Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Angela Monica Jucan         Publicat în: Ediţia nr. 200 din 19 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Mi – ka – El (Cine e ca Dumnezeu)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

De când s-a lăcomit acolo, în rai, la cunoaştere, omul nu-şi mai găseşte saţietatea. Nimic nu-i mai ajunge. Învaţă, cercetează, strânge informaţii, creează tot mai mult, inovează, motiv pentru care, cu toată starea lui de izgonit, se simte important. Fără a avea vreun merit, îşi face titlu de glorie din asemănarea cu Dumnezeu. A creat Dumnezeu lumea? - Creează şi omul, cu îngâmfare, cu suficienţă, cu rost şi fără rost. Creaţiile omului sunt, însă, pastişe. Nici una încă nu s-a aruncat dincolo de cele şapte zile. Dar! Dar cele şapte sunt şapte. 

Atingi tasta „enter” şi, pe ecranul calculatorului, ai, din încâlceala datelor, exact ce-ţi trebuie: s-a făcut lumină în minora (nu?) ta problemă. Să fie acesta nivelul revelaţiei zilei întâi? 

Din Tăria zilei a doua pusă deasupra labilităţii apelor terestre, omul preţuieşte nu superioritatea spiritului („cerul”), ci „lucrul mecanic” al valului trecător, nu infinitul dumnezeiesc, ci energia „extrasă” din surse supuse epuizării. Sau. Sau orice în afară de conştiinţă, în afară de caracter, în afară de spirit - valori fără formă şi consistenţă materială, fără forţă fizică, numai bune de etichetat ca inodore şi insipide, invizibile, fără nicio rezonanţă (sonoritate) în înţelegerea omenească. 

Ziua a treia e ziua dinamicii fecunde (trezirea vegetaţiei). Se face şi omul... vegetativ, perfecţionându-şi, invers, neparticiparea. Aparatele „fac” în locul lui, ajungând să şi „fie” în locul lui. Era roboţilor. 

Ziua a patra e rezervată discernământului pentru că e ziua „deosebirii” (zilei de noapte, anotimpului de anotimp) şi a inventat şi omul, în loc de soare, lună şi stele, un bec, un neon, acolo, nişte ultraviolete de lampă, neobservând că luminătorii mari sau mici, diurni sau nocturni sunt, în mişcarea lor, metafore ale periodizării, care periodizare înseamnă regulă, lege, şi, de aici, da, şi claritate (deci, nu numai lumină fizică, ci şi iluminare, şi limpezime). Şi iată-ne în „eclatantul” (la orice oră) mileniu al scoaterii din uz a cuviincioaselor rânduieli, în mileniul declarării drept norme a perversiunilor (contorsiuni ale normalului), a faptelor contra naturii (contra naturii umane, evident). Ziua aceasta a legii a degenerat şi în fuga de răspundere. Nu vezi, nu simţi, nu (vrei să) ştii - într-o atitudine de struţ - că ucizi sau distrugi cu ultrarafinatul armament, cu poluanta superindustrie, sau, pur şi simplu cu „naturala” ta indiferenţă. Te simţi elegant, srălucitor, splendid. Ce mai! Un Soare. Un Star. Poţi. 

Ziua a cincea e ziua biologicului, din care omul valorizează tot mai mult animalitatea. Numai că ziua a cincea e şansa civilizării instinctului. Numit mai pe urmă stăpân peste animale, omul foloseşte această şansă spre propria-i sălbăticire, convins că promovează viaţa. Dar cea care pune în mişcare e inima. Ceea ce face viu e sufletul („nu în literă, ci în duh”!); cel ce-şi dă sufletul moare. Chestiune de nuanţă. 

