Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

MAX
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitol ce face parte din romanul DESTINE PARALELE. 
  
Mircea Trăistaru şi Cris se urcară în Fordul pe care doctorul Ştefan Trăistaru nu-l mai folosea la cei peste şaptezeci de ani decât foarte rar, când dorea să iasă la un picnic împreună cu soţia şi familia fiului, dar nici atunci nu-l conducea el.  
  
Au plecat spre barul MAX să angajeze seara de banchet dată în cinstea fiului său. Cris era la volanul Fordului care a atras ca un magnet privirile curioşilor de pe trotuar şi a celor prezenţi în faţa barului. Nu întotdeauna puteai vedea pe străzile oraşului o asemenea maşină, chiar dacă Galaţiul, ca mai toate oraşele a început să se umple de second-hand - urile Europei Occidentale în privinţa autoturismelor. Era parcă o bijuterie ce aparţinea altei epoci şi chiar aşa era. Parcară în faţa barului. 
  
Mircea a rugat un salariat al localului care l-a întrebat imediat unde doresc să ajungă să aibă grijă ca maşina să nu fie zgâriată de către curioşi şi însoţit de un alt tânăr a intrat în clădirea barului.  
  
Într-o încăpere de circa doisprezece metri pătraţi, mobilată destul de elegant, cu fotolii având tapiţeria din imitaţie de piele de culoare maron, confortabile şi un birou pe care tronau mai multe bibliorafturi, alături de o lampă de birou, un bărbat rotofei, nu prea înalt, cu obrajii parcă de hârciog se ridică în picioare şi întinse mâna spre cei doi vizitatori neanunţaţi.  
  
- Hrubaru. Valentin Hrubaru - patronul barului. 
  
- Mircea Trăistaru, profesor universitar şi fiul meu, Cristian student în ultimul an de facultate. 
  
- Cu ce vă pot fi de folos, domnule Trăistaru? Luaţi loc vă rog. Apoi adresându-se salariatului care i-a adus în biroul său: 
  
- Nae, spune-i Elenei să aducă cafele şi ceva răcoritoare. 
  
- Gata, şefu', am plecat. 
  
- Închide uşa, te rog. 
  
- Nu-i nevoie să vă deranjaţi pentru noi, domnule Hrubaru. Am venit să încercăm să facem o mică „afacere” împreună, spuse Mircea zâmbind. 
  
- Afacere cu mine? În ce ar consta aceasta? M-aţi făcut curios. Ce afacere poate să-mi propună un profesor universitar? Vreţi să-mi oferiţi ceva interesant? Avem domenii de activitate atât de antagonice... 
  
- Şi cei din învăţământ doresc ca uneori să se relaxeze sau să se distreze... 
  
- Aaa, despre aceasta era vorba? Credeam că afaceri de alt domeniu... 
  
- Nu... desigur. Fiul meu termină, aşa cum am spus, cât de curând facultatea şi cum vineri împlineşte şi douăzeci şi trei ani, dorim să dăm o mică petrecere privată aici la dumneavoastră. 
  
- Desigur, cu mare plăcere, răspunse dolofanul bucuros că apar noi surse de câştig neprevăzute. Când doriţi să aibă loc? 
  
- Chiar vineri seara dacă se poate. 
  
- La noi programul începe la ora douăzeci şi două şi se termină la ora cinci dimineaţa. Puteţi totuşi veni mai devreme dacă doriţi. Câte persoane vor participa?  
  
- Până în treizeci de persoane cred. 
  
- Atunci nu-i nevoie de sala mare, ci de cea mică. Acolo veţi fi serviţi însă tinerii pot dansa în salonul mare unde este DJ - ul şi muzica. Nu-i nevoie să închiriaţi întregul local.  
  
- Noi aseară am fost la program şi ne-a plăcut muzica şi atmosfera, interveni Cris, de aceea am optat pentru barul MAX. 
  
- Mă bucur. Salonul de protocol este destinat special pentru asemenea evenimente, vom merge să-l vedeţi. Ar costa prea mult să închiriaţi întregul local pentru numărul aşa mic de invitaţi. Ştiţi că la noi este tot timpul aglomerat, se perindă întreaga noapte consumatorii obişnuiţi ai localului sau sosesc alţii noi. Vă sfătui să acceptaţi salonul de protocol. 
  
- Desigur, mi-a explicat feciorul că aveţi mereu localul full, mai ales la sfârşit de săptămână, de aceea noi dorim să facem petrecerea vineri când nu-i noapte de vârf, interveni Mircea, considerând că aşa mai poate obţine un bonus la preţ de la patron. 
  
