Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1157 din 02 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Mihaela Mihai. O voce sensibilă ca vioara
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cristalină şi seducătoare ca vioara, vocea interpretei Mihaela Mihai consistă mai fragil decât o oricare altă voce a interpreţilor de muzică uşoară românească, în mătasea sufletului melancolic! În glasul Mihaelei Mihai răsună vocea unui clopot de argint vibrat de o grindină de luceferi! Orice cântec al ei are sublimitatea unui lied romantic, magia florilor Reginei nopţii, împrăştiind în zefirul înserării parfumul visului, dorului şi iubirii; în toate cîntecele Mihaelei Mihai se desface un evantai sonor de muzicalitate a poeziei şi de poezie a sunetului muzical. În vocea Mihaelei Mihai, acompaniate de un pian şi o vioară urcă etosul iubirii, durerea, fericirea, tristeţea melancolică, în tempourile sensibile ale inimii.  

Am trăit în România un timp dureros, fără Mihaela Mihai, plecată din ţara încătuşată şi pedepsită de cuvânt şi muzică, în miezul unei stări naţionale de insuportabilitate. Încheiase un contract cu casa de discuri Phonogram din Franţa, când s-a stabilit, în 1975, la Paris. Nu credeam că se va mai întoarce! Nu o uitasem, dar nimic nu mai era de aşteptat când pierduserăm totul! Astăzi, Mihaela e din nou printre noi. Sufletul ei, vocea ei, poezia ei au braţe calde care ne îmbrăţişează afectiv!  

Amintirile pot derula încet timpul. Privind viaţa cu încetinitorul, chiar şi o lovitură ucigaşă desenează prin aer mişcări graţioase, dar o iubire nu poate fi savurată, pentru că iubirile, ca să fie simţite, trebuie consumate imediat şi pe loc.  

Acum când o putem întâlni dacă avem optimism putem spera ca Mihaela Mihai să ne fie confidentă, pe albia amintirilor, coborând şi urcând pe valuri, plecând de la fântâniţa izvorului, până în largul zilelor de azi! Nu are timp de lăsat să treacă pe lângă ea, fără a-i stoarce secundele şi de aceea, nu-i este oricui dată ocazia de a se întâlni cu artista şi nu poate nimeni să lungească frazele sărace de duh, cu ea.  

Am întâlnit-o la Biblioteca Naţională a României, în anul 2013 şi pot să spun că o întâlnesc adesea, de atunci, comunicând telefonic şi având-o în amintire, deşi fizic, ocaziile nu ne-au mai adus împreună până acum.  

O cunosc şi pot să-i zugrăvesc în minte chipul blond ca soarele, dezlipit de la fereastra propriului suflet. Nu are ani. E aceeaşi în toate fotografiile, din copilărie, până azi. Trăsăturile chipului ei nu au suferit transformări de neasemănare. Cred că era un copil tare frumos, tare vesel, cu aceiaşi ochi în care e scufundată de pe atunci mirarea... Ştiu că a făcut pregătire şi exerciţii muzicale din liceu, sau încă şi mai pretimpuriu. Ştiu că a ţintit şi a atins cerul muzicii uşoare. Ştiu că a bătut la uşa consacrării trecând prin Conservator. Ştiu că albumul de aur al muzicii uşoare româneşti încorporeză o galerie înstelată de interpreţi nerepetabili, colosali, din care răzbate ecoul amintirilor şi că printre ei este Mihaela Mihai, o interpretă care poartă povestea mirabilă a cântecului fermecător.  

La un moment dat, unii români alunecaţi din deriva socială, în criza morală, au perpetuat tot felul de fabulaţii în legătură cu artista, unele denigratoare, altele direcţionate în pitorescul mioritic, iar altele orchestrate în incredibilul tipic securist. Ajunsese a fi zugrăvită nemeritat de acuzator în acest tablou de ficţiune. Intrase într-un festival naţional cinic-folcloric. Începuseră să se încordeze arcurile regimului Ceauşescu, luând-o ca ţintă. Dar s-a dovedit că nu e nimic adevărat din tot ce insinuase securitatea pusă pe urmele artistei.  

Arta de a trăi prin arta muzicii şi pentru ea a întărit-o şi călăuzit-o în rezistenţa la nedreptăţi, între lovituri şi reveniri, între mâhniri şi recăpătări de speranţă... A venit în viaţa ei Isabelle-Marie. Tot ce ţine de ea, ca stare sufletească e fabulos. Au fost renunţări la viaţa personală din partea Mihaelei Mihai, pentru fiica sa. Dintr-o perspectivă inversă, Isabelle are a-i datora totul.  

În străinătate, sau în România a fost suspectată de cele mai neînchipuite abjecţii, aşa cum s-a întâmplat cu întreaga elită a exilului românesc. Diversiunile, însă, au fost dejucate de realitate. După evenimentele din decembrie 1989 a revenit în România. Amnezia faţă de ororile ceauşismului i s-a părut că a survenit imediat la români sau cu trenul următor, pe baza menţinerii în circuit a vechiului sistem, prima sursă a crizei morale. Zece luni a condus un departament de publicitate, creat de către ea. A fost o perioadă de satisfacţii, a fost o perioadă de insatisfacţii? Relaţia artistei cu preşedintele de atunci al Televiziunii, Răzvan Teodorescu, sau cu Emanuel Valeriu, putea fi, ore, bună?  

