Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



Medeea de pe Istru (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MEDEEA DE PE ISTRU (1) nuvelă E cald, oftase Cucaras, peste măsură de cald, vipia asta anunţă ea ceva! Vreo furtună?... îl întrebasem, numai aşa, ca să înnădesc vorba şi să evit tăcerea stânjenitoare. Poate, îmi răspunsese. Vremea, se ştie, nu e altminteri decât o femeie răzgâiată, cum o iei, cum o suceşti, tot îţi coace ea o furtună până la urmă ... Ca Lolita mea, de pildă, uite, cutreieră bazarul, cofetăriile, saloanele de frumuseţe, te lasă s-o aştepţi cu năduful adunat în gâtlej şi, când dă Domnul să se întoarcă, o singură licărire de nemulţumire să-ţi vadă în ochi, că-ţi deşartă în obraz tot burduful lui Eol. Făcea ce făcea şi aducea vorba de nevastă-sa, o chema Lola, îmi explicase, dar el o dezmierda zicându-i Lolita. Aha, observasem eu, după Nabokov!... Aş, Nabokov, se amuzase interlocutorul meu, aşa îi spun de când o cunosc, de când era o firavă fetişcană oacheşă, care îmi căzuse cu tronc, tocmai mie, ditamai comandantul de navă! Îl cunoscusem pe Cucaras cu o zi în urmă. Şedeam la umbra streşinii unei popicării vechi, în apropierea plajei, să stai mai mult la umbră, mă sfătuise medicul, soarele intens îţi dăunează, în timp ce aerosolii marini sunt pentru tine mană cerească. Mă îndoiam însă că în ziua aceea inspiram aerosoli marini lângă plaja mai puţin populată decât de obicei. Briza dinspre larg căzuse şi îi luase locul, adiind dinspre uscat, un aer încins, înecăcios. Cucaras! îmi întinsese mâna. Istrate, Cucaras, fost căpitan de vas. Pronunţase astfel cuvintele, încât să le pună în evidenţă rima. Se ivise pe neaşteptate în faţa mea şi îmi ceruse voie să mi se aşeze alături, la umbra streşinii popicăriei vechi, care, nu-mi explicam de ce, fusese păstrată în staţiunea aceea între atâtea clădiri moderne. Ei lasă, spusese, auzindu-mi rostită cu voce tare nedumerirea nou venitul, fostul căpitan de vas începuse să mă tutuiască încă de la primul schimb de replici, că lucrurile vechi odihnesc ochiul, după mine are farmecul unei corăbii între atâtea vapoare, nişte ferotenii lipsite de personalitate. Navele de astăzi nu se mai prea deosebesc unele de altele. Parcă-s făcute la presă!... Râsese prelung după observaţia sa, ca de o glumă bună. Era un bătrânel ceva mai scund, dar vânjos, cu o pilozitate pronunţată pe piept şi pe umeri, ochii săi mici, apropiaţi, căutau sfredelitori de sub sprâncenele stufoase, ridicate mefistofelic în sus către tâmple. Îşi proteja de soare capul pleşuv cu o batistă înnodată la cele patru colţuri, de sub care i se iveau nişte perciuni zburliţi cu părul cărunt. Mâna lui păstra umiditatea vâscoasă a unei băuturi răcoritoare, cumpărată cu puţin timp în urmă la automatul din vecinătate, cu toate că şi-o ştersese, înainte de a mi-o întinde, de turul şortului. Apoi se aşezase gemând lângă mine. Nu stau mult, îmi spusese, parcă scuzându-se de prezenţa sa, doar până vine nevastă-mea, ne-am dat întâlnire în dreptul acestei relicve. Face cumpărături înainte de întoarcerea acasă, ca femeile, pe mine nu mă mai prea ţin nervii s-o însoţesc. De altfel, nici nu-i place. Zice