Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



Căpitanul Vasile (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Însă, avea noroc pentru că nu era niciun pescar acum să-l gonească.  

Se apropie de zidul mic de piatră. Privi Dunărea limpede, apoi se uită la panta pietroasă ce cobora de la zid în jos, până la apă, unde se vedeau pietrele de mărimi diferite şi firele de iarbă crescute pe alocuri. Se gândi să coboare puţin lângă apă, dar se răzgândi. Îşi întoarse privirea spre pomii şi brazii verzi de pe pajiştile frumoase ale insulei, mărginite de o bordură de piatră. Pe aleile ce despărţeau pajiştile, se vedeau bănci noi. Apoi se uită spre restaurantul Pescăruş şi admiră clădirea veche. Culoarea sa cărămizie predomina pe lângă galbenul de la terasă şi de la intrare. Imaginea sa oglindită pe suprafaţa Dunării ar fi captivat atenţia oricărui turist, dacă ar fi trecut pe acolo în acel moment.  

Deodată liniştea fu spartă de lătratul unui câine alb şi blănos. Avea un bot ascuţit, ca al unei vulpi şi urechi lunguieţe, niste colţi albi ca porţelanul şi era de mărimea unei potăi de casă. Se întoarse spre el, îşi luă poziţia de drepţi şi îl salută:  

- Să trăiţi, eu sunt Căpitan Vasile Marinescu, raportaţi!  

Câinele începu să latre şi mai tare la el, agitându-se. Vasile se aşeză în ciuci şi îi spuse blând:  

- Cuţu, cuţu, vino tu la căpitanul tău, hai, vino căţeluş frumos ce eşti, că eu sunt mare căpitan de cavalerie. Dac' ar şti fraierii ăştia din oraş cine-s io, ehei! Da'ce să ştie ei, proştii dracului, că nu ştiu ei nici cum îi cheamă.  

Tot chemându-l la el şi vorbindu-i blând despre toate bazaconiile ce-i treceau prin mintea lui rătăcită, câinele încetă să latre şi începu să dea din coadă. Atunci Vasile se aşeză pe o bancă din faţa Dunării şi aducându-şi aminte de Marioara lui dragă, începu să-i spună câinelui:  

- Dac' ai şti, căţeluş drag, ce frumoasă era Marioara mea şi ce cuminte era, dar Şefu' de sus, din cer mi-a luat-o c-o maşină la el.  

Şi începu să verse lacrimi amare. Câinele se apropie de el şi începu să-i lingă mâinile încordate, ce le ţinea în poală. Văzând asta, Vasile începu să-l mângâie şi, plângînd, continuă să-i spună despre Marioara lui.  

După o vreme îşi aduse aminte şi de Tanţa - soţia lui şi atunci îi spuse câinelui:  

- Dă-o încolo, a dracu femeie am avut eu! S-a dus şi s-a aruncat în Dunăre singură, ea acuma e cu Marioara, a vrut numai ea să fie cu Marioara. N-a vrut să mă ia şi pe mine, să ne aruncăm amândoi în Dunăre, să fi fost şi eu cu ele.  

Spunea o prostie mai mare decât el. Tanţa fusese o femeie de treabă şi miloasă. Toată lumea o iubise si o respectase cât trăise. Dar el, în nebunia lui, dădea vina pe ea că nu era şi el cu fata lui dragă, Marioara.  

Şi tot plângând şi povestindu-i câinelui despre Marioara şi Tanţa, trecură câteva ore bune. Seara îşi făcea loc încet şi ceru căpăta o nuanţă slabă de portocaliu. Începuse să se răcorească, deşi lui îi era la fel de cald, datorită ,,ţinutei" sale de căpitan.  

Se întinse cu faţa în sus pe bancă şi îşi împreună mâinile pe piept. Câinele rămase lângă el şi, în scurt timp, Vasile adormi şi începu să sforăie. Văzând asta, câinele plecă să dea o raită pe insulă şi în vreo două minute se întoarse înapoi. Se întinse şi el jos, lângă banca pe care dormea noul său stăpân.  

Vasile dormi aşa, cu câinele lângă el până la miezul nopţii. Când era singur, îşi amintea de fata lui şi durerea îl mistuia, făcându-l să plângă. De cele mai multe ori, vorbea cu un prieten imaginar, cu vreun câine sau cu mai mulţi. Era de ajuns să se întindă puţin pe o bancă, sau undeva pe iarbă, că imediat îl fura somnul. Dacă nu treacea nimeni pe lângă el să-l trezească făcând gălăgie, atunci dormea patru - cinci ore, fără probleme.  

