Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



RĂCIREA GLOBlĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

RĂCIREA GLOBALĂ

Al treilea mileniu de la Hristos încoace se apropia, gâfâind, de sfârşit. Desigur, Hristos nu avea nici o vină că oamenii nu reuşiseră încă să dea foc planetei, sau măcar s-o urnească de pe orbită, deşi, ei, săracii, se străduiseră destul de mult pentru aşa ceva. Dar speranţe mai existau, iar de timp ce să mai vorbim!? Nici o grabă!
Nu acestea erau însă problemele care-l frământau în această dimineaţă de luni pe domnul Swordfish. Uriaşa sa limuzină neagră cu pilot automat, bar, suspensie antigravitaţională şi motor fotonic opri cu un fâsâit uşor în dreptul intrării în sediul principal al companiei Universal Buttons Krakl Enterpraises.Domnul Swordfish aşteptă până când valetul, în marea ţinută de protocol, îi deschise portiera, coborî solemn şi, din telecomandă, trimise maşina pe o orbită joasă, în parcare. Păşi, drept şi calm, pe dalele din granit negru de Suedia ale peronului, apoi intră în clădire fără să se poată bucura de adierea sărată a brizei oceanice. Nu părea preocupat nici de faptul că valetul umbla desculţ, nefiindu-i teamă că o să răcească. Domnul Marinică Swordfish, era cu adevărat îngrijorat! Numai că altele erau grijile domniei sale...
La sfârşitul mileniului al treilea, fostul orăşel uitat de lume Krakl reuşise, folosind abilităţile genetice ale locuitorilor săi, să devină o metropolă, cel mai important centru economic şi financiar al lumii. Concomitent, bucurându-se de un litoral cu imense plaje aurii scăldate de singurul ocean al lumii, numit simplu Jiu, era cel mai renumit şi la modă oraş din punct de vedere al enterteimentului. Toate celebrităţile lumii, de la regi la rokeri, de la actriţe care voiau să se facă remarcate până la peşti de lux, de la marii jucători din cazinouri, fotbaliştii şi prietenele lor fotomodelele, până la magnaţii petrolului din Orient, toţi se întâlneau, seară de seară, în vestitele hoteluri ale megalopolisului, renumit de altfel şi prin frumuseţea, înalta educaţie, rafinamentul şi distincţia fără rival a autohtonelor.
Oamenii locului, cu mai mult de o mie de ani înainte, profitând de deschiderea globală a pieţelor plecaseră cu cobiliţele pe umeri, vânzând pe rupte produse necunoscute lumii la vremea aceea, precum: ciuşcă, praz, ouă de curcă, iaurt de bivoliţă, opinci şi gaz lampant. Abilităţile de negustori şi firea lor foarte chibzuită îi aduseseră peste puţin timp (cam cinci sute de ani), în fruntea afacerilor lumii. Erau de departe cei mai buni manageri, cei mai abili negociatori şi cei mai norocoşi investitori, asta şi pentru că alte naţii care deţinuseră odată monopolul acestor calităţi erau de multă vreme sub ape.
