Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



INCIZIILE DOCTORULUI SCHOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Nu este foarte greu să scrii literatură umoristică satirică sau ironică. Îţi trebuie doar o cultură temeinică, formată în ani de lectură, începând de la vârste fragede, un fel special de vedea realităţile din jurul tău dincolo de aparenţe, o firească dăruire de sine pentru a îndrepta relele pe care le vezi, puterea de a spune adevărul şi de a suporta consecinţele, acea înţelepciune care ne învaţă că salvarea păcătosului este prioritară pierii acestuia şi calm, mult calm, pentru a trece cu zâmbetul pe buze peste desconsiderarea colegilor de breaslă, dar şi de răutatea celor care (de multe ori aflaţi printre puternicii zilei!) se recunosc în insectarul personajelor tale. Îţi mai trebuie şi o fină împletire a faptelor despre care scrii, fapte cât se poate de reale, cu un strop de imaginaţie, o undă de ficţional, pentru ca scrierea să rămână credibilă însă şi potenţată de fantezia creatoare, pentru un mai puternic impact emoţional.  

Toate aceste sub privirile, hai să spunem, eufemistic desigur, îngăduitoare, ale colegilor care consideră genul absolut minor şi la îndemâna oricui. Iar ei, superiori fiind, nu vor aborda niciodată acest gen fiindcă nu vor să-şi compromită numele hărăzit să devină nemuritor doar pentru că poezia, romanul sau chiar memoriile sunt, nu-i aşa, opere serioase, pline de miez şi mesaj pentru viitorime.  

Cu deplin respect pentru toţi creatorii de literatură voi aminti totuşi de marii umorişti ai lumii (Marck Twain, Şhalom Alehem, I.L. Caragiale, Carlo Goldoni, Mihail Zoscenco, ori de anticul Aristofan, dar şide mari autori precum Shakespeare sau Miguel Cervantes, care nu au evitat registrul ironic în scrierile lor) fiind doar câţiva dintre umoriştii care au trecut prin veacuri rămânând la fel de actuali ca atunci când au scris, ceea ce ar dovedi că o operă cu adevărat importantă depinde fără îndoială de subiect (personaje), adică de noi oamenii, cu toate păcatele noastre cele fără de lecuire, însă hotărâtor rămâne talentul scriitorului şi nicidecum genul abordat.  

O altă problemă a scriitorului satiric (umorist, ironic) este dată de forma mereu surprinzătoare pe care textele sale trebuie să o aibă, pentru că, în umor, repetabilitatea înseamnă, nu doar inhibiţia cititorului, ci mai ales, dispariţia interesului pentru lectură. În mod paradoxal, deşi relele lumii sunt nenumărate, pentru a le satiriza este necesar nu doar un bagaj lexical foarte bogat şi divers, dar şi de o capacitate peste limite normale de a prezenta oricare dintre subiecte mereu într-o altă perspectivă, în aşa fel încât să nu devii un moralist plicticos, nici trivial, dar nici previzibil (una din cerinţele umorului fiind poanta cea care are efect numai atunci când surprinde).  

Deci, dacă îndeplineşti condiţiile de mai sus, plus altele, de la caz la caz, putem spune că este într-adevăr foarte uşor să scrii în registru ironic, proză, poezie, aforism, dramaturgie sau în oricare alt gen literar. Dar, sincer vorbind, nu aş sfătui pe nimeni să încerce numai pentru a demonstra că poate. Înainte de orice ai nevoie de un autocontrol foarte riguros, dat fiind că fiecare dintre noi a întâlnit, cel puţin o dată în viaţă, indivizi care pretindeau că au foarte mult umor chiar dacă nu înţelegeau nici măcar poanta unui banc, iar râsul li se părea o atitudine vulgară, nedemnă deci de manifestare în public.Mă tem însă că singurul loc unde nu se râde este totuşi iadul…  