S-a implicat, după revenirea în România, în unele proiecte de lungă durată. Este iniţiatoarea şi preşedinta Uniunii Artiştilor Liber Profesionişti din România (U.A.L.P.R. - Artis), este autoarea Legii 109/2005, privind indemnizaţia pentru activitatea de liber profesionist a artiştilor interpreţi sau executanţi din România (Legea „Mihaela Mihai”). Este membră a S.A.C.D.-Paris (Societédes Compositeurs et Auteurs Dramatiques).  

E mai caldă şi pufoasă pâinea pe plaiurile ţării natale decât în atmosfera aristocratică a vieţii de la Paris. Dar cine poate cunoaşte adânc sufletul artistei...?! Crede că în exterioritatea timpului nostru cronometric există eternitate. În opinia sa, timpul, spaţiul şi noi depindem de Dumnezeu. Crede în Dumnezeu. Are respect şi credinţă faţă istoria necontorsionată a României, cunoaşte şi susţine valorile Familiei Regale a României, respinge invectivele la adresa personalităţilor din istoria României moderne.  

Asistă la actualitatea politică, dezamăgită. Percepe cu sentimente amare circulaţia pe o scenă politică românească, serpentinat, fără puncte cardinale spre degradarea totală a vieţii românilor. A ţintit europarlamentarismul în 2007 şi 2009, intră în cursă pentru alegerile Parlamentare din 2014, cu sloganul „În slujba naţiunii şi a culturii româneşti”. Această perseverenţă este activată de dispreţul faţă de starea evocativă în beţia de putere pentru binele personal, a politicienilor români. Spre deosebire de această clasă politică, Mihaela Mihai vrea să devină parlamentar european pentru că doreşte să aibă înrâurire personală şi dinamică în viaţa politică, spre binele naţiunii.  

„Respect România”, afirmă artista, fiind suficient să aibă credibilitate dacă e să se ia ca bază de date cât şi în ce chip a slujit ţara după revenirea acasă, prin activităţile publice desfăşurate, nemaiconsiderând câtă frumuseţe şi plăcere i-a dăruit prin glasul ei! „A venit momentul să câştigăm războiul cu abuzurile şi lipsa de onoare!”, cuprinde în formulele de promovare a proiectelor sale, Mihaela Mihai. „Vreau să pot să acţionez concret pentru a schimba locul României în Europa”.  

Obiectivele pe care şi le propune sunt: „Să consolidez o altă cale în politica românească prin curăţenie morală, competenţă, respect al promisiunilor făcute; Să promovez cultura şi identitatea poporului român, în contextul globalizării mondiale, de pe poziţia de parlamentar al României; Să contribui la diminuarea corupţiei, prin exemplul personal dar şi prin exigenţa punerii în aplicare efectivă a legilor în România; Să lupt pentru protecţia drepturilor sociale, în echilibru cu libertatea de a intreprinde, pentru o dezvoltare sănătoasă a României în cadrul Uniunii Europene; Să obţinem un trai decent pentru fiecare român, participând, alături de ceilalţi europarlamentari români, la elaborarea noilor reglementări europene din toate domeniile de activitate”. Din perspectiva acestor obiective se pronunţă implicit regula cea mai aclamată şi deopotrivă cea mai încălcată, în faptul concret al vieţii tulburi româneşti: Statul de drept este garanţia ordinii în societate şi a respectării Drepturilor Omului”.  

E de ajuns o privire asupra conţinutului programului pe care îl prezintă electoratului Mihaela Mihai şi se întrevede noul în concepţia politică românească: accentul pe cultură şi curăţenia morală. De aici decurge întreg sistemul de aplicaţii în viaţa socială şi economică a naţiunii.  

A dorit mereu ca viaţa ei să aibă o derulare acerbă, accelerată, spre continua iubire de oameni, de viaţă, de cântec, de libertate şi drepturi pentru oameni. Nu a avut parte niciodată de o trăire lină a bucuriei fiecărei clipe dulce-amară. Aceasta pentru că nu a predominat în conştiinţa sa ego-ul care desrădăcinează umanul în cultul pentru statuia propriei existenţe.  

Interpreta de muzică uşoară Mihaela Mihai este o artistă şi un om de valoare care edifică speranţa că în lumina vieţi nu poate urma asfinţitul spiritului românesc! Doar căderi din care ţara se ridică având ca reper însăşi inima ei! Biografia interpretei de muzică uşoară Mihaela Mihai este o astfel de inimă. Ea relevă condiţia vieţii mintale exigente, în apartenenţa la capacitatea elitelor şi reperul trăirii sufleteşti prin armonia muzicii!  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Mihaela Mihai. O voce sensibilă ca vioara / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1157, Anul IV, 02 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!