- Poate fi şi la sfârşit de săptămână, nu-i nicio problemă. Lăsaţi că este bine şi-n salonul de protocol. Nu vă deranjează nimeni acolo, avem noi această grijă. 
  
- Mulţumesc. Sper ca pe la ora două să încheiem petrecerea, tot insista Mircea. 
  
- Puteţi sta toată noaptea, nu-i nicio problemă. Stabilim ce doriţi să serviţi şi totul vi se aduce în salon de către salariaţii noştri. Tinerii care vor să danseze, doar intră în salonul mare şi atât, sunt prezenţi la program alături de toţi clienţii şi simt pe viu această atmosferă care-i atrage ca un magnet la MAX nu numai pe cei din Galaţi. 
  
- Este bine atunci. Să stabilim meniul... 
  
- Ştiţi că la noi nu se servesc mâncăruri gătite, ci tip bufet suedez, veţi avea totul aşezat pe o masă şi vă serviţi singuri cu ce doriţi. Când se termină, aducem altă serie la cerere. Gustările, în afara mezelurilor şi a altor produse ce nu se prăjesc, vor fi calde şi proaspete. 
  
- Este perfect. 
  
Mircea şi patronul localului au trecut la stabilirea meniului şi al băuturilor ce vor fi servite.  
  
- De toate se va ocupa personalul barului. Se stabileşte cantitatea, iar paharele vor fi aşezate tot pe masă lângă platourile cu bufet suedez. Comenzile speciale în afara meniului stabilit vor fi preluate de către ospătari şi adăugate notei de plată. 
  
- Este perfect aşa. 
  
Terminând negocierile şi achitând avansul solicitat de patron, Cris era tare mulţumit de modul cum au decurs discuţiile şi că nu a fost obligat să închirieze tot localul, dar mai ales că poate fi organizată petrecerea sâmbăta şi nu vinerea cum stabilise la început, plecă împreună cu tatăl lui să-l lase la universitate. Ajunşi acolo lăsă maşina în zona rezervată profesorilor universităţii şi luă tramvaiul spre facultatea sa. Era dornic să-şi informeze prietenii despre meniu şi restul discuţiilor purtate cu patronul barului şi să stabilească scenariul ce va urma pus în aplicare la petrecere. 
  
- Salut, derbedeilor. Gata, aţi făcut rost de fracuri? îşi întâmpină el râzând prietenii. 
  
- Ce băi, te-a prins insolaţia? Nu vezi că nu-i soare afară? De unde frac? o făcu pe supăratul Andrei. 
  
- Glumeam şi eu, măi, mânca-v-aş guriţa voastră. De ce vă speriaţi? Mai aveţi ceva ca lumea pe voi în afara blugilor ăstora jigăriţi? Aţi discutat cu fetele? Sau nici partenere nu aveţi? 
  
- Măi, când este vorba de distracţie moca, fete găseşti câte doreşti. Lac să fie, de broaşte nu duci lipsă. Facem un anunţ că ţinem casting pentru partenere la banchet şi să vezi câte fete vor să participe la acest chef, spuse râzând Andrei. 
  
- Asta-i problema voastră cum vă descurcaţi cu partenerele. 
  
- Mi se pare exagerată grija ta faţă de noi, când ştim că de ceva timp nici tu nu ai parteneră, sau nu suntem noi la curent cu ultima ta victimă? 
  
- Ha, ha, avantajul aniversatului. Poate să-şi ia orice parteneră, sau să o primească la „pachet” cadou, frumos ambalată şi legată cu fundiţă roşie. Ce nu-i clar pentru voi? Nu-i mare efortul. Doar că pentru toţi va fi o surpriză, ca şi pentru mine de fapt, zise el ca pentru sine. 
  
- Ăsta-i diliu tare de tot. A servit la prânz ciuperci otrăvite şi acum încep să-şi facă efectul. Ce vrei să spui tipule? Cum aşa? se miră Marian nedumerit. 
  
- Nu-mi cunosc încă partenera, răspunse Cris râzând şi totuşi un pic necăjit de situaţie. 
  
- Asta nu am crezut că o pot auzi de la tine. Cum poate armăsarul Galaţiului aflat tot timpul în călduri, să nu-şi cunoască victima? replică şi Andrei. 
  
- Este cadoul surorii mele, dacă pot să-l numesc aşa. Nu mi-a spus nimic despre fata care va fi invitată să-mi fie parteneră la banchet. 
  
