Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



RĂZBOIUL SFÂNT DE APĂRARE A GLIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

RĂZBOIUL SFÂNT DE APĂRARE A GLIEI

(Deocamdată scenariu)
Marele Consiliu se afla în Sala Sfaturilor de Taină. O linişte grea plutea sinistru în aer iar costumele negre ale miniştrilor, ba chiar şi strălucirea stinsă a epoleţilor auriţi ai generalilor completau parcă atmosfera funebră. Desigur explicaţia nu se găsea în ura pe care fiecare dintre cei prezenţi o manifesta, mai pe faţă, mai pe ascuns, faţă de ceilalţi şi nici de la faptul că preşedintele şi comandantul suprem întârzia să apară. Erau lucruri obişnuite iar preşedintele, un politician versat ştia că întârzierea îi este avantajoasă. Miza totdeauna pe consumarea furiei celor prezenţi în certuri sterile, iar când apărea el erau atât de sfârşiţi încât nu mai comentau nimic la primirea ordinelor, ci fericiţi că au scăpat, se duceau la treabă.
Acum însă, problema era alta!
Uşile monumentale se deschiseră şi un majordom anunţă cu voce de bas:
- Înălţimea sa, domnul preşedinte al Republicii!
Toţi cei prezenţi săriră în picioare şi strigară din fundul rărunchilor: - Să trăiţi!
Înălţimea sa avea cam un metru şaizeci era destul de crăcănat şi cam şpanchiu însă inspira groază deoarece nu ştiai cu care ochi te priveşte, iar dacă te punea dracul să te strâmbi când scăpa el vreo gulgută puteai, liniştit, să te duci, în cel mai bun caz, la munca de jos (o expresie veche dar plină de înţelesuri!).
- Luaţi loc!
Toţi se aşezară cu mare grijă să nu scârţâie scaunele şi îşi îndreptară privirile spre înălţimea sa ca şi cum ar fi ars de nerăbdare să-i soarbă înţelepciunea de pe buzele-i vinete şi strânse pungă.
- Scroafa-i moartă-n cotineaţă, declară cu un aer de martir preşedintele!
Toţi se foiră discret ca şi cum nu ar fi înţeles subtilitatea şi adâncimea zicerii…
- Trupele duşmanilor noştri tradiţionali, adică toţi vecinii, s-au masat de-a lungul graniţelor noastre şi dacă pornesc un atac, acesta va fi simultan, din toate direcţiile! În maximum două zile scumpa noastră patrie, dar şi existenţa noastră bimilenară, vor fi doar amintire. Şi aici nu este vorba despre noi, noi vom pieri apărând ţara, ci de bietul nostru popor cel care a stat cu pieptul la fruntarii milenii de-a rândul, cel care prin cultură, inteligenţă şi dragoste de glie a trecut prin furtunile istoriei şi a supravieţuit ca prin miracol, o insulă de latinitate într-o mare slavă (aplauze, lacrimi, unele mici încercări de suicid oprite prudent la stadiul de intenţie, în fine, toate trucurile pupincuriştilor de serviciu permanent).
Ochiul necruţător îi privi cu silă şi o voce de glaspapir le ordonă:
- Punem în aplicare planurile de apărare circulară şi activăm toate resursele pentru susţinerea războiului întregului popor! În maximum două zile să fim pregătiţi pentru o ripostă dură împotriva celor care atentează la libertatea acestui popor de eroi! Executarea!
Înălţimea sa se ridică de pe tron şi ceilalţi săriră ca împinşi de arcuri.
- Onoare şi patrie! În ritmul acestei scandări mobilizatoare, Supremul ieşi din Sala Sfaturilor de Taină.
În spatele uşilor îl aştepta consilierul intim. Lăcrima de emoţie şi sărută, aparent involuntar, mâna protectorului.
