Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



UN OM INCREDIBIL DE NOROCOS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

UN OM INCREDIBIL DE NOROCOS


Fosta Cale Regală care trecea prin centrul vechi al oraşului era acum un splendid pasaj pietonal, mărginit de castani seculari, cafenele şi cofetării noi, ghivece uriaşe cu plante exotice, în general tot ce poate oferi conceptul de confort stradal, plus aerul unor timpuri atât de îndepărtate încât avem tendinţa de a le considera fericite.
Pe aici se plimba, cam în fiecare seară, domnul profesor Cristian Mereanu, care, deşi preda chimia la un colegiu din urbe, avea un suflet de poet. Exact acest suflet îi făcea acum figura compunând versuri în metru antic conţinând amarnice reproşuri la adresa zeiţei Fortuna, cea care, credea el, îl ocolise încă de la naştere.
Probabil impresionată de dramatismul prozodic zeiţa a intervenit pentru a-i arăta că greşeşte…
O maşină neagră de mărimea unui dric din perioada romantică a omenirii îl luă pe capotă şi-l aruncă câţiva metri mai încolo printre falnicii castani. Faptul că nu a murit a fost considerat un rezultat al rezistenţei sale la căzături încă de pe când, în facultate, jucase rugby în echipa campioană a judeţului. Desigur, se înşela! Asupra lui veghea norocul fără margini dăruit de zeiţă.
Pe când se chinuia să se recupereze de pe caldarâm iar în cap îi zumzăia o întrebare stupidă: cum de ajunsese o maşină pe un pasaj pietonal, din vehicul ieşi, cu greu, şoferul. Tipul de cocalar cu bostanul ras, maiou, bermude, şlapi, lanţuri de aur la gât şi tatuaje cât mai la vedere. Avea în mână, explicabil dacă luăm în seamă împrejurările, o bâtă de base-bol iar în gură ceva care nu semăna de fel cu oraţiile de nuntă. Din fericire era atât de beat încât a uitat scopul coborârii şi s-a dus la roata din spate unde şi-a făcut o nevoie omenească devenită, iată, urgentă.
Între timp, au apărut şi doi poliţişti, dintre aceia special arondaţi spaţiului de promenadă, aşa că, bietul şofer, un om fără nici o îndoială foarte sensibil, având în vedere faptul că după ce a urinat cam cât un bou a şi vomitat, de emoţie desigur, apoi a plecat turând la maximum motorul şi arătând pumnul prin geamul coborât.
Ca să vezi, ce noroc pe domnul profesor! Mai ales că acum poliţiştii l-au ajutat să se ridice, l-au scuturat bine de praf cu bastoanele şi, cu maşina lor, l-au dus la secţie ca să-i ia declaraţii. Faptul că profesorul acuza nişte dureri de coaste le-a provocat şi lor dureri, mai ales în fund. Iar cucuiele îi dădeau, fără îndoială, un aer foarte amuzant, deoarece poliţiştii de câte ori se uitau la el pufneau în râs.
Însă norocul său se manifesta şi acum, din plin, fiindcă cei doi poliţişti, adevăraţi gentlemeni, fumau lejer şi sorbeau cu delicateţe o cafea în timp ce el descria cu lux de amănunte, pe foi de hârtie date împreună cu un pix de către gazde, a treia oară, cum se produsese evenimentul în care era cât pe ce să-şi piardă viaţa.
Apoi, spre dimineaţă, a mai primit câteva sfaturi despre cum se circulă pe stradă, unele atenţionări ca să fie mult mai vigilent şi să respecte mai cu stricteţe legile, altfel… şi a fost condus la ieşire ţinut de subsuori. Oricum, abia mai mergea, deci i-a prins bine ajutorul!
A reuşit să treacă strada însă a cam colapsat lângă primul gard. Dar norocul îi surâdea iarăşi din plin. Un boschetar, om de mare ispravă totuşi, a dat un telefon şi a chemat un taxi. La sosirea acestuia i-a spus şoferului:
- Nenică, ia-l p-acesta d’acili-şa, că moare dreacu’ şî-m strică faima. Mai vine şi procuratură, mai pune întrebări şi cine ştie, devin nervos şi mai dau f-un răspuns obraznic… Da’ vezi că bani n-are, că-l căutai şi ioo…
Ce să vezi însă! Şoferul îl cunoştea. Era tatăl unei loaze de elev, iar acum se bucura că poate vorbi ca de la om la om cu un profesor ca să-l treacă, mai mult cu vederea, în anul următor. Aşa că abordă bărbăteşte problema:
- Oaleleleee, dom’ profesor, da văz’ c-o făcurăţi cam lată az’ noapte! Ai las’ că vă duc io, gratis, la un loc unde să vă reveniţ’ şi dacă nu v-o plăcea să nu-m’ ziceţ’ mia Titi. Că io-s Titi tata lu’ Gicuţu dintr-a doişpea care are şi el nişte necazuri, da’ cre’ că acu-l ajutaţi dumneavoastră că suntem preteni, ce dreacu’, nooo!
Capul profesorului se legăna fără nici o logică dintr-o parte în alta, iar hainele sale, cele bune de la absolvirea facultăţii, arătau acum cu asupră de măsură, prin ce trecuseră.
Taxi-ul opri pe o străduţă liniştită în faţa unei uşi monumentale care avea o firmă mare, roşie, cu litere chinezeşti. Profesorul fu tentat să creadă că nimerit într-un film cu mistere însă vocea şoferului îl lămuri:
- Don’ profesor acilea-i Şarpele Roşu, o butică care te face bine şi mort de-ai fi, da’ nu mă uitaţi! Io-s Titi, tata lu’ Gicu Buleandră zis Chiştocaru’ că mai trage şi el la iarbă, da-i băiat buuun. Deci, ne-am înţeles, nu mă faci mata să-mi pară rău că ne-am cunoscut, daaa!?
Cum capul profesorului se bălăngănea cam în acelaşi ritm total neconvingător, şoferul îl luă mai mult pe sus, îl introduse prin uşa aceea impresionantă şi îl lăsă într-un hol opulent cu multe draperii roşii şi canapele la fel. Ca să fie sigur că lucrurile vor merge bine, şoferul îi spuse unei doamne mai în vârstă, foarte bine machiată, ai cărei ochi ieşiseră puţin din orbite la vederea profesorului:
- Făi, Marleno, ai dă grijă, că ăsta-l trece pă Gicuţu, nu cumva să faci fo figură că nu-ţ mai aduc clienţi cât oi trăi tu, şi te mai şi spun la poliţie, clară!
Numita Marlena era însă ceva mai tare de ţâţână decât ne vine să credem:
- Bă, izmene reci, tu ordine să-i dai lu’ nevastă-ta, acilea io comand! Hai, flit, dispai, că te ia băieţii la una împrejur dă nu te văd bine!
Şoferul, om cu multă ştiinţă a vieţii, ieşi discret ca un curent de aer pe sub uşă, lăsându-l pe profesor prăvălit pe un fotoliu şi total depăşit de realitate. Doamna Marlena, suflet sensibil, se uită la el ca la un dăunător al cartofului şi dădu un ordin scurt. O fată superbă, într-un halat mai mult mimat, dar care avea dragoni de aur brodaţi pe mătasea roşie, îi aduse, pe un platou argintiu, un pahar cu o băutură care aromea ispititor şi misterios ca însuşi orientul despre care citim în cărţi stupide.
Adormi aproape instantaneu, iar doi bărbaţi cu ochi oblici îl scoaseră pe uşa din spate şi îl aşezară cu grijă lângă un copac, pe trotuarul vecin.
Profesorul visa că este ministrul învăţământului şi că reformase sistemul în aşa fel încât cadrele didactice primeau salarii mai mari decât gunoierii, elevii aveau un model clar de raportare la performanţă, părinţii ştiau perfect ce făceau copii la şcoală, iar după terminarea facultăţii, absolvenţii erau imediat angajaţi şi primeau salarii. Însuşi preşedintele ţării îl decorase cu Ordinul de Mare Binefăcător al Patriei, iar acum se afla la un dineu cu miniştrii din alte ţări, mult mai nefericite la acest capitol, precum Finlanda sau Germania care plângeau să le dea şi lor modelul. El surâdea înţelept, muşca cu poftă dintr-un sandvici cu parizer şi negocia cu ei la sânge. Enervat ministrul Olandei îl luă de rever şi-l scutură… El rezista… Încă o dată… Şi încă o dată!
Deschise ochii! În faţa sa stătea, nu ministrul Olandei, ci doi poliţişti. Senzaţia de foame care-l sugruma dispăru urgent, nu-i mai era nici sete, ba chiar se simţea odihnit şi capabil să gândească. (Aici se impune o regândire a rolului drogurilor în viaţa omului!)
Poliţiştii, alţii decât cei de ieri, îi provocară însă aceeaşi senzaţie de frică. Una specifică oamenilor care respectă legea spre deosebire ce ceilalţi… Urmă o nouă arestare şi un nou interogatoriu. De date asta făcut de un căpitan tânăr cu aspect de om inteligent care a sesizat imediat unele inadvertenţe.
Profesorul fu întrebat unde locuieşte şi unde lucrează, iar el răspunse sincer, bine, nici nu putea fi altfel, la ambele întrebări. Doi agenţi fură trimişi pe teren să verifice datele iar lui, în arest, i se dădu o farfurie cu terci şi o cană de ceai. Având convingerea că nu mâncase în viaţa sa ceva mai bun şi mai rafinat, îi întrebă pe cei din jur care ar putea fi reţeta şi cam ce maestru bucătar lucrează în acest restaurant. Ceilalţi cinci convivi, unii dintre ei având figurile simpatice ale jefuitori de morminte, nu l-au stâlcit în bătaie doar pentru că era dimineaţă şi îşi rezervară plăcerea pentru seară când urma împărţirea priciului.
Peste două ore fu chemat din nou în faţa căpitanului. Acesta primise raportul primului agent, cel care verificase domiciliul. Se dovedea cu martori că nu locuieşte acolo, Al doilea, cel care verificase locul de muncă, confirma că da, munceşte la şcoală, este profesor, dar de două zile nu mai ştia nimeni de el şi, cel mai probabil, plecase în străinătate, la cules cartofi, că altceva…
Căpitanul se dovedi a fi un om cu mult umor, deşi este mai bine să credem tot în intervenţia subtilă a Fortunei, îi mai oferi pe timpul discuţiei o strachină de terci, ba chiar şi o cafea adevărată şi îl sfătui, înainte de plecare, să fie mai atent pe viitor. Parcă mai auzise el aşa ceva de curând, dar uite că nu mai ştia nici când, nici unde…
Ajuns, în sfârşit, în scara blocului fu întâmpinat de nea Chirvase, administratorul care-i spuse extrem de vesel, fiindcă ţungălise deja cele două sute de prună, obligatorii, până la prânz.
- Băii, don’ profesor, eşti bun dă cinste, băăăă! Te căută poliţia, da’ io-i spusăi gaborului, că nu stai acilea, breee! Mare noroc avuşăşi că mă găsî pă mine, că de ierea boala aia dă madam Calistru, dă la trei, care n-are minte nici cât găina mea dăn baie, o beleai. Hai, dă o ţuică, că merităm!
Doar că profesorul, beneficiind de caloriile celor două porţii de terci primite în arest, urca voios pe scară şi nici nu mai băgă în seamă ce a urmat la gura administratorului care îşi văzuse sacrificiul ignorat. În casă, deschise frigiderul, scoase cina de acum două zile, vestitul sandvici cu parizer pe care-l mâncase şi în vis, acum cam verzui şi cu un oarecare miros de cadavru, pe care-l înfulecă mârâind de plăcere. Mamăăă, totuşi ce noroc avusese!
A doua zi, la şcoală, directorul îi puse în vedere să-şi dea demisia ca să nu fie nevoit să-l sancţioneze, ceea ce şi făcu. A povestit celor doi prieteni ai săi aventurile prin care trecuse şi proful de mate, unul dintre ei, îi spuse că într-adevăr avusese o şansă unică în viaţă, pe când proful se sport îl sfătui că la aşa noroc ar fi fost bine să joace la loto. Precis câştiga! Cum nu avea nici un chior în buzunare nu a putut să verifice această alternativă. Însă, peste două zile, era deja angajat la salubritate cu un salariu mult mai motivant, iar programul de lucru era cât se poate de adecvat, astfel că putea citi în linişte acasă, seara, Heidegger sau James Joyce.
Se gândea, îşi permitea deja, că, în sfârşit, o poate invita la o cină romantică pe profa de botanică, cea care până atunci nu-i dăduse nici o şansă, fiind fiica unui consilier de la primărie…

***
Zeiţa Fortuna îşi oferi o cupă de nectar… Ospăţul se arăta la fel de plictisitor ca totdeauna… Zeus, în capul mesei cam pilit şi extrem de dornic de laude, Hera, acră, afurisită şi plină de oftică, Afrodita toată numai fiţe, Vulcan, urât cu spume şi cu ochii numai după vreo bulăneală cu nimfe sau nereide, în fine, aceeaşi poveste mereu… Oftă… Prinse totuşi o clipă când toţi tăceau…
- Mărite, al nostru stăpân, muritorii pe care tu îi îngădui, se plâng tot timpul, pe nedrept, că nu au noroc. Eu am intervenit în viaţa unuia şi i-am demonstrat, în doar două zile nenorocite de-ale lor, că se înşeală. Dar durează mult prea mult ca să-i facem pe toţi să înţeleagă ce fericire este să trăiască sub blânda ta oblăduire. Cred că ar trebui să le dăm un prilej serios de a pricepe ce fericiţi sunt… Ceva de genul unui potop, o glaciaţiune…
Zeus, privi cu o oarecare uimire la această nepoată mai îndepărtată a lui, o găsi fermecătoare cu peplumul acela scurt, cu picioarele-i lungi perfect epilate, şi-i spuse gângurit:
- Fata mea, vino mai târziu pe la mine să discutăm mai pe larg această idee… Apoi băli de plăcere şi ciocni o cupă cu Bachus care era, ca de obicei, făcut praştie.
Hera se învineţi, dar cum era o mare doamnă nu spuse nimic. Doar gândi: băăă, numa’ pe paţachina asta n-a crăcit-o, pân’acu’ bese-n sac ăsta al meu! Ia, să iau eu nişte măsuri!
Privi într-un anumit fel către cupele de nectar ale celor doi. Nectarul din cupa lui Zeus se prefăcu în rachiu şi după două înghiţituri părintele zeilor nici nu mai putea deschide gura. În cupa Fortunei nectarul zeiesc se prefăcu în nectar omenesc şi biata fată fu apucată de o nenorocită de pântecariţă absolut jenantă…
Prin urmare, convorbirea din iatacul lui Zeus se amână până la calendele greceşti. Doar aşa se poate explica faptul că omenirea a scăpat până acum de o lecţie severă referitoare la norocul său.
 

Referinţă Bibliografică:
UN OM INCREDIBIL DE NOROCOS / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1192, Anul IV, 06 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!