- Eşti de comă, fratele meu. Cum de te-ai lăsat prostit de sora ta? Cine ştie ce paţachină îţi aduce, numai să te necăjească? 
  
- Nu-mi face sora mea asemenea figură, mai ales că relaţia noastră este una specială, foarte corectă şi fata este cea mai bună prietenă a ei. 
  
- Riscul tău, fratele nostru. Să nu cumva să profiţi de statutul de sărbătorit şi să te dai la fetele noastre. Doar voi aţi stabilit regula: fără să pofteşti la bunul altuia. 
  
- Staţi fără grijă. Am încredere în sora mea. 
  
- Atunci haideţi la cursuri şi mai vedem noi până sâmbătă seara ce va fi! 
  
La plecarea din aula facultăţii, cele două prietene ajunse în stradă au intrat în prima cofetărie întâlnită în cale, pentru a stabili liniştite ţinutele ce le vor purta la deosebitul eveniment ce va avea loc peste câteva zile. 
  
- Nu ştiu cu ce este mai indicat să mă îmbrac, se plânse Andrada prietenei sale. Nu am o garderobă chiar aşa de bogată aici, însă am câteva lucruri destul de drăguţe. 
  
- Ceva simplu şi plăcut. Răspunse Deea, nici eu nu ştiu ce am să port. Mă uit astăzi prin garderobă şi dacă nu, dau o fugă prin magazine să găsesc ceva deosebit. 
  
- Nu-mi pot permite ceva nou în ţinuta vestimentară. Banii primiţi de la părinţi pentru luna aceasta i-am cheltuit repede pe nişte cărţi de medicină şi alte câteva mărunţişuri. 
  
- Eu am norocul să găsesc tot ce-mi trebuie în bogata bibliotecă a bunicului meu. Mă uimeşte câte cărţi poate să adune omul într-o viaţă, mai ales în cazul său, cărţi de medicină. A scris şi el câteva în lunga sa carieră profesională. 
  
- La ai mei nu poţi găsi decât cărţi de beletristică şi câteva despre agricultură şi zootehnie. Aceasta le este specialitatea. 
  
- Să lăsăm părinţii acum cu bibliotecile lor. Cum ne îmbrăcăm să fim cele mai sexy fete dintre participantele la petrecere? 
  
- La ce ne-ar folosi să fim sexy dacă nu vom ieşi la cucerit? 
  
- Ei, cel putin aşa pentru a ne satisface orgoliul nostru de fete tinere şi drăguţele. 
  
- Ha, ha, ha. Tu drăguţică? Eşti chiar foarte frumoasă. Dacă eram băiat aş fi fost foarte îndrăgostit de tine. 
  
- Andrada, parcă ai fi un candidat la mâna mea, cu declaraţiile tale, spuse fata râzând. 
  
- Nu, nu..., am vrut doar să fiu sinceră cu tine.  
  
- Mulţumesc. Să trecem peste aceste amabilităţi. Eu am să merg vineri la salonul de coafură şi cosmetică. Te programez şi pe tine? 
  
- Am să încerc să mă descurc cum pot la cămin. Ştii cum stau cu bugetul, ţi-am explicat... Am să-mi fac doar manichiura, cu restul mă descurc singură. 
  
- Dacă ai nevoie de ceva bani, spune şi te ajut. 
  
- Nu, nu-i nevoie. Am suficienţi pentru urgenţele imediate şi pentru cadoul fratelui tău. Chiar, ce zici să-i cumpăr? Restul de cheltuieli utile sau inutile cum mai obişnuim noi să facem de dragul cumpărăturilor, le reprogramez pentru altă dată. 
  
- Treaba ta, dar eu te pot ajuta dacă doreşti. Nu-i o problemă câteva mii de lei. Nu cheltui cât mi se oferă de către părinţi lunar şi mai ales de către bunici, aşa că am ceva economii de care nu ştiu şi nici nu sunt interesaţi ai mei. Pot să ţi le ofer şi mi le restitui când poţi. Iar pentru fratele meu ce cadou poate fi mai frumos decât prezenţa ta? 
  
- Mulţumesc, dar prefer să mă limitez la ce am. Deea, te rog nu te supăra. Nu m-aş considera un cadou pentru nimeni. Nu am de gând să mă ofer nimănui deocamdată. 
  
