Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - FRANCISCA STOLERU, DINCOLO DE CUVINTELE SCRISE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cea mai recentă apariţie editorială a reputatei scriitoare Francisca Stoleru, intitulată: „Dansatoarea de flamenco” (editura 24:Ore din Iaşi, prefaţată de criticul Ion Holban) îi confirmă reputaţia de autor cu succes la public şi se înscrie ferm în stilul deja consacrat al acestei scriitoare, un stil în care fraza elegantă face casă bună cu inteligenţa, umorul subtil şi farmecul special al scrierilor ei. Am putea spune că recentul volum nu ne surprinde cu nimic fiind noi, cititorii, obişnuiţi cu lecturile încântătoare oferite de-a lungul timpului de Francisca Stoleru, dar, în mod sigur, se face remarcată experienţa celor şase volume anterioare, întrunite într-o Opera Omnia pentru care a primit, în 2004, prestigiosul Premiu pentru Literatură al Fundaţiei Ianculovici din Haifa.  
 
Aş îndrăzni să compar acest roman, „Dansatoarea de flamenco”, cu un mozaic. Unul dintre acelea pe lângă care nu poţi trece indiferent, care te fascinează prin ceva indefinit dar şi indefinibil, cu o frumuseţe puţin stranie însă plină de căldură, o căldură plăcută care îţi rămâne nu numai pe retină ci şi undeva, adânc, în suflet. Şi, ca orice lucrare de acest fel, făcut din mii de pietricele sau plăcuţe de ceramică, fiecare cu istoria ei, cu strălucirea şi culoarea ei, dar care, topite în ansamblu, capătă o cu totul altă dimensiune şi semnificaţie, fără să-şi piardă însă nimic din calităţile individuale. Evident trecerea la un nivel superior de expresivitate se datorează mâinii, ochiului, inimii precum şi talentului celui care a gândit şi a lucrat ansamblul.  
 
Spun aceasta deoarece cartea doamnei Stoleru este, la o primă vedere, un fel de joc puzzle, extrem de logic şi bine corelat în logica acţiunii generale, construit prin racordarea unor povestiri aparent simple aşa cum sunt de altfel toate poveştile vieţii. Oameni care se iubesc sau se despart, se regăsesc, se reinventează, vorbesc despre viaţă în general, au sau nu prieteni, fac încercări de prietenie, unele reuşite, altele nu, personaje definite perfect prin câteva fraze, dar care ne încântă sau ne revoltă, în fine, lumea aşa cum o vedem şi noi zi de zi şi, dacă am avea chemare şi am fi tentaţi să o descriem, tot astfel am face. Dar nu ştiu dacă mai bine.  
 
Numai că noi, cei obişnuiţi cu scrierile doamnei doctor ştim că aparenta simplitate a naraţiunilor care se îngemănează formând un întreg fascinant, o acţiune care se urmăreşte de-a lungul romanului cam cu sufletul la gură, este doar o provocare, deoarece doar în spatele cuvintelor scrise se află adevărata lor dimensiune, aceea dată de înţelepciunea subtilă şi profunzimea unor pilde provenite parcă din acea strălucitoare inteligenţă a străvechimii pe care eşti invitat să o desluşeşti şi la care ai de meditat mult timp după ce ai sfârşit lectura.  
 
Pot să asigur cititorii că în cazul în care nu-şi propun să descopere nimic dincolo de lectura făcută la prima vedere, aceasta, lectura deci, rămâne una perfect agreabilă, cu o savoare unică şi un parfum specific despre care vor dori să discute cu prietenii oricând, chiar şi în momentele de tihnă ale unei sieste. Nu vor regreta măcar pentru faptul că nivelul intelectual al dialogului va rămâne în mod sigur unul de invidiat.  
 