Dar, nici acestea nu erau acum, gândurile ce-l chinuiau pe domnul Swordfisch care, chiar aşa îngrijorat cum era, s-a oprit totuşi o clipă, ca de obicei, pentru a admira impunătorul sediu al companiei, propria sa creaţie, realizată conform viziunii sale universaliste. Clădirea era cea mai înaltă de pe continent, avea trei etaje construite din materiale ecologice, respectiv chirpici şi, prin subtile mesaje imagistice, proslăvea numele şi gloria eternă a celui ce o concepuse. Simboliza lama unui paloş îndreptată către cer, însă nimeni nu ştia că, în plan oglindă, construcţia avea aceeaşi formă şi dimensiune sub pământ. Marea sală de consiliu aflată la mijloc sugera ideea de bază a filozofiei domnului Swordfish: Precum în cer, aşa şi pe pământ, dar şi dedesubt! Simplu, modest şi eficient! Chiar nu putea fi altfel! Produsele uriaşului concern, nasturii, îl însoţeau pe om întreaga viaţă de aici, precum şi în cea de dincolo, chiar dacă era astronaut, soldat, miner, vedetă de film, sau mort. Deci, deviza cât se poate de realistă se impunea! Aşaaa, doar ca o mică şi delicată cochetărie, atât faţada clădirii cât şi fiecare nasture produs, purta ca blazon un M din aur, simbolul eleganţei, al bunului gust şi un semn sigur de apartenenţă la comunitatea celor puternici. „S” de pe faţadă era de mărimea construcţiei, însă doar poleit cu aur atrăgea atenţia, la fel de delicat şi discret, asupra genialului întemeietor al trustului, un adevărat rege dinastic, doar deocamdată neîncoronat. Să recunoaştem însă, că domnul Swordfisch era, fenotipic şi comportamental vorbind, un reprezentant exemplar al celor ce învinseseră! Negricios, scund, noduros, puţind veşnic a sudoare, agitat, lacom, lipsit de orice urmă de cultură sau moralitate şiii, aici-i aici, îmbrăcat întotdeauna adecvat! Adică: aceleaşi bermude viu colorate, maieu cu găurele din model, dar şi spontane, papuci de plastic, lanţuri şi cruci la gât, brăţări, ceas Bvlgari cu diamante din sticlă de sifon, plus, evident, incisivi auriţi. Era nemilos cu subordonaţii şi numai doamna Anghila Swordfish, născută Baracuda, putea să spele podelele cu el, de câte ori voia muşchiul ei de mare doamnă. La modul cel mai sincer, dacă nu erai nepotul, cumnatul sau, hai să spunem, protejatul doamnei, nu era indicat să-i fii prin preajmă în momentele sale de acţiune!
Dar, nu prea se punea problema unor abateri de la norme, deoarece, conform unei îndelungate tradiţii, în părţile acestea de lume totul se rezolvă numai şi numai în familie. Aşa era şi acum! Marele Consiliu Dirigent se afla adunat în Marea Sală de Consiliu şi aştepta indicaţii de la preşedintele director general, cel cu drag numit, după cum dăduse chiar el un ordin de zi: Supremul. Deci, Marinică, zis Supremul, intră în sala de consiliu buşind uşa de perete, se trânti în fotoliul capitonat cu piele de colibri şi răcni:
- Bă, incompetenţilor, care vă dau mâncare degeaba, bă, voi ştiţi că ne ducem dreacu’ şi pă voi vă doare-n cur dă binele poporului?!
După moacele afişate de consilieri, şeful îşi dădu seama că erau complet în afara problemelor. De nervi, îi arse o linie peste degete consilierului Gligore Crabstone un unchi din partea nevesti-sii, un nemernic idiot care şi acum, în mijlocul unui dramatic brainstorming, halea alunele de protocol şi îşi trăgea mucii, total indiferent la suferinţele enunţate de şef. După corecţia suportată, bătrânul consilier se replie în carapacea sa şi nu mai scoase nici un scâncet. Vicleanul Costel Gellfish, un cumătru, mai ţăran el, dar foarte alunecos şi toxic, prinse din zbor mişcarea şi, cum voia să promoveze, se prefăcu foarte afectat:
- Dar, spune-ne, prea iubitule Suprem ce te frământă, că iată, noi nu avem sursele tale de informare, dar suntem îndureraţi şi ne arde dorinţa de a-ţi fi de folos...
- Margareto, adă-mi, dragă, o cafea, că simt că pocnesc dă nervi ce am pă mine acu’! răcni disperat şeful, înainte de a da vreun răspuns. Bă, Costele, băi băiatule, tu ştii că ne-o luară alţii înainte, că produce şi chinezu’ şi rusu’ şi paştele mă-sii mai ştie cine, nasturi mai ieftin ca noi!?