- Nu la oferta cum o poţi interpreta tu m-am referit, ci la faptul că el va cunoaşte de data aceasta o tânără deosebit de frumoasă şi foarte inteligentă. De restul celor spuse nu am de ce să mă supăr. Ştii că eşti cea mai bună prietenă a mea. Ce zici! Vrei să vii astăzi la noi la masă? Aşa avem mai mult timp să ne sfătuim asupra ţinutelor noastre. 
  
- Mulţumesc din nou. Nu ştiu dacă se cade... 
  
- Nu este o masă protocolară, ci una obişnuită. Ce are mama pregătit sau poate pregăti repede. 
  
- Bine, atunci. Să merg să-mi las mapa la cămin şi te însoţesc cu plăcere dacă aşa doreşti. 
  
- Lasă că nu-i grea, ce să mai pierdem timpul? Mergem direct la mine. Hai să plecăm. În zece minute suntem acasă. Sper ca ai mei să fi ajuns acasă. 
  
- Ce vor spune părinţii tăi? Fratele tău este şi el acasă? 
  
- Nu ştiu. Ai mei ce pot să facă decât să se bucure că ai venit la noi în vizită, ştiind că eşti cea mai bună prietenă a mea. 
  
- Bine, atunci. Să mergem, acceptă Andrada nu prea convinsă că face bine ce face. 
  
Fetele luându-se de braţ, au plecat spre apartamentul cu patru camere, proprietate personală a familiei Săndica şi Mircea Trăistaru. În mai puţin de un sfert de oră erau în faţa uşii. Când au pătruns în holul apartamentului, Săndica se găsea în bucătărie, tocmai pregătea prânzul. 
  
- Bună, mami, ce faci bun? salută Deea, fără să o vadă pe mama sa, dar auzea cum fierbe ceva pe aragazul din bucătărie. Trebuie să pui un tacâm în plus, am invitat-o pe prietena şi colega mea Andrada la masă. 
  
Când Săndica s-a întors spre Deea şi a dat cu ochii de Andrada, a scăpat şi vărsat tot zarzavatul de pe fundul de tocat ce-l ţinea în mână, pregătit tocmai să-l pună în oala cu supă ce fierbea de zor pe aragaz. Mâna îi tremura puternic, s-a îngălbenit la faţă şi simţea că nu mai are aer. O mână ca o ghiară şi cu o forţă puternică îi strângea inima, parcă oprind-o. Se sprijini repede de mobila de bucătărie să nu cadă. Deschise robinetul si umplu un pahar cu apă din care bău de parcă se îneca cu picăturile ce abia lunecau pe gât. Fata din faţa sa era parcă fantoma care a urmărit-o toată viaţa şi de care reuşise să se detaşeze în ultimii ani, de când copii se făcuseră mari. Era parcă Viorel cel de acum peste douăzeci şi cinci ani deghizat în femeie. Semăna desigur şi cu Ramona destul de izbitor.  
  
- Ce s-a întâmplat mami, întrebă Deea speriată, văzând schimbarea la faţă a mamei sale şi se repezi să o sprijine să nu cadă. Se aplecă să ridice bucata de lemn căzută pe jos. Mă sperii. Te simţi bine? Parcă l-ai văzut pe Contele Dracula, nu două studente tinere şi frumoase ca noi. 
  
- Nnnnimic... doar aşa... am simţit o ameţeală,... poate-i o cădere de calciu din cauza oboselii acumulate în ultimul timp, încercă să se scuze şi să motiveze incidentul Săndica care încă nu-şi revenea din efectul emoţiei cauzată de vederea tinerei fete. 
  
- M-ai speriat rău de tot, spuse Deea care, luând făraşul şi măturica, strângea zarzavatul împrăştiat pe jos de mama ei. 
  
- Cum ai spus că te numeşti domnişoară? Se întoarse Săndica spre Andrada când şi-a mai revenit un pic. 
  
- Nu ţi-a spus mami, nu a avut timp să spună, că tu ai avut imediat căderea de calciu... 
  
- Da..., poate..., nu am fost atentă...  
  
- Ea este Andrada. Andrada Axinte, colega şi cea mai bună prietenă a mea. 
  
- Aaa..., da..., mă bucur..., luaţi loc în sufragerie, sau mergeţi să vă spălaţi pe mâini că acum este masa gata, îngăimă ea derutată. 
  
Săndica a avut confirmarea că ceea ce a simţit nu este o iluzie, ci că este efectul simţurilor naturale create de actualizarea coşmarului prin care a trecut cu mai bine de douăzeci şi cinci ani în urmă. O avea în faţă pe fiica violatorului ei. 
  
