Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



DERANJUL FARAONULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DERANJUL FARAONULUI

Fiul Soarelui părăsi în mare grabă şantierul, fără să mai dea indicaţii, aşa cum o făcea în fiecare dimineaţă şi, alergând cu ochii scoşi, se repezi în sacra camera intimă a palatului, îşi ridică fustanela şi se aşeză gemând pe sacrul tron intim. Încăperea se umplu imediat de o putoare îngrozitoare iar faraonul oftă uşurat, ignorând celelalte zgomote pe care le scotea. Trase de mânerul aurit al clopotului de bronz şi, imediat în camera sacră intră majordomul. Faraonul ignoră discret bătăile disperate din mâini ale acestuia, total neprotocolare, ba chiar şi accesele de sufocare şi îi porunci sictirit:
- Să vină la mine marele preot!
Majordomul se prăvăli afară, încercă să-şi recapete suflarea, apoi răcni la un trupete care se uita cam cruciş la el:
- Băi, răcane, adu-l imediat, aici, pe marele preot!
Atmosfera intrase totuşi în zona posibilă apariţiei vieţii, când solicitatul se prezentă, fără nici o grabă, la faraon. Adevărul este că îşi cam permitea. Era nu numai socrul lui Snefru ci şi tatăl acestuia. Poate că şi frate, dar existau totuşi unele limite şi la ei.
- Da’ ce Amon, iartă-ne, păţişi băi, Snefrică, tată, rosti marele preot, încercând să pară oarecum îngrijorat, de paloarea post combustie a bunului său ginerelui.
- Bă, tatică, îmi dădu azi dimineaţă, muieri-mea, Hetepheres, neşte zmochine şi le mâncai! Da’ cum aseară beui neşe beri cu băieţii, mă luară căcările de-mi sar ochii dăn cap! Du-te bre, matali, pănă la hiperborei şi adă-mi leacu’ ăla al lor, că la astea ei se pricep mai bine ca noi! M-aş duce io, da-i treabă multă pă la piramidă şi n-are cine să-i înjure pă ţăranii ăia puturoşi!
- Lasă, băi, tată, tu vezi-ţi dă trebile tăle, că mă duc io, spuse suspect de voios marele preot. Apoi ieşi pe balcon şi rostind câteva incantaţii, suflă într-o ţeavă şi se teleportă în îndepărtata ţară a hiperboreilor...
În munţii Hiperboreei era o iarnă de vis. Mă rog, vise de-ale localnicilor. Adică ger ca la balamuc şi troiene de trei metri...
În peştera lui, una cu dotări speciale, bătrânul preot Deceneu moşmondea pe lângă vatră cu intenţia de a-şi prepara, după reţete secrete, o ţuică fiartă cu piper, că era dimineaţă şi nu putea mânca pe inima goală. Trântit lângă vatră, cu ochii cârpiţi de somn, se scărpina şi căsca Rocar, un fel de nepot de-al lui, aflat în perioada de iniţiere. Afară câinii băteau de mama focului...
- Băi, Rocarică, lasă, tată, lenea şi du-te Ghebelezisului de vezi ce-i cu câinii ăia, să nu rupă pe fr-unu, c-o fi f-un trimis al regelui, că văz că de la o vreme nu mai are somn. Cred şi io, la câte chiolhanuri trage, cu muierile ălea dă la sciţi, nici nu mă mir...
Rocar scuipă în foc, de deochi, se ridică, îşi trase izmenele, apoi se sprijini de perete şi, uşor-uşor, plecă afară. După cum se mişca băiatul putem să fim siguri că el este strămoşul tuturor moldovenilor din zilele noastre.
După vreo două clepsidre se întoarse la fel de confuz şi, cu aceeaşi moacă stupidă plus vocea încleiată pe care numai bunul Deceneu o putea înţelege, rosti:
- Moşiu, e unu’ cam fără păr şi cu o cârpă în jurul şoldurilor, nu prea-i d-al nostru, io cam cre’ că-i ţâgan. L-am lăsat în voia câinilor...
