Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



DEJUNUL.PROTOCOL ZERO
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DEJUNUL. PROTOCOL ZERO

Noi, oamenii de rând, habar nu avem câte primejdii îi pândesc, în fiecare secundă, pe bravii noştri aleşi. Nu mă refer desigur la nişte flegme, înjurături, ouă stricate sau vorbe de duh despre mamele lor. Nuu! Astea sunt simple copilării, am putea spune chiar, asumate prin fişa postului. Sunt altele mult, mult mai mari, letale chiar!
Păi, cine să ştie că, din dragoste faţă de ţară şi grijă faţă de popor, aceşti martiri muncesc cu o ardoare neînfrântă fără să se gândească la altceva. Din cauza asta pot muri de foame sau de sete la locul de muncă şi nimeni să nu afle decât peste zile sau luni. Prin urmare, cei din serviciul de pază şi protecţie intervin, prin prevederi regulamentare desigur, foarte energic pentru a-i scoate să mănânce că altfel se trezesc amendaţi sau mutaţi, Doamne fereşte, la supravegheri de mitinguri şi greve. Iar acolo nu-i de glumă, fiindcă, una-două, te pocnesc pensionarii cu sacoşele goale în cap.
…Ora 14.00 Ministerul Economiilor (nu al economiei cum spun fraierii ci al economiilor fiindcă acestea sunt de mai multe feluri: negre, gri, private, de tot râsul, ale lor, ale noastre şi una a nimănui pe care o smotocesc toţi când ajung la putere). În faţa impresionantei uşi a biroului ministrului stă un sepepist cam la fel de mare cât uşa. Afişează un surâs cinic şi, din când în când, se uită la ceasul de mână oprit la ora 13.45
Fix la ora 14.05 uşa se izbeşte de perete şi în cadrul ei apare domnul ministru. Cam negru, cam mic, crăcănat şi cu burta mare, însă vânăt de furie:
- Băi, tâmpitule, vrei să mă omori, ai?! Păi, de ce nu venişi bă, la ora fixată să mă scoţi din birou, că muncesc dă două ore dă nu mai ştiu dă mine!? Te ia mama dreacu’, să ştii!
Fără să-şi mişte un milimetru din zâmbet, malacul spune calm: - Şăfu’ io am ceasu’ fixat dup-alu’ don’ căpitan şi acela merge la menută. Ca dovadă îi arătă ministrului ceasul care stătea continuu la 13.45
Ca să nu explodeze, demnitarul care avea ceva experienţă de lucru cu moldovenii, spuse pe un ton ce părea normal:
- Bă, du-te dreaculu’ şi ia măsurili necesare! Anunţaţi-l şi pă Marinel că poate o vrea să mănânce şi el bietul copil!
- Şăfu’, totu-i pregătit! Copchilu’ aşteaptă jos. Figura destinsă a gorilei părea desprinsă dintr-un tablou cu sfinţi dar în interior hohotea cu gândul la berea de diseară când le va povesti colegilor cum îl jucase pe demnitar.
Prin urmare, în spatele ministrului se mai aşezară doi sepepişti ca să nu fie împuşcat de vreun lunetist în sediul ministerului şi cu primul în faţă având cartuş pe ţeavă porniră către subsol unde erau aşteptaţi de şoferi, maşini şi de nepotul Marinel, un băiat foarte educat care spuse frumos săru-mâna naşu’ şi-i deschise portiera deşi era şi el director în minister.
Domnul ministru se urcă în maşina de teren prevăzută cu dispozitive speciale de apărare în caz de atac, inclusiv blindaj, iar şoferul porni demarând în trombă. După ei se afla maşina de intervenţie cu patru agenţi printre care şi moldoveanul. După aproximativ cinci minute opriră scârţâind pe un peron mic în faţa unui restaurant deschis de curând. Se numea Le Coq Noire şi avea bucătar francez, plus o pivniţă renumită. Cu o zi înainte „băieţii” trecuseră pe la patron, îi anunţaseră înalta vizită şi, politicoşi, îi atrăseseră atenţia că dacă o dă în bară nu va avea bani de plătit taxe, impozite şi amenzi nici dacă o vinde pe mă-sa. Cum patronul n-avea mamă înţelese perfect mesajul.