Andrada, simplă spectatoare la tot ce se desfăşura în bucătărie, observă şi ea că s-a întâmplat ceva cu mama prietenei la apariţia lor în holul apartamentului. Nu şi-a putut imagina că tocmai ea era cea care a creat furtuna din sufletul femeii.  
  
- Părinţii tăi unde locuiesc, Andrada, dacă nu te superi? 
  
- În Dobrogea, acum în Mangalia, însă cu câţiva ani în urmă locuiam la ţară unde lucrau părinţii mei. 
  
- Mamă, parcă şi tu ai lucrat în acea zonă, îşi aminti şi Deea. Poate îi cunoşti, remarcă veselă şi încrezătoare ea. Nu ştia că tocmai acest lucru o speriase de moarte pe mama ei. 
  
- Da? Şi nu mai lucrează la ţară? Se interesa mai departe Săndica, fără să-i răspundă fiicei sale. 
  
- Ba da, însă după desfiinţarea ceapeului unde lucrau, tata este preşedintele Asociaţiei agricole nou create, iar mama lucrează la o fermă privată de creşterea suinelor, ca inginer zootehnic, şefa acelei ferme. Ştiţi cum este după revoluţie. Multe s-au schimbat.  
  
- Da, cunosc fenomenul destul de bine. Şi v-aţi mutat la oraş? 
  
- Da, au cumpărat un apartament lângă gară. Era greu să fac naveta la liceu, aşa că au preferat să ne mutăm cu toţii. Dacă s-a desfiinţat C.A.P.-ul, Casa Agronomului, cum era denumită clădirea unde locuiam noi, a fost scoasă la licitaţie şi ai mei nu au fost interesaţi să o cumpere. 
  
- Desigur, mergeţi să vă faceţi comode, masa este gata în câteva minute, le propuse Săndica fetelor, pentru a avea timp să se liniştească şi să analizeze situaţia. Nu-i venea să creadă că cel care i-a schimbat cursul vieţii violând-o are o fată prietenă cu fiica ei şi se află chiar acum în propria sa casă, invitată la masă. Desigur că fata nu avea nicio vină şi nici nu ştia nimic de această dramă. Oare viaţa să-i joace o festă? Destinul celor adulţi cu al copiilor lor să fie doar destine paralele, sau se vor intersecta? Doamne, tot mă urmăresc pedepsele Tale? Chiar atât de mult am greşit? gândea Săndică disperată. 
  
- Mami, dar bărbaţii casei nu sunt acasă? întrebă Deea neştiind ce furtună a produs în sufletul mamei invitându-şi prietena la masă. 
  
- Tata are puţină treabă în oraş, iar fratele tău se odihneşte la el în cameră. 
  
Auzind că este Cristian acasă, Andrada începu să aibă emoţii. Simţea un gol în stomac şi furnicături prin întreg corpul, parcă era la examene când instantaneu o cuprindeau emoţiile, fiind o fire foarte emotivă. Îşi va cunoaşte partenerul de petrecere chiar din această zi? Dar de ce este cuprinsă de această stare de nelinişte de când a aflat că este Cristian acasă? Nu este o tragedie dacă nu se vor place, doar nu erau la o întâlnire pentru o căsătorie aranjată, ci doar să stea mai mult de vorbă cu prietena sa despre multiplele probleme ce le frământău pe amândouă. Andrada era temătoare şi parcă presimţea că această întâlnire îi va aduce multe necazuri. Încerca să se încurajeze şi să dea totul pe seama emoţiilor, că nu a mai stat de vorbă cu un băiat aşa de aproape de mult timp în afară de colegii săi de an sau de facultate. 
  
Deea, în calitatea sa de gazdă, o invită pe Andrada sau Dadi cum îi plăcea ei să o alinte uneori, cu toate că aceasta nu era încântată de apelativul copilăresc, să ia loc în spaţioasa sufragerie şi să se facă comodă. 
  
- Vrei ceva rece de la frigider? întrebă ea, când o văzu instalată într-un fotoliu. 
  
- Da, o apă rece sau ceva de genul acesta. 
  
- Să văd ce găsesc. 
  
Fata veni cu două pahare înalte, pline cu suc natural de portocale, făcut în casă.  
  
- Vrei să-mi vezi camera, Dadi? Îşi invită ea prietena, luând-o de după umăr. 
  
- Chiar, sunt curioasă să văd unde te ascunzi după ce părăseşti facultatea, spuse fata ridicându-se din fotoliu.  
  