Dacă aş fi întrebat însă cum de este posibil ca o astfel de scriere să fie atât de versatilă încât să acopere un areal de o uimitoare complexitate de la agreabil la profund, de la seducător la meditativ aş răspunde că este un mister chiar dacă acest mister poate fi numit talent. Dar ca să nu mă pierd în aprecieri oarecum sterile voi încerca să exemplific dezvoltând şi încercând să interpretez una din poveştile cărţii, aceea a copilei Dora, un personaj îndrăgit de autoare şi pe care îl mai găsim, în alte ipostaze, şi într-un roman anterior.  
 
O fetiţă evreică, având un aspect mai exotic, încântată de apariţia unei şatre în care este un urs pe care-l îngrijeşte un băieţel puţin mai în vârstă decât ea, are un impuls de moment şi pleacă împreună cu şatra. Mâna nevăzută a destinului va şterge (este oare o pedeapsă?), în mod tragic dar numai pentru un timp, adevărata identitate a copilei şi abia peste vreo zece ani un alt şir de evenimente o vor face pe fetiţa devenită acum adolescentă să-şi revendice originile. Ajutată fiind de un medalion din aur, o mică bijuterie cu Steaua lui David, dispărut şi el o vreme, dar şi de o serie de oameni care cred în povestea ei.  
 
Aparent, foarte simplu! O poveste nici mai captivantă nici mai plină de neprevăzut decât altele de acest gen. Doar că, privind lucrurile din altă perspectivă, aceea pe care Francisca Stoleru o plasează intenţionat într-un fel de penumbră vom regăsi înţelesuri mult mai demne de interes în această naraţiune care deşi ficţională este perfect veridică.  
 
În primul rând plecarea fetiţei. Personajul este la o vârstă când tot ce o înconjoară poate părea miraculos şi ademenitor. Ea va rătăci cărarea vieţii exact aşa cum tânărul din parabola fiului rătăcitor o face sedus de mirajul lumii exterioare fără să aibă puterea de a înţelege că averea sa cea mai de preţ este ceea ce are în jurul său şi, inconştient, va sacrifica, familia, tradiţia, legăturile de rudenie sau cele specific sociale. Am putea spune că numitul sacrificiu nu este chiar foarte important, această poveste a fetiţei fiind, foarte posibil, la fel cu acea biblică doar un fel de predică morală bună pentru la şcoala de duminică. Mda, dar de câte ori, fiecare dintre noi nu am rătăcit cărarea şi asta doar pentru că am avut reflexul fluturelui la lumina lămpii şi strălucirile false ne-au făcut să ne pierdem minţile. Şi oare cât am plătit de fiecare dată pentru această rătăcire!?  
 
Dar revenirea fetiţei? Este ea, aşa cum pare, doar o altă întâmplare lipsită de o logică profundă sau este acea a doua şansă care ni se oferă întotdeauna deşi de cele mai multe ori nu ştim de ce? Şirul evenimentelor derulate într-o logică aflată mult deasupra oamenilor ne demonstrează, şi din păcate este nevoie mereu de asemenea demonstraţie, că suntem cu toţii copii nu tocmai recunoscători ai unui tată cu adevărat iubitor care ne acordă acea şansă a salvării. Însă revenirea fetei nu se face aşa cum suntem obişnuiţi cu aceste scene în filmele de duzină care ne-au invadat viaţa, ci printr-un dificil proces de asumare a responsabilităţilor, în primul rând de cei doi soţi, doi evrei puşi în faţa unei realităţi brutale, nişte necunoscuţi în fond cărora li se adresează fata şi care, de bună voie, îşi iau o uriaşă răspundere înfruntând riscurile deloc de neglijat ale unei posibile răzbunări din partea şatrei. Apoi, prin intervenţia unui rabin, om înţelept şi bun cunoscător al modului în care merg lucrurile, acela care va cerceta şi va certifica povestea spusă de fată. Dar oare ce doreşte să ne spună autoarea cu această secvenţă a vieţii Dorei? Poate ne sugerează faptul că singuri, nu vom reuşi niciodată să regăsim cărarea şi numai sprijinul celor din jur, a oamenilor care cred în oameni, poate reda acel paradis pierdut numit familie, în sensul cel mai larg al cuvântului, una din coordonatele fundamentale ale civilizaţiei şi culturii tradiţionale, acea cultură care, singura, are şanse de a trece cu bine prin vâltorile vremurilor.  
 