- Bă, noi ne retragem în buncăr! Ai grijă să fie totul pregătit. Vom fi minut de minut la butoane ca să coordonăm acţiunile! Familia mea, adică prima doamnă, primele fiice, primul frate, prima mamă, prima soacră, unchi, cumnat, verii şi toţi ceilalţi, îi ştii tu mai bine, vor pleca chiar acum cu avionul spre destinaţiile pe care le-am pregătit din timp. Nu vreau să fiu vulnerabil, să mă şantajeze vreun idiot cu dragostea faţă de neamuri şi nici să-i pun în primejdie. Suficient că mă sacrific eu, nu este nevoie şi de victime colaterale, nevinovate!
- Am înţeles, răspunse consilierul, om care cunoştea foarte bine caracterul de bronz al iubitului său şef! Buncărul este deja pregătit, personalul de serviciu se află acolo şi veţi putea conduce ţara ca şi cum aţi fi exact la palat! Toate sistemele sunt pregătite.
- Bravo, chiar acum voi merge să verific.
Consilierul rânji bălos. He, heee, ştia el ce-i trebuie unui conducător în aceste clipe grele pentru ţară…
Intrară în buncăr, secretarele şi consilierele pe probleme se prezentară făcând o reverenţă, iar înălţimea sa luă de pe un raft o sticlă de whisky şi se duse în camera personală ca să-i dicteze secretarei principale unele ordine urgente. Ceilalţi îşi văzură de treabă în continuare: bancuri, ojat unghii, cleveteli, mă rog, tot ce se poartă la vreme de război.
Rămas de capul său guvernul luă prima măsură! Încuie uşa de la buncăr şi schimbă gărzile serviciilor speciale cu trupeţi din armată mult mai devotaţi lui. Era ceva absolut normal! Nu cumva, după capitulare, să iasă înălţimea sa şi să spună că el habar nu are cine a declarat război şi să-i dea în gât tot pe ei, cei care rămăseseră pe dinafară. Ce-i drept, luat cu grijile conducerii continue, prizonierul nici nu a avut habar că fusese întemniţat de exact supuşii săi.
Apoi, era o sarcină prioritară, guvernul pregăti economia pentru război. Într-un mod cât se poate de tradiţional. Tactica pământului pârjolit, adaptată noilor realităţi economice. Deci, vândură tot! Fabrici, câte mai erau, mine, lacuri, ape subterane şi râuri, sol şi subsol, vile, palate, munţii, afaceri, bănci, hoteluri, turme de oi, capre sau boi (să nu interpretăm tendenţios!), herghelii, stâne, tot, tot!
Bine, veţi spune, dar cine-i tâmpit să cumpere acum când armatele stau la graniţe şi pot intra în orice moment în ţară!? Păi, vedeţi? Aici se arată inteligenţa şi abilitatea celor care ne conduc! Totul a fost vândut exact celor care urmau să vină, că doar nu erau proşti să vândă altcuiva, mai ales că preţuri bune nu puteau lua decât de la fraierii ăştia!
În două zile totul era perfectat, banii intraseră în conturi aflate în paradisuri fiscale, ca să vezi ce înseamnă totuşi tehnologia de ultimă generaţie, iar guvernul, înţelegând prin asta chiar şi guvernantele sau animalele de companie ale aleşilor, în condiţiile în care totul era pus la punct, plecară spre o locaţie mai sigură de unde să poată conduce ţara fără să fie stresat de cotropitori. Normal, tot în acest context au plecat şi cei care dispuneau de bani sau erau aşteptaţi din timp de conturi grase în bănci discrete.
Pare o mare măgărie, dar nu este deloc aşa! Guvernul se simţea în siguranţă şi putea să se dedice salvării patriei, iar cei bogaţi, aflaţi acum în negrul exil, fiind sfâşiaţi de dorul de ţară, au deschis imediat, erau totuşi oameni de acţiune, restaurante cu specific naţional în care, seară de seară, îşi înecau amarul cu sarmale, mămăligă, tochitură, cârnaţi de Pleşcoi, brânză de burduf, mititei, ciorbă de burtă sau, spre dimineaţă, de potroace, udate din plin cu ţuici, răchie de Turţ, sau vinuri dulci de Cotnari. Ca să nu mai vorbim de artiştii care plângeau de dor pe strunele cobzelor ori de maneliştii care aduseseră cu ei, nu numai averile ci şi sfintele noastre tradiţii.