că o zoresc. Ce mă tot zoreşti, Istrate? se răsteşte la mine, pierzându-şi răbdarea. Cu nenorociţii ăştia trebuie să te târguieşti, că altfel ia şi pielea de pe tine ... Se pricepe la negustorie, o are în sânge, nu degeaba e armeancă. Tată-său avea cea mai mare prăvălie din Orşova. Până-n '48, că după aia ... Făcuse un gest de lehamite, dar se oprise precaut să-l ducă până la capăt, dintr-un reflex pe care, cu siguranţă, îl dobândise, ca mulţi alţii, sub trecutul regim. Vorbise cu privirea neîntoarsă, preocupat să-şi studieze labele picioarelor, pe care le flexa cu greutate, îi rămăseseră la soare, dincolo de limita umbrei protectoare a streşinii sub care şedeam. Una din glezne îi era vizibil tumefiată. Mi-am scrântit-o, îmi explicase, mişcând-o anevoie, am călcat strâmb într-o groapă scobită în nisip de dracii ăştia de copii. Că părinţii îi lasă de capul lor!... Ce nu mi-a mai spus atunci Lolita mea! Nu te uiţi pe unde calci, caşti ochii după fetişcane, Istrate, ai? La vârsta ta! ... Să-ţi fie ruşine, satir bătrân ce eşti! Am căzut cât eram de lung, dar m-am adunat de jos cum am putut mai repede, fiindcă lumea începuse să se amuze, nu atât de căzătura mea, şi ea de tot hazul, cât de muştruluiala neveste-mi!... Fostul căpitan de vas contenise brusc din vorbă, fiindcă în apropierea noastră izbucnise o altercaţie, un individ introdusese o monedă în automatul cu băuturi răcoritoare şi, cum acesta întârzia să-şi deşarte lichidul în paharul de plastic, omul începuse să-i care pumni, însoţindu-şi gesturile cu o sumedenie de trivialităţi. Oripilată, o tânără femeie se grăbise să se îndepărteze, împingând de la spate două fetiţe cu colăcele din plastic în jurul mijlocului, vizibil dornice să vadă urmarea interesantei întâmplări. Fiindcă de undeva îşi făcuse apariţia alt individ, probabil supraveghetor al automatului buclucaş. Da' de ce dai, dom'le, cu pumnii? se răstise el la clientul nerăbdător. De ce dai cu pumnii? De ce nu dai cu capul? Chiar aşa! De ce nu dai cu capul?... Hai, dă cu capul, îl tot îndemna pe clientul vizibil descumpănit din pricina insistenţelor celuilalt. Dumneata, singur? mă întrebase Cucaras, după ce gălăgia se mai domolise. Singur, spusesem. Fac un fel de tratament. Aerosolii, mai cu seamă, îmi priesc. Numai că acum inspirăm mai degrabă praf ... E cald, prea cald, repetase, ca un laitmotiv al dialogului nostru, Cucaras. Ceva e pe cale să se întâmple. Iar Lolitei mele nici că-i pasă, nu vreau să vorbesc cu păcat, dar parcă nu s-a cine ştie ce necăjit că mi-am scrântit piciorul, sper că n-ai de gând să te ţii după mine în halul ăsta, mi-a spus. Uite, şezi şi tu colea, la umbra şandramalei aceleia, lângă tânărul de colo, care se uită el cam a lehamite în jur, şi aşteaptă-mă. O să mă abat pe la farmacie să-ţi iau de-o compresă. Dar dumneata, mi se adresase, după o scurtă pauză, Cucaras, nu te superi că mă amestec, trebuie să te plictiseşti cumplit zăbovind aici. Asta, ăăă, nu-şi găsise câteva clipe vorbele, indiferent de spusele neveste-mi, nu trebuie ... Că pe mine unul să nu mă pui să stau fără preocupare, ori să aştept la nesfârşit ceva, sau pe cineva, că-mi vine să urlu de urât ce mi se face. Eu