească, şi simţea neputinţa şi nenorocirea planând asupra acelui om şi îşi imagină un vultur deasupra prăzii paralizate de frică, care nu avea unde fugi.  

El era vulturul iar cel din faţa sa prada. Una măruntă...  

Privindu-l cu superioritate, tetrarhul Irod avu sentimentul de dominaţie asupra lui, şi se întrebă totuşi dacă ar fi fost nimerit să-i dea el condamnarea. I-ar fi dat-o dacă i s-ar fi cerut imperativ, însă ştia că ceea ce i se cerea era doar o recomandare. Îl privi apoi pe Huza şi văzu privirea aceluia, care părea să-i spună să-l ierte pe bietul om.  

-Hm? făcu Irod rotindu-şi privirea către sfetnicul său.  

-Iertaţi-l luminate tetrarh, acest om nu poate fi vinovat! Prin ceea ce a făcut şi spus a demonstrat că este un excelent cunoscător al legii şi un continuator al...  

-Ajunge! îl întrerupse Irod ridicând o mână în sus. Ştiu că ai fost pe la adunările lui şi probabil că de aceea îi ţii partea! Aud că şi soţia ta era nelipsită de la predicile lui...  

Prin penumbră îi privi şi pe ceilalţi adunaţi acolo şi le ghici privirile lor dispreţuitoare şi mândre iar tetrarhul Irod îşi spuse că aceştia, şi cu el dimpreună desigur, aveau dreptate în privinţa lui Iisus din Nazaret.  

,,Desigur, el unul, l-ar fi iertat de bună seamă dacă acel om ar fi fost cu adevărat Mesia.  

Dar acesta care îi fusese adus în faţă arăta mai mult decât jalnic, lipsit de orice slavă, umil, nedeosebindu-se cu nimic de înfăţşarea oricărui sclav.  

,,Dacă ar fi cine spune el că este, gândi tetrarhul, chiar el în persoană ar fi mers la procuratorul Ponţiu Pilat şi l-ar fi absolvit pe cel legat de orice ar fi făcut... ”  

Iar de Sanhedrin puţin i-ar fi păsat. Ca să-i scape viaţa l-ar fi ţinut în palatul său din Ierusalim, vechea reşedinţă a Hasmoneilor, unde autoritatea arhiereului Caiafa şi a Sanhedrinului iudaic îşi pierdeau puterea.  

,,Dar acel om care stătea în faţa lui nu putea fi cu nici un chip Mesia”!  

,,De ce”? îşi puse tetrarhul întrebarea iar răspunsul şi-l dădu tot el. ,,Pentru simplul fapt că acel om căruia poporul îi spunea Mesia nu avea nici cea mai mică putere. Cum putea fi acela un eliberator, un salvator, dacă nu avea nici cea mai mică putere, nefiind nici măcar liber? Cum putea cineva care nu era liber să ofere libertate? Cum?”  

Iar acel Iisus stătea în faţa lui legat la mâini, neputincios, abătut şi umil ca orice condamnat de altfel, fiindcă văzuse mulţi în calitatea sa de suveran şi judecător. Acel ,,Mesia” chiar nu avea nimic special în el. Chiar dacă se spunea că făcuse ceva minuni acolo, nu avea figura seameaţă a unui eliberator ci mai degrabă un aspect comun, de vraci, după cum remarcă Irod.  

Iar supranumele, poporul i-l scornise, iar poporul era în opinia lui Irod o masă de sărăntoci inculţi care n-aveau altă treabă decât să caşte gura prin pieţe şi târguri la vorbele oricui.  

De pildă, poporul tot vorbea de eliberare şi eliberare...Iar el, Irod Antipa nici nu prea dorea de altfel eliberarea tetrarhiei sale de sub stăpânirea romană. Situaţia politică existentă îi era de ajuns. Ştia că îndată ce provinciile Palestinei vor fi devenit independente de Roma ar fi urmat un război fratricid asta dacă nu i-ar fi ocupat perşii care pândeau orice slăbiciune militară sau politică din răsăritului imperiului. De aceea tetrarhul îi prefera pe romani oricărei alte puteri şi nu ieşea din cuvântul cezarului Tiberius.  

,,Pax romana” îi era suficientă.  

Îl întrebă totuşi pe cel adus în faţa sa dacă el este cu adevărat ,,Mesia”.  

Sesizând tonul zeflemitor al lui Irod, cei care erau prezenţi în sală izbucniră în râs.  

,,Măria ta, nu-l răstigni pe bietul om pentru atâta lucru”, spuneau ei. ,,Taie-i capul numai!”  

Pentru Irod acest lucru nu fu însă o glumă prea reuşită. Îşi aminti că în urma tăierii capului  

Botezătorului imaginea lui avusese şi mai mult de suferit în ochii poporului iar acest lucru contase enorm pentru el. Ridică mâna încruntat şi râsetele încetară pe loc.  

Îşi aminti iar, cum o dată, ieşind cu consoarta la o sărbătoare populară fu admonestat cu injurii atât el cât şi Irodiada iar oamenii furioşi aruncaseră asupra lor cu tot felul de necurăţii. Aflată pe acolo, o patrulă romană care venea dinspre Siria abia reuşi să-i împrăştie pe protestatari fiindcă garda lui personală fusese depăşită de situaţie. De atunci tetrarhul nu mai ieşise în public la nici o sărbătoare şi deşi trecuseră trei ani de atunci, poporul nu uitase şi nu-l iertase deloc.  

La orice discuţie între cetăţeni, numele lui Irod era sinonim cu cel al unui criminal, iar al Irodiadei cu cel al unei complice şi totodată capul răutăţilor de la curte. De aceea tetrarhul hotărî în sine că pentru Iisus nu trebuia să-şi mânjească din nou mâinile cu sânge, simţind că e mâna romanilor ori a fariseilor şi saducheilor din Sinedriu care doreau să-i arunce lui în spate condamnarea şi înlăturarea fizică a acelui Iisus.  

,,Ce perfidie”, gândi tetrarhul.  

Tetrarhul nu mai avea acum nici o îndoială că acel om adus în faţa lui nu era nici pe departe ,,Mesia”, cum nici despre Ioan Botezătorul nu crezuse că fusese profet. Oh! da, analiză el în minte, Ioan fusese un om deosebit, dusese o viaţă aspră şi virtuoasă dar îşi luase cu de la sine putere, autoritatea de a boteza în Iordan, şi aşa era şi cu acest Iisus, cineva îi dăduse supranumele de Mesia fiindcă-i vindecase pe vre-o câţiva de cine ştie ce boli şi isteria fusese gata..., pe când el, tetrarhul Irod Antipa luase investitură de la însuşi cezarul Tiberius, cel mai puternic om din lume. Nu avea deci de gând să-l condamne pe cel din faţa sa, pentru el erau nişte prostii capetele de acuzare, în afară de titulatura de rege cu care mulţimea îl primise în Ierusalim. Nu ştia foarte bine activitatea acelui om din faţa lui deşi auzise câte ceva despre el, că ar fi fost tămăduitor şi că avea totuşi o faimă neobişnuită.  

Faptul că poporul îl denumise pe acela regele sau împăratul lui Israel, deşi îl deranjase, constatase acum chiar el, că nu era nici un pericol din partea celui care stătea acum umil, neputincios şi neînsemnat în faţa lui. Cei care îi spuseseră că Iisus era în stare de a declanşa o răscoală antiromană de proporţii se înşelaseră, iar dacă s-a fi întâmplat acest lucru avea încredere că romanii ar fi înăbuşit-o imediat. Gândi însă că trebuia pedepsită orice tentativă de a-i ştirbi din autoritate, şi de aceea hotărî să-l biciuiască şi să-l trimită înapoi la procuratorul Ponţiu Pilat pentru a-l judeca el, fiindcă ,, nu-i aşa?” gândi Irod, procuratorul era autoritatea supremă în Iudeea, el trebuia să-l condamne pe Iisus din Nazaret.  

Îl întrebase deci pe Iisus care se chema Mesia, şi Hristos, dacă era el ceea ce se afirma că se spune despre dânsul. Acesta însă nu-i spuse nimic, nici măcar nu-l privise ci numai îşi ştergea sângele care începuse să-i curgă din nas din cauza unei lovituri în plină faţă primită pe când îl aduceau înaintea lui.  

