Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   



MARIN SORESCU-ironistul „singur printre poeţi”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

MARIN SORESCU- ironistul „singur printre poeţi”  

 

Olteanul Marin Sorescu(poet, dramaturg, eseist si traducator, absolvent al Facultatii de Filologie din Iasi. S-a născut la Bulzesti, judetul Dolj in data de 19 februarie 1936 si a debutat in anul 1964 cu volumul “Singur printre poeti”.A primit de 6 ori premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Premiul Academiei Romane in anii 1968 si 1977 si multe alte distinctii. A fost Ministrul Culturii intre 25 noiembrie 1993 si 5 mai 1995.A fost casatorit cu Virginia Sorescu si nu a avut copii. A murit la Bucuresti in data de 8 decembrie 1996.)decretat de George Călinescu tot ce poate fi mai nou în poezie şi chiar în dramă, s-a bucurat în timpul vieţii şi chiar după moarte de un succes cum puţini au avut parte.  

Volumul care i-a deschis calea succeselor printre cei mai buni poeţi contemporani a fost „Singur printre poeţi-Parodii (1964)”. Până atunci publicase în reviste ieşene şi în „Luceafărul” unde a fost o bucată de vreme redactor. Parodia ca gen minor, a fost luată în serios de poet făcând o parodiere critică, anticalofilă şi convenţională, râzând de clasici şi de debutanţi. El avea un umor liric cu înţepătură amicală care a prins, aruncând peste bord convenţiile lirice protocolare şi academiste laolaltă cu cele moderniste. El dezbate lucruri cunoscute, dar spuse „pe dos”.  

Abordarea celor mai tragice teme este la fel de nonşalantă:  

Ne spălăm cu clăbucul tău, soare  

Săpunul nostru fundamental  

Pus la îndemână  

Pe poliţa cerului.  

Întindem mereu braţele spre tine  

Ţi ne frecăm bine cu lumină  

De ne dor oasele de-atâta fericire.  

 

O, ce veselie  

E pe pământ dimineaţa!  

Ca într-un spălător de internat  

Când copiii iau apă în gură  

Şi se stropesc unii pe alţii.  

 

Deocamdată încă nu ştim de unde să luăm  

Şi cele mai bune prosoape-  

Şi ne ştergem pe faţă cu moartea.  

(Matinală)  

Ceea ce are dominant poezia soresciană, înrudind-o cu parodia „Singur printre poeţi” este fantezia lucidă, sinteza dintre aceasta şi atitudinea ironică, surâsul maliţios şi şarja. El operează aparent cu o o tehnică prozaică cu materiale verbale obişnuite, persiflându-le, cenzurându-şi permanent emoţia lirică.  

O inteligenţă poetică mobilă şi o afectivitate delicată se rotesc în poezia sa pe orbite fin echilibrate, împrejurul nucleului emoţional. În ciuda aparenţelor Sorescu este un metaforic, dând poeziei sensuri poetice noi unor noţiuni „banale”, lipsite de măduvă poetică precul în „Don Quijote”, „Shakespeare”, „Galileo Galilei” sau „Bătrânul fără mare”. Metafora poeziei „Shakespeare” e aceea a unui demiurg, zideşte, desăvârşeşte o lume, fiind însăsi creaţiunea:  

„Shakespeare a reat lumea în şapte zile.  

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.  

În a doua a făcut râurile, mările, oceanele  

Şi celelalte sentimente-  

Şi le-a sat lui Hamlet, lui Iulius Cezar, lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei  

lui Othello şi altora  

Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,  

În vecii vecilor.”  

În „Muzeul satului ” poezia este panoramică, de un lirism şi tragism epopeice:  

„Din viaţa acestor oameni  

Lipsesc mai multe secţii,  

Iar altele, cum ar fi  

Bunăstarea materială, fericirea şi norocul  

În istorie  

Sunt slab reprezentate.  

Nu întânleşti aici nicio monedă,  

Pentru că, neavând aur şi argint,  

Ţăranii şi-au gravat anual chipul  

Pe boabe de mei, de grâu, de porumb,  

Care nu ni s-au păstrat.”  

 

În poezia celebră „Trebuiau să poarte un nume” poetul roteşte ideea poetică pe un spaţiu liric larg, descoperind element după element, totalul geniului eminescian. El îşi începe poezia cu versul „Eminescu n-a existat”, pentru ca ulterior versurile să demonstreze că sufletul poetului există în totul şi-n toate de pe cuprinsul pământului românesc:  

„A existat numai o ţară frumoasă  

La o margine de mare  

Unde valurile fac noduri albe  

Ca o barbă nepieptănată de crai.  