Nimeni nu apucă nici măcar să ridice din umeri, pentru că în sala de consiliu intră, cu o tavă pe care se aflau o ceaşcă de nechezol aburind şi un pahar de ţuică, nimeni alta decât secretara personală a Supremului, Margareta Mermaid. Toţi îşi ţinură respiraţia, nu numai pentru că secretara ar fi fost capabilă să provoace infarcturi doar prin mişcarea şoldurilor, sau după cum îşi lingea buzele, ci şi pentru că şeful, ca orice kraklean ce se respectă, era foarte mârlan cu aceia care nu-şi cenzurau limbile şi le lăsau la vedere când se foia printre ei criminala asistentă personală. În sfârşit, fata plecă, după ce boss-ul dădu peste cap băutura şi se fripse cu cafeaua, iar consilierii putură să respire.
- Oalelee, o fac director la expediţie, gândi şeful suprem, fără a analiza detaliat impactul produs de această posibilă avansare asupra categoricei doamne Swordfish. Mdeh, dragostea produce victime chiar şi printre cei mai lucizi dintre oameni... Dar, de rostit, rosti cu voce tunătoare:
- Da bă, să ştiţi cu toţii, cum îi spuneam şi lu’ devotatu’ ăsta dă Costel! Chinezu’ face nasturi din jad mai ieftin ca noi, rusu’ şi el hop, cu nasturi din sticlele de vodcă recuperate de pe fundul mării, deci dea-cu-nainte cinci mii dă ani îl doare-n cur dă materia primă, iar noi ca boii îi facem din brânză, ca acu’ două mii dă ani şi am fost obligaţi dă nenorociţii ăia dă ecologişti să mai punem şi instalaţii de filtrare că cică poluam tot universu’ cu putoarea dă brânză, dar-ar foamea-n ei dă idioţi, că la mă-sa acasă mânca câcat, nu brânză! Aia-i bă, că noi am produs ecologic şi am băgat tehnologie dă ultimă oră, iar nasturu’ nostru-i mai scump! Bine că nu intrară şi americanii în branşă, că cu informatizarea aia a lor ne spărgeau la nări. Slavă Domnului, că-i ocupaţi cu războaiele şi n-are timp dă comerţ! Bă, da’ dacă le dă-n cap şi japonezilor din Australia să se bage-n treabă, am flocit-o! Da’ mai e până atunci, că ei e deocamdată la nivel dă comună primitivă, cum învaţă fiu-miu la şcoală! Ş-acu’ hai, să vă văd! Cum ieşim dă-n borş, că mă certai şi cu nevastă-mea azi dimineaţă pă chestia asta şi parcă văd că iar dorm la birou cu... ăăă... cu... singur!
Tăcerea fu ruptă de răgetul mânios şi răguşit al finului Fănică Sharkiss, un tembel, oricum ai fi luat-o, însă şi el extrem de devotat familiei:
- Naşuuu, săr-mâna, da’ dacâ-m’ dai submarinu’ lu’ matali, iau io nişti băeţ’ d-ai meiii, ne ducem în Chinezia aia a lor, le dăm foc, îi batem, le luăm nasturii, le tăiem mânili, la întoarcere îi bulim şi pă ruşi ş-am terminat povestea! Apoi se opri din speach, deoarece nu mai ştia alte cuvinte, iar efortul îl făcuse deja să transpire.
- Dragul mieu, rosti Supremul, după ce mai zorcăi o înghiţitură de cafea, tu eşti cel mai bun băiat, cel mai credincios! Păcat că nu prea ai minte, că te puneam ministru pân-acu’! Băi, tâmpitule, tu habar n-ai câţi sunt chinezii ăştia! Mai mult dă zece milioane băăă! Până să debarci tu în Tibet, acolo la ei, te-au halit gorobeţii, iar dacă ne fură submarinu’, în două zile ne trezim cu ochioşii la uşa noastră ş-am belit-o! Iar cu ruşii, deşi sunt numai două milioane, nu ne punem, că au armament şi-n cur! Mai bine facem o alianţă cu ei. Le dăm bastârcă, iar ei ne dau rachete, că mâine-poimâine termină americanii treaba cu arabii şi le vine f’ro idee d-aia da’ lor, că vor să pună baze militare aici la Krakl, chipurile să apere pacea lumii, ori vrăjeli d-alea cu dimocrăsi, fridăm, sau pipâl şi să nu mai scăpăm de ei! Băă, ca să conduci lumea, aşa cum fac io acuma, tre’ să fii jmecher, că altfel o iei în bot dă nu te vezi! Pricepuşi bă, ce-ţ’ spusăi io acu’!
