Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



INTELIGENTUL TITIŞOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

INTELIGENTUL TITIŞOR

CAUZE... Undeva pe lângă cercul polar, în Ţara celor o Mie de Lacuri, într-o izbă pe care scrie deasupra uşii, mare, cu roşu: Consulatul Republicii Socialiste Romania, Ctitorie a Epocii de Aur, sună telefonul. Căscând tulburat de frumuseţea zorilor roşietici, consulul Titişor şi el o ctitorie a epocii de aur, rosteşte cu fermitate ceva despre mama dobitocului necu- noscut care dă dovadă de cretinism sunându-l la ora asta şi mai aruncă încă doi buşteni pe foc. Este totuşi un tânăr inteligent. Ştie că dacă ridici telefonul nu ai decât o singură şansă: primirea unei sarcini! În consecinţă, acoperi cu o pernă nenorocitul de telefon, unul de colecţie, cu manivelă, rămas de la fostul consul al U.R.S.S. şi se duse la culcare. Adormi fericit, gândindu-se la ţâţele blondei care-l omorâse în figuri noaptea trecută când se afla în misiune la Stocholm. Telefonul se mai zbătu o vreme apoi îşi dădu duhul sufocat de căldura pernei.
Să aflăm câte ceva despre acest avanpost al diplomaţiei autohtone, acest vârf de lance al prosperităţii noastre econo- mice aflată în plină ascensiune, în plin proces de afirmare, în acea perioadă....
Cu trei ani în urmă, domnul Talaşman, tatăl consulului Titişor şi mare mahăr în partidul comunist, avea de ales între trei variante. Prima, se sinucidea, a doua, îşi omora consoarta, a treia, divorţa! Aia cu omorâtul i se părea varianta optimă, fiindcă scăpa şi de gura ei, deoarece-l înnebunise de când fii-su se apropia de terminarea facultăţii de agronomie şi trebuia să-i găsească un serviciu demn de poziţia sa socială, plus că mai avea şi perspectiva cu tovărăşica aia simpatică, Cici, secretara privată de la cabinetul său... Eeee, ar fi fost... numai că partidul şi mai ales Marea Tovarăşă nu agrea deloc acest gen de comportament. Iar dacă Ea nu agrea, asta însemna, obliga- toriu, slujbă pe unul din şantierele patriei, la spart piatră cu capul, sau în mină unde funcţiona principiul biblic al celor mulţi intraţi, dar puţini ieşiţi... Nici sinuciderea nu-i surâdea, dar tot din cauza scumpetei de Cici, iar divorţul era perceput de partid mai rău decât la catolici de papă! Nasol! Alese hotărât, varianta patru! La terminarea şedinţei ordinare (adică cea de zi cu zi, nuuuu...) cu Marele Tovarăş îi spuse tovarăşului Sălăvăstru, un vechi colaborator, cu funcţie chiar mai mare decât a lui:
- Tov Arvinte (îşi spuneau pe numele mic, deci erau prieteni la cataramă!) ce-ar fi să ne mai întâlnim azi după-masă aşaaa, pe la şase, să mai citim în linişte încă o dată din tezele Marelui Tovarăş ca să ştim ce avem de făcut referitor la cele discutate astăzi în şedinţă...
- Sigur că da, tovarăşe Gafton, chiar mă gândeam că o nouă lectură, mai aprofundată, a măreţelor teze este strict necesară pentru elaborarea unor directive cât mai juste către eşaloanele de execuţie!
Era desigur un cod prin care îşi stabileau o scurtă întâlnire de taină în care să discute de-ale lor, feriţi de miile de ochi şi urechi ale Marilor Tovarăşi. În consecinţă, la ora stabilită se aşezară pe o bancă dintr-un parc şi, ca din întâmplare, intrară în vorbă. Erau îmbrăcaţi cu hainele obişnuite ale muncitorilor, plus şapca proletară şi bocancii ieftini. Abilităţi de pe vremea ilegalităţii, ce-şi dovedeau încă valabilitatea...
- Care-i baiul? şopti printre dinţi tov Sălăvăstru sugând cu poftă din ţigara înverzită de salivă şi prefăcându-se că se uită la porumbei.
- Termină ăl micu’ a lu’ nevastă-mea facultatea şi mă bate la cap să-i găsesc o slujbă ca lumea. Da’ io nu mai am în schemă, cî ţi-am dat-o matali cân’ cu fi-ta, aia a lu’ aia de spuneai că ţi-e vară de-al doilea şi-s cam descoperit acu’... Aş vrea, dacă se poate, tot aşaaa, ceva p-afară, c-aicia-i cam albastră...
- Mdaaa, bineee să văd ce pot face, mai vorbim noi, strecură Sălăvăstru vorbele şi se ridică de pe bancă, îşi îndreptă şalele, apoi porni pe alee, părând că nu-i pasă de nimic, dar cu privirile alergând de colo-colo ca să descopere eventualii lucrători ai „organelor”. La fel procedă şi tov Talaşman, dar în direcţia opusă.
Peste două zile, afişând o figură profund preocupată, tov Sălăvăstru prezenta Marelui Tovarăş un proiect de înfiinţare a unui consulat în Finlanda şi uriaşele perspective economice derivate din acest act. Susţinea propunerea cu un calcul sumar ce releva faptul că investiţia era absolut neglijabilă, iar în cel mult doi ani sumele câştigate din activităţile de profil urmau să fie de sute de milioane de dolari. Mai ales că, pentru misiune, alesese el personal un tânăr de mare încredere şi perspectivă care putea fi amânat cu plata salariului până la retragerea din post.
Foarte atent când era vorba de chilipiruri, Marele Tovarăş întrebă:
- Bă, da ce dreacu’ are ăia-n ţara asta de care pomenişi că io n-auzâi dă ea?! Pe lângă urechile cam păroase ale tovului Sălăvăstru trecu lama rece a unui satâr. Numai că, era un tovarăş cu experienţă şi nu se pierdu cu firea:
- Are petrol toa’şooo, are petrol ca la balamuc, o ştiu io dintr-o sursă d’a noastră secretă care ştie dă la ruşi că şi ei vrea să să bage, da’ dacă le-o luăm noi înainte, i-am fript!
Aici lovise din plin! Marele Tovarăş era foarte sensibil când auzea de petrol, dar şi mai şi, când credea că-i fraiereşte pe ruşi. Semnă numirea cu următoarele precizări: nu se plăteşte nici un fel de salariu, că-i tânăr şi nu-i trebuie mai nimic, nici investiţii mai mari de o sută de dolari în dotări şi, peste maximum un an să prezinte contracte de cel puţin cinci milioane de dolari.
- Bă, asta e! Eu ţi l-am aranjat, cum o să se descurce treaba lui, îi spuse tov Sălăvăstru lui Talaşman simţindu-se achitat de datoria mai veche cu care acesta îi cam scotea ochii.
- Mersi, nici nu-mi trebuia mai mult! îi răspunse cu lacrimi de fericire pe obraz prietenul său. Aici omul era chiar sincer, ştiind că nevastă-sa habar n-avea unde-i Finlanda. Ceea ce conta, în primul rând, era că băiatul ei lucra „afară” deci nu părea o proastă pe lângă celelalte matracuci cu care se întâlnea vinerea la cafea şi tabinet.
Aşa ajunsese tânărul Titişor consul... Dar, cum ştim că era un băiat plin de resurse, iar în facultate făcuse bişniţă la greu, nu a fost deloc îngrijorat de plata salariilor şi, o dată ajuns la post, a pus de o frumoasă contrabandă cu blănuri. Făcea afacerea cu fostul consul al ruşilor, care de fapt, îi şi vânduse pontul, deoarece acum nu se mai putea ocupa el de treabă, întrucât fusese avansat director în ambasadă. Avea însă partea lui, plătită corect, aşa cum se procedează între oameni de onoare. Toată schema era perfect protejată de Thorvald, un tip de ispravă, care era ofiţer al serviciilor finlandeze şi avea misiunea de a supraveghea informativ consulatul. Lucrase şi cu Mitea în cele mai bune condiţii, iar acesta îl recomandase ca om de încredere lui Titişor. Afacerea mergea de minune, toată lumea era câştigată, Thorvald şi cu Titişor se întâlneau aproape în fiecare săptămână la consulat ca să bea ceva palincă şi să mănânce brânză cu mămăligă de la bunicii din Ardeal şi de multe ori ofiţerul chiar îi ţinea locul lui Titişor când acesta pleca în sud ca să vândă produsele. Putem spune că se născuse de fapt integrarea economică, acel germene al globalizării, care-i dădea fiori Marelui Tovarăş. Se va dovedi de fapt, în curând, cât de bou era, doar pentru că nu urmase exemplul consulului Titişor...
Spre seară telefonul sună, de data asta parcă mult mai nervos, şi cum Titişor era deja plictisit de moarte, cu gândurile numai la blonda Inge, iar afară începuse viscolul, ridică plin de speranţă receptorul, numai că, îngheţă după ce auzi prima silabă:
- Băi, căcănare, când ai de gând să trimiţi contractele, ce crezi tu, că poporu’ te-a trimis la post şi te plăteşte ca să te crăceşti tu cu stricatele alea dăn capitalism!? Dacă-ntr-o săptămână n-am raportul şi planul de contracte, vii acasă cu belciug la mâini şi la picioare, de nu te mai scapă nici tata-moşu’! Trank!
Lui Titişor îi zbură plictisul şi îi intră morcovul! Păi, dacă nu făcea ceva, adio cu viaţa bună, nu că s-ar fi întors el acasă, că nu era nici chiar atât de tâmpit, dar chiar dacă rămânea afară, nu mai era pe felie şi făcea foamea la modul poetic aşa cum îi mai văzuse el pe mulţi, ba la Paris, ba la Berlin, ba în Copenhaga. Nu, nu era de glumă! A doua zi vremea se mai limpezise aşa că, punându-şi schiurile plecă spre un sat de laponi de la care cumpăra piei şi îi rugă să-i dea de veste lui Thorvald că era groasă rău. Laponii, nişte experţi în comunicaţii probabil, trimiseră olăcarii lor şi a doua zi Thorvald se prezentă la consulat. Titişor scoase sticla de pălincă şi-i spuse prietenului său:
- Băi, Torvaldică frate, dacă nu rezolv treaba, mă cheamă ăştia înapoi, iar eu cer azil politic la voi! Nasol şi pentru mine, dar şi pentru tine, că n-aveţi voi nevoie de consuli precum băiatu’. Plus că ţie nu-ţi convine şi pentru că dă prost la dosar şi te pomeneşti mutat pe vreo banchiză. Aşa că ajută-mă să scap din belea!
Thorvald era şi el un om inteligent! Mai ales că solda nu prea era cine ştie ce, iar palinca îi plăcea destul de mult, plus faptul că la ei era prohibiţie... Ca să nu mai vorbim de micile atenţii aduse de prietenul său din Suedia sau din Germania. Mai era de luat în calcul şi varianta cu banchiza... Suficiente motive ca să nu fii prost! La sfârşitul sticlei, deja se profilase o soluţie, însă total diferită de petrolul promis, ştiut fiind că în Finlanda cel mai folosit combustibil era atunci untura de focă, iar cuvântul Nokia nu însemna, culmea, nimic... Rămânea desigur industria hârtiei. Pe vremea aceea Finlanda era un mare exportator de hârtie de cea mai bună calitate, însă nu puţine erau vocile din parlamentul lor care protestau împotriva acestei industrii, întrucât distrugea pădurile. E drept că la ei pădurile acopereau nouăzeci la sută din suprafaţa ţării, însă tot felul de inconştienţi vorbeau despre pericolul defrişărilor, schimbarea climei, subţierea păturii de ozon, poluare şi alte prostii care urmau să se petreacă peste zece-douăzeci de ani. Ceva de tot râsul! Pentru noi, că ei nu prea au umor!
Nici nu are importanţă cum, peste două zile Torvald se prezentă la prietenul său, îl puse să semneze nişte hârtii scrise în finlandeză (nici finlandezii nu prea se descurcă cu scrisul lor) plus un contract de import hârtie din Romania pe termen de douăzeci de ani. Valoarea contractului era de aproape un miliard de dolari...
EFECTE PRIMARE...Aghiotantul aşeză cu grijă pe biroul tovarăşului Sălăvăstru un document sosit prin curierul diplomatic. Era din Finlanda. Stiloul tovarăşului se opri cu o secundă înainte de a semna arestarea consulului Titişor şi lichidarea acestuia înainte de a se opune arestării. Desfăcu plicul, citi înainte de toate valoarea contractului, rânji satisfăcut şi se grăbi să-l anunţe pe Marele Tovarăş că are o veste bună pentru el. Fu primit imediat, detalie în câteva cuvinte contractul, mai ales valoarea lui, sublinie modest contribuţia lui la această reuşită care deschidea, pentru prima oară în istorie, o asemenea colaborare de anvergură şi primi ca o măciucă în moalele capului vestea:
- În două zile derulăm acţiunea! Te ocupi şi răspunzi personal!
- Am înţeles! Mă simt onorat de cinstea ce-mi acordaţi, mă voi strădui să... Vorbea deja singur, fiindcă Marele Tovarăş cam suferea de prostată şi o tulise la closet. Ajuns din nou în birou, începu să-şi dea cu călimara în cap şi să-l înjure pe Titişor, deoarece el, ca prim-ministru, ştia că întreaga producţie de hârtie a ţării nu acoperea nici jumătate din cerere. Dar, aşa cum ştim, era un tovarăş de nădejde, cu multă experienţă! A doua zi, un nou decret prezidenţial cerea imperativ tuturor (atunci se spunea tutulor) fabricilor de hârtie să-şi crească producţia cu minimum cincizeci la sută!
Era doar începutul! În toate instituţiile se introduse planul obligatoriu de colectare a deşeurilor de hârtie, concomitent cu raţionalizarea consumului (o formă delicată de a exprima interdicţia folosirii hârtiei de scris), ziarele îşi reduseră tirajul şi dimensiunile, editurile revizuiră drastic planurile, cărţile fură scrise cu cele mai mici litere şi cu pagini lipsă, iar elevii îndemnaţi să folosească vechile caiete şi să le mai umple o dată cu temele pentru acasă, ba chiar, de mult uitata tăbliţă de ardezie cu tibişir reintră în circuitul valorilor perene. Hârtia igenică deveni o amintire, cedând locul tradiţionalului cocean de porumb, iar şerveţelele de masă din hârtie, o delicatesă care se regăsea numai pe nota de plată a restauran- telor de lux. Se intensifică la maximum tăierea copacilor, fără nici una din grijile fraierilor de finlandezi. Pe noi, care aveam atunci cam treizeci la sută din suprafaţa ţării acoperită cu păduri, nu ne interesau prostiile cu pătura de ozon sau deşertizarea. Astea erau tâmpenii strict capitaliste!
Ziarele anunţară cu titluri de-o şchioapă marele succes economic ce ne aşeza în rândul celor mai active economii din lume, având în vedere că exportam hârtie în Finlanda, adică exact în inima celei mai mari producătoare pe plan mondial. Era desigur o victorie istorică obţinută sub directa îndrumare a Marelui Tovarăş. De bucurie, acesta îşi dădu cea mai înaltă distincţie a ţării, cea de Erou al Republicii. Îi dădu una mai mică şi fără nici un avantaj material, tovului Sălăvăstru, şi o medalie, mai bine zis o tinichea lipsită de orice valoare, consulului Titişor. Acesta mai primi şi o distincţie importantă din partea finlandezilor, precum şi un grad în serviciile secrete ale acestei ţări. Toată lumea era fericită!
EFECTE SECUNDARE... Undeva prin frumoasa Bucovină, în anexa unei fabrici de mobilă funcţiona o maşină de făcut hârtie de scris de calitate superioară. Era o maşină nemţească, rămasă de la un nemernic de exploatator care fugise ca un laş atunci când bravele armate sovietice eliberaseră teritoriul. Păcat că neamţul nu fusese curajos ca să poată fi omorât pe loc sau, dacă era din cale afară de norocos, să fie deportat în Siberia. Oricum, întregul său atelier, care producea hârtie, a fost confiscat şi declarat bun al întregului popor. Maşina însă avea un defect. Aşa cum ştim, era nemţească şi, deşi i se piliseră toate însemnele, continua să funcţioneze exact aşa cum fusese ea construită. Adică optim! Timp de douăzeci şi patru de ore pe zi, cu o pauză pentru întreţinere de o săptămână în fiecare an. Nici mai mult, nici altfel! De îngrijit, o îngrijea nea Vasile, cel care făcuse ucenicie pe vremea neamţului tot pe această maşină. Numai că, vreme de peste treizeci de ani nimeni nu avusese ideea de a da un decret de mărire a producţiei de hârtie. Acum însă, noile şi minunatele condiţii socio-economice impuneau alte ritmuri, nu ca pe vremea... În atelier se prezentă un inspector de la judeţ, cu o moacă de om căruia i-a bufnit soba în faţă, care rosti cu o voce răguşită de trăscău şi mahorcă:
- Băi, Vasile, băi, e ordin dă la partid să crească producţia dă hârtie, aşa că ai belit-o dacă nu te supui!
Nea Vasile era însă un om cumpănit şi văzuse el la viaţa lui şi alţi tovarăşi mult mai răi, însă până la urmă pupaseră ţărâna, aşa că răspunse calm, privindu-l peste ochelari pe trimisul partidului:
- Băi, tovule, maşina asta-i nemţească, ea nu produce mai mult nici s-o fuţi!
- Băăă, io ţ-am spus! Dacă nu vrei să ajungi la fier vechi cu tot cu daradaica asta, măreşti producţia! Dacă nu, ai de lucru la canal! Hai noroc!
Asta cu canalul, o altă realizare de glorie a regimului, îl cam puse pe gânduri pe nea Vasile. El, om obişnuit cu aerul curat al pădurilor de conifere, nu rezista în condiţiile de la canal decât maximum un trimestru. Nu merita deci să opteze pentru schimbarea locului de muncă! După două nopţi de chin, cu lacrimi în ochi şi având sentimente cam ca biblicul Avraam când se pregătea să-şi sacrifice copilul, decalibră maşina, slăbind două şuruburi. În noua situaţie, aceasta începu să consume de două ori mai multă materie primă şi să producă, în loc de hârtie fină, de două ori mai multă hârtie, groasă şi cenuşie, numai bună de împachetat peşte.
Creşterea cantităţii fu imediat considerată un remarcabil succes economic, mai ales că finlandezii, blegi cum îi ştim, nu făcuseră nici o specificaţie cu privire la calitatea hârtiei. Ceva mai târziu, veni un nou ordin de dublare a cantităţii. De data asta, nea Vasile nu a mai avut nici măcar probleme de conştiinţă. A înjurat în gând şi a făcut o nouă decalibrare. Maşina consuma acum de cinci ori mai mult şi producea un fel de sugativă. Apoi ordinul s-a repetat, până când maşina a început să consume enorm, iar de produs producea un fel de carton care nu era bun la nimic. Cum însă finlandezii nu făceau gât, deoarece ei prelucrau uriaşele cantităţi de marfă primită şi o revindeau cu preţuri de o sută de ori mai mari, problema era privită şi la ei ca un mare succes economic. Interesant fenomen! Mai ales că şi pădurarii noştri, profitând din plin de defrişări, furau pe rupte.