Tetrarhul Irod nu se supără însă, deşi gândi că era o ofensă pentru el faptul de a nu i se da atenţia cuvenită.  

Îl privi numai şi zâmbi, fiindcă scena cu cel din faţa sa i se părea de-a dreptul grotescă.  

,,Mesia..!, eliberatorul..! îşi şterge sângele de la nas!” îşi spuse în sine.  

Se mai gândi să-l mai întrebe ceva totuşi. Să-i ceară ceva de fapt. De aceea spuse cu ironie:  

-Poate că eşti totuşi Mesia! Mai ştii?  

Asistenţa izbucni în râs, însă Irod ridică din nou o mână făcându-i pe aceeia să tacă. Liniştea se aşternu într-o clipă în încăpere.  

-Fă o minune! spuse Irod. Hai! Fă o minune!... Dacă faci o minune îl rog pe procuratorul Ponţiu Pilat să-ţi redea libertatea iar arhiereului Caiafa îi voi plăti suma pe care o va dori. Pe legea mea că-ţi dau drumul dacă faci acum o minune!  

Irod Antipa se oprise chiar în faţa lui privindu-l cu insistenţă, însă cel din faţa sa privea în jos către pardoseala de piatră.  

Aşteptarea se prelungi, apăsătoare.  

După un timp în care nimeni nu spuse nimic prizonierul îşi ridică privirea către el şi îl privi pe tetrarh drept în ochi. Apoi, după câteva clipe îşi întoarse privirea în altă parte şi se gândi la ale sale.  

Irod rămase cu privirea aţintită către el preţ de câteva clipe, încurcat, deoarece i se păruse, pentru o clipă poate, că îl vede aievea pe Ioan Botezătorul, profetul decapitat la porunca sa.  

Era ferm convins că omul din faţa sa îi făcuse o vrăjitorie, ori îi rostise un descântec aducându-i aievea în faţa ochilor chipul lui Ioan. Fusese deci o vedenie menită probabil să-l înfricoşeze sau să-l culpabilizeze de moartea Botezătorului, gândi tetrarhul.  

Se hotărî totuşi să nu spună nimănui ceea ce i se păruse că văzuse. Asistenţa aştepta acum reacţia lui Irod fiindcă toţi realizaseră că acesta luase o mină stranie, cu o mână rămasă în aer îndreptată către Iisus. Dezmeticindu-se după câteva clipe, tetrarhul lăsă mâna în jos şi privi în jurul său vizibil stânjenit. Nimeni nu mai râdea acum iar toţi aşteptau nemişcaţi.  

Irod se mai învârti o dată în jurul celui legat şi spuse apoi către alaiul care-l adusese la dânsul, să facă în aşa fel să nu-l mai aducă înapoi, deoarece : ,, Tetrarhul Galileei şi Pereei nu are nevoie de nici un Mesia sau de vre-un Hristos!”  

Apoi făcu semn ciracului să se apropie poruncindu-i să-l ia pe prizonier să-l ducă în curtea palatului şi să-l biciuiască cu treizeci şi nouă de lovituri, iar apoi să-l trimită legat înapoi  

procuratorului Ponţiu Pilat.  

***  

Se făcuse deja seară în prima zile de Pessah, iar Tetrarhul Irod Antipa cobora treptele către parterul palatului său din Ierusalim. Acum, mare parte din acel alai care-l adusese la el pe Iisus din Nazaret era din nou prezent la el.  

Arhiereii Caiafa şi Anna nu erau printre cei de acolo şi oricum Irod nu se aştepta ca aceştia să vină în palatul său. Întrevederea începu fără nici un protocol ori ceremonial, care în alte condiţii era de neimaginat pentru Irod, însă din cauza crizei de timp invocată de oamenii arhiereului, tetrarhul nu primi decât plecăciunile vizitatorilor. Grupul de iudei era condus de un fariseu scund şi cu privire încruntată pe care Irod Antipa îl ascultă din jilţul său, luând o mină îngrijorată. Irod era de acord cu părerea exprimată, aceea că, într-adevăr, adepţii galileeanului puteau încerca să fure trupul acestuia generând în acest fel o rătăcire şi o dezbinare şi mai mare, care ar fi putut lua conotaţii nebănuite.  

Tetrarhul îşi aranjă straiele cusute în fir de aur, îşi îndesă inelele mai tare pe degete şi păru că îl ia transpiraţia. Devenise dintr-o dată nervos.  

-Ce vom face dar? întrebă el punându-şi sceptrul alături pe un suport aflat lângă jilţul său.  

Fariseul nu pierdu vremea şi începu a vorbi venind mai aproape de el.  

-Mărite tetrarh, avem nevoie de mai mulţi soldaţi pe care să-i trimitem în oraş ca să-i prindem pe adepţii, şi ucenicii galileeanului, să-i interogăm şi să vedem ce pun la cale aceştia. Ponţiu Pilat a dat voie adepţilor să-i coboare trupul de pe cruce fiindcă mâine e Pesahul şi a îngăduit ca aceştia să-l pună în mormânt, ceea ce s-a şi făcut deja.  

Irod Antipa era şi el de acord că în acest caz putea fi afectată şi tetrarhia sa fiindcă de câte ori la Ierusalim se declanşa câte o răscoală, ecourile ei ajungeau până în Galileea şi Pereea.  

Iar Irod nu putea tolera acest lucru. Iisus din Nazaret predicase în cetatea Tiberias şi în mai toate locurile din împrejurimile capitalei şi îşi dădu seama că o răzvrătire în care ar fi fost pomenit numele lui Iisus putea avea urmări nefaste pentru tetrarhia sa.  

Hotărâră aşadar o acţiune comună împotriva ucenicilor şi adepţilor lui Iisus. Totodată patrulele trebuiau să urmărească atent ceea ce se petrecea la mormânt.  

Tetrarhul Irod dădu câteva ordine scurte căpitanilor săi care îşi plecară capetele aşteptând poruncile şi spre seară patrulele sale alături de cele romane împânziseră deja oraşul, chipurile pentru buna desfăşurare a sărbătorii şi evenimentelor de Pessah. Un curier fusese trimis înainte la procuratorul Ponţiu Pilat cu un pergament pe care acesta îl semnă şi care conferea dreptul ca oamenii lui Irod să cerceteze oraşul, cu condiţia ca prin acţiunile lor să nu stânjenească sau să stea în calea patrulelor romane, ci să fie supuse lor.  

Totodată tetrarhul Irod Antipa îşi anunţa o scurtă vizită la fortăreaţa Antonia în zilele următoare iar procuratorul citind scrisoarea fu de acord şi trimise răspuns că tetrarhul era aşteptat în fortăreaţa Antonia cînd va fi dorit să vină. Ştafetele romane alergau în toate direcţiile cu ordine scrise către centurioni sau decurioni. Cu nemijlocitul concurs al iscoadelor, patrulele cercetară locurile ştiute ale adepţilor din Ierusalim însă spre surprinderea lor nu găsiră pe nimeni în acele locuri. Parcă intraseră cu toţii în pământ şi într-un fel cam aşa şi era căci unii dintre dânşii se refugiaseră în afara zidurilor Ierusalimului printre morminte vechi şi părăsite, şi asta tocmai de frica oamenilor arhiereului Caiafa. Iscoadele şi soldaţii întrebară până şi pe oamenii simpli de pe uliţe, însă nu dădură de nici o urmă a ucenicilor galileeanului.  

Patrulele intrară şi prin casele de găzduire dar nu aflară nimic nici aici. Răscoliră tavernele greceşti unde sperau să găsească ceva veşti printre adoratorii lui Dyonysos. Nici aici nu găsiră însă nimic. Spre seară totuşi, una din iscoade dădu de veste că un grup mic de adepţi se aflau împreună cu Iosif din Arimateea, cel mai probabil la casa acestuia.  

O patrulă merse acolo dar nu găsi pe nimeni în casă ci doar pe câţiva slujitori care spuseră că într-adevăr Iosif era cel care îl înmormântase pe învăţător şi apoi plecase în grabă la o moşie a sa din provincie. În rest nu se mai întâmplă nimic în cursul serii, dar forfota din Ierusalim nu se domoli datorită aglomeraţiei prilejuite de marea sărbătoare a Pesahului.  