Deşi nimeni nu înţelegea absolut nimic, nu se înregistrară decese, ba chiar se observă o oarecare somnolenţă printre consilieri, ruptă însă de glasul cu sonorităţi de fierăstrău al doamnei Ariviţa Klkn, născută Oblete, o doamnă rurală, de felul ei din Fâlfani, actualmente văduvă, dar care, la o adică, spărgea nuca-n buci, frate (folosirea trimilenarei expresii dovedeşte încă o dată puterea dăinuirii marilor tradiţii)! Adică, muiere tăticu’, nu glumă, cuscra unei surori de-a doamnei Supreme. Nu era de ignorat!
- Marinică, muică, iartă-mă dă vorbă proastă, că-s doar o biată muiere, da’ de ce nu faci tu ceva să le îngheţe ălora căcatu-n cur şi de spaimă să cumpere tehnologii dă la noi, muică, şi cu asta să-i nenorocim definitiv, să le scoatem dăn cap concurenţa!?
- Pă’, asta vreau şi io dadă, da’ nu-mi veni dreacu’ nici o idee-n minte, d-aia-s bolând dă cap şi n-am somn dă trii zâle! Ştii matali ceva?
Inteligenta doamnă nu apucă să răspundă, însă propunerea odată lansată produse un fulger în creierul destul de amorf de altfel al nepotului Dulică Shrimp, un tânăr de mare perspectivă cu masterat în economie şi divorţuri la Universitatea de Prognoze şi Pronosticuri Riscante din Băileşti.
- Zi bă, ai ceva pregătit sau iar baţi câmpii cu teoriile tăli? întrebă destul de sceptic domnul Swordfish, deoarece, lui, tinerii cu studii îi cam provocau greaţă.
Ceilalţi consilieri îşi dădură coate şi, în gând, bufniră în râs. Copchilul era, după părerea lor, tare prostănac şi dacă n-ar fi fost nepotul cumplitei doamne Anghila, de mult i-ar fi umplut căpăţâna cu pumni. Dar aşa...
Culmea! În câteva minute puţoiul captă atenţia majorităţii (consilierul Crabstone dormea) cu un plan atât de ingenios, încât şeful spuse imediat:
- Băi, Dulică, ai dă la mine câţi bani ai nevoie, da-n cinci luni am rezultatu’ că dacă nu, doar Jiul o mai şti dă tine! Marş la treabă! Idiotul de Crabstone tresări din somn şi începu să aplaude, cum era el obişnuit de tânăr. Nu-l băgă nimeni în seamă... Problemele fiind rezolvate Supremul răcni fericit:
- Margareto, fă, dragă, patu’-n birou, că sunt obosit!
***
Peste cinci luni, studiourile Holywood, aflate în fostul deşert Atacuma, devenit acum o vale încântătoare, scoaseră pe piaţă un film zguduitor cu un puternic mesaj de avertisment. Distribuit în toată lumea, acesta produse un adevărat cutremur în conştiinţele oamenilor...
Filmul începea cu secvenţe terifiante în care nişte omuleţi mici şi cu ochii oblici fabricau manual nasturi. Se arătau condiţiile mizere de muncă, modul infam în care era exploatată munca unor copii, profiturile imense obţinute de patroni, dar şi aburii toxici care se ridicau când copiii pileau pietrele din care se făceau nasturi şi cum mureau aceştia în chinuri tuşind şi vărsând sânge pe nas. Era însă doar începutul... Norii toxici se adunau în atmosferă şi acopereau soarele... Pământul îngheţa... Nu mai creşteau plante... mai ales în Texas, mureau vitele... mai ales în Arizona... Marile lacuri din Nevada secau... Poporul american cerea intervenţia imediată a armatei... Preşedintele american, cu multă distincţie şi tristeţe, ordonă bombardarea zonelor unde se produceau acei nasturi. Desigur, un bombardament selectiv, în care vor fi pedepsiţi numai exploatatorii! Copiii scapă şi îi cântă ceva bunului preşedinte... Dar răul se produsese... Gheţarii acoperă din ce în ce mai mult suprafaţa Terrei. Oceanul scade, din adâncuri apar noi teritorii... Fostul imperiu al Japoniei iese la suprafaţă, apoi Anglia, America Centrală... şi, în sfârşit, Atlantida.... Spectatorii izbucnesc în plâns! Unele femei leşină, altele nasc... Vulcanii erup, lava se scurge în mările nou formate, insule pustii fumegă... Oroare... Din adâncurile universului apare desigur un asteroid uriaş care loveşte planeta... Omenirea dispare... END!
