Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 815 din 25 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Mateiu I. Caragiale-romancier
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Mateiu I. Caragiale-romancier  

(128 de ani de la naştere)  

Am recitit decurând romanul lui Mateiu I. Caragiale „Craii de Curtea Veche” şi am redescoperit o proză proaspătă cu valenţe nebănuite, care mi-au scăpat la prima lectură. Mă gândeam apoi la soarta scriitorului, nedorită de tatăl Caragiale care zicea că „Un tată ar trebui să fie din cale afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci şi patru de copii să am -să mă ferească Dumnezeu!- pe toţi i-aş face oameni politici, adică avocaţi; şi dacă unul n-ar fi în stare să înveţe măcar atâta, l-aş învăţa să prinză câini cu laţul. Hengher, da! da’ literat, nu!”  

Şi cum niciodată nu iese aşa cum doresc părinţii, cei doi fii ai lui Caragiale, Luca şi Mateiu, tocmai de literatură au avut parte. Primul şi-a frânt existenţa de timpuriu şi a rămas la faza încercărilor, cel de al doilea a reuşit greu să cristalizeze o operă unică, investită cu incontestabile şi remarcabile virtuţi artistice, care i-a asigurat un loc pe veci în rândul literaturii.  

Pe cât de singulară a fost opera sa, pe atât de ciudat a fost destinul său uman, în jurul căruia s-au ţesut şi se ţes valuri de legende. S-a născut în Bucureşti la 25 martie 1885 ca fiu nelegitim al dramaturgului, fapt ce va provoca mai târziu, grave complexe de inferioritate şi o zbatere continuă, aproape disperată de a-şi depăşi condiţia de bastard, pentru a o înlocui cu o iluzorie descendenţă nobiliară.  

Caragiale l-a iubit şi l-a luat el în întreţinere, căutând să-i facă un viitor cât mai bun. Îl înscrie la colegiu, distingându-se printr-o excelentă pregătire şcolară, mai ales la istorie, devenind pasionat pentru heraldică. În 1904 Caragiale se autoexilează la Berlin unde îl ia şi pe Mateiu, determinându-l să se înscrie la drept. De aici înainte viaţa lui urmează alte căi. La Berlin Mateiu urmăreşte viaţa nobilimii germane, pe care o imită, comportându-se cu aere aristocratice. Văzând acest lucru, Caragiale tatăl îl expediază în ţară, rugând-o pe sora lui, Lenci, să-l supravegheze. Are o tentativă de a se înscrie la şcoala de ofiţeri, respins însă la admitere, se încrie la facultatea de drept, spre satisfacţia tatălui. „Ştiam pe de rost nesărata plachie de sfaturi şi de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăţie pe calea muncii, dojane că nu mă mai îndublecam să purced orată.”-îşi va reaminti el mai târziu despre acestă perioadă. Studiile juridice sunt întrerupte, iar licenţa de domeniul amăgirii, spre surprinderea şi dezamăgirea tatălui. Mateiu scrie poezii pe care le publică cu ajutorul tatălui care îl apostrofează pe Topârceanu încercând să se îndoiască de poeziile lui : „Da’ cine eşti tu mă…să-mi dai mie lecţii de poezie?”-îl întreabă iritat dramaturgul.  

Tragedia cea mare vine pe 9 iunie 1912 când Caragiale se sfârşeşte la Berlin.Acum Mateiu pierde principalul său sprijin, trecând prin vicisitudini tulburătoare, tribulaţii morale şi materiale istovitoare. Ocupă funcţii destul de modeste, acordate mai mult din respect pentru cine fusese tatăl lui.  

Este salvat de căsătoria cu Marica Sion în 1923, fiica poetului Gheorghe Sion, care avea o situaţie materială foarte bună. Acum se crede un adevărat senior pe domeniul soţiei şi vrea să intre în diplomaţie, dar este refuzat discret de Titulescu.  

Convins că este un neînţeles, cu visurile eşuate, Mateiu I. Caragiale devine un singuratic, se claustrează în locuinţa sa, construindu-şi un univers propriu. Solitar, trăind himeric, îşi făureşte o emblemă de aristocrat sub deviza: cave, age,tace (fereşte-te, lucrează, taci).  

Am trecut prin viaţa lui pentru faptul că existenţa lui s-a răsfrânt sugestiv şi în operă, asigurându-i acel farmec neobişnuit şi o originalitate autentică.  

Apariţia lui în boema bucureşteană era bizară, stranie, şi anacronică( vezi portretul făcut de Călinescu în a sa Istorie…)  

Elaborarea şi publicarea ”Crailor de Curtea Veche” a cunoscut un proces îndelungat şi complicat. Partea întâi, ”Întâmpinarea crailor” a fost scrisă între 1916-1918, cea de a doua parte „Cele trei hagealâcuri” a fost redactată pe porţiuni şi în perioade diverse: în 1918 episodul intrării lui Paşadia şi Pirgu în restaurant: în 1920 evocarea călătoriei lui Pantazi pe glob, iar în 1921 rememorarea, de către Paşadia, a timpurilor trecute. Partea a treia, „Spovedanii”, e scrisă, parţial, în 1922; spovedania lui Pantazi e terminată în 24 decembrie 1924, iar a lui Paşadia la 4 august 1926. În sfârşit, partea a patra „Asfinţitul crailor” este definitivată în 1927. Fragmentar, romanul a apărut în „gândirea” între 1926-1928, iar în volum a apărut în 1929.  

Din păcate el nu şi-a desăvârşit opera, murind la vârsta de 51 de ani la 17 ianuarie 1929.  