Simţi ceva pe lângă picioare, cineva se mişca în preajma lui şi, deschizînd ochii, văzu câinele care se foia pe lângă el de colo - colo. Începu să-i vorbească:  

- Căţeluş alb şi frumos, ce ai? Mai stai locului, nu te tot foi pe-aci. Ei, da' mi-eşti tare drag, căţeluşul meu scump. Băăă căţeluşule, da' ce-am mai dormit! Cât o fi ceasul? Cred c-o fi miezul nopţii, după cum se vede pe cer, spuse el privind cerul înstelat şi luna, da, cred că-i aşa, cred c-o fi vreo doi'şpe sau unu nopatea. Bă' căţeluşule drag, tu stii ce bine am dormit? N-ai mai plecat de lângă mine, căţeluşul meu scump? Ia spune-mi, trecu p-aci careva? Şi ridicându-se în şezut, ei, ia să văd dacă am vreo ţigară. Începu să caute prin buzunare, parcă-mi dădu cineva peste zi nişte ţigări, parcă aşa ţin minte.  

Găsi cele două ţigări pe care le primise de la Monica şi de la Marius, deşi uitase cine i le dăduse. Apoi, căutându-şi un foc printre plasele mototolite, găsi o cutie de chibrituri. După ce se chinui cu două chibrituri, în sfârşit reuşi cu al treilea să-şi aprindă ţigara Winston - nu ştia de ce o preferase pe aceasta prima dată - şi trase primele fumuri.  

Când îi ajunse ţigara pe la jumătate, căţeluşul începu să latre cu putere, agitându-se. Dacă l-ai fi văzut cum lătra şi cum sărea în sus, ai fi spus că a luat-o şi el pe urmele căpitanului, că o luase razna. Căpitanul îl întrebă:  

- Căţeluşule drag, ce ai? Ce-ţi veni?  

Dar nu apucă să mai spună nimic, că se auzi un ţipăt de fată şi nişte glasuri de băieţi:  

- Lăsaţi-mă-n pace! striga fata, lăsaţi-mă-n paceee!  

- Să te lăsăm în pace? Nu te lăsăm, jartea împuţită, în sfărşit te-am prins şi nu ne mai scapi acum!  

Auzind, căpitanul sări în sus ca ars şi câinele o zbughi nevăzut de lângă el, în direcţia de unde se auzeau vocile. Între timp, mai apărură doi câini, care se repeziră în aceeaşi direcţie.  

Căpitanul Vasile îşi îndreptă paşii şovăitor în partea opusă a restaurantului Pescăruş. Uitându-se peste zid, văzu o fată şi doi băieţi care trăgeau de ea. Fata se zbătea să scape din braţele lor vânjoase, fără prea mari şanse. Sărind câinii la ei, unul dintre băieţi începu să înjure şi să arunce cu pietre de pe malul Dunării.  

Vasile strigă la ei:  

- Măi golanilor şi ordinarilor ce sunteţi voi, nu vă e ruşânie, ce-aveţi cu Marioara mea?  

- Căpitaneee! Sunt Monica, vecina ta, ajută-măăă!  

Căpitanul Vasile sări zidul şi se duse spre ei. Începu să dea cu pumnii şi cu picioarele în cei doi băieţi. Ce-i drept, îşi luă şi el în schimb o porţie zdravănă de bătaie. Căţeluşul şi ceilalţi câini lătrau de mama focului.  

În agitaţia care se iscase, nimeni nu observă că Marius, băiatul care îl apărase pe căpitan la prânz, apăruse pe insulă împreună cu doi prieteni de-ai lui şi numaidecât interveniră între căpitan şi cei doi agresori ai fetei.  

Agresorii le ţinură piept celor trei băieţi cât putură, dar până la urmă o luară la sănătoasa.  

Monica era pe jos, speriată şi Vasile stătea lângă ea. El o mângâia pe faţă şi îi spunea:  

- Gata fata tatii, gata! Nimeni nu-ţi face rău! Căpitanul tău are grijă de tine, fata tatii.  

- Bă, Moni, ce dracu’ făceai la ora asta pe-aci? o întrebă Marius.  

- Am vrut să mă plimb puţin pe insulă şi, uite, am ajuns să nu mai putem nici să ne plimbăm!  

- Şi nu puteai să te fi plimbat pe faleză? Norocul tău a fost cu Căpitanul şi cu noi, fato, că altfel nu ştiu ce-ai fi făcut!  