Astfel sleitele civilizaţii ale occidentului cunoşteau vigoarea culturii noastre iar în zilele de sărbătoare, cam toate, precum bine ştim, fumul grătarelor de la petrecerile câmpeneşti umpleau văzduhul cu arome care-ţi luau minţile. Plus casetofoane la maximum cu melodii strămoşeşti precum: „Cucul şi pupăza” sau „Magdaleno, spune drept”. Unele ţări, speriate de faptul că propriile lor valori puteau pieri sub acest tsunami cultural, au început să dea legi care interziceau orice fel de manifestare de tip tradiţional. He, hee, habar nu aveau cu cine se puneau! Cu oameni care-şi apăraseră identitatea şi amprenta specificului mii de ani prin toate furtunile istoriei. Era o luptă pierdută din start de aceşti bostani moleşiţi de hamburgheri şi coca-cola.
Ţara rămase pe mâna militarilor care, pentru început se organizară într-un Suprem Consiliu Militar care suplinea lipsa unui guvern, apoi începură, cu eficienţa lor proverbială, organizarea pentru război.
Mai întâi s-au adunat, toţi factorii de răspundere, în aula Academiei, pentru a lua o hotărâre pe care, urgent, să o pună în practică. Întâlnirea, fiind istorică, a fost transmisă de toate posturile de televiziune, aşa cum ştim din filmele americane.
Strălucirea epoleţilor, a decoraţiilor şi a însemnelor, aveau un efect miraculos asupra poporului. Convingerea că suntem invincibili avea deja o imagine. Ca să nu mai spunem că toţi cei adunaţi erau generali cu trei sau patru stele, cu strălucite studii în diferite academii militare din lume, majoritatea erau doctori în ştiinţe operative şi nu puţini profesori universitari în instituţii de profil. Doar la uşă era un trupete care păzea vigilent conclavul purtând, la o uniformă cam uzată, tenişi chinezeşti. Probabil din spirit de libertate… Probabil…
După şedinţă începu organizarea, conform planurilor geniale concepute încă din timp de pace. Pe capitole şi direcţii:
a. Organizarea economiei şi trecerea la producţia de război. Fusese rezolvată, precum bine ştim, de guvern, deci trecem mai departe.
b. Pregătirea populaţiei, psihologic şi logistic.
Într-adevăr, populaţia primi măşti chirurgicale şi mănuşi din latex întrucât în cazul unor atacuri nucleare, chimice sau bacteriologice pericolul de infecţii era destul de mare. În schimb fiecare cetăţean dona un litru de sânge pentru nevoile câmpului de luptă. Se adunară tone de sânge pe care un intendent cu spirit practic le vându iar cu banii astfel obţinuţi se plătiră soldele generalilor. Cui le-a vândut? Normal, celor care aveau şi ei nevoie de aşa ceva şi se aflau în apropiere reducându-se astfel costurile cu transportul. Inteligent băiat! A fost, desigur, avansat general.
Mobilizarea combatanţilor se făcu, tot ca de obicei, cu precădere din rândul ţăranilor, fiindcă doar ei au timp la dispoziţie şi sunt mereu apţi pentru război. Mii de viitori combatanţi fură cazaţi în fostele cazărmi, goale până acum, şi cum nu aveau armament sau echipament se instruiau făcând întoarceri de pe loc şi din mişcare sau exersând pasul de defilare, mânuind cu dexteritate cozi de lopată. Cum aveau trei mese pe zi, ciolan cu fasole, şi somn obligatoriu, opt ore, iar de băutură făceau rost cu acea isteţime rămasă şi ea în memoria colectivă, ţăranii erau foarte fericiţi şi scriau acasă că sunt în concediu. Un concept mai puţin uzual în rural. Fiindcă, fie vorba între noi, toate staţiunile de fiţe din lumea asta sunt pline de ţărani, dar nu dintre aceia care lucrează în agricultură.