În proză Mateiu I. Caragiale îşi remrmorează episoade din viaţa lui. Titlul romanului vine de la o anecdotă care circula pe acel timp, publicată şi de I.L.Caragiale în „Vatra”: ”Fugind guvernul, precum s-a zis, a rămas oraşul Bucureşti pustiu şi fără nici un feliu de rânduială. Atunce au început a domni oameni disperaţi şi fără căpătâi, cari se numesc în limba poporului crai. Aceştia intrând în curtea domnească, pe când Bimbaşa Sava lipsea, jăfuiră de toate, fără a lăsa nici măcar praful prin case. Găsind acolo semnele domniei, adică tuiurile şi stindardele, se preumblau cu ele pe toate uliţele oraşului.”  

La apariţie, romanul „Craii de curtea veche”, s-a bucurat de elogiile mai tuturor criticilor de la Perpessicius până la poetul Ion Barbu. Şi nu este un roman propriu-zis ci mai mult o naraţiune lipsită de arhitectura compoziţională a unui roman. Episoadele nu au o evoluţie liniară ci una contorsionată, întreruptă cu reveniri şi divagaţii, pendulând între real şi ireal. George Călinescu arată că aici întânlim „ o savoare ciudată, un aer de puternică originalitate, o mişcare moale, voluptoasă, un farmec indefinit care trăieşte pe deasupra paginilor.” Aici avem pasaje cu portretizare nonografică şi cu spovedanii, cu aprecieri ale autorului. Scriitorul participă la expediţiile nocturne ale crailor la birtul din Covaci, îi descrie, face un scurt istoric al bisericii Curtea Veche, după care urmează spovedania Penei Corcoduşa, apoi arată cum i-a cunoscut pe crai, călătoriile lui imaginare cu Pantazi pe întreg globul, istoriseşte întâmplări din casa Arnotenilor, după care Paşadia moare şi Pantazi pleacă peste graniţă.  

Cei trei crai sunt tot atâtea alte-egouri ale scriitorului. Toţi fac parte din boema deşănţată a Bucureştiului. Noaptea mai ales, se reunesc prin birturi şi taverne de mahala sau în tripouri clandestine, precum cel din casa Arnotenilor, unde se dedau beţiei, jocurilor de cărţi, plăcerilor carnale şi patimilor din zona promiscuităţii. Paşadia şi Pantazi sunt fiinţe paradoxale, în ei se îmbină josnicia cu fineţea, viciul cu virtutea, decăderea cu demnitatea. Organizează orgii şi chefuri, cutreieră mahalalele întunecoase şi speluncile, dar întotdeauna păstrează o ţinută rece, o mândrie aristocratică. Practică viciul cu demnitate, îşi satisfac patimile în mod lent, sunt desfrânaţi fără a cădea în trivialitate, beau ţuică şi şampanie, dar cu gesturi măsurate, pătrund în medii de corupţie cu atitudini de rafinament aristocratic. Ei îşi presară chefurile cu visuri melodice, uneori privesc tăcuţi, cu ochii rătăciţi spre ţinuturi îndepărtate.  

Paşadia este „jucător frumos, crai ahtiat, băutor măreţ.” El descinde „ din oameni cu vază şi stare”, rămânând „ tot aşa de măreţ în viţiu ca şi în virtute”. Pantazi este şi el de viţă nobilă: „sunt grec, şi nobil, mediteranian; cei mai vechi străbuni ce-mi cunosc erau, în suta a şaptesprezecea tâlhari de apă, oameni liberi şi cutezători, vânturând după pradă mările în lung şi-n lat, de la Iaffa la Baleare, de la Ragusa la Tripoli.  

Pirgu este însă fundamental deosebit de cei doi. El este „lichea fără seamăn şi fără pereche”, „soitar obraznic” , are „ suflet de hingher şi de cioclu”, e „stricat până-n măduvă, giolar, rişcar, slujnicar, înhăitat cu toţi codoşii şi măsluitorii”. Pirgu reprezintă prezentul, Paşadia şi Pantazi poezia trecutului. Simpatia scriitorului se îndreaptă către cei doi până la identitate. Prin ei autorul idolatrizează trecutul.  

Imaginea Bucureştiului este descrisă sodomic, trivial plin de parveniţi şi ignoranţi, cu străzi fără caldarâm, „ uliţi strâmte, cu clădiri lipita una de alta”, maidane „pline de gunoaie şi de mortăciuni” taverne scunde cu pământ pe jos, cu ţigănci desculţe, Pena Corcoduţa e beată moartă în droia de derbedei care-o acompaniau. E Bucureştiul de la porţile Orientului situat la începutul secolului al douăzecelea, unde balcanismul e la el acasă.  

În roman se întrepătrund realitatea cu visul, realizate cu ironie şi sarcasm, se revarsă o armonie de ireal, de poezie inefabilă. Are un stil propriu cu un pitoresc specific, îmbinând expresiile rafinate cu cele argotice, de mahala, e stăpânit de voluptatea culorii, fraza e melopeică, desfăşurându-se în cadenţe, stilul e specific Bucureştiului semiocidental şi semibalcanic. Pirgu are o aventură nocturnă în Moşi cu „ o desculţă borţoasă în luna a noua”, lăudându-se că ”A fost di granda, era să fete pe mine, pe onoarea mea!”  

Mateiu I. Caragiale prin acest roman deschide căile prozei moderne din secolul următor şi rămâne un scriitor aparte în peisajul literaturii noastre.  

 

Prof. ION IONESCU-BUCOVU  

Referinţă Bibliografică:
Mateiu I. Caragiale-romancier / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 815, Anul III, 25 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!