Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   



Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - CU ZOLTAN TERNER PRINTRE GÂNDURI, DILEME, INCERTITUDINI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu de mult, am avut bucuria de a vedea că volumul „Gândiri şi răs-gândiri” al scriitorului Zoltan Terner a fost premiat de prestigioasa Asociaţie a Scriitorilor Israelieni de Limbă Română. În urmă cu aproximativ o lună, citisem respectiva carte. Era o primă lectură care îmi lăsase în urmă un noian de nelinişti şi întrebări. Aşa că, firesc, am mai citit-o încă o dată. Acum, după această a doua lectură, neliniştile s-au transformat într-o multitudine de dileme numai bune de analizat în acele momente pe care fiecare om ar trebui să şi le acorde lui însuşi şi să-şi privească cu sinceritate viaţa. Am simţit însă că mai am nevoie de o lectură şi am pornit din nou la drum chiar dacă un observator din exterior ar privi cu oarecare lipsă de îngăduinţă faptul că îmi trebuie trei lecturi ca să înţeleg o carte.  
 
Nu am orgolii în această privinţă, prin urmare, consider că am făcut ceea ce trebuie şi aş recomanda tuturor cititorilor să nu se grăbească pe timpul lecturii. Această carte poate fi citită desigur şi în parc atunci când am ieşit ca să privim la copiii care se joacă sau la porumbei, poate chiar şi în tramvai ori în metrou spre locul de muncă dar mă tem că am rămâne cu acea impresie ca atunci când privim splendoarea unui apus stând pe marginea unui lac însă asta nu ne va da nici o informaţie despre ceea ce se petrece sub oglinda lacului. Poate unii nici nu vor fi interesaţi de universul aflat dincolo de privirile lor, însă cred ar fi foarte păcat să ai o carte înţeleaptă în mână şi să-i admiri doar coperţile.  
 
Şi dacă vorbesc despre o carte înţeleaptă este şi pentru faptul că toate eseurile cuprinse în ea sunt nu numai rodul gândirii şi reflecţiei asupra subiectului ci şi efortul de regândire a acestuia de nenumărate ori (răs-gândirile) pentru a-i devoala toate subtilităţile sau ascunzişurile în care logica poate descoperi alte valenţe. Fie pozitive, fie negative. Exerciţiile autorului pe marginea unor concepte aparent ferm consolidate în conştiinţa noastră scot la iveală, uneori cu un trist umor, falsitatea lor, sau mai bine spus versatilitatea acestora. Şi, pentru a augmenta, pun, după autor desigur, în discuţie problematica raţiunii, acel concept adus la statutul de zeitate exact printre sinistrele mormane de capete retezate în numele ei de ghilotinele Revoluţiei Franceze. Într-o epocă a luminilor, desigur! Oare prin ce labirint pervers al gândirii raţiunea, printre altele şi libertatea de a te îndoi, se transformă în dogmă şi în felul acesta devine o formă cumplită de teroare?  
 
Nu am aflat dacă Zoltan Terner ştie, însă ne pune pe noi, cititorii, să ne gândim la această dilemă. Şi bine face pentru că ne scoate din bârlogul călduţ al convenienţelor şi ne arată faţa nu tocmai plăcută a realităţii. (Tristul triumf al raţiunii). Pentru că tot el ne spune şi faptul că preferăm să trăim într-o lume a aparenţelor mai ales dacă sunt confortabile şi nici cuvintelor nu le mai acordăm mare importanţă deşi ele sunt liantul de bază în relaţiile interumane. Ignorăm deci adevărata forţă a cuvintelor fiindcă ne place mai mult sporovăiala. Ne deosebim oare prea mult de vrăbiile care stau pe gard!? Aş vrea să spun, răspicat, că da! Numai că autorul mă îndeamnă cu mult tact să mă mai gândesc. (Spectacolul aparenţelor lumii şi Cuvinte despre cuvinte)  
 
Aş mai vrea să spun şi că, aşa cum am învăţat la şcoală, avem numai cinci simţuri. Doar că Zoltan Terner mă ispiteşte să-mi depăşesc inhibiţiile şi dincolo de simţurile aparţinând corpului să le iau în considerare şi pe cele aparţinând spiritului, sau, ca să nu greşesc, acelui eu superior despre care vorbeşte Carl Jung. Mdaa, auzim mai mereu că un om suferă deoarece nu mai aude bine, dar niciodată despre o suferinţă a omului care şi-a pierdut simţul moral, sau al măsurii, ori atât de neglijatul bun-simţ. Avem oare medicamente pentru aceste cumplite boli ale fiinţei noastre superioare ... Nu vreau să dau nici un răspuns, aşa cum nu o face nici autorul care evită elegant să devină moralist şi rămâne, consecvent, socratic punându-ne întrebări înţelepte pentru a ne ajuta să dăm răspunsurile cuvenite. (Despre infirmităţile omului).  
 
Am citit cu o spaimă nedisimulată şi despre boala cea mai agresivă a contemporaneităţii presupus civilizată: înfulecatul cu orice prilej, oricând, oriunde şi să aruncăm ce nu mai putem înghiţi, cu aroganţă şi dispreţ, pentru a arăta celor din jur că suntem ajunşi (căpătuiţi, bogaţi!?) iar apoi să constatăm că suntem doar bolnavi. Cum aş putea să denumesc această maladie fără să supăr pe cineva. Vă las pe dumneavoastră dragi cititori să încercaţi. Sper să şi reuşiţi! (A mânca, mâncare).  
 