sunt obişnuit să-mi schimb mereu locul, de la un minut la altul, de la o oră la alta, să navighez, să umblu, în fine ... Mă, Istrate, obişnuieşte să-mi spună nevastă-mea, ţie dacă ţi-aş lega dimineaţa de cur o mătură, până seara nici băţul n-ar mai rămâne din ea ... Dar nici cu dânsa nu mi-e ruşine. Că uite, eu zac aici şi madam, valea!... Aşa face şi acasă, dă pe la prietene, ia la rând cofetăriile, ştie pe unde se găsesc mărfuri de contrabandă trecute peste Dunăre de la sârbi ... Apoi, obosită, zace în faţa tembelizorului la seriale. A, nu! răspunsesem, dimpotrivă, mie îmi place să privesc în linişte lumea asta care se tot vânzoleşte de colo până colo, să ascult frânturi de conversaţie, să privesc fie şi numai la zborul păsărilor acelora, ori la liota de copii care pescuieşte căţărată pe stabilopozi. Copiii aceia îmi aduc aminte de anii când eram eu însumi, la vârsta lor, un pescar împătimit, adăstând cu orele pe malurile Timişului. Ale cărui Timiş, dacă nu te superi? se arătase brusc interesat de acest amănunt Cucaras. Păi, ale aceluia din localitatea mea de baştină, din inima Banatului, îi explicasem, cam mirat de insistenţa lui. Aha! bătuse încântat din palme interlocutorul meu, aş fi băgat mâna în foc că de acolo te tragi. Aerul dumitale de superioritate, mă ierţi, chiar de oarecare dispreţ faţă de ceilalţi, reţinerea cu care vorbeşti, felul cum, neîncrezător, mă furi din când în când cu coada ochiului, toate astea trădează, fireşte, bănăţeanul. Ceva lăudăroşenie în ceea ce spui dacă ai adăuga şi ceva mai multă aroganţă decât afişezi ... Îşi reprimase râzând dorinţa de a întregi cu alte detalii portretul bănăţeanului get-beget, pentru a nu mă nemulţumi, poate, cu amănuntele pesemne nu tocmai măgulitoare pe care le-ar mai fi avut de relevat. În Orşova mea, continuase fostul căpitan de vas, după ce mai contenise din veselie, că eu, ţi-am dat, cred, deja de înţeles, acolo îmi trec zilele, localitate în Banat la urma urmei, spiritul bănăţenesc s-a cam pervertit, nu neapărat fiindcă oraşul a fost dat pe mâna oltenilor, dar pentru că s-a aciuat multă lume de strânsură prin el, port fiind, eu însumi sunt, că veni vorba, străin, grec de obârşie. Dar m-am împământenit, vorba aceea, după atâta amar de vreme. Numai numele ce mă mai dă de gol, în rest ... Brânzoaice caldeee!... Brânzoaice caldeee!... Haideţi la brânzoaice, lovi-v-ar foamea! Un tânăr tuciuriu, cu hălăţel alb şi bonetă aşişderea, împinsă pe ceafă, pusese jos, icnind, un coş imens, pe care îl purta cocârjat cu ambele mâini, înaintea noastră. Cât ceri pe brânzoaică? se răsucise, dându-şi aere de comerciant versat, în direcţia tânărului Cucaras. Cinci mangoţi pentru dumneata, tataie, sosise prompt răspunsul. Brânzoaice caldeee!... Nu vrei şi dumneata? mă îmbiase căpitanul de navă, căutându-se de bani în buzunarul şortului ponosit. Până a apuca să-mi rostesc, cu scuzele cuvenite, refuzul, tinerelul tuciuriu, atent la discuţia noastră, îmi şi strecurase în palmă o brânzoaică rumenă, învelită pe jumătate într-un şervet rupt din cea mai ordinară hârtie de împachetat. Apoi, înainte să-şi salte iarăşi, anevoie, coşul de la pământ, îşi mai umflase o dată pieptul pentru a-şi trâmbiţa, cu voce de cocoşel răguşit, în direcţia tuturor celor patru puncte cardinale, anunţul: Brânzoaice mai avem! Caaalde! Cinci mangoţi bucata! Pomaaană!... Să ne mai umplem la foale, îmi spusese, subliniind cu ostentaţie regionalismul, Cucaras. Că din partea Lolitei mele ... Parcă o văd cum cutreieră, din cofetărie în cofetărie, un diplomat de ici, o mascotă de dincolo, mai un parfe, mai o casată, sucuri câte încap ... Apoi, ajunsă acasă, nu mai ia nimic în gură. Mănâncă tu, Istrate, zice, că eu trebuie să ţin cură de slăbire. Te-aş sfătui şi pe tine să faci la fel. Cum spui că mai stai cu glicemia? Şi-mi împinge ceva fără gust şi fără miros în faţa nasului. A doua zi se dovedise mai harnic decât mine. Mă aştepta cuminte, rezemat de peretele negricios al popicăriei, aproape să nu-l recunosc, fiindcă, în locul batistei înnodate la cele patru colţuri, purta pe cap un fel de şepcuţă din paie de orez. Lolita mi-a cumpărat-o, îmi explicase el mândru. E o tarabă cu chinezării chiar lângă hotelul nostru. Când m-a văzut cu batista pe cap, s-o apuce pandaliile. Dar de ce, iubito? o întrebasem, că marinarii au obiceiul ... Mai slăbeşte-mă cu marinarii tăi, s-a burzuluit ea mai abitir, că lumea din hotel habar n-are de astea şi te ia de cizlic! Dar e fată bună, nu vorbeşte cu răutate, trebuie s-o cunoşti!... S-o fi văzut cum mi-a doftoricit aseară piciorul!... Uite-l, ce zici, nu arată mai bine? Glezna lui Cucaras parcă se mai dezumflase, dar căpătase într-o parte o destul de pronunţată tentă violacee. N-ar strica o radiografie, totuşi, îmi dădusem eu părerea. Pe naiba, radiografie, n-am nici pe dracu, se grăbise să mă liniştească, de parcă eu aş fi fost cel afectat, nu el, Cucaras, ăsta e un fleac pe lângă câte am pătimit în alte dăţi pe mare!... Căpătase un aer mai grav, coborându-şi colţurile buzelor. Pe mare? mă arătasem surprins. Credeam că pe Dunăre aţi ... Da, da, se grăbise să-mi răspundă, am navigat eu destul şi pe Dunăre, ca marinar de apă dulce am încărunţit, şi am chelit, he, he, dar pe mare mi-am început meseria, acolo mi-am primit botezul de navigator. La nici 29 de ani ajunsesem căpitan pe o navă a firmei Kladeos. Făceam obişnuit curse între Pireu şi Alexandria, sau între Pireu şi porturile arhipelagului, în funcţie de comenzi, dar ajungeam uneori hăt departe, la Marsilia, ba chiar la Málaga ori Cádiz, în Atlantic. Asta a durat vreo trei ani, până când, cu criza de atunci, firma a dat faliment. Aşa că am rămas câteva luni fără angajament ... În Grecia tot la cinci, şase ani e criză, asta e lege. Oamenii nici n-o mai iau în serios şi îşi continuă afacerile încercând să se tragă pe sfoară unii pe alţii. Nu contează nici că eşti rudă cu cutare sau cutare, frate, cumnat, socru, ginere şi aşa mai departe, dacă eşti mai abil decât celălalt, îţi întregeşti avutul pe socoteala lui. Căldura părea şi mai greu de suportat decât cu o zi înainte. Din cauza evaporării intense a apei mării, zarea devenise lăptoasă. Dacă aici e aşa, îmi închipui ce ne-o aştepta pe drum, în Bărăgan. O să curgă apele pe noi, se văitase Cucaras. Că i-am zis Lolitei mele, înainte de a pleca ea zor-nevoie la coafor, lasă dragă, că te coafezi tu acasă, ce atâta grabă, cine te bagă în seamă pe tren? Vezi-ţi de treabă, Istrate, mi-a răspuns, să cobor la Orşova ca scăpată de la balamuc?... Şi, uite, iar sunt nevoit să o aştept!... Dar presimt că trebuie să se întâmple ceva, scrutase el cu ochi mijiţi, de cunoscător, depărtările, uite, marea e netedă ca o tipsie. Când arată aşa în larg, fă pe dracu-n patru ca să ajungi cât mai repede la destinaţie. Cu cât se prelungeşte mai mult acalmia, cu atât mai dată naibii e urmarea. Dar la Orşova cum de v-aţi stabilit? mă arătasem eu pentru prima oară curios pe parcursul conversaţiei noastre. Parcă abia aşteptase să-i pun întrebarea. La Orşova ... Hm! M-a purtat viaţa într-acolo. Zâmbea vizibil încântat că mă smulsese din indiferenţă. Aşa cum după un naufragiu te poartă marea, dacă ţi-e dat să supravieţuieşti, încotro vrea. Eram, îţi spusesem, fără angajament şi m-a chemat un unchi, aşezat de multă vreme în oraşul de pe Istros, ca să-i dau o mână de ajutor. Făcea comerţ cu cereale, le şi transporta pe Dunăre de la schelele din Calafat sau Zimnicea până hăt la Bratislava sau Viena. Nenorocirea era că îl furau, dom'le. Propriile echipaje îl furau ... Ştii tu o vorbă cu hoţia din România şi cu beţia din Rusia, he, he! ... Se oprise să mai ia o gură de suc din paharul de plastic pe care şi-l pusese alături, cumpărat la venire de la automatul din vecinătate. Pentru a nu se încălzi prea repede, îl îngropase pe jumătate în nisipul umed. Nu atât pentru navigaţie ar fi avut nevoie de mine, pe Dunăre un timonier bun, un pilot cu experienţă îţi fac toată treaba, iar tu, căpitan, n-ai decât să aştepţi trecerea timpului cu pipa între dinţi, asta când nu trebuie să vezi de contabilitate, cât încarci, cât descarci, şi de alte rahaturi din astea, îşi continuase Cucaras relatarea. Avea nevoie, simplu spus, să-i păzesc marfa. Că fără pază bună, cum îţi spun, te furau. Cât ai fi clipit din ochi îţi dijmuiau transportul, că uneori cei mai de încredere oameni erau înţeleşi cu borfaşii de pe ţărm să-ţi dea lovitura. Iar unchiu-meu îmi scrisese, vino Istrate, că te plătesc, că m-au lăsat puterile, nu mai pot să fac şi să dreg de unul singur, că n-am alţi moştenitori, e păcat să rămână totul de izbelişte, că până la urmă tot tu păgubeşti, şi aşa a ţinut-o în toată scrisoarea de la un capăt la celălalt, tânguindu-se şi văitându-se ba de una, ba de alta. Nu-ţi ascund, că nu m-a prea impresionat cu văicărelile lui, ştiam eu ce ştiam, că mă plăteşte bine, haida-de! Dacă românii sunt hoţi, sper că nu te superi, e convingerea mea, ei bine, grecii sunt parşivi, ţi-am mai dat de înţeles asta. Totuşi m-am dus, să stau vreo două luni cel mult, ca să văd despre ce era vorba, că aveam nişte promisiuni de angajare, la Salonic ori la Patras, cam departe de casă, adevărat, dar era vorba de firma lui Livanos, cea mai prosperă din Grecia pe atunci, chiar şi pe vreme de criză. Nu ştiu dacă ai auzit de Livanos, a avut ăla şi o fată, Athina, de s-a măritat ea cu Onassis prin 40 şi ceva. Apoi a mai trecut ea şi prin alte paturi. Bogătaş mare Livanos, ce mai! ... Mă îndemnase şi mama, sora lui mai mică, du-te, Istrate, poate-l îndupleci pe Spiros, că aşa-l chema pe frate-său, să se întoarcă acasă, că i-o fi fost destul prin străini, că e bătrân de-acum şi vremurile sunt tulburi ... Ei vezi, i-am explicat maică-mi, tocmai de aceea n-o să se întoarcă, fiindcă venind aici riscă să-şi piardă mare parte din avere, la transferuri din astea pierzi, mai ales dacă ai de-a face cu greci. Bine, bine, Istrate, tu ştii, eu sunt mai proastă, dar una îţi leg de suflet, mi-a mai spus mama, vezi să nu-ţi miroasă a fustă de valahă pe-acolo, că zile bune cu mine nu mai ai! La atâta mă pricep şi eu, dacă-ţi pică vreuna cu tronc, te-ai nenorocit! Te leagă de mâini şi de picioare, Istrate, şi te duce unde vrea ea!... Interlocutorul meu îşi întrerupsese vorba cu un hohot de râs, parcă de mult stăpânit în fundul gâtlejului. Aşadar, v-aţi ţinut promisiunea, mă înveselisem la rândul meu, nu româncă, ci armeancă v-aţi luat. Ei, se lăsase, după ce contenise din râs, cuprins de nostalgie, Cucaras, s-o fi văzut pe Lolita mea, elevă de liceu, ce fată! Cum îşi mai mişca ea ochii cei negri, de te tăiau cu privirea ... Plutea, nu mergea fata aceea, ca un iaht graţios sub clar de lună! Mi-a peţit-o unchiul, că-i cunoştea bine părinţii, erau prieteni, vecini de strană la biserică. Măi, Istrate, zice unchiu-meu, Spiros, toate bune şi frumoase, numai cu una nu ne-am împăcat. Cu ce? m-am schimbat eu la faţă. Măi, Istrate, Aram al nostru nu-şi lasă fata să plece, că alta n-are, ori o ţii aici, ori sănătate bună! Zâmbea pe sub mustaţă parşivul de unchiu-meu, că şi lui i se potrivea astfel treaba cum nu se poate mai bine. Cu siguranţă, îndărătul meu îşi freca de satisfacţie mâinile. Lasă, Istrate, mă consola el, nu-ţi fă tu moară-n cap, că tu ai aici avere, ea are avere aşişderea, ce-ţi mai trebuie? Vorba românului: cacă dracu la grămadă! Îmi aduc aminte, din ce în ce mai des – o fi vreun semn şi ăsta, de chemare la cele veşnice, poate! –, de lumea de pe-atunci, dinainte de război, de cum era Orşova altădată, vreau să spun, îmi vorbise cu o tonalitate mai scăzută a vocii Cucaras. Oamenii mai acătării, cu dare de mână, altfel zis, erau aproape toţi adunaţi în inima oraşului vechi, acum acoperit de ape, de când cu hidrocentrala aia, că ne-au mâncat zilele cu ea, nu le ajute Dumnezeu de păgâni! Mulţi au sfârşit cu zile de inimă rea din pricina celor întâmplate cu oraşul lor în care s-au născut şi au îmbătrânit. Atunci s-au prăpădit, la scurtă vreme unul după celălalt, şi unchiul meu, Spiros, şi socrul meu, Aram. Se umpluse oraşul de turci veniţi din Ada-Kaleh, le dăduseră comuniştii paşapoarte să plece în Turcia, mulţi s-au dus, vreo şaptezeci de familii, se vorbea, alţii nu, cei bătrâni, mai ales, şi după inundarea insulei lor au rămas şi au murit cu lacrimi în ochi tot privind spre locul geamiei, deasupra căreia oficiaseră chiar slujbe, înghesuiţi pe un bac, până când li s-a interzis şi asta din pricina unui posibil accident. Oficialităţile le-au promis în schimb că le reconstruiesc insula, exact aşa cum a fost, pe ostrovul Şimian, lângă Turnu Severin, au refăcut ele ceva din fosta fortificaţie, dar s-au lăsat păgubaşe curând. Nimeni nu voia pe Şimian. Clima aceea mediteraneană de la Ada-Kaleh, favorizată de anumiţi curenţi de aer, ori mai ştiu eu de ce, n-o puteau reconstitui nicăieri. Cucaras inspirase adânc, apoi dăduse iarăşi a lehamite cu mâna, de data asta mai energic, încât îi trosniseră încheieturile palmei. Se aplecase să-şi pipăie din nou, cu o grimasă pe obraz, glezna învineţită. Voise să mai ia o gură din paharul de plastic pe jumătate îngropat în nisip, dar pesemne gustul lichidului din el se alterase. Atunci îşi deşertase, cu un gest de nervozitate, restul conţinutului peste încheietura bolnavă. Şi cum îţi zicem, continuase el oftând, după ce urmărise atent câteva clipe scurgerea lichidului plin de clăbuci albicioşi pe pielea învineţită, se aflau în inima oraşului case nu glumă, de oameni prosperi, ce să-ţi spun, mai mult decât toate îmi plăcea casa căpitanului de port Georgescu, apoi a ofiţerului de grăniceri Avender, nici cu a noastră nu-mi era ruşine, că ne dăduse una socru-meu, din trei câte avea. Toate erau case cu etaj, aveau prăvălii sau birouri pentru afaceri la parter, iar sus se aflau spaţiile de locuit. De la balconul casei noastre vedeam Dunărea până hăt departe în amonte şi aval, şi tot malul sârbesc, ceva mai înalt şi frumos înverzit. Şi multe alte case erau în Orşova, o mândreţe, pe toate le-au culcat la pământ afurisiţii, când cu hidrocentrala lor, de ne-au cocoţat să locuim pe un deal, mereu în pericol aflându-ne ca într-o bună zi să ne prăvălim, cu toate şandramalele de pe coastă, în Dunăre. Dintre toţi, mai mult m-am ataşat de Georgescu, la începuturile mele prin partea locului. De ce? Din două motive, unu, pentru că era şi el marinar, doi, pentru că o rupea binişor pe greceşte, cutreierând în tinereţea lui prin porturile balcanice. Or, mie, la început, cum ziceam, îmi venea greu necunoscând limba, că şi cu Lolita mea mai mult prin semne ne-am înţeles când ne-am luat, dar şi în franceză, că asta studiase ea la şcoală dintre limbile străine, franceza, îţi dai seama, J'ai vous pries, madame, Permettez, madame, Je vous aime, madame, asta se cam auzea la început vorbindu-se prin spaţiul nostru locativ ... Da! Noroc că în iubire, îşi lăsase Cucaras faţa inundată de un zâmbet larg, până la urmă cuvintele sunt de prisos! Aşadar, îşi reluase el vorba, după o altă scurtă pauză, vecini fiind, cu Georgescu îmi petreceam în bună parte vremea, fireşte, când nu mă aflam cu treburi pe Dunăre, în sus sau în jos, după cum dictau interesele în afaceri ale unchiului meu. Georgescu era binişor mai în vârstă decât mine, avea peste patruzeci de ani, în schimb nevastă-sa, Anica, era mai tinerică, îi şi plăcea să facă pe tinerica, se arăta încântată de Lolita mea şi nu mai ştia cum s-o alinte, vecinicule, te aştept la o cafea, vecinicule, i se adresa neveste-mi de câteva ori pe zi. Ieşeau împreună la cumpărături, cu ordonanţa după ele, Anica mereu foarte atent fardată, avea boala să poarte berete roşii, se înzestrase cu o garnitură întreagă de astfel de berete, Georgescu, în schimb, era om sobru, înalt, prematur încărunţit, fuma trabucuri scumpe, mă rog, se ştia cineva şi se comporta în consecinţă. Pe Anica, învăţătoare de meserie, n-a lăsat-o să profeseze, nici n-avea de ce, o ţinea ca pe palme, cu