Şi nişte ape ca nişte copaci curgători  

În care luna îşi avea cuibar rotit.  

Şi, mai ales,au existat nişte oameni simpli  

Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,  

Sau mai simplu: ciobani şi plugari  

Cărăra le plăcea să spună  

Seara în jurul focului, poezii-  

Mioriţa şi Luceafîărul şi scrisoarea a III-a”  

 

Sorescu fixează poezia pe un ax prestabilit, punând-o în mişcare pe o rotaţie sigură. După volumul „Poeme”, „Moartea ceasului” se încrie cam în aceleaşi tipare, fiind un fel de apendice al „Poemelor”  

Poezia lui Marin Sorescu reia marea sa temă a donquijottismului cosmic, clădindu-se din coloşii şi magmele cosmice, dându-le un epicentru uman:  

„Mi-am adus în atelier un stejar falnic  

Şi l-am spânzurat de un cui  

Cu coroana în jos.  

Cerul l-am legat cu un nor  

În dreptuşl ferestrei.  

Sub el, orizontal-  

Am aşezat câmpia.  

De la ciocârlii şi prepeliţe  

Am păstrat numai câte-o aripă,  

Celeilalte dându-i drumul să zboare.  

Locurile rămase libere pe pereţi  

Le-am umplut cu sentimente;  

Împuşcate de mine în decursul anilor,  

Cu bătăi de inimă.  

Acolo unde nu se vede nimic e dragostea-  

Un sentiment mai absrtact.  

În mijlocul atelierului am ânălţat un munte  

De lemn.  

Problema care se pune acum  

E ca pe toate aceste mortăciuni  

Să le fac să zâmbească” (Vânt)  

 

„Tinereşea lui Don Quijotte” (1968) este legată structural de „Poeme”, continuând pe linia poeziei mijajului realităţii şi a dramei în realitatea dură a schimbării necontenite de valori. Apare aici un apocalips grotesc, un univers văzut prin lentile ce aplatizează totul într-un fals, un fel de dicteu suprarelalist. El rămâne un Icar care încearcă zboruri noi, spre ţinte îndrăzneţe, prăbuşindu-se într-un final tragic.:  

„Am umblat cu cerşitul pe la păsări  

Şi mi-a dat fiecare  

Câte o pană.  

Una înaltă de vultur  

Una roşie de la pasărea paradis,  

Una verde de la colibri,  

Una vorbăreaţă de la papagal,  

Una fricoasă de la struş-  

O, ce aripi mi-am făcut!”(De-a Icar)  

 

”Unde să fugim de-acasă”(1966) este un volum de versuri inocente în care jocul şi potrivirea de cuvinte se concentrează într-o exprimare de o rară suavitate şi puritate. La fel şi volumul ”O aripă şi-un picior (Despre cum era să zbor)”, este un deliciu pentru copii.  

Alteori parcă în pastişează pe Arghezi, rupând ceva din „Tinca”:  

 

„Stăteam noaptea amândoi,  


Bibilică, bibiloi,  


Ningea lună peste noi.  


Eu credeam că mă iubeai,  


Dară tu mă sărutai,  


C-o mână mă mângâiai,  


Cu alta cotrobăiai.  


Boarfo! Nu ţi-am zis şucar  


Să bagi mâna-n buzunar?  


Cum putut-ai să te-nduri  


Să mă-nşeli şi să mă furi?  


C-am spoit un an tingiri  


Pe la feţele subţiri,  


Şi-am trăit prin mahala  


Doar cu praz şi ciulama,  


Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie  


Rochie de cununie,  


Să-ţi fac degetu-nflorat  


C-o piatră de matostat.  


Şi tu, uite cum te ţîi  


De cuvântul ăl dintâi!  


Bine, dragă, îţi mersi!”  

 

Creaţia sa dramatică poate fi considerată de excepţie : „Iona”, „Paraclisierul”, „Matca”, „Există nervi”, „Atreia ţeapă”, şi „Răceala”.  

Piesele sale s-au bucurat de o primire excepţională, fiind traduse şi prezentate pe scene din Paris, Zürich, Tampere, Berna, Copenhaga, Geneva, Napoli, Helsinki, Dortmund, Varşovia şi Port-Jefferson (SUA).  