Filmul ia toate premiile Oscar, lumea este în stare de şoc, însă nemernicilor de chinezi, care habar n-au, că ei nu văd decât filme cu Mao, li se rupe. Aşa o indolenţă nu este de suportat! Un fost preşedinte al americanilor iese în public şi face o campanie de excepţie pentru introducerea forţată a mijloacelor de antipoluare. Organizaţiile Green Peaceintră în delir. Fostul preşedinte este premiat cu un binemeritat premiu Nobel pentru pace.
Totul este însă în zadar! Chinezii cu un cinism de neimaginat îşi văd de treabă şi fac în continuare nasturi mai ieftini, băgându-şi picioarele lor mici şi galbene în tehnologiile depoluante.
De fapt, ca să fim sinceri, peste jumătate de an, lumea uitase complet de mesajul filmului şi al organizaţiilor, cu toate că, savanţii, rămaşi în urmă ca totdeauna, comunicaseră o scădere cu un grad a temperaturii planetare... Hai, să fim serioşi! Pe mirificele plaje ale Krakl-ului carnavalurile se ţineau lanţ. Omenirea cunoştea o perioadă de pace şi bunăstare cum parcă nu mai fusese niciodată...

***
Marele Consiliu era adunat în Marea Sală şi bâţâia de spaimă, deoarece însăşi doamna Anghila prezida... Primul punct al ordinei de zi fu scoaterea în pumni a nefericitului Dulică. Acesta părăsi trist consiliul, având nasul rupt şi nici un dinte în gură. Plus nişte coaste băgate în plămâni... De undeva, dintr-o debara, răzbăteau şi gemetele Supremului, dar nimeni nu le băga în seamă. Din subsol, răcnetele Margaretei nici nu se auzeau.
- Băi, trântorilor, dă azi încolo, io conduc! E clară! Prima! Trecem la lucru ca chinezii! Fără filtre, fără căcaturi! Facem nasturi din tot ce ne pică ca material, scoatem litera aia dă tot râsu’ şi punem un A mare, bă, da’ mare dă tot, să vază acu’ tot chioru’ cine-i şef în ramură!
- Da, năşica ce facem cu chestea aia dă ziseră ăştia, cu răcirea şi cu iarna aia lungă că nu luarăm lemne la copilaşi, nici bocăncei şi mi-e că...
Doamna Anghila se uită lung şi nu prea binevoitor la noua membră a consiliului, proaspăta ei fină, o bleagă din Filiaşi căsătorită cu nepotul ei favorit, Nelu Tzipar. Oftă şi îi spuse calm:
- Auzi, fă Marcico, las’ că ţie-ţi mai ţine dă cald, o vreme, ştremeleacu’ lu’ amărâtu’ dă Nelu! Aş zice io să mă plâng, da’ io-te-te că n-o fac, fă, că-nvăţai la şcoală că mai fu vremi d-astea ş-acu f’o mie dă ani, dă mâncau ăia câcat cu polonicu’ că vine arşiţa aia mare! Şî io-te că nu veni sau, dacă veni, drept în cur ne duru! Că, slavă Domnului, io-ti-te sănătoşi suntem, pă masă avem ce pune, aşa că lasă-i p-ăia să spună prostiile lor, noi, fă, avem treabă. Hai, marş, cu faţa la producţie şi nu vă mai uitaţi la filme tâmpite, boilor!

Mihai Batog-Bujeniţă
 

Referinţă Bibliografică:
RĂCIREA GLOBlĂ / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1246, Anul IV, 30 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!