bucătăreasă, menajeră, cu tot ce se cuvenea. Totuşi asta nu i-a prea folosit, căci peste ani, când Georgescu a fost răpus de un cancer la prostată, Anica a trebuit s-o ia de la capăt cu lucrul. Dar ce i-a venit ei în minte? S-a făcut profesoară de limba rusă, auzi tu? Că era la căutare după război. Îi plăcea să i se spună Anna Georgevna! Ca să vezi!... Un fotograf se chircise în faţa noastră, îl mai văzusem, cutreiera plaja de la un capăt la celălalt, însoţit pretutindeni de un câine-lup alsacian năpârlit, pe care copiii se repezeau să-l mângâie spre disperarea mamelor lor. O poză de la mare, domnilor, ne îmbiase băiatul, gata să ne prindă în vizorul aparatului său, color, procesare automată, tehnologie – vest, Kodaaak!... Rostea ultimul cuvânt prelungit, imprimându-i o sonoritate sporită, în speranţa, probabil, că îndemnul său va suna mai convingător. Pe vremea aceea, numele câtorva firme străine, Mercedes, Kent, Kodak ş.a. sugerau la noi calitatea ireproşabilă. Kodaaak, domnilor! insistase băieţandrul. Ignora faptul că folosirea cuvântului domn era interzisă prin lege. Dar nimeni nu se prea sinchisea de asta, de o lege ciudată care nu prevedea sancţiuni în cazul că nu i te conformai. Nu, nu, se împotrivise cu vigoare Cucaras, ridicându-şi o mână în dreptul obrazului. La ce bun?... Apoi, după ce fotograful se îndepărtase, urmat de bietul câine toropit de căldură, îmi şoptise, ca şi cum mi-ar fi dezvăluit o taină, la drept vorbind mi-e şi silă de mutra mea de maimuţă bătrână. Nu mi-o pot suferi! Îmi vine să-mi trag palme când mă aflu în dreptul oglinzii. Cum de am putut să mă hidoşesc în halul acesta? Satir bătrân, îmi mai zice uneori la supărare Lolita, ca deunăzi, când mi-am scrântit piciorul ... Să ştii că mă doare parcă mai tare astăzi când păşesc, decât ieri. O radiografie, mă arătasem iarăşi îngrijorat, ar fi necesară, totuşi, şi un bandaj elastic. Nu e de joacă!... Prin faţa noastră tocmai trecea o tânără pereche, împrăştiind în jur vocea unei cântăreţe revărsată dintr-un casetofon voluminos cât un geamantan. Boys, boys, boys urlau difuzoarele în vibraţie maximă. El, un ins slăbănog, căra aparatul făcând un efort aproape supraomenesc, judecând după grimasa feţei şi transpiraţia care-i inundase trupul. Ea lingea impasibilă dintr-un cornet de îngheţată. Cei întinşi la soare se ridicau în capul oaselor cu mâna streaşină la ochi ca să-i privească. Da mai lăsaţi-o naibii cu muzica voastră, se arătase nemulţumită o băbuţă ce făcea plajă fără sutien. Cuvintele mai mult i se puteau citi pe buze decât auzi. O seamă de prichindei, mânjiţi pe alocuri cu nămol, îi urmau în şir pe cei doi, bâţâindu-se în ritmul muzicii, ca un cortegiu miniatural de bacante şi satiri. Traianeee! Traianeee! urla o mamă, cu mâinile pâlnie la gură, văzându-şi odorul că se îndepărta prea mult. Dan Floriţa-Seracin  
Referinţă Bibliografică:
Medeea de pe Istru (1) / Dan Floriţa Seracin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 564, Anul II, 17 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Dan Floriţa Seracin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Floriţa Seracin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!