Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



ABDUCTUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ABDUCTUL*

Trică era şomer de mai mulţi ani, aşa cum erau de fapt cam 80% din bărbaţii apţi de muncă din orăşelul în care trăia. Desigur, nemţii, chinezii sau japonezii, indivizi, după bine se ştie, chiauniţi de muncă, s-ar putea întreba cum de pot vieţui nişte oameni care consideră asta un fel de boală de piele şi cum reuşesc să se descurce. Ei, astea sunt însă nişte prostii ce trec prin capul unora care nu au altă treabă decât să hâiască aidoma unor proşti, blocându-şi astfel inventivitatea care, uite, la noi este chiar în exces. Pentru a afla răspunsul trebuie să ştim că situaţia femeilor din urbe era invers faţă de a bărbaţilor. 80% din ele erau plecate la muncă pe alte meleaguri, funcţie de vârstă, cam aşa:
– cele între 16 şi 25 de ani, în Cipru;
– cele între 25 şi 40 de ani, mai aproape, în Turcia;
– cele peste 40 de ani, la cules legume şi fructe în vestul Europei.
Restul femeilor, cele rămase acasă, acopereau cu succes întreaga plajă de activităţi specifice sexului şi preocupărilor tradiţionale.
Bărbaţii, în general, erau ocupaţi astfel: dimineaţa cu alungatul mahmurelii, pieptănatul sau scărpinatul în diferite zone, iar seara se întâlneau cu prietenii, mâncau seminţe, jucau table (cei serioşi), bâza (cei mai tineri), fumau pe rupte şi beau pe deşelate, alcool din cartofi, dres cu sirop. Viaţa era plăcută, infracţionalitatea se reducea la bătăile devenite tradiţionale, de furat, sau jefuit nici nu se punea problema, că nu era ce, iar conceptul de viol era o noţiune fără sens într-un climat de maximă toleranţă aşa cum era cel din acest orăşel paşnic. Grija faţă de copii se manifesta o dată pe lună, când veneau alocaţiile, zi în care tăticii erau foarte nervoşi.
Acestea fiind spuse, într-o noapte caldă de mai, mult după ora douăsprezece, Trică se întorcea acasă măsurând nu numai lungimea, ci şi lăţimea străzii. Ajuns în dreptul parcului central se opri şi se aşeză pe o bancă pentru a respira aerul curat al nopţii şi să privească luna care strălucea hipnotic, luminând de una singură întreaga urbe.
Cum Trică, în perioadele de cruntă depresie matinală, citea, neştiind ce face, chiar poezii, se simţi cuprins de un fior fierbinte, venit din zona abdominală şi rămase aşa, ca prostit, pe bancă. După un timp însă, văzu uimit cum luna se mişcă printre copaci şi chiar se aşeză lin în faţa băncii iar din ea ies nişte fiinţe de o frumuseţe comparabilă cu a fetelor care pozează goale în revistele de profil. Fiorul lui Trică se transformase în groază, dar s-a liniştit când le-a auzit vorbind. De fapt, nu vorbeau, scoteau, aşa, nişte sunete asemănătoare unor scheunături, foarte dulci şi melodioase, dar se înţelegea perfect ce spun.
– Trică, venim de la mii de ani lumină, de pe o planetă unde bărbaţii au alte apucături şi rasa noastră se stinge! Din toate lumile te-am ales pe tine, eşti singurul exemplar perfect pe care l-am găsit şi care ne poate salva. Vino cu noi şi vei fi stăpânul întregii planete.
Aici, spre cinstea lui, Trică a refuzat ferm, spunând că el îşi iubeşte ţara, că localitatea în care trăieşte este cea mai frumoasă din lume, chiar dacă el nu mai văzuse o alta şi, în sfârşit, cine să mai aibă grijă de copii că, uite, peste două zile vine alocaţia. Fiinţele au început să piuie gingaş, puţin trist, însă după un scurt timp, una dintre ele, care părea mai isteaţă, spuse:
– Stăpâne, noi suntem sclavele tale şi dacă aşa îţi este voia noi nu putem decât să ne supunem. Îngăduie însă ca din trupul tău divin să luăm câţiva stropi de ADN pentru a salva lumea noastră care te adoră!
– Fă, nu cumva să băgaţi vreun ac în mine, să mă infectez, că vă pocnesc de vă sar măselele! Zânele, că altceva nu puteau fi, piuiră nedumerite la început, apoi au dat semne că spusele lui Trică le înveseleau nespus.
– O, nu, divinule, nu te teme, noi ştim să facem asta mai bine decât orice pământean şi singura noastră grijă este să fii fericit. Avem o tehnică mult superioară oricărui instrument, iar tu vei avea ce povesti prietenilor tăi, dar nu ştim dacă ei or să te creadă!
– Bine, hai, la treabă, îngădui Trică generos din fire, iar acum şi mai şi, pentru că era divin. Foarte fericite, zânele îşi lipiră trupurile calde şi frumos mirositoare de el, cât despre limbuţele lor trandafirii şi iscusite, ce să mai vorbim!
Pe scurt, Trică intră în extaz, aşa cum numai stăpânii de haremuri pot să o facă şi din când în când fiorul acela devenit acum fierbinte îl trecea din creştet până la călcâie, iar superbul său ADN pleca, picătură cu picătură, pentru a salva o lume pierdută undeva în negura cosmosului.
Cum însă şi divinităţile au resurse limitate, după un timp Trică spuse cu glas cam pierit care parcă nici nu era al lui:
– Gata, fă, nesătulelor, că mă omorâţi şi rămâneţi dracu’ de căruţă cu toată tehnica voastră! Zânele piuiră din nou, parcă puţin bosumflate, dar vorbele divinului nu puteau fi încălcate. Cu priviri triste se îndepărtară uşor şi spuseră:
– Stăpâne, ţi-ai făcut datoria faţă de sclave, iar ele îţi mulţumesc dăruindu-ţi cea mai mare bogăţie a universului - viaţa! Din mâinile lor plecau spre trupul lui Trică scântei ca de aur care îl acoperiră uşor. Ei, da, da, acum chiar arăta ca unul care a salvat lumea.
– Nu ne uita, nu ne uita, ciripeau zânele şi dispărură odată cu luna…
Pe la ora 10.00, un boschetar care avea teritoriul în parc, dădu peste Trică dormind sub bancă. Împreună cu el dormeau fericiţi şi cei trei căţeluşi încă neînţărcaţi ai Larei, o maidaneză foarte prolifică, dar şi foarte haimana.
– Băi, omule, uite că soarele e sus pe cer, du-te acasă şi te culcă să nu cumva să răceşti, îi spuse boschetarul lui Trică.
Acesta plecă spre blocul unde locuia. Mergea şovăielnic, ţinându-se de pereţi şi garduri, iar în inimă purta o mare bucurie: salvase o lume de la pieire, şi ce lume! Odată ajuns acasă a urmat sfatul bunului boschetar şi s-a culcat.
Spre seară, când a ieşit, oarecum, din comă, a mers la un vecin de la care a împrumutat nişte bani şi şi-a cumpărat un litru de vin, la sticlă, cu etichetă, precum şi două ţigări lungi, cu filtru. Acum, ca divin şi stăpân al unei lumi în care sclavele sale arătau ca nişte top-modele, nu mai putea să bea carcalete şi să fumeze patriotice. Când s-a întâlnit cu prietenii le-a spus:
– Bă, lăsaţi dracu’ o clipă tablele şi seminţele şi ascultaţi aici, că n-aţi întâlnit în viaţa voastră una ca asta! Le-a povestit de-a fir-a-păr toată aventura, sorbind vin din paharul de plastic, trăgând în piept fumul de ţigări superlong şi scărpinându-se de zor.
Băieţii se uitau prostiţi la Trică, apoi, plini de compasiune, i-au recomandat să nu mai bea spirt medicinal că uite, şi-a pierdut minţile de tânăr. Abia acum Trică şi-a dat seama ce anturaj de tâmpiţi frecventa aşa că, a plecat mâhnit acasă, unde a constatat că era plin de purici înţelegând abia cum că zânele, sclavele lui, nu aveau noţiunea banului şi îi dăruiră mii de vieţi, cea mai mare bogăţie a universului. A început să plângă înduioşat de generozitatea şi inocenţa bietelor fiinţe propunându-şi să le înveţe care-i treaba, data viitoare.
În aşteptarea acelui eveniment, a început să cutreiere zi şi noapte parcul, cu o sticlă de vin la îndemână. Toleranţi cum îi ştim, locuitorii urbei l-au numit Divinu’ şi îl priveau cu îngăduinţă, dacă nu chiar cu invidie, pentru că părea a-şi fi găsit rostul în viaţă. Ca o ciudăţenie, era însoţit tot timpul de trei dulăi fioroşi, foştii căţelandri ai Larei, cu care se înţelegea foarte bine, folosind un limbaj mixt.
Cu timpul a început să vorbească şi cu păsărelele, şi cu arborii, aşa că, eu unul, cred că toată această poveste este adevărată, iar Trică a primit iluminarea şi acum îi face concurenţă Sfântului Francisc din Assisi, fiindcă tot nu a auzit nimeni de el prin acele locuri.


* Din engl. abduction: răpirea unor oameni de către extratereştri şi supunerea acestora la diferite experienţe de care nu-şi mai amintesc în stare de conştienţă. Cuvânt adaptat forţat, din cauze legislative şi nerecomandat a fi folosit (N.A)




 
 
 
Referinţă Bibliografică:
ABDUCTUL / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1247, Anul IV, 31 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!