Drama ,,Iona” îşi are originile din mitul biblic în care personajul principal trebuie să propăvăduiască cuvântul Domnului în ceaţa Ninive. El ajunge în burta unui peşte uriaş şi este dat afară după 5 zile.  

Această dramă este o parabolă, deoarece printr-o alegorie, adică un şir de metafore, Sorescu oferă o pildă de viaţă, din care omul simplu să înveţe că totdeauna puterea, energia şi soluţia de a ieşi dintr-o situaţie-limită se află numai în sine, în propria capacitate de supravieţuire.  

În parabola "Iona", Marin Sorescu adânceşte multitudinea simbolurilor prin ambiguitate, ironie şi limbaj aluziv, confirmând afirmaţia lui Eugen Simion: "Când un poet scrie teatru, este aproape sigur că piesele lui sunt nişte metafore dezvoltate. Marin Sorescu face excepţie, piesele lui nu intră în categoria incertă a teatrului poetic, deşi, prin tensiunea ideilor şi traducerea unor atitudini umane în simboluri mari, nu sunt lipsite de lirism şi nici de dramatism. Iona, Paracliserul şi Matca sunt opere dramatice în sensul nou, pe care îl dau termenului scriitorii moderni de genul Beckett sau Ionesco: o căutare spirituală".  

Această operă presupune inducerea unei stări de confuzie celui ce priveşte, în final contrastând, prin sinucidere, ideea de libertate din nebunia proprie precum şi ciclitatea vieţii stagnante la un nivel inferior spre un nivel al reîncarnării pe care Iona încearcă să îl înţeleagă.  

Piesa este interpretată de un singur personaj ce susţine un monolog ce integrează spectatorul în starea aceea de confuzie şi nelămurire generată de complexitatea actului de a trăi.  

 

Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română.[Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reprezentative.  

Noua ediţie a romanului "Trei dinţi din faţă" de Marin Sorescu include fragmente preţioase recuperate de nepoata scriitorului Sorina Sorescu din dactilograma unchiului său.  


Sorina Sorescu, nepoata lui Marin Sorescu, îşi aminteşte cu nostalgie dialogurile formative pe care le purta cu Marin Sorescu la vârsta primelor încercări literare. Implicată acum în proiecte de reeditare postumă a operei lui Marin Sorescu, pe măsură ce îi reîntregeşte cărţile ciuntite de cenzură şi aduce la lumina tiparului pagini inedite pe care unchiul său, plecat prea devreme din această lume, nu le-a publicat, Sorina Sorescu îl redescoperă pe scriitor cu ochii cercetătorului literar. "Un univers axiologic în continuă redefinire. Percepţia subiectivă nu a dispărut, desigur. De la început, Marin Sorescu a însemnat pentru mine un model de imediată proximitate (familială). Şi va rămâne întotdeauna aşa. Dar este şi un autor «de studiat» (culmea obiectivării care se poate atinge în relaţia cu un scriitor canonic), pe care îl descopăr mereu altfel, cu fiecare etapă a evoluţiei mele. Aş fi avut multe de discutat cu el, mai ales la maturitate, când n-a mai fost printre noi", spune Sorina Sorescu.  

Marin Sorescu n-a scăpat de rigorile cenzurii. În arhiva personală a scriitorului s-au păstrat câteva dactilograme pe care s-au operat, la edituri, tăieturile ideologice. Cel mai grav mutilat de cenzură a fost romanul "Trei dinţi din faţă". Nu e de mirare că un alt roman, "Japiţa", scris de Sorescu la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, în care scriitorul relua personajul central Tudor Frăţilă, a rămas roman de sertar, publicat abia după moartea autorului. "Evocând tragismul nevoii de libertate a expresiei în condiţiile represiunii totalitare, romanul «Trei dinţi din faţă» a avut, la publicare, un destin tragic, care amplifică investiţia biografică a autorului în text. Scriitorul îşi asumase până la identificare profilul intelectual al personajelor. În succesiunea variantelor provocate de intruziunile cenzurii, se poate reconstitui un complicat proces de rescriere, dar şi de renunţare. Autorul are momente când aproape că se desparte de acest text, care, redus la o simplă intrigă sentimentală, nu îl mai reprezenta", spune nepoata scriitorului, Sorina Sorescu.  

Poveştile personajelor regăsite în romanul lui Marin Sorescu s-au completat în timp, pe măsură ce au fost recuperate numeroase pagini considerate de cenzură neimportante sau deranjante spre a putea fi lăsate în volum. "Personaj evident autoportretistic, