Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Marin Voican Ghioroiu         Publicat în: Ediţia nr. 740 din 09 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Marin VOICAN-GHIOROIU - O MARE STEA A CULTURII ROMÂNEŞTI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ţară Mamă bună, -mbracă mantie cernită,  
Pe-a ta frunte pune voal de nori în lacrimi...  
Fiul tău iubit pleacă de la tine: inima-i zdrobită;  
Plaiul sfânt sărută, se-nalţă, a scăpat de patimi.  
Erou legendar, ne-nfricat român, eşti nemuritor...  
Nu te va uita, te va admira... dragul tău popor!  
 
Eram în Parcul Carol de ZIUA VICTORIEI - 9 Mai, când Muzicile Militare sub bagheta dirijorului mr. Aurel Gheorghiţă intona Imnul de stat „DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE" şi, cuprins de emoţie, priveam flacăra vie care trimitea lumină EROILOR LEGENDARI care n-au precupeţit niciun efort, plătind cu viaţa pentru întregirea scumpei patrii, ROMÂNIA... ca poporul să trăiască liber în plai sfânt - moştenit de la înaintaşii noştri; dar în acelaşi timp vedeam şi pe vaşnicii luptători, veteranii din al Doilea Război Mondial, pe ale căror „piepturi de aramă" strălucea „Virtutea Militară" - mândri ca stejarii munţilor, fiind înconjuraţi de fiii de nădejde, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care vor duce pe mai departe gloria nepieritoare a acestui brav neam.  
 
Ştiam că Excelenţa Sa, d-ul Victor Pointa fusese la Târgu Jiu însoţit de ministrul Culturii, Mircea Deaconu, manifestându-şi dragostea şi sprijinul pentru dragii mei gorjeni, asigurându-i că osemintele demiurgul sculpturii moderne, Constantin Brâncuşi (înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris) va fi adus în satul natal, Hobiţa, pentru odihnă veşnică lângă părinţii săi. După ce s-a încheiat manifestarea omagială m-am dus către domnul Victor Ponta şi i-am oferit cartea mea „NE VEDEM LA PARIS" cu Albumul muzical „SUS, ÎN DEAL, LA PEŞTIŞANI". I-am urat succes în tot ce va face în viitor pentru ţară şi popor, adăugând că am dorinţa fierbinte ca să fie realizat un film cu genialii Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi, rol pe care-l văd interpretat de maestrul Sergiu Nicolaescu, regizor de geniu, actor, scenarist. Mi-a mulţumit şi a spus: „Sunt convins că această carte este pe masa domnului Sergiu Nicolaescu, da?" apoi mi-a strâns mâna cordial, zâmbindu-mi prieteneşte.  
 
În următoarele zile am luat legătura cu d-ul col.(r) Georgian-Neculai Grigoraş, Director General U.A.R.F. şi celebrul regizor Geo Saizescu pentru a-mi mijloci o întânire cu maestrul Sergiu Nicolaescu, care m-a primit pe 13 Mai 2012 la sediul dumnealui şi a fost deosebit de încântat că „...Îmi pare bine că mai este cineva care se gândeşte la gorjenii mei!" - apoi mi-a dat cartea domniei sale „RECVIEM PENTRU ADEVĂR - Decembrie 1989” scriindu-mi dedicaţia: „Dlui Marin-Voican-Ghioroiu, cu prietenie - 2012".  
 
***  
 
„Distinse maestre Sergiu Nicolaescu, sunt un admirator al domniei voastre, şi majoritatea filmelor pe care le-aţi realizat, am avut plăcerea să le văd, iar dacă-mi permiteţi să vă spun (în acest deosebit moment) părerea? Pentru mine, ca şi pentru mulţi, foarte mulţi români sunteţi un erou legendar, v-aţi pus viaţa în pericol în timpul Revoluţiei, aţi fost un exemplu viu pentru cei care luptau să lichideze dictatura.”  
 
Am discutat despre tinerii care au căzut la datorie, adevăraţii „GHIOCEII ÎNSÂNGERAŢI" care au prevestit PRIMĂVARA LIBERTĂŢII şi au învins iarna grea a comunismului, care apăsase ţara timp de o jumătate de secol. Mi-a spus cum a scris sus-numita carte, fiind activ pe scena politică a ţării şi purând discuţii cu peste 3000 de martori oculari din timpul evenimentelor sângeroase. Concluziona: „Pierderea contactului regimului dictatorial cu realitatea socială din ţară explică samavolnicia în efectuarea într-un mod iresponsabil a actului de conducere".  
 
M-a felicitat pentru compoziţiile mele muzicale, apreciind că melodia „FLORICICA MAMEI" închinată fiilor, fraţilor şi prietenilor noştri... care au plătit cu „floarea tinereţii" ca noi să putem fi liberi, este cu adevărat un generos omagiu şi de adâcă iubire pentru eroii neamului. În câteva cuvinte i-am destăinuit dorinţa mea fierbinte, ca această carte „NE VEDEM LA PARIS"  
 
– „Vreau să o văd ecranizată într-un film de lung metraj, iar domnia voastră să-l interpreteze pe Constantin Brâncuşi".  
- De multe ori m-am gândit la acest proiect..., în deosebi la Maria Tănase, dar cine să joace în rolul ei?  
- Cred că cea care cântă cu atâta bnaturaleţe, nimenui alta decât soprana Rodica Anghelescu.  
- Cine este această fată, unde cântă, ce face?.  
- Este solistă de muzică populară la Ansamblul Naţional „CIOCÂRLIA" - iar aici o aveţi pe DVD cum interpretează pe marea Doamnă, Maria Tănase, alături de mine care am încercat să-i dau viaţă lui neicuţa Costache Brâncuşi... într-o dramatizare făcută de Viorel Popescu, realizator Programe Culturale de la TVRM.  
- Cum văd, gorjanule, ai avut rolul de autor, compozitor şi actor..., mai trebuie să lucrezi şi la scenariul de film, aşai?  
- Cu mare plăcere, alături de dvs.  
- Bine, bine... am să ascult melodiile tale, o să citesc şi cartea, iar când am timp... fii sigur că o să te văd şi cum te prezinţi ca actor. Roagă-l pe amicul meu col. Grigoraş să ţină legătura cu tine, fiindcă eu sunt extrem de ocupat, dar sper ca să ne auzim în curând.  
- Ştiţi... excelenţa Voastră, pe data de 17 Mai am lansarea cărţii la Casa de Cultură a MAI, şi v-aş da invitaţia... dar este la tipărit. Mâine vin şi v-o aduc.  
- Cine mai participă?  
- Gl. br. Gheorghe Dragomir, Preşedintele Executiv al Asociaţiei Culturale "ROMÂNIA ÎN LUME", gorjenii noştri pe care-i aduce prof. Alexandru Păsărin, Preşedintele Ligii "FII GORJULUI" , Dr. Florin Adrian Secureanu - mare prior al "Cavalerilor de Malta" , d-l gl. Mircea Chelaru, un bun prieten, prof. univ. dr. Gheorghe Zamfir, şi îmi doresc din toată inima să fiţi prezent şi dumneavoastră.  
 
La despărţire m-a îmbrăţişat şi ne-am sărutat ca doi gorjeni „prieteni de-o viaţă". Când am deschis uşa să plec, m-a bătut pe umeri, mi-a zâmbit cu multă căldură şi am înţeles că-n acest minunat om trăieşte un suflet mare... „Mergi cu bine, prietene!..."  
 
A doua zi, pe la orele 12,30 eram în biroul d-lui col. Grigoraş cu invitaţiile, un poster şi cartea genralului de brigadă Gheorghe Dragomir "ROMÂNIA ÎNTRE SCUTUL AMERICAN ŞI KATUŞA RUSEASCĂ - TIMP ŞI DESTIN" ca să le dea maestrulu Sergiu Nicolaescu, care plecase de urgenţă la Parlament cu circa o jumătate de oră de-a sosi la (întâlnirea programată). Am trecut pe la alt "oltean" dl. Geo Saizescu, i-am povestit discuţia cu maestrul Sergiu Nicolaescu, iar dumnealui m-a încurajat: "Măi oltene, cartea ta ete bună şi dacă lui Sergiu îi place, îţi spun că speranţa ta nu va fi în zadar".  
 
Pe 17 mai 2012 a avut loc lansarea cărţii „NE VEDEM LA PARIS" şi a C.D.-uluil „SUS, ÎN DEAL, LA PEŞTIŞANI" în sala Nichita Stănescu a Casei de Cultură MAI, dar spre regretul meu (dragul meu gorjean), maestrul Sergiu Nicolaescu nu a reuşit să scape din „interminabilele şedinţe" care, după cum vă este cunoscut, în anul 2012 în ţara noastră a fost un adevărat "răzbel" politic... de care nu credeam că o să mai scăpăm. Spectacolul a fost de-o mare ţinută artistică, unde ş-au dat concursul: corpul de balet, soliştii şi orchestra Ansamblului Ciocârlia, fiind filmat de către TVRM, realizator solistul Georgel Nucă.  
 
După aceea am avut o dublă lansare la Târgu Jiu, cu Liga „FIII GORGULUI"- la Teatrul Elvira Godeanu, pe 23 Mai 2012 şi la Casa memorială Constantin Brâncuşi, din satul HOBIŢA, comuna Peştişani, pe 30 Mai 2012, unde, chiar în curtea demiurgului, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea, sub îndrumarea doamnei prof. Dana Puşcaşiu au pus în scenă piesa de teatru „NE VEDEM LA PARIS”, cu sprijinul neprecupeţit al profesoarei Violetta Blaga (fiind sufletul acestei manifestări!), în prezenţa d-lui Ion Călinoiu, Preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, rectorul Universităţii „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” – prof. univ. dr. Moise Bojincă, primarului oraşului Târgu Jiu ing. Florin Cârciumaru, personalităţi din lumea culturală şi artistică din ţară şi din străinătae: prof. Mariana Terra editor-in-chief „ROMANIAN JURNAL” din New-York, d-ana Marilena Pop Câmpeanu (Historienne-sigillografe guid-conferencier) muzeul Luvru din Paris, prof. univ. dr. Gheorghe Iscru (istoric) de la Universitatea Bucureşti.  
 
Pe data de 12 Iunie 2012 am reuşit să mă văd cu maestrul Sergiu Nicolaescu, să-i spun ce făcusem la Târgu Jiu, cum le cântasem la Congresul al XIII-lea de Dacologie „EROI LEGENDARI" în sala Teatrului Elvira Godeanu, cum realizasem cartea despre Brâncuşi, ca să-mi tresalte inima de bucurie când mi-a mărturisit din nou ca „între gorjeni": „Mărine, cred că-mi dai voie să-ţi spun pe nume? Aşa-i că eu pot să-ţi fiu... nenea"?  
 
Am aprobat dând din cap şi-i sorbeam cuvintele: „Muzica ta este din plai gorjean, de la mama ei..., îmi place şi, în mod special, m-a impresionat glasul artistei... (şi iar mi-a surâs ca un apostol coborât în faţa unui muritor de rând) Rodica Anghelescu. Da, e o adevărată Maria Tănase... are stofă şi unde mai pui că-i şi frumoasă. Dragul meu, trebuie să ne grăbim, timpul nu aşteaptă..., aşa cum bine spui în doina ta «TIMPULE, NU-MI FI DUŞMAN». Avem datoria să lăsăm în urma noastră pentru urmaşi... ceva durabil, dar bun. Mă înţelegi? Când o să mă mai eliberez, vreau să stau mai mult de vorbă cu autorul, că vezi tu: una e să scrii, să compui, să joci un rol aşa cum îl simţi în fiinţa ta, dar a-l transpune pe o peliculă necesită multă inginiozitate, inspiraţie de moment, experienţă... şi, (a ridicat tonul, iar degetul arătător l-a îndreptat spre mine, apăsând chiar în dreptul inimii mele) tenacitate în a duce până la cap dorinţa ta".  
 
I-am amintit de ce-au spus cei care au apreciat cartea şi l-au văzut pe dumnealui în rolul lui Brâncuşi: prof. univ. dr. Prorector ASE Bucureşti - Dumitru Miron, renumitul naist, gorjean de-al nostru, prof. univ. dr. Gheorghe Zamfir, ambasadorul cultural al României peste hotare, maestrul Octavian Ursulescu - redactor şef la „Actualitate Muzicală" - UCMR, prof. Ion Hiru, membru al Ligii Scriitorilor din România, redactor adjunct la Revista „Pitrele Doamnei", iar după ce m-am despărţit de „patriarhul" căruia aşa i-am spus că-l văd în rolul lui Brâncuşi - regele pietrii! Nopţi în şir m-am tot gândit la scenariu şi ce-au să spună la ai mei vecini, din Dealul Viilor, că am reuşit să-l aduc în casa lor pe neicuţa Costache....  
 
Spre sfârşitul lui Septembrie am avut, telefonic, ultima discuţie cu „împăratul" cinematografiei române: un salut cordial din partea mea şi scuzele de rigoare că-i iau din preţiosul timp, spunându-mi printre altele că-i stresat de „iuţeala cu care vremea se duce ca gândul şi atâtea planuri are" , dar m-a asigurat că în 2013 ne apucăm de lucru.  
 
Apoi "...după aceea a urmat tăcerea" , iar plecarea iubitului meu gorjan spre stele, în lumea celestă, unde durere nu este, nici ură omenească, iar veşnicia i-a oferit grădina luxuriantă a raiului dorit... şi aştri luminoşi adunaţi într-un cor magnific îi aduc murmurul izvoarelor, tremurul frunzelor, tălăzuirea valurilor mării necuprinse, ciripitul păsărilor, dragostea noastră, a românilor, care-l slăvim cu pioşenie întru veşnicie: „NU TE VOM UITA, IUBITE MAESTRE - SERGIU NICOLAESCU!"  
 
În loc de epilog  
 
Ieri, 7 Ianuarie 2013, de Sfântul ION, am fost la Universitatea Româno-Americană să duc Revista "PIETREEL DOAMNEI" distinsului domn MONI SMEDEESCU, Directorul General, frate cu regretatul rector prof. univ.dr. ION SMEDESCU, căruia i-am adus omagiu de recunoştinţă în articolul „FLACĂRĂ VIE PENTRU GENERAŢIILE VIITOARE" şi, nu mică mi-a fost surpriza, când dumnealui m-a întrebat:  
- Cine şi când se va face filmul «Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi?» domnule Marin? Nu asta era marea dorinţă a ta?”..  
- Nu ştiu. Sunt foare supărat! Dispariţia maestrului Sergiu Nicolaescu este o mare tragedie.  
- Cum, chiar nu ştii că Sergiu Nicolaescu a spus la televizor, mi se pare... luna trecută, dacă ţin minte, că o să facă un film cu Maria Tănase?!  
- Nu ştiu şi îmi pare nespus de rău...  
 
Un nor de tristeţe m-a învălit în tenebra umbră şi tot drumul până acasă îi auzeam vocea „minunatului gorjean" care-mi spune cu atâta patimă: „Dragul meu, trebuie să ne grăbim, timpul nu aşteaptă...". Când i-am spus dragei mele soţii, Rodica Anghelescu, despre afirmaţiile maestrului Sergiu Nicolaescu pe care le-a făcut la televizor, mi-a răspuns fără să clipească din ochi: „Tocmai tu nu ştii?!... Şi eu l-am văzut, cred că în Decembrie: da în data de 13..., şi am înţeles din spusele domniei sale că va face un film cu Maria”.  
 
-------------------------------------------------------------------------------  
 
Drama se poate urmari in cele trei inregistrari pe You Tube:  
 
Marin VOICAN-GHIOROIU  
Scriitor-compozitor  
Bucureşti  
8 ianuarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Marin VOICAN-GHIOROIU - O MARE STEA A CULTURII ROMÂNEŞTI / Marin Voican Ghioroiu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 740, Anul III, 09 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marin Voican Ghioroiu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marin Voican Ghioroiu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!