Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   



Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - MADELEINE DAVIDSON, UN MAGICIAN AL CUVÂNTULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Priveam, demult, cu ochi de copil, cum un iluzionist rupea o banală hârtie, arunca bucăţelele în pălăria fără de care nici nu se poate concepe un număr de iluzionism, apoi scotea de acolo un buchet de flori, odată cu suspinele de încântare din piepturile noastre. Nu era numai inocenţa de vină pentru frumoasa iluzie, ci şi dorinţa, mereu prezentă în inimile tuturor, ca lucrurile să de sfârşească bine. Happy-end-ul este o trebuinţă intimă, o nevoie profundă de a crede că în viaţă totul se sfârşeşte cu bine chiar dacă, în realitate, de multe ori, nu este deloc aşa.  
 
Această banală întâmplare din viaţă mi-a venit în minte după ce am terminat de lecturat cartea cunoscutei dar şi fermecătoarei scriitoare, Madeleine Davidshon: „Învaţă-mă să trăiesc”. Sigur, lucrurile nu sunt chiar atât de simple, precum în numărul de iluzionism despre care am vorbit, întrucât textura unui roman unde evoluează, în prim plan, numai trei personaje, dar pe fundal este desfăşurată o epopee a acelor ani de la sfârşitul celui de al doilea război mondial, poate fi o grea încercare pentru orice scriitor şi un exerciţiu de stil care necesită adevărate tururi de forţă narativă.  
 
Debutul acţiunii se plasează într-o vreme în care furia ucigaşă cuprinsese lumea, transformând societăţile bazate pe reguli şi conduite în adunături complet debusolate, continuu terorizate, unde valorile sociale şi culturale par spulberate de o incredibilă şi de neînţeles nebunie. Aceasta este lumea în care personajele cărţii îşi trăiesc destinul deşi mult mai bine ar putea fi numit calvar. Aici se impune totuşi o discuţie mai amplă.  
 
Cum în ultimii ani am citit mult din operele scriitorilor evrei de limbă română, aflaţi în Israel sau în alte ţări, a remarcat un interes deosebit al acestor creatori pentru două mari evenimente cu care ei, sau rudele lor, s-au confruntat. Primul este tragedia, greu de înţeles şi acum, după mai bine de o jumătate de secol, prin care acest popor a fost obligat să trecă în acel nefericit deceniu al-V-lea al secolului trecut, iar al doilea este epopeea desprinderii de locurile natale şi emigrarea în Israel, văzută în general ca un fapt bun, condiţionat de o multitudine de factori externi şi interni, dar implicând, aşa cum ei chiar recunosc, o serioasă traumă emoţională. Acest fel de a căuta să transmiţi adevărul istoric, de multe ori cumplit, sau măcar traumatizant, este o lecţie de înţelepciune şi responsabilitate faţă de generaţiile care nu au cunoscut direct evenimentele. Dar şi un absolut necesar avertismet că uitarea ne-ar face să repetăm greşelile. Şi, din păcate, multe din evenimentele zilelor noastre, probează faptul au foarte multă dreptate!  
 
Prin urmare, romanul debutează cu fuga din lagăr a personajului Aron, după cumplitele experienţe ale pierdeii copilului, mamei, dar şi a soţiei, sosirea în oraşul natal, ba chiar în casa părăsită forţat în urmă cu mai mulţi ani şi încercările de a se dumiri în ce lume a ajuns. Nimic nu mai seamănă cu ceea ce lăsase în urmă, totul era pericol şi suspiciune, iar moartea pândea, la fel ca şi în lagăr, la orice colţ, fiindcă războiul nu se terminase încă. Un timp devine prizonier în propria sa casă, sfâşiat de amintiri, dar şi la cheremul unei ocupante abuzive a locuinţei, o „ţigancă” cam bizară şi greu de descifrat, fiinţă ce emană un farmec misterios, balansând între bunăvoinţă, ameninţare sau compasiune, dar şi o posibilă trădare, totuşi un personaj fascinant, complex şi bine racordat realităţilor cotidiene ale vremii.  
 