- Nu păţeşte fata asta nimic, atâta timp cât trăieşte căpitanul s-o apere! vorbi mândru Vasile şi fără să se mai ridice în picioare, continuă: Să trăiţi, sunt căpitan Vasile Marinescu, raportaţi!  

Monica, Marius şi cei doi prieteni ai săi începură să râdă. Monica îi spuse căpitanului:  

- Căpitanul meu drag, îţi mulţumesc din suflet! El are dreptate. Dacă nu erai tu cu câinii ăştia, poate că Marius şi ei nu m-ar fi auzit! Marius! şi voi băieţi, vă mulţumesc mult de tot şi vouă.  

- Cu plăcere, fată dragă. Ai şi tu grijă pe unde te plimbi de-acum încolo noaptea, îi spuse Marius.  

- Hai să plecăm de-aci, haidem cu toţii, spuse unul dintre prietenii lui.  

- Hai, că nu mai suport locul ăsta, spuse şi fata.  

Băieţii o luară pe Monica între ei, dar Vasile nu se mişcă din loc. Văzând că nu are de gând să vină cu ei, îl chemară:  

- Hai, Căpitane! hai cu noi.  

- Nu mă' copii, nu merg cu voi, eu mai rămân pe-aci puţân şi după aia o să plec ş' io.  

- Cum să rămâi aci, mă' Căpitane? îl întrebă Monica.  

- Da, fata tatii, lasă că eu îl am pe prietenul căţeluşul, io îs mare căpitan de cavalerie, nu-mi face nimenea nimic.  

Tinerii începură din nou să râdă şi Marius îi spuse:  

- Cum vrei tu, Căpitane, dar ai mare grijă de tine şi nu-i mai băga în seamă pe toţi proştii.  

- Da, să trăiţi, eu sunt căpitan Vasile Marinescu, raportaţi! Ai o ţigară?  

- Am eu, Căpitane! spuse Monica si scoase pachetul de Winston Lights de la prânz, în care mai avea vreo şase ţigări cu o brichetă în el şi i-l dădu, uite-l, e al tău!  

- Pe toot? se miră Căpitanul, cu tot cu brichetă?  

- Da, cu tot cu brichetă.  

- Săru'mâna tanti, mulţumesc!  

- Sigur nu vii cu noi, Căpitane? îl mai întrebă Marius.  

- Nu vin, mă' copii, mai rămân puţin pe-aci. Tu Mari ... Monica, de câte ori mai ai probleme, să-l cauţi pe Căpitan şi Căpitanul, repede vine.  

- Da Căpitane, aşa am să fac, am să te caut.  

Tinerilor le venea să râdă, dar, de data asta s-au abţinut toţi trei, ca şi cum s-ar fi înţeles între ei. Deşi se amuzau de multe ori pe seama căpitanului, ţineau foarte mult la el şi le părea rău de situaţia sa. Ştiau că dacă Vasile nu voia să facă ceva, nu era chip să-l convingi în vreun fel. Îşi luară rămas bun de la el şi plecară, lăsându-l cu căţeluşul şi cu ceilalţi câini.  

Căpitanul privi lung după ei, până nu-i mai văzu şi începu să-şi amintească iar de Marioara lui. Căţeluşul şi ceilalţi câini se apropiară, se aşezară lângă el şi ascultară veşnica poveste despre fata lui - Marioara şi despre Tanţa - soţia sa.  

- Căţeluşul meu drag şi voi, căţeilor, frumoşii mei, ce frumoasă era Marioara mea! Era cuminte si mă asculta în toate alea, numai că Şefu'cel mare din cer mi-a luat-o cu maşina la El. Şi Tanţa, a dracu’ ea, n-a vrut să mă ia şi pe mine, să ne-aruncăm în Dunăre amândoi, să fi fost amândoi acum cu Marioara. A dracu’ ea să fie, numai ea să fie acum cu Mărioara, eu, de ce nu? Doamne, să-L întrebi pe Şefu' cel mare, când mă ia şi pe mine acolo, la fata mea, că aşa de dor mi-e de ea!  

Se tângui aşa, îndrugând vrute şi nevrute câinilor de lângă el, care îl ascultară până dimineaţă, când începură să se vadă primii zori ai zilei. Atunci luă hotărârea să plece de pe insulă cu câinii, care se luaseră după el, bombănea:  

- Începe o zi nouă fără Marioara mea, a dracu’ tu să fii, Tanţo!  

va urma  

 

Referinţă Bibliografică:
Căpitanul Vasile (2) / Mihaela Moşneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1203, Anul IV, 17 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mihaela Moşneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Moşneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!