- Nu prea îmi place să hoinăresc prin oraş, sau prin localuri cum obişnuiesc fetele de vârsta noastră, sau mai ales fratele meu. Prefer să rămân acasă, să citesc, să mă uit la televizor, sau chiar uneori să mă apuc de scris poezie. Este doar pentru sufletul meu şi adresată unui iubit imaginar. O himeră. 
  
- Şi eu mai scriu câte ceva când mă plictisesc şi colega mea nu este în cameră, sau pictez. 
  
- Da? Ştii să pictezi?  
  
- Desigur, am absolvit Şcoala Populară de Artă din Constanţa odată cu liceul, făceam naveta după cursuri la Constanţa de câteva ori pe săptămână. 
  
- Vrei să-ţi citesc câteva poezii? 
  
- Desigur, te rog. Chiar m-ai făcut curioasă. 
  
- Hai la mine în cameră. În cazul că mai apare un membru al familiei, să nu fim deranjate. 
  
- Ok. 
  
Fetele intrară în camera Andreei, o cameră mobilată simplu, cu mobilă nouă şi modernă, fără niciun fel de încărcătură inutilă. Un birou pe care erau aranjate într-o deosebită ordine cărţile şi celelalte materiale folosite de Deea la cursuri stătea în colţul opus bibliotecii şi al canapelei extensibile. Se duse spre biblioteca de deasupra canapelei - pat, deschise cu o cheie ce o scoase din buzunarul de la pantalonul ce-l purta o uşiţă ca de bar şi luă o agendă legată în piele verzuie. Veni spre Andrada instalată deja în unicul fotoliu din cameră, ţinând paharul cu suc rece în mână din care sorbea încet şi cu plăcere, savurându-i gustul reconfortant şi delicios. Deea se aşeză pe marginea fotoliului lângă Andrada, care abandonă paharul pe noptiera din apropiere, spunându-i: 
  
- Sunt la audiţie privată, draga mea poetă, glumi ea. Ce? Avem secrete? Am observat că ai deschis uşiţa cu o cheie ce o porţi cu tine. 
  
- Da, aici ascund ce nu trebuie să fie văzut de nimeni. Nu sunt mari secrete, însă sunt intime, ceva ce nu interesează pe nimeni, chiar dacă face parte din familia mea. Nu ştiu ce să-ţi citesc mai întâi. 
  
- Ceva cât mai fierbinte. Ceva care să mă înfioare şi să mă facă invidioasă pe tine. 
  
- De ce invidioasă?  
  
- Că nu eu am scris acea poezie. Că nu eu am trăit eteric acel moment sublim şi că nu-mi este adresată mie. 
  
- De ce ţie? Doar nu eşti bărbat să aştepţi de la o fată asemenea declaraţii de dragoste. 
  
- Mă substitui acelui nevăzut iubit, să pot înţelege ce ar simţi el, în acest caz, motivă ea. 
  
- Aha, m-ai liniştit, îi răspunse Deea care începu să-i recite din poeziile scrise în agenda dăruită de bunicul său, când a împlinit vârsta de optsprezece ani. Acolo îşi trecea cele mai sincere şi secrete gânduri. Aşa a fost şi sfatul bunicului său când i-a dăruit-o la sărbătoarea majoratului. 
  
- Uite, am să ţi-o citesc pe ultima scrisă chiar aseară: 
  
Cuvinte... 
  
Din pletele nopţii 
  
Îmi culeg cuvintele 
  
Şi cu dragoste le-aştern 
  
În bucheţele de suflet 
  
Dăruindu-le mereu  
  
Cu lacrima dorului de tine 
  
Le simt unduirea 
  
În liniştea gândului frumos 
  
În care mă cufund 
  
Visând nestingherită 
  
Şi veghindu-ţi somnul 
  
Te-mbrăţişează sufletul meu 
  
Cu toate trăirile lui 
  
Alungându-ţi tristeţi 
  
Şi chemându-te tainic 
  
În feeria dragostei eterne 
  
Sunt vie, iar vinul din mine 
  
Se revarsă-n cupa plânsetului tău 
  
Inundându-l cu puritate 
  
Dar tu rămâi acelaşi 
  
Eternul pribeag 
  
Şi-atât de însetat de libertate... 
  
- Ce zici? Îţi place? 
  
- Mă pui pe gânduri, draga mea Deea, răspunse fata. Nu ştiam că eşti şi poetă. Că vei deveni un bun medic eram convinsă, dar că te mai interesează şi arta cuvintelor folosite meşteşugit precum poetul fără de pereche, chiar că nu mă aşteptam. 
  