La intrare aştepta însuşi patronul care-i conduse la o masă aşezată discret dar şi strategic, într-un colţ deşi în restaurant nu mai era nimeni. La masa principală se aşezară: domnul Adonel Prună, ministrul şi nepotul său Marinel directorul de programe al ministerului. La alte două câte doi sepepişti cu priviri agere, pistoale la brâu şi cafele în faţă. Plus nişte plicuri în buzunare dar astea nu se vedeau. Veniră, cu alai, maestrul de ceremonii, chelnerii şi sommelier-ul. Toţi la mare ţinută!
- Bă, mai lăsaţi-mă protocoalili, că noi suntem băieţi dăn popor! Băgaţi ceva dă glojdeală că-mi crapă maţu’ dă foame! Domnul ministru crezând că a făcut o glumă excelentă izbucni în râs şi-i făcu, şmechereşte, cu ochiul, nepotului.
Zâmbetele profesioniste de pe faţa personalului pierdură un milimetru din dimensiune. Lingura de la gâtul sommelier-ului clănţăni a panică. Nimeni însă nu observă nimic!
- Recomandăm pentru început un platou rece cu pescărie fină şi un aperitiv din…
- Bă, nu mă duce cu vrăjeala, bagă!
Maitre oftă discret şi făcu un semn chelnerilor…
Unul dintre ei aduse o farfurioară cu felii de lămâie şi turnă în paharele de cristal cu picior o băutură de culoare gălbuie.
Ministrul luă paharul, îl dădu peste cap, apoi rosti tare ca să se vadă ce cunoştinţe are:
- Io-ti-te bă, nepoate, asta-i ţuică dă la noi, dă la Văleni, d-aia pusă cum o punea ăl bătrânu’ la doagă, da’ la el n-apuca să-mbătrânească. Da’ d-aia trăi obzeci dă ani că lua în fiecare dimineaţă un ciocănel. Dup-aia…
- Cu respect ne permitem să vă reţinem atenţia că sunteţi pe aproape. Aceasta este techilla Jose Cuervo, cea mai renumită în lume pentru calităţile ei. Mai ales că este dintr-un lot special, fabricat acum zece ani pentru un lider sud-american care însă, firesc pentru ei, n-a mai apucat s-o folosească. Ştiţi…la ei…
Maitre surâdea angelic în timp ce dădea explicaţii. Probabil făcuse războiul din Vietnam şi avea nervi de oţel. Ceea ce nu se putea spune şi despre sommelier care împrumutase culoarea lămâilor din farfurioară.
Sosi, rapid, platoul cu pescărie fină şi fructe de mare. Smintit de foame ministrul băgă în gură la întâmplare: icre de somon cu rondeluri de calmar, batog de morun cu file de anchoa, iar midiile marinate în sos de usturoi i se păreau mai bune amestecate cu pasta de somon afumat şi cu ficatul de cod. Plescăia de plăcere şi, din când în când, mai ardea câte o duşcă de techilla.
Pe figura sommelier-ului se lăbărţa un rânjet de satisfacţie în timp ce chelnerii arătau ca nişte statui din templele budiste. După un timp mârâielile de plăcere se mai domoliră, domnul ministru se şterse la gură cu un colţ al feţei de masă şi spuse:
- Bă, fu bunicică! Parc-ar mai merge un ciocănel dă trăscău, no!? Hai! Meştere, bagă unu’, să te iert! Şi această glumă fu savurată în solitudine de excelenţa sa.
Nepotul Marinel părea cam dus pe gânduri şi oarecum muncit de o criză hemoroidală. Abia dacă bâigui ceva când unchiul îi puse nişte întrebări cam dificile referitoare la unele fonduri din care nu prea sifonase unde trebuie ci mai mult în buzunarul lui şi era cam confuz în explicaţii. Dar, se vede treaba că ministrul făcea, aşaa, mai mult conversaţie de salon decât o discuţie serioasă. Îl înjură în gând şi-şi propuse să nu-i mai decarteze nimic pentru alegeri şi să-şi tragă el foloasele, fiindcă, la urma urmei, şi el putea să candideze. Că doar era vorba de bani nu de alte alea…
Din gândurile aurite îl scoase venirea platoului cu gustări calde pe care surprinzătorul ministru care totuşi nu cântărea mai mult decât un măgar mic îl atacase deja în forţă. Dispăreau buletele de caşcaval sau delicaţii cârnăciori din carne de căprioară mai ceva ca aruncate într-o hazna. Ciuguli şi el câte ceva din ce mai scăpa printre degetele unchiului şi se amărî din nou deşi delicioasele produse erau dincolo de orice critică. - Bă, da’ ceva udeală, nu mai e! Pă, hai, bă, că dacă ştiam aduceam io dă la biro’! Ministrul devenise periculos de ironic.
Sommelier-ul se apropie ceremonios şi umplu pe jumătate alte pahare cu un vin de culoarea mierii. Mâna rapidă a domnului ministru înşfăcă o sticlă de apă minerală (Evian, of, course!) şi o gâlgâi în pahar umplându-l. Somelierul icni! Dar, impasibil ca orice om trecut prin bătălii electorale, ministrul duse paharul la gură, sorbi cu zgomot şi execută un lavaj, suficient de bine barbotat ca să se audă până în stradă, al cavităţii bucale. În spate se auzi o bufnitură înfundată. De la masa sepepiştilor se ridică moldoveanul care cu acelaşi calm detaşat împinse trupul inert al sommelier-ului sub o masă ca să nu afecteze esteticul locaţiei.
- Bă, merse şpriţu’ ăsta drept la casa sufletului! Se cunoaşte marfa dă la noi dă la Segarcea! N-are bă, rival în lume, cum bine spunea al’de finu’ Holerică!
- Sincer să fiu, cu tot respectul, mă uimiţi cu cunoştinţele domniei voastre spuse maitre zâmbind parşiv. Este într-adevăr un Tokai de zece ani extrem de asemănător cu chestia aia de-o pomenirăţi mai înainte. Virtuozităţile omului nu trecură neobservate la masa sepepiştilor. Căpitanul se încruntă puţin iar ceilalţi înţeleseră că era ceva suspect la mijloc. Un individ atât de versat nu putea proveni decât din serviciile ruşilor. Gradul de alertă spori!
- Hai, că-m’ plăcu ş-aştilea! Daaa’, aşa ca pentru mine, ce zici că-mi pregăti bucătaru’? întrebă domnul ministru şi-i făcu, din nou, cu ochiul nepotului care mai ridică cu un grad amăreala care-i rodea inima dar nu putea să o rostească.
Impozantul maitre făcu un gest, chelnerii dispărură ca un fum iar el zâmbi din nou parcă a complicitate. Domnul ministru sesiză nuanţa şi râgâi cu zgomot producând un strop de panică la masa sepepiştilor. Ministrul se amuză de efectul glumei (tot singur, fiindcă asta-i soarta celor puternici, vorba lui Nietzsche) şi plin de bunăvoinţă comandă cu glas ridicat aşa cum îi stă bine unui şef:
- Bă, da’ da-ţi-le şi băieţilor ălora câte o cafea că să uită, săracii, la mine şi nu-i frumos!
Nimeni nu ştie ce au gândit cei care au auzit vorbele pline de generozitate ale demnitarului. Însă chiar nu mai era timp pentru asemenea analize deoarece sosise felul principal servit cu artă de tinerii chelneri.
Ministrul intră în luptă! Cu aceeaşi hotărâre cu care mătura pe jos cu toţi subalternii şi cu aceeaşi abilitate ci care făcea sluj în faţa şefilor. Peste câteva minute ştergea farfuria cu un miez de pâine. Îl băgă şi pe acesta în gură, fiind el un om foarte econom. Un alt miez îi servi la ştersul buzelor pline de sos şi urmă aceeaşi cale precum primul. Maitre dădu şi el semne de slăbiciune şi un mic puseu hepatic îl învineţi puţin. Chelnerii păreau turnaţi în gheaţă!
- Tăticu’, acili-şa mă nemerişi! Biata mama mai făcea tocană din piept dă pui aşa gustoasă ca la voi. Uite, să ştii că m-ai câştigat dă muşteriu! Brava!
- Suntem deosebit de încântaţi de înaltele aprecieri asupra acestor splendide cochilii St. Jaques, aduse astăzi, special pentru domnia voastră, şi pregătite de maestrul nostru gastronom cu un delicios sos bordelez după o reţetă a maeştrilor francezi.
Ministrul nu prea mai era atent la spusele omului fiind ocupat cu un nou lavaj bucal. De sub masa unde zăcea sommelier-ul se zbătu de câteva ori. Se dovedea a fi mult prea sensibil pentru o asemenea meserie. Sărmanul…
- Doriţi şi un desert, ceva…
- Bă, să ştii dă la mine, aia cu desertele e pentru muieri! Mie, după o masă ca lumea, îmi place să trag o ţâgare d-aia dă foi, cubaneză! Da’, n-aveţi voi aşa ceva, că dacă ştiam îmi aduceam tot io dă la biro’!
Sprânceana şefului se ridică un milimetru şi unul din chelneri se evaporă. Peste un minut deschidea sub nasul ministrului o cutie din lemn de santal în care dormeau dulce, ca nişte rachete în siloz, havanele cu banderolă roşu-aurie. Ministrul îşi alese una şi rotind-o între degete o trecu pe la ureche să-i audă fâşâitul. Gest de expert care stârni o uimire bine cenzurată. Apoi o muşcă pentru a-i reteza capătul pe care-l scuipă pe mochetă şi pocni din degete solicitând un foc. Cei prezenţi îşi reveniră din admiraţie în timp ce ministrul sufla fericit fumul în ochii nepotului. Acesta, profitând de situaţie, lăcrimă sincer, dar din alte motive.
În timp ce savura havana scuturând scrumul pe unde apuca, povesti câteva aventuri cu femei din lumea bună şi mai înghiţi câteva pahare de şpriţ. Se vedea cât de acolo că era fericit! Numai că, agentul secret Costel se ridică de la masa lui şi-i băgă domnului ministru ceasul sub ochi. Tot acela oprit la fatidica oră.
Ministru oftă şi spuse cu un glas puţin înmuiat:
- Băă, datoiiia-i, datoiiie! Hai, gata cu distaacţia, la muncă! Maiineleee, păteşte tu, bă, că iote io n-am acu’ porfote…ăă, pormonelu la minăăă…
Abia acum se dovedi că tristeţea nepotului avea motive întemeiate. Prin urmare, manifestă un moment de rătăcire şi, plin de obidă, răspunse:
- Ai, bre, naşu’! Tot io, că şi data trecută şi acu’ două dăţi şi…
Domnul ministru rămase o secundă perplex. Nu se aştepta la atâta ingratitudine. Dar, daaar, stările de perplexitate nu îi erau caracteristice. Prin urmare răcni:
- Băi, câcat cu ochi! Păi, n-am fost io un bou cân’ mă luai dupe mă-ta şi te scosei din învăţământ ca să nu te omoare ăia dă le predai tu chimia!? Şi te băgai în pâine şi-acu’ muşti mâna care te hrăneşte. Hai, sictir, că-mi faci neamul dă râs! Furios aruncă şervetul pe masă şi porni demn dar cam clătinat spre ieşire. Doi agenţi îl însoţiră iar ceilalţi doi executară un splendid număr de blocare infractor. Unul trase peste umerii lui Marinel sacoul de firmă iar celălalt extrase dintr-o singură mişcare portofelul din buzunarul interior. Apoi scoase, la fel de îndemânatic, câteva mii de euro din închisoarea lor din piele de crocodil. Fură înmânate rapid şefului restaurantului care zâmbi recunoscător. Agenţii, la fel! Existau motive! O parte din bani se întorceau la ei după ce se făceau socotelile. Afară maşina ministrului plecase cu scârţâit de pneuri. Unul dintre agenţi, căpitanul de fapt, îi spuse părinteşte lui Marinel care părea lovit de o torpilă:
- Câcâceo, ai două posibilităţi! Prima, să faci blatul cu troleul, a doua să mergi pe jos. Şi ai grijă cum vorbeşti cu portarul de la minister ca să te primească. Că-i musai să intri şi să-l lingi în cur pe naş-tu’ că altfel nu te văd bine! Te-aş lua eu cu maşina noastră da-i aia operativă şi n-avem voie să cărăm gunoaie cu ea! Un râs homeric însoţi ieşirea celor doi. În maşină, Costel ros de o nelinişte filozofică, îl întrebă pe căpitan:
- Auzi, şefu’ da’ ce dreacului ne facem noi dacă dovleacu’ ăsta ajunge mare mahăr, că la cât îl văd eu de pupincurist, nu m-ar mira? Nu crezi c-o să ne dea şu şutu’ şi ne pomenim la defilări cu regimentu’ dă gardă? Şi-acolooo…
Cum maşina rula cu viteză foarte mică pe bulevardul plin de fustiţe scurte şi frumos colorate, căpitanul simţi nevoia unui excurs prin istorie:
- Costele, bă, tată, tu ştii cine a condus imperiile întotdeauna?
- Da, răspunse fericit Costel! Împăraţii!
- Bă, eşti tu moldovean şi le ai cu bancurile, da’ minte nu prea ai! Nici cultură! E drept, nici nu se cere la angajare! Nici una nici alta… Află deci, că imperiile au fost conduse de o forţă aflată, ca de obicei, în spatele tronului, inventată chiar de acesta, de cele mai multe ori spre paguba lui. În Roma imperială au fost pretorienii, în Imperiul Otoman ienicerii, în Imperiul Ţarist ofiţerii regimentelor de gardă, la chinezi gărzile formate din eunuci şi aşa mai departe. În democraţii puterea reală aparţine tot unor astfel de structuri, semn că în lume nimic nu este nou.
Ei, bine, aici apărem noi, adică eu, tu şi ceilalţi. Păi, de ce să ne fie nouă teamă de nişte bieţi nimurugi care se perindă, plătind, prin tot felul de fotolii când noi ştim despre ei tot iar ei despre noi nimic. Aşa că, să nu ai nici o grijă! Cum bine spunea poetul: Ce e val ca valul trece! Bă, da’ noi suntem pietrele care rămân! Ai înţeles!
Costel înţelesese! Prin urmare căzu pe gânduri. Că minte nu prea avea el dar idei…
În tot acest timp domnul ministru se refăcea dormindu-şi somnul de prânz, cel intitulat de frumuseţe, visând că a ajuns prim-ministru iar nepotu-său i se târâia la picioare ca să-l numească ministru de interne. Ştia deja că-l va numi doar pentru ca să-l umilească şi să-l pună să-i plătească toate mesele luate la restaurant… Vise aurite… În care El, Adonel Prună, din Dăbuleni, era cel mai puternic om al planetei…
Tot în acest timp, transpirând şi sufocându-se, înghesuit într-un tramvai cu oameni care veneau de la serviciu, Marinel îşi jura în barbă să facă rost de suficient mălai pentru a intra, peste doi ani, în toamnă, în cursa electorală. Viza postul de ministru al bunului său unchi pe care se gândea deja să-l angajeze uşier, că nu se făcea să-l lase pe drumuri iar pe nemernicii de sepepişti care-l făcuseră de râs să-i trimită la paza cimitirelor. Să vadă şi ei ce înseamnă să-ţi câştigi cinstit o pâine în luptele cu mafia ţigănească. Apoi…
Precum vedem grija faţă de popor şi dragostea de ţară te face uneori să-ţi pierzi bunul simţ. Noroc de bieţii băieţi de la Serviciul de Protecţie că sunt antrenaţi să intervină atunci când lucrurile tind să o ia razna!
 

Referinţă Bibliografică:
DEJUNUL.PROTOCOL ZERO / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1264, Anul IV, 17 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!