Numai că poporul, sătul de atâta grijă părintească şi prosperitate economică l-a rugat ceva mai ferm pe Marele Tovarăş, dar şi pe Marea Tovarăşă să se ducă puţin în faţa Celui cu Adevărat Mare, să-i dea un raport de activitate. Cum cei doi cam şovăiau, au fost motivaţi de nişte cartuşe trase mai mult aiurea, dar care au suplinit prin cantitate, calitatea ochitorilor (vedem cum istoria are ironiile ei!).
Noua putere instalată şi-a băgat picioarele în marele program economic şi afacerea cu hârtie a devenit istorie, că acum erau alte tunuri de dat, mult mai profitabile. Maşina cea nemţească, care în ultima vreme trăncănea şi scotea mai mult fum decât carton, a fost întâi oprită, apoi furată de ţigani şi vândută la fier vechi, iar nea Vasile a renunţat la orice fel de principii morale, că nu făcea nici o brânză cu ele. A ieşit la pensie şi s-a apucat de falsificat acte de proprietate, activitate ce l-a îmbogăţit în scurt timp. Titişor, capabil cum era, a rămas în continuare la post, deschizând o linie de transport pălincă, brânză de burduf şi mălai. Prietenul său Thorvald devenise acum mare şef, aşa că această afacere, ca şi precedenta, era una de succes (normal!). Populaţiile de eschimoşi s-au dovedit a fi mari amatoare de trăscău şi nici mămăliga cu brânză nu le displăcea. Unii dintre ei, devenind uşor alcoolici, au învăţat chiar denumirile originale ale produselor, iar sătenii din satul bunicilor lui Titişor au prosperat şi ei, exportul (mă rog, contrabanda, dar nu este cazul să fim scrupuloşi) de ţuică fiind, aşa cum se spune acum, un brand. Se avea în vedere chiar un plan de înfrăţire a mai multor sate producătoare de ţuică cu unele aşezări din nordul îndepărtat. A fost înfiinţată şi o asociaţie culturală non-profit, ardeleano-laponă, care-şi propusese ca scop valorificarea bogăţiilor spirituale ale celor două entităţi demografice, demonstrându-se cu argumente ştiinţifice că aveau puncte de istorie comună şi afinităţi gastronomice, încă de pe vremea daco-geţilor. Cu acest prilej, Titişor mai luă nişte medalii şi de la unii şi de la ceilalţi, iar Thorvald fu din nou promovat, de data asta ca ataşat cultural în capitala noastră. Amestecat în problematică mai era, ca de obicei, şi Mitea, fostul consul rus, devenit acum ambasador în Suedia, unde se întâlnea, în compania frumoaselor blonde, cam de trei-patru ori pe lună cu bunul său prieten din tinereţe, consulul Titişor.
Doar domnul Sălăvăstru, acum pensionar şi şef de partid politic de dreapta, îşi dădea cu pumnii în cap că nu-l numise atunci, cu ani în urmă, în acest, iată, atât de profitabil post, pe un fiu al lui, din prima căsătorie. Dar, recunoştea, fusese un bou şi nu-şi dăduse seama de oportunităţile ce se deschideau în faţa unui tânăr, când acesta este hotărât să reuşească în viaţă.
Şi când te gândeşti că Titişor părea atât de tâmpit, că era dat ca sigur faptul c-o să-l mănânce o balenă înainte de a lua primul salariu!
 

Referinţă Bibliografică:
INTELIGENTUL TITIŞOR / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1273, Anul IV, 26 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!