Doar că, înainte de a adormi la loc, primi o pereche de palme de-i săriră mucii pe peretele peşterii plus un pumn în gură. Deceneu ştia şi karate, dar nu le folosea cu apropiaţii:
- Bă, nu mă face să te trimit la Zamolxes aruncat în suliţe, că mi-e dă mă-ta, cu care am fost apropiat, că era şi ea preoteasă, da’ fată deşteaptă, nu ca tine, care nici nu ştiu cu cine semeni! Du-te, focului şi adă-l în casă că moare de frig că este camaradul meu din facultate, Huni, egipteanul, fiindcă numai noi ştiam să zburăm pe vremea aia! Marş, că te ia gura iadului, boule!
Destul de indiferent faţă de viitorul preconizat, ucenicul se târî spre uşă şi, tot după vreo două clepsidre, reveni aducând pe umeri un fel de buştean cu formă de om. Doar că avea culoare prunei coapte. Era, constată Deceneu, într-adevăr Huni, marele preot egiptean, însă acum îngheţat sloi.
Marele preot hiperboreu luă măsuri de urgenţă! Îi mai cârpi indolentului Rocar vreo două palme, însă fără efecte vizibile asupra vitezei de mişcare, puse o ţundră de blană peste bietul Huni şi începu să-l reanime turnându-i pe gât câţiva stropi din licoarea magică pe care tocmai o pregătise la foc. Miracolul se produse abia după ce se cam consumase o ulcică, iar Deceneu devenea tot mai econom.
Huni deschise ochii, rătăci cu privirile prin peşteră şi începu să bolborosească ceva. Abia după ce Deceneu îi dădu şi lui două palme în scop terapeutic, omul păru să intre în realitate şi spuse în egipteana hieratică:
- Băiii, frăţică, nu credeam că te voi mai vedea!
Peste măsură de uimit de ceea ce vedea Rocar căzu lat pe culcuşul de lângă vatră şi, evident, adormi. Deceneu, om trecut prin multe încercări în viaţă, îi mai masă puţin urechile egipteanului şi când constată că acesta-şi revenise complet mai aduse o ulcică plină cu licoare şi începură taclalele.
Nu înainte de a-i arde un şut în coaste ucenicului şi de a-i porunci să-l aducă pe Rogvaiv să scoată de la nivelul inferior al peşterii un ulcior cu vin din cel bun, puterea ursului. Puternic zdruncinat psihic din cauza întreruperii somnului Rocar plecă să execute porunca. De data asta cu o remarcabilă viteză fiindcă sarcina cu ulciorul îi plăcea foarte mult. Celălalt ucenic, Rogvaiv, primi poruncă să pună de o papară cu ouă de prepeliţă şi nişte muşchiuleţ afumat de batal, lângă care să fie un boţ de brânză de burduf, dar şi nişte cârnăciori de mistreţ, o mămăligă de mei, plus ceva acritură.
- Hai, noroc frate Huni, cum îţi mai merge, ce mai face alde fii-tu, da’ muierea, cu preotesele cum te mai descurci...
- Frate, Decule, ce să zic, merge treaba, da’ cu fii-miu ăsta nu prea ştiu ce să mă fac. Toată ziua, bună ziua, hai, să lucrăm la piramidă, şi dăi şi dăi, tot treburi d-astea, de i-am şi zis la un moment dat: băi, băiatule, da’ mai fă şi tu un război, ceva, cum fac oamenii întregi la cap, lasă zidăreala pe seama slugilor că doar ai atâtea!
Da’ el, nimic, frate! Că cică slugile-l fură iar până-i prinde banii au şi dispărut şi degeaba-i mai omori că nu se justifică pierderea. Acilea, ca s-o spun drept, cam are dreptate! Da’ să nu uităm că astea-s tradiţiile şi nu le poţi tu schimba oricât de faraon ai fi! În rest, slavă lui Amon, avem ce băga în gură, dar şi ce trage la gura izmenelor cum spuneai tu în colegiu şi noi râdeam ca proştii că habar n-aveam ce-s alea izmene. Bă, da’ ce viaţă ierea! Că veneau şi feniciene şi babilonience şi ce meserie vedeau fetele, mamă, mamă!
- Bă, da’ tu mai zbori, sau te-ai lăsat, că uite, eu deşi cam am probleme cu aterizarea şi mă mai lasă GPS-ul din când în când, tot mai fac viraje strânse şi loopinguri?
- Hunică, vericule, am cam lăsat-o baltă, că de la o vreme am rău de înălţime. Mai ales dacă-mi iau înainte drojdia pentru curaj. Că de la un kil în sus nici nu mai pot rosti formulele magice, ca să nu mai vorbesc de suflat în baghetă. Mdeh, vârsta îşi cam spune cuvântul... Da’ mă bucur că tu mai poţi, şi-mi mai faci câte o vizită. Bă, şi am de luptat şi cu regele, un beţivan care vrea să tragă numai el la măsea şi spune că nu poate duce nici un război fiindcă soldaţii sunt muci din zori şi până-n noapte. I-am mai aruncat noi în suliţe, i-am mai bătut cu biciul, da’ nu se poate. Cum spuneai şi tu de ai tăi, tradiţiile, frate! Hai, noroc!
Conversaţia mergea ca unsă bine susţinută de vinul cel bun iar faptul că Rocar nu se mai întorsese de la beci după ultimul ulcior nu îngrijora pe nimeni la modul serios. Nu prea avea rezistenţă la băutură. Încă! Rogvaiv, un tip venit pentru instruire tocmai de la gali, se învârtea sprinten pe lângă vatră şi din mâinile lui ieşeau bunătăţi care făceau vinul să alunece mai uşor...
Spre seară Huni îşi aminti scopul vizitei, şi-l rugă pe Deceneu să-i facă un ulcior cu licoare pentru cufureală, fiindcă gineri-su, Snefru, numai cu leacul ăsta se dregea.
Apoi capotă, ca să folosim un termen din arta zborului, căzând de-a latul laviţei acoperită cu piei de oaie. Nici el nu era prea antrenat! Rămas singur, Deceneu, oftă, mai bău ce rămăsese în ulcior, se apucă de preparat poţiunea, iar peste cam o clepsidră dormea şi el tun (astea nu se inventaseră însă la colegiul din On, Heliopolis cum îi spuneau grecii, citise multă literatură science-fiction).
Abia în zori se treziră, deranjaţi de căderea lui Rocar peste ei, supărat furtună că nu găsise ieşirea din peşteră şi fusese nevoit să se uşureze pe vatră spurcând-o cu nesimţirea lui. Deceneu îşi jură să-l trimită la zei numai că era un om bun la suflet şi se mărgini cu o bătaie zdravănă. Altfel, cine ştie, în viitor nu mai apăreau moldovenii spre nefericirea omenirii! Înţelept om!
Cei doi mari preoţi se mai pupară, mai lăcrimară, mai luară câte o gustărică, dar şi câte moşoaică de vin ca să se dreagă şi, pe la prânz, Huni uimi asistenţa cu o decolare în trombă, mai grozavă decât viscolul care le arunca ace de zăpadă în ochi. De emoţie se puseră toţi trei pe băut...
Spre seară Huni colizionă cu o piramidă mai veche şi adormi la baza ei. Preoţii lui Amon îl recuperară acordând o atenţie deosebită clondirului cu licoarea dată de hiperborei, de care, din păcate, nu aveau voie să se atingă, fiindcă faraonul îi îngropa de vii pentru o asemenea profanare.
Ca să nu ne mai lungim cu povestea, harnicul Snefru se înzdrăveni imediat ce luă câteva gâturi din licoarea nordicilor, făcută şi asta din prune trase de două ori în care se macerase rădăcină de schinduf.
Huni primi ca sarcină permanentă executarea unor zboruri săptămânale până la Deceneu pentru refacerea stocului, şi cum revenea destul de refăcut fizic din expediţii, preotesele lui Amon Min, nişte tipe beton şi mereu bine dispuse după ceremonia de dimineaţă, se bucurau de atenţia lui binefăcătoare. Astfel se trezi, în numai câţiva ani, tatăl unei cohorte de copii.
Doar piramida ieşi cam strâmbă fiindcă Snefru, destul de confuz în fiecare zi, dădea ordine aiurea şi provoca sinucideri printre ingineri. Spre norocul lui a murit repede de ciroză şi lucrurile au intrat pe făgaşul normalităţii.
Inclusiv cele o mie de războaie dintre copiii lui Huni, absolut necesare, pentru preluarea tronului.


 

Referinţă Bibliografică:
DERANJUL FARAONULUI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1297, Anul IV, 20 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!