Aproape de miezul nopţii însă, un corn roman sună alarma la mormântul unde fusese îngropat Iisus din Nazaret şi în foarte puţin timp din fortăreaţa Antonia aflată în apropiere îşi făcură aparţia vreo douăzeci de legionari. La lumina torţelor aceştia înconjurară imediat locul. Mormântul era însă intact şi se dovedi imediat că alarma fusese falsă. Piatra de la intrare se afla la locul ei, iar soldaţii care erau de pază erau pregătiţi de orice ripostă. O caravană venită din Liban cu diferite mărfuri şi treburi negustoreşti care-şi avea corturile puse dincolo de zidurile Ierusalimului îşi pierduse câţiva asini iar oamenii căutând animalele, intraseră fără voia lor la locul aflat sub pază strictă iar legionarii postaţi acolo îşi făcură datoria dând alarma.  

Duşi în fortăreaţa Antonia suspecţii fură interogaţi de către un centurion dar acesta îşi dădu repede seama că nu aveau nimic de-a face cu adepţii lui Iisus pentru că pe stăpânul lor centurionul îl cunoştea ca fiind un negustor foarte bogat care făcuse daruri mari romanilor cu permisiunea de a vinde la Ierusalim, iar numele acestuia era Hasim din Rekem. Trezit din somn de sunetul cornului şi de zgomotul armelor şi a scuturilor, Procuratorul Ponţiu Pilat ieşi pe coridor şi din capul scărilor întrebă ce se întâmplase iar unul din curieri îi răspunse din atrium cum că fusese o alarmă falsă.  

-Sunteţi sigur că nu e plan anume ticluit şi care nu le-a ieşit bine? întrebă procuratorul. Ai cui sunt oamenii şi asinii de care mi-aţi vorbit?  

-Mărite procurator, spuse un centurion, oamenii şi asinii sunt parte dintr-o caravană venită din Liban şi sunt cu toţii ai unui negustor care face comerţ cu noi. Numele lui este Hasim din Rekem.  

Auzind aceasta, Ponţiu Pilat dădu poruncă centurionului ca toţi prinşii să fie eliberaţi şi legionarii să-şi ocupe din nou, fiecare, poziţia sa.  

O patrulă formată din oamenii tetrarhului Irod împreună cu o patrulă alcătuită din oameni tocmiţi de arhiereul Caiafa şi Sinedriu şi o parte din slujitorii templului sosiseră şi ei la locul mormântului şi se postară mai spre vale la o distanţă de două aruncături de suliţă, după cum poruncise procuratorul Ponţiu Pilat. După ce aceştia aprinseră un foc, căpitanul lor, un anume Ahav Caleb le rândui fiecăruia serviciul. Iudeii făcuseră aceasta fiindcă nu aveau mare încredere în romani şi după spusele arhiereului Caiafa, bănuiau că ucenicii vor da mită soldaţilor romani. Căpitanul Ahav era şi el ferm convins că disputele religioase ale evreilor nu-i interesau câtuşi de puţin pe romani şi deşi ştiau cu toţii că Ponţiu Pilat promisese pedepse crunte pentru încălcarea consemnului, iudeii tot nu aveau încredere în corectitudinea legionarilor. Căpitanul mai ştia că, atunci când era vorba să-i pedepsească pe oamenii săi pentru fapte contra iudeilor, procuratorul făcea tot posibilul ca să-i scape, invocând mereu lipsa de oameni în armatele imperiale şi costurile ridicate care se cheltuiau cu pregătirea şi menţinerea în slujbă a unui legionar, a cărui înlocuire spunea el, cerea fonduri uriaşe din bugetele sărăcite ale imperiului. De aceea procuratorul se plângea mereu de lipsă de legionari, marile concentrări de trupe fiind la nord, în Siria, acolo unde legiunile: Ferrata, Fulminata şi Terţia Gallica erau sub comanda lui Lucius Vitellius, şi aveau de apărat un hotar extrem de dificil, anume acela cu imperiul parţilor.  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman) - Al cincilea fragment. / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1239, Anul IV, 23 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!