Nu pot să trec nici peste un minunat exerciţiu de logică (Mirarea de a mai fi în viaţă) care, în numai douăsprezece rânduri, ne face o demonstraţie a divinităţii fără de care nu am supravieţui, date fiind miliardele de evenimente pe care le intersectăm, toate letale, însă doar unul cu impact şi acela numai la vremea lui.  
 
Voi aminti, din păcate numai în treacăt, şi despre cel mai greu şi derutant război. Acela cu tine însuţi şi care durează o viaţă (Război sau pace cu tine însuţi) din care chiar citez: „Cine nu ştie să se îndoiască de sine, va avea o convieţuire îndoielnică cu el însuşi”. Pare simplu, atât de simplu încât ne putem mira că nu am spus noi această frază. Doar că în marea lor simplitate aceste cuvinte au o profunzime la care merită să gândim mult. Iar Zoltan Terner ne-ar putea ajuta cu restul spuselor din eseul său. Şi am putea să-i şi mulţumim, aşa cum tot el ne spune că este bine să facem pentru tot ce primim deoarece totul este un dar care vine, în ultimă instanţă de la cineva aflat mai presus de noi (Mulţumesc).  
 
Pare foarte simplu să scrii eseu. În fond, ce mare lucru? Iei un text, o idee, sau vreo spusă mai acătării şi începi să o întorci pe toate părţile. Da, dar pentru a face aşa ceva fără să devii penibil îţi trebuie multă cultură, iar aceasta nu se formează citind glumiţe pe ecran ci prin muncă de ani şi ani, dar şi cu un spirit de observaţie ascuţit, talent scriitoricesc şi cel puţin un dram de inspiraţie. În rest, da! Devine simplu! Dar mai înainte ar fi bine să citim această carte. Am avea un nivel de referinţă care poate ne-ar motiva sau poate ne-ar face să renunţăm. În ambele cazuri este bine!  
 
Oricum, lectura acestui volum de excepţie mi-a adus în minte, prin nu ştiu ce mistere ale memoriei, o întâmplare din copilărie. Într-un cui aflat sus pe tocul uşii, stătea atârnat de lanţul său un ceas de buzunar. Era de atât de multă vreme acolo încât nimeni nu-i mai dădea nici o atenţie, mai ales că nu mergea. Şi totuşi tata ne spusese că acest ceas are o valoare a lui pe care ar fi bine să o respectăm chiar dacă nu o înţelegem. Şi cum nu o înţelegeam ignoram obiectul fără vreo remuşcare. Într-o zi însă ceasul a fost dus la ceasornicar. În orăşelul nostru, ceasornicar era numai domnul Francu, aşa-i spunea toată lumea. Nimeni nu-i spusese vreodată altfel decât: „domnu' Francu” deşi formula devenise cumva riscantă lumea de atunci fiind plină de tovarăşi. Mai erau şi alţi oameni care se ocupau de reparat ceasuri, însă ceasornicar nu era considerat decât domnu' Francu, o figură interesantă din toate punctele de vedere, inclusiv faptul că purta lavalieră. Oricum, după câteva zile, tata ne-a arăta ceasul adus de la „reparaţii”. Mi s-a tăiat respiraţia! Ceasul arăta ca o bijuterie din casete regale, rotiţele lui aurii se învârteau ca însufleţite, rubinele care foloseau ca lagăre ale lor răspândeau o misterioasă lumină roşie deşi erau cât vârful de ac, ba, mai mult, pe capacul interior era o inscripţie incizată cu litere cursive de o mare eleganţă, într-o limbă pe care nu o cunoşteam şi, în general, cred că întreaga atmosferă din casă se schimbase după ce acest ceas fusese reparat. Puţin spus însă reparat! Ceasornicarul, al cărui nume adevărat nu l-am ştiut niciodată, investise în lucrare nu numai priceperea sa ci şi un fel de spirit, harul său, o anumită viaţă miraculoasă, dându-i acelui obiect o nouă existenţă, strălucitoare, fascinantă. Nu mai ştiu care a fost urmarea. După vreo douăzeci de ani ceasul a dispărut şi nici nu am întrebat ce s-a întâmplat cu el pentru a nu destrăma vraja acelui eveniment.  
 
Acum descopăr la Zoltan Terner aceeaşi magie şi chiar dacă obiectul lucrului său nu este ceasul ci cuvântul, rezultatul este acelaşi. Aduce în lumină acele cuvinte sau concepte pe lângă care trecem, în virtutea obişnuinţei, indiferenţi, şi ne încântă cu strălucirea lor aproape hipnotică. În plus ne tentează pe noi cititorii să călcăm pe calea înţelepciunii. Nu este uşor dar eu unul cred că merită şi de aceea îi voi spune, din inimă: Mulţumesc!  
 
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ  
Iaşi, 12 februarie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - CU ZOLTAN TERNER PRINTRE GÂNDURI, DILEME, INCERTITUDINI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1139, Anul IV, 12 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!