- De ce? Nu mă vedeai capabilă să devin sensibilă la frumos, să trăiesc cel puţin în vis nemurirea prin dragostea mult visată de poet? 
  
- Nu la asta mă refeream. Când ţi-ai ales ca profesie medicina şi mai ales chirurgia, nu cred că mai are loc printre două trasee sângerânde descrise de un bisturiu scrierea unui vers plin de muzicalitate şi pasiune. 
  
- Cine te opreşte să visezi frumos şi ritmat chiar dacă eşti medic, dacă aceasta îţi este chemarea? Atât medicina, cât şi arta sunt profesii pe vibraţii foarte înalte. 
  
- Desigur, sunt frecvente cazurile când medicii sunt printre altele şi pictori, sculptori, scriitori sau muzicieni. Medicina nu este o profesie incompatibilă cu alte preocupări legate de arta cuvântului sau a exprimării plastice ori muzicale. 
  
Deea se ridică de pe marginea fotoliului şi întorcându-se spre ea o întrebă cu un glas ca o şoaptă ce ascundea un deosebit secret: 
  
- Vrei să-mi vezi garderoba, Dadi, draga mea? Dacă îţi place ceva, îţi pot împrumuta orice pentru sâmbătă noaptea. 
  
- Nu cred că-i cazul să fiu văzută de familia ta îmbrăcată cu lucrurile tale. 
  
- Nu-i nimic. Se obişnuieşte frecvent între prietene. În liceu mereu aveam colege care se foloseau de garderoba mea pentru diferite evenimente festive. 
  
- Mulţumesc, Deea, meriţi un pupic dulce pentru dărnicia ta, însă mă voi rezuma doar la garderoba mea, chiar dacă nu este aşa bogată ca a ta. Am şi acasă destule compleuri, rochiţe şi alte piese vestimentare. La Galaţi mi-am adus doar strictul necesar. 
  
- Nici nu mă îndoiesc. Ce-mi sugerezi atunci să îmbrac pentru petrecere? 
  
- Mie îmi place mult această rochiţă roz spre ciclame. Este finuţă, cu o croială modernă şi foarte vaporoasă. Cum tu eşti blondă, te prinde nespus de bine. Parcă ai fi o orhidee ciclame. 
  
- Şi eu mă gândeam să o îmbrac, cu toate că-mi place şi aceasta crem. 
  
- Dar tot mai bine îţi va sta în cea ciclame. Ai părul blond, ochii albaştri şi această culoare îţi va scoate în relief şi mai mult supleţea corpului tău minunat, preciză Andrada, mângâindu-i mijlocelul. 
  
- Bine, cred că am să ţin cont de sfatul celei mai bune prietene. 
  
- Care te iubeşte sincer poţi completa, mai spuse Andrada. 
  
- Şi eu te iubesc ca prietenă la fel de sincer. Nu fac nimic fals doar pentru a salva aparenţele. Nu mă caracterizează aceasta.  
  
- Nici nu mă îndoiesc. 
  
Se auzi un ciocănit uşor la uşă şi Cristian o întredeschise spunând: 
  
- La masă, domnişoarelor. Mama a aşezat masa şi vă aşteaptă. 
  
- Cris, bine că ai apărut. Vino să ţi-o prezint pe prietena mea Andrada, invitata ta de onoare la petrecere. 
  
- Ce plăcere! Cristian Trăistaru - aniversatul, se prezentă el zâmbind făcând o mică reverenţă în faţa fetei. 
  
- Andrada Axinte - invitata, răspunse fata pe acelaşi ton glumeţ. 
  
- Ei acum că v-aţi cunoscut, să mergem la masă şi poate după aceea ne mai rămâne timp să vă cunoaşteţi mai bine, să nu mai fie o surpriză sâmbătă când vă veţi revedea. 
  
- După dumneavoastră, domnişoarelor, răspunse Cris la fel de bine dispus. 
  
La revenirea în bucătăria destul de încăpătoare îl găsiră aşezat în capul mesei pe Mircea. Tocmai Săndica îi turna în farfurie o ciorbă de curcan destul de fierbinte.  
  
- Haideţi, copii, aşezaţi-vă la masă cum doriţi. Se răceşte ciorba şi-i păcat spuse tatăl. 
  
La vederea lui Andrada, Mircea tresări remarcând că i se părea o figură cunoscută. Nu ştia unde a mai văzut această fată. Poate o asemăna cu cineva. Nu spuse însă nimic despre această senzaţie. Putea să se înşele şi să fi văzut-o prin facultate unde sunt sute de fete tinere. Nu era greu să se înşele. 
  
Masa a decurs în linişte, discutându-se puţin doar despre petrecerea care ţinea capul de afiş în cadrul familiei. 
  
La terminarea servitului mesei de prânz, tinerii s-au retras în sufragerie să mai stea de vorbă, iar părinţii au rămas în bucătărie. 
  
- Ţie nu ţi se pare cunoscută fata? întrebă Mircea pe soţia sa de cum au rămas singuri. 
  
- Acum o jumătate de oră am aflat cine este. Nici nu-ţi imaginezi cine poate fi. 
  
- Chiar, sunt puţin confuz dar s-ar putea să-mi amintească ceva de Dobrogea. 
  
- Exact. Este fiica lui Ramona şi Viorel. 
  
- Doamne ce înseamnă destinul! Cine se gândea ca după peste douăzeci şi cinci de ani, să nu ne întâlnim cu cei pe care întâmplător i-am cunoscut, ci cu fiica lor! 
  
- Niciodată nu poţi prevedea ce-ţi oferă destinul. Te rog să nu le spunem copiilor că ştim cine sunt părinţii fetei. Să aşteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile. Am înţeles de la Deea, că fata este invitata lui Cristian la petrecere. 
  
- Da? Sunt de acord cu tine. Ne facem că nu ştim nimic. Nu vreau să anticipez sau să forţez această cunoaştere neaşteptată şi neprevăzută. Ptiu, cine se gândea că peste atâţia ani te poţi întâlni cu amintirile tinereţii? Parcă acum eram la banchetul C.A.P.-ului şi revăd cum te sorbea din ochi tatăl fetei pe ringul de dans. 
  
- Nu mai glumi şi tu. Nu avea de ce să mă soarbă pe mine din ochi când ţinea în braţe o soţie atât de frumoasă cum era Ramona. Nu le vezi fiica? 
  
- Nu numai eu am remarcat acest lucru. Şi colegul meu Stelian din Tecuci a observat. Chiar mi-a atras atenţia asupra faptului când veneam cu trenul spre casă. 
  
- Doamne Mircea, după atâţia ani îţi mai aminteşti de aceste amănunte? 
  
- Cum să nu-mi amintesc când atunci eram puţin gelos pe el? 
  
- De ce? 
  
- Pentru că începuse să-mi placă de tine şi-mi era teamă să nu te pierd la fel de repede cum te-am şi îndrăgit. 
  
- Vai, săracul de tine. Şi eu care nu ştiam nimic. Săndica îl luă de gât pe soţ şi-l sărută tandru, încercând prin aceasta să-i îndepărteze gândurile de la acele vremuri pe care dorea să fie de mult apuse în amintirea lor. 
  
În sufragerie cei trei tineri sporovoiau despre toate evenimentele noi întâmplate în cele două facultăţi. Andrada uitându-se la ceas, se ridică repede de pe fotoliu şi apropiindu-se de prietena sa, o anunţă că doreşte să se retragă spre cămin. Cris se oferi imediat să o conducă, însă a fost refuzat politicos, dar ferm. Dorea să mai treacă pe la magazine, să-şi mai cumpere câte ceva. 
  
Luându-şi la revedere de la întreaga familie Trăistaru şi mulţumind pentru masă, Andrada se lăsă condusă de cei doi tineri până în faţa blocului şi salutându-i cu mâna, alergă spre staţia de tramvai fără să mai întoarcă capul.  
  
- Ce părere are fratele meu despre partenera ta de petrecere? 
  
- Măi, ce să spun. Îmi place fata. Este frumoasă şi deosebită. Trebuie să recunosc că este o creolă superbă. Merge. Să vedem în ce ape se va scălda sâmbătă. 
  
- Vai, ca să vezi, ne-am îndrăgostit deja, îl înţepă Deea. Totul depinde de tine Cris, nimic de ea, sau de mine. Cum vei şti să ţi-o apropii, aşa o vei avea. Hai în casă. Nu te mai uita lung după tramvai, că o să te doară gâtul. S-a dus tramvaiul cu Andrada cu tot. 
  
Oare cum vor evolua lucrurile între ei? se întreba fata, urcând scările spre apartamentul lor. Vom vedea. Mai sunt doar trei zile până la marele eveniment. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MAX / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!