Din nou doamna Francisca Stoleru ne face să gândim la una din formele agresive şi înşelătoare ale pseudoculturii în care este promovată imaginea (tot cinematografică!) mitizată a eroului singur şi neînfricat, întotdeauna biruitor, unul din clişeele intenţionat amăgitoare ale culturii de cartier.  
 
Special am lăsat la finalul discuţiei intervenţia finală în destinul fetei a două femei: soţia rabinului şi viitoarea mamă adoptivă. Este una din probele de subtilă ironie din carte în care autoarea, o bună cunoscătoare a mentalităţilor sociale, cele care dau, de regulă, un rol minor femeii, în general, ne demonstrează că numai delicateţa şi tactul unei femei poate duce la rezolvarea cu bine a situaţiei. Rabinul, aşa cum am mai spus, om plin de înţelepciune, ştie că nu el poate da soluţia optimă pentru educaţia ulterioară a fetei, ci doar soţia sa, o femeie cultă şi care, lucru recunoscut de rabin, cunoaşte mult mai bine decât el subtilităţile necesare unui asemenea act. Mama adoptivă, atent selectată de soţia rabinului după socoteli numai de ea ştiute, este o femeie tânără şi frumoasă, acum înlesnită din punct de vedere material. Devenise aşa prin căsătorie şi ştia că a avea fără a dărui este ca şi cum nu ai avea. Sunt aproape convins că un bărbat, dacă ar fi scris exact această poveste nu ar fi putut desluşi toate aceste subtilităţi ale gândirii şi sensibilităţii unei femei, a unei mame, fără să devină penibil sau, în cel mai bun caz, necredibil.  
 
Mai este, splendid descrisă, o scenă de îmbăiere a fetei. De fapt o trimitere la nevoia de curăţenie a trupului dar şi a sufletului atunci când porneşti pe un nou drum în viaţă. Nu voi insista asupra multiplelor sensuri strecurate foarte abil şi inteligent în diferite faze ale naraţiunii, acestea fiind cele pe care, poate, doar eu le-am gândit, dar întreaga poveste are ca substrat una din învăţăturile Scripturilor: Salvând un suflet, salvezi întreg universul. Iar pentru asta este suficient să fim în primul rând oameni, să putem dărui pentru ca, la rândul nostru, să putem primi.  
 
În carte, admirabil structurată pe mai multe planuri temporale, spaţiale şi sociale, vom mai întâlni diferite personaje, aşa cum am spus perfect şi ferm definite prin câteva fraze, unele dintre acestea părând oarecum stranii. Serghei, un om în vârstă fost profesor de estetică, acum paznicul unei parcări, se dovedeşte a fi de o seninătate olimpiană, în perfect dezacord cu ceea ce ştim noi despre un asemenea om trăitor în societatea schizoidă şi isterică a consumismului exclusiv ce pare a toate biruitor. Ei bine nu este deloc aşa, ne demonstrează autoarea prin acest personaj! Serghei este fericit şi vom afla din carte şi de ce. Apoi ne vom uimi fiindcă, uite, ce uşor poate fi dar noi nu vrem să credem ...  
 
Consider această carte un fel de balsam cu care ne putem vindeca de multele rele care ne înconjoară, iar Francisca Stoleru este magul generos care ni-l oferă doar pentru că ne iubeşte. Mulţumesc, Francisca!  
----------------------------------  
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ  
14 iulie 2014  
Iaşi  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Mihai BATOG-BUJENIŢĂ - FRANCISCA STOLERU, DINCOLO DE CUVINTELE SCRISE / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1296, Anul IV, 19 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!