Dar, revenind la cartea doctorului Dorel Schor: Să fim serioşi - umor cumsecade evreiesc (ed TipoMoldova, colecţia Opera Omnia, cu o strălucită prefaţă a scriitorului şi publicistului Roni Căciularu, un foarte bun cunoscător al întregii opere a lui Dorel Schor), se poate spune, cu certitudine, că apariţia ei nu a surprins pe nimeni, fiind cumva aşteptată, ca o consecinţa firească a faptului că Dorel Schor ne-a obişnuit, de ani buni, cu excepţionala sa prolificitate creativă. Este prezent în aproape toate publicaţiile de limbă română din întreaga lume şi asta nu din când în când, ci săptămânal. Dar şi urmarea logică a unui şir de apariţii editoriale recente precum:„Zâmbeşte, mâine va fi mai rău”, editat la Iaşi, volumul scos la Madrid cu titlul „El trahe de Adan”, adică, în româneşte, „Costumul lui Adam” sau„Toate spectacolele sunt unice”, apărut la Bucureşti. Doctorul Schor este surprinzător doar pentru cei care nu-l cunosc sau nu au auzit de el. Pentru noi, cei care îi urmărim apariţiile prin care a reuşit să ne facă dependenţi de umorul său subtil, inteligent şi de cea mai bună calitate, este un eveniment aşteptat şi cu atât mai interesant cu cât eram chiar curioşi să vedem ce mai produce acest adevărat izvor de ironie bine temperată, cultă şi fermecătoare.  

Şi, tot ca de obicei, nu ne-a dezamăgit! Era de altfel în firea lucrurilor întrucât autorul, un ironist de cea mai bună condiţie, are acel respect aproape sfânt pentru calitatea operei ajunsă sub ochii cititorului, fiind în fond, în primul rând, cartea sa de vizită.  

Volumul, inteligent construit, prozele scurte alternând cu aforismele, reuşeşte în felul acesta să ofere cititorului acel confort al lecturii care duce la o mai bună înţelegere a textelor, lucru deloc de neglijat având în vedere profunzimea şi subtilitatea scrierilor sale, în consecinţă o anumită dificultate de descifrare care solicită (ce bine!) intelectual.  

Despre aforismele lui Dorel Schor s-a mai vorbit şi s-a mai scris mult şi pe drept cuvânt având în vedere că este considerat, fără reţineri, cel mai de seamă autor contemporan al genului. Nu numai pentru întreaga sa operă, impresionantă calitativ dar şi cantitativ, cât pentru creativitatea sa de excepţie, într-un domeniu destul de restrictiv prin exigenţele impuse acestui tip de creaţie. Este arealul literar în care nu ai voie nici să te pierzi printre cuvinte, nici să te repeţi, nici să „scapi” vreo platitudine şi nici să eviţi poanta, care este „sufletul” aforismului. Cum reuşeşte Dorel Schor să construiască o adevărată operă în acest domeniu? Prefer să cred că este un mister din care nu lipseşte lectura zilnică, dar nici o analiză atentă şi profundă asupra textelor citite, cum nu lipseşte nici observaţia fină, inteligentă, a fenomenelor şi întâmplărilor cotidiene. Numai că, aceste condiţii, deşi îndeplinite şi de alţi creatori, nu par a fi suficiente pentru a explica forţa creatoare a autorului.  

Ei, ar mai fi şi talentul, dar eu unul rămân consecvent termenului de mister. Cu riscurile de rigoare…Însă, în mod sigur, nu-i lipseşte o puternică motivaţie dată, în primul rând, de o perseverenţă dublată în modul cel mai fericit de ceea ce numim, pur şi simplu, chemare pentru o astfel de activitate. Deşi o face cu riscuri fireşti şi acceptate, cu acea seninătate a omului înţelept, riscurile acelea despre care am mai vorbit. Inclusiv pierderea proprietăţii asupra unor scrieri, odată cu intrarea lor în folclor. Mde, totuşi o pierdere pe care mulţi dintre noi ne-am dori-o!  

În mod deliberat nu voi cita nici un aforism din carte deoarece aş avea impresia că vreau să arăt frumuseţea unui colier scoţând o singură nestemată şi punând-o în lumină. Ar fi inutil deoarece nimeni nu ar putea să înţeleagă, oricât de frumoasă ar fi piatra, care este adevărata strălucire a întregii compoziţii.  

Prozele scurte prezente în acest volum sunt cele care dau consistenţă subtitlului: Umor cumsecade evreiesc. Într-adevăr ironiile fine şi umorul savuros al scrierilor au ca personaje evrei. O delicată şi admirabilă atitudine a autorului care se fereşte de orice ar putea fi interpretat ca intenţie de încălcare a vreunui cod deontologic, atitudine care, ce bine ar fi să devină una de referinţă pentru orice scriitor. Deşi, dacă un chinez citeşte (lucru pe care mi l-aş dori din tot sufletul) aceste proze îi va fi imposibil să nu recunoască, cel puţin într-una din ele, pe un vecin, un prieten, un coleg, sau o întâmplare pe care o ştie şi el. La fel s-ar întâmpla şi cu un cititor din Australia, Mongolia sau din Siberia (mă feresc să aduc în discuţie şi oamenii lipsiţi de simţul umorului!) pentru că în fapt scrierile lui Dorel Schor au ca fundament aceleaşi valori etico-morale, valabile în întreaga lume indiferent de culoarea pielii, etnie sau confesiune, cele a căror încălcare este judecată după criterii similare, iar felul în care noi facem asta poate da şi acel savuros moment de umor care ne face să zâmbim chiar dacă suntem în culpă. Judecăţile lui Dorel Schor nu stabilesc vinovaţi şi nici nu dau verdicte. Ne provoacă doar la o mai atentă privire asupra noastră înşine, ceea ce nu este deloc rău.  

Consider unele proze ca fiind antologice demne de orice istorie a scrierilor umoristice, alături de marii clasici ai genului. O poveste precum a personajului din: Un nume domnesc, cel ce se mândreşte peste poate că poartă numele de Wonzenkeisser. Nu e de acolo să ai componenta keisser la numele de familie. Doar că atunci când descoperă ce înseamnă de fapt acest nume începe cu adevărat partea comică, augmentată de eforturile omului de a scăpa de acest nume domnesc. Amintesc şi de onomastica folosită de autor pentru a da o tuşă şi mai consistentă personajelor precum: Nasgâtaşvili, Boris Israelovici Glazpapier, Dorfman Marx cel care îşi tot schimbă numele, ba, în Enghels, ba, în Lenin, dar nu reuşeşte niciodată să iasă din capcana clasicismului revoluţionar al secolului al-XX-lea. Sau de mereu bănuitorul Oiţerman dar şi de omniprezentul Menaşe un fel de Bulă al nostru, sau Vova al ruşilor. Dar cum textele umoristice din volum au, ca o caracteristică unitară, savoarea, trebuie totuşi să amintesc de unul care depăşeşte cu mult valoarea medie a scrierilor din domeniu. Teste de cultură, merită citit măcar pentru a ne da seama că a scrie umor de calitate, aşa cum am arătat la început, nu este un simplu hobby ci o preocupare cât se poate de serioasă, bazată, în primul rând, pe o cultură solidă.  

Personal îl văd pe doctorul-scriitor Dorel Schor ca pe un mare chirurg ale cărui instrumente nu sunt cele ce ne provoacă, de regulă, fiori, ci cuvintele. De aceea inciziile lui nu dor şi nici nu lasă cicatrici. Pot însă vindeca multe dintre bolile omenirii mai ales cele legate de păcatele ei fundamentale. Căci, fără îndoială, cuvintele doctorului de suflete pot extirpa creşterea peste limite a orgoliului, limitarea agresivităţii, a prostiei, alungarea răutăţii şi vindecarea de invidie, apariţia ruşinii în faţa lăcomiei şi chiar diminuarea, până la limite suportabile, a beţiei puterii, un păcat care deşi nu apare în scripturi face ravagii în vremurile noastre.  

Sigur, totul depinde şi de pacienţi, sau mai ales de ei, pentru că de cele mai multe ori nu ne vedem deloc aşa cum ne vede doctorul. Iar atunci este recomandată mărirea dozei. Deci, a reciti volumul, face parte din terapie şi este semnul cel mai sigur că suntem pe drumul cel bun.  

Mihai Batog-Bujeniţă  


 

 
Referinţă Bibliografică:
INCIZIILE DOCTORULUI SCHOR / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1218, Anul IV, 02 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!