Urmează ziua a şasea, ziua prin excelenţă a umanităţii. Omul asta şi face. Predică omenia, pacea, înţelegerea între alţii, toleranţa (mai ales în ce-l priveşte) şi chiar le impune prin atrocitatea războaielor. Din şansa nobilă, a stăpânirii lumii, care i s-a dat, omul a făcut o dominaţie feroce - atentate iraţionale, regimuri totalitare (unde domină legea de junglă a celui mai puternic), individualism (lupta „speciei” pentru existenţă şi izolare (izolare fără temei când omul e făcut fiinţă socială - „Nu e bine ca omul să fie singur”, zicea „cândva” Dumnezeu), mafii „performante”, terorism (sau contra-terorism - tot una): vânătoare a omului de către om; urmărire; măcel; sfâşiere. Omul îl jertfeşte foarte uşor pe altul, scăpându-i şi aici un amănunt: omenia presupune, ea, jertfă, dar jertfă de sine (nu ucidere şi altceva decât sinucidere): renunţare în favoarea altuia, risc în scop salvator, înalt eroism. Amintindu-şi, totuşi, uneori, de omeneasca milă, omul omoară şi din acest sentiment. Dispune şi prin eutanasiere de viaţa asupra căreia nu are vreun drept. Dar nu-i nimic. Îşi suflecă mânecile şi face în loc (în loc de om - că-i ziua a şasea - a cărui viaţă a suprimat-o luându-i „cu mâna” suferinţa fizică, ignorând-o însă pe cea afectivă, de multe ori mai acută şi mai persistentă) surogat de om. Clonează, măcar că, atât pentru el, cât şi pentru creatura aceea (nevinovată, în fond) viitorul e incert, incontrolabil, mai probabil catastrofal. 

Şi vine ziua a şaptea, a bilanţului, a veghei asupra armoniei lumii, ziua stabilităţii, ziua uniunii vremelniciei cu veşnicia: ziua lui Dumnezeu alături cu lumea, în tihnă, contemplând-o. Acum putem zice „Ecce homo!”. La „evaluarea” veşniciei şi vremelniciei, a valorificării timpului, 

ca un făcut, cu toate invenţiile şi descoperirile, rezultă că omul n-a câştigat deloc timp. E tot mai ocupat. Nici nu se poate odihni mai mult. Nici nu se menţine cu nimic „peste program” (că... încă, mai moare). 

Cam în acestea ar sta asemănarea

Marele Anonim, Cel cu Numele extrem, Cel cu Fiinţa extremă, cu raţiunea extremă, cu puterea extremă, cu timpul „extrem”, cu îngăduinţa Lui extremă îţi permite tot, inclusiv să crezi sau să nu crezi în El. Degeaba comand, pretind: „Arată-mi-Te, fă-mi o minune, să mă convingi”. Nu se întâmplă nimic. Nu Se arată. Nu face o minune. Faci tu ce vrei. „Toate îţi sunt îngăduite”. 

Cu omul e altceva. El face enorm. Face „minuni”. „Arată”. Iese în faţă cu ieftinele-i imitaţii. Recapitulând (la nivelul aparenţei) Marea Creaţie, omul a ajuns să facă „zi de zi” lucruri care seamănă mai mult sau mai puţin cu originalul (poate, cândva, le va face perfecte), doar că, din asemănarea lui însuşi cu Dumnezeu, omul ratează permanent... Chipul. Mărunţimea, poziţia subalternă îi sunt constitutive; orgoliul – uriaş. Oriunde sunt cel puţin doi, unul e „mai” şef, mai „în faţă”, celălalt – invidios. Omul ştie asta, dar vrea să (se) mintă că nu. Şi mai fabrică un om fals. Şi-şi mai pune un epolet. 

Anonimatul e ceea ce deosebeşte fiinţa umană de Dumnezeu. Omul copiază toată Creaţia dumnezeiască. Încearcă să se substituie lui Dumnezeu. Dar nu-I poate „reproduce” anonimatul. Să nu dovedească el că poate? Să nu arate „cine e el”, cu cine se stă de vorbă, ce-a făcut pentru cutare, a cui rudă este, al cui protejat?, deşi acestea nu-i sunt „de [nicio] trebuinţă”. 

Nu Marele: micul anonimat dacă i-ar sta omului în putinţă! 

Atunci... Atunci... 

Referinţă Bibliografică:
Mi – ka – El (Cine e ca Dumnezeu) / Angela Monica Jucan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 200, Anul I, 19 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Angela Monica Jucan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Angela Monica Jucan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!