Consider că autoarea a scris aceste pagini, cam aşa cum se scriu paginile de literatură adevărată, îmbinând armonios amintirile unor întâmplări petrecute demult cu acel atât de necesar element ficţional, ca potenţator emoţional al acţiunii. Faptul că Madeleine Davidshon reuşeşte să creeze acel fior al autenticului, să te transporte pe tine, cititorul, cel care acum stai comod în fotoliu, într-o lume a nesiguranţei, a pericolului iminent, a foamei, a incertitudinii că vei mai apuca ziua de mîine şi a disperării, ţine şi de talent, dar şi de o admirabilă capacitate de a găsi exact cuvintele, uneori jargoane, cu care autoarea reuşeşe să ne convingă de adevărul celor povestite. Forţa narativă creează o stare de emoţie literară suficient de puternică pentru a te simţi exact în pielea personajului, te face să simţi parcă mirosurile, senzaţiile tactile şi nu de puţine ori, chiar spaimele lui. Nu mă miră această reuşită fiindcă Madeleine Davidshon este o scriitoare cu multă experienţă, dar şi cu un fel special de a-şi spune părerile, într-un fel autoritar prin fermitatea frazărilor, cu acea forţă pe care ţi-o dă conştiinţa faptului că scrisul tău trebuie neapărat să ajungă la inima cititorului. Pe scurt, este vorba, aşa cum am mai spus-o, de talent!  
 
Desigur, în nota binecunoscută scrierilor Madeleinei Davidshon, prin toată naraţiunea pluteşte un mister, un fel de incertitudini, de alunecări bine dirijate de autoare spre necunoscutele acestei lumi, necunoscute care scapă explicaţiilor. Iar până la urmă se dovedeşte că un miracol este cel care schimbă fundamental viaţa personajelor principale. Să nu ne aşteptăm însă la o intervenţie divină de tipul celor pe care le vedem la emisiunile de divertisment ale televiziunilor, sau una de tip hollywoodian cu efecte sonore şi jocuri de lumini. Nu, tot ca de obicei, autoarea, subtil şi foarte discret, intoduce în acţiune un mic obiect, un artefact, o mezuza, amuleta pe care evreii o pun deasupra intrării în casă cu rol protector. Fără îndoială, suntem tentaţi să gândim, o simplă superstiţie, aşa cum sunt multe altele! Asta dacă nu crezi că ea, amuleta, ar putea fi totuşi funcţională. În roman, printre podoabele pe care, conform tradiţiilor etniei, „ţiganca” le poartă la gât este şi această mezuza, dar şi o plăcuţă cu un înscris misterios, nedesluşit niciodată de membrii şatrei din care face parte. Şi, cu multă măiestrie, autoarea face ca la un moment dat în jurul acestor artefacte să pivoteze întreaga acţiune, iar ele să devină cheia de boltă a schimbărilor benefice care se vor produce în viaţa personajelor implicate direct sau mai puţin direct.  
 
Personal mi s-a părut strălucită ideea, dar şi maniera în care autoarea reuşeşte să întoarcă o acţiune spre un final fericit, un final în care cei implicaţi îşi regăsesc (simţi şi că ei merită asta), nu numai rostul vieţii ci şi „casa”. Casa, într-un sens mai larg, adică acel spaţiu de referinţă unde omul să se poată simţi în siguranţă, acolo unde reuşeşte, în sfârşit, să scape de obsesia supravieţuirii în prezent şi să gândească spre viitor.  
 
Într-un mod simplu, dar fermecător, Madeleine ne spune că atunci când nu ne pierdem speranţa întreg universul conspiră pentru a ne împlini visurile. Prin urmare, am un singur îndemn către cititori: Nu rataţi experienţa unei lecturi care vă face să priviţi cu încredere către ziua de mâine oricât de greu vă este astăzi. Madeleine, în mare ei generozitate, vă oferă minunate cuvinte de încurajare, excelent prinse în acest fascinant roman.  
 
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ  
18 februarie 2013  
Iaşi  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - MADELEINE DAVIDSON, UN MAGICIAN AL CUVÂNTULUI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 782, Anul III, 20 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!