Pregătirea psihologică a înregistrat un succes enorm, nu numai datorită prezenţei în rândul cadrelor de conducere a doctorilor în psihologie şi ştiinţele comunicării ci şi unui fond arhivistic impresionant. Pe marile şi micile ecrane poporul urmărea cu sufletul la gură dezbateri pe teme de strategii şi tactici de luptă, iar pentru divertisment rulau filme cu eroi legendari din trecutul glorios de luptă al strămoşilor noştri. Apăreau şi militari din prezenta campanie, bărbaţi cu figuri oţelite, având suflete de copil şi braţe de fier, care impresionau cu faptele lor de vitejie dar şi cu impresionante parade în care tehnica de luptă îţi dădea fiori mai mari decât privirile lor de gheaţă. Erau totuşi nişte actori cu o mare forţă de sugestie, costau ei cam mult, dar făceau toţi banii. Plus faptul că nu erau mai mult de zece, iar scenele de masă erau generate pe calculator. Foarte ieftin, de un hacker, care era obligat unui unchi, general de poliţie, care-l scosese dintr-o belea cu clonări de carduri.
Ziarele, în primele zile, au susţinut şi ele politica promovată oficial, prin articole înflăcărate scrise de reporteri în care fierbea sângele de patriot, însă cum nu au primit suficienţi bani au început să publice fapte de arme şi de binefacere ale soldaţilor agresori, toţi frumoşi, înalţi, eleganţi şi extrem de binevoitori, despre care se spunea că fac bancuri proaste la frontierele noastre. Scrise de aceeaşi reporteri. Însă aşa este în democraţie. Iar fără bani nu este moral să obţii nici un serviciu. Corect!
c. Activitatea diplomatică de activare a alianţelor.
Generalul-şef trimise o depeşă guvernului prin care solicita intervenţia ministerului de externe pentru a activa clauzele tratatelor de alianţă cu statele prietene din structurile la care eram afiliaţi şi beneficiam, conform înţelegerilor, de ajutor în caz de conflict armat. Peste câteva zile emisarii noştri contactau omologii din ministerele cu care aveam tratate de alianţă militară şi le explicară situaţia.
La aflarea veştilor, cancelariile europene săriră ca arse şi trimiseră imediat negociatorii la faţa locului, deci exact în mijlocul armatelor invadatoare. Erau cu toţii speriaţi cleşte ca nu cumva să se întrerupă livrările de gaze şi petrol dinspre est către vest că era jale. Alegătorii răsfăţaţi ai vestului nu puteau răbda una ca asta! Ca să nu mai vorbim de uriaşa maşină de război a occidentului care rămasă fără combustibili era bună doar de arătat la copii în parcuri tematice.
Peste doar câtva ore situaţia s-a detensionat. Esticii au jurat că nu vor întrerupe livrările iar vesticii le-au strâns mâinile şi s-au retras liniştiţi. Rezolvaseră cea mai delicată problemă a crizei. Apoi au dat un comunicat de presă precum că situaţia militară din zonă va fi analizată la o dată ulterioară şi se vor discuta unele măsuri coercitive care ar putea fi impuse potenţialilor invadatori. Toată lumea jubila! Se întrevedea un viitor luminos, deoarece micile încordări de la frontierele acelea îndepărtate erau, cel mai probabil, rezolvabile de la sine!
Da! Acest mare succes diplomatic umplu de speranţă inimile generalilor, prin urmare, pe o câmpie ce se va numi, de acum înainte, Biruinţa, întinseră uriaşe corturi de campanie şi procedară la un chef de pomină. Generalii, nu şi trupa, că ea era pe poziţii şi se nutrea cu ce găsea prin zonă.
Concomitent serviciile secrete începură, prin mijloace specifice, să facă previziuni futurologice ca să ştie pe ce parte vor juca în continuare pentru a-şi asigura perpetuarea obiceiurilor. Nu păreau prea îngrijoraţi. Fie vorba între noi, mai lucraseră cu actualii inamici aşa că nu-şi făceau griji.
d. Pregătirea teritoriului şi a armatei pentru războiul de apărare
Având în vedere marile succese obţinute în domeniul pregătirii psihologice experţii au concluzionat că se poate trece la etapa următoare. De-a lungul frontierelor, din cinci în cinci kilometri, au fost construite cazemate din materiale ecologice, chirpici, baloţi de paie, frunze, crengi, unde s-au instalat luptătorii din prima linie. Câte un soldat de la grăniceri şi unul de la armată. Fiecare cu o puşcă şi ceva gloanţe pentru a-şi procura mâncare proaspătă, ceva conserve, tot ciolan cu fasole, pesmeţi şi apă de ploaie. Viaţa lor era una fericită fiindcă mai schimbau glume specifice cu cei de peste graniţă, mai puneau de-un troc, mai trăgeau câte o ţigară împreună conversând despre gagici, în fine, tot ce fac de milenii soldaţii când nu se bat. Între apărătorii fruntariilor se legau prietenii durabile, ba chiar, având în vedere locul destul de strâmt în care locuiau cei doi, unii s-au căsătorit mai târziu, în conformitate cu legile moderne, europene.
Un expert în spinoasele probleme ale pulsiunilor erotice pe timpul conflictelor veni cu o idee genială. Toate fetele de pe centuri, trotuare şi stabilimente, care oricum aveau afacerile în cădere liberă, fură mobilizate şi dispersate de-a lungul graniţelor în scopul hărţuirii continue a trupeţilor inamici. Cu tot cu peşti. Afacerea se dovedi a fi una demnă de cartea recordurilor. Trupele se lăsau hărţuite zi şi noapte iar veniturile fetelor erau mult mai consistente decât industria energetică de exemplu. Pe fluviu, acolo unde graniţa nu era chiar la îndemână, vaporaşe speciale făceau curse regulate (scuze!) şi existau protocoale de neagresiune din parte beligeranţilor. Doar peştii au cam dispărut fiindcă soldaţii, după cum ştim cu toţii, sunt fiinţe sensibile şi suportă să vadă femei înjosite. Majoritatea codoşilor luă drumul cam fără întoarcere al gheţurilor din estul îndepărtat. Generalii îşi frecau mâinile de bucurie. Scăpau astfel şi de o masă neproductivă, iar taxele legale, că ei nu fac nimic ilegal, le aduceau nu numai solde mărite ci şi tot felul de bonusuri săptămânale deloc de neglijat.
Succesul afacerii se dovedi atât de mare încât femeile din puşcării se oferiră voluntare pentru a se înrola în batalioanele de sacrificiu. Ba, mai mult, doamnele din întreaga societate le urmară exemplul. Fiind o cerere atât de mare intenedenţii armatei făcură un set, foarte riguros, de reguli ce trebuiau îndeplinite, iar la examenele de admitere comisiile încasau nişte şpăgi de te lua groaza. Dar, nu trebuie să uităm că suntem la vreme de război. Şpăgile erau corect chivernisite de alţi intendenţi care dădeau partea cui trebuia pentru ca nimeni să nu fie acuzat de însuşirea foloaselor necuvenite şi să se trezească în linia întâi. Deci totul de o corectitudine şi o acurateţe desăvârşită aşa cu numai în acest domeniu putem întâlni.
Un alt psiholog al armatei propuse, inspirat de recentele evenimente, trimiterea în linia de hărţuire şi a pârnăiaşilor. Misiunea lor era una pe profil. Să fure de la inamici tot ce văd cu ochii. Veseli precum nişte cintezoi îndrăgostiţi flăcăii o porniră spre fruntarii cu gânduri mari. Le-au fost scoase din cap odată cu creierii, iar resturile au fost cu grijă trimise la spitalele de linie pentru piese de schimb. Nu se luase în calcul faptul că soldaţii nu se supun regulilor democratice şi, uite, mai pot apărea unele neajunsuri. Dar şi ideea acestui psiholog a fost considerată bine venită deoarece bugetul a fost derobat de o serie de cheltuieli deloc de neglijat, acelea de întreţinere a unui puşcăriaş, şi ei erau cu sutele de mii, iar soldele generalilor au crescut din nou. Plus vânzarea puşcăriilor care fiind acum goale puteau fi folosite la orice. Evident tot de cumpărătorii despre care am vorbit mai devreme. Deci, economic vorbind, lucrurile mergeau foarte bine, iar banii încasaţi nici nu mai vorbim cât de folositori erau acum!
În acest context, populaţia, deşi trăia cu venituri de maximum un dolar pe zi, mde, războiul cere sacrificii, era fericită că nu-i cădeau bombe în cap cum vedeau ei în filmele tematice difuzate non stop. Putem spune deci că ţara era pregătită pentru o rezistenţă îndelungată, pentru un război de uzură care nu putea decât să-i înspăimânte pe invadatori.
Probabil că din această cauză, peste doar trei luni de ameninţări, niciodată puse în practică, anunţară retragerea.
Bucuria imensă a poporului a fost întreţinută de paradele învingătorilor organizate în toate oraşele ţării, aproape simultan cu venirea noilor proprietari şi demararea unui amplu program de investiţii care urma să aducă locuri de muncă şi, evident, prosperitate.
Pe sub arcurile de triumf făcute la repezeală din crengi şi flori din flora spontană treceau cu mândrie batalioanele de femei care ţinuseră piept, la propriu, tuturor inamicilor, dar şi câteva plutoane ale gărzilor patriotice fiindcă un alt intendent inteligent găsise în depozite uniformele vechi de decenii ale acestor formaţiuni. Semn al faptului că, iată, şi spiritul conservator al instituţiei folosea acum. Forţele armate de pe teatrele de operaţiuni, adică cele trei companii aflate la mii de kilometri de ţară nu au fost solicitate la aceste acţiuni, una, ca să intimidăm şi mai mult vreo viitoare tendinţă de agresiune şi a doua să nu ştie niciodată vrăjmaşul că mai avem şi alte forţe în rezervă. Fiindcă, inteligent exploatată situaţia putea aduce, precum vedem, numai beneficii.
Consiliul militar mai rămase în funcţie o vreme, cât să-i acorde înălţimii sale domnul preşedinte gradul de mareşal iar acesta, la rândul său, înaintă în grad de mareşal pe toţi generalii cu patru stele şi le mai dădu câte o stea celorlalţi. Apoi îi trecu în rezervă şi îi organiză într-un nou guvern, care să-i traducă în viaţă marile sale planuri. Aceasta deoarece, guvernul din exil, format din băieţi deştepţi, nu puse botul la invitaţia de a reveni în ţară fiindcă aveau de rumegat averi pentru încă trei generaţii şi nu se făcea să rişti revenind la hachiţele nenorocitului de dictator, un instabil psihic, împotriva căruia organizau acum tot felul de conspiraţii.
Poporul, şi mai fericit, constată că i-a crescut nivelul de trai, iar acum, cu aproape doi dolari pe zi, o duceau ca în sânul lui Avraam cel des pomenit de preoţiîn slujbele de tămâiere la adresa înainte-stătătorilor acestei naţii protejate şi iubite de bunul Dumnezeu.

 

Referinţă Bibliografică:
RĂZBOIUL SFÂNT DE APĂRARE A GLIEI / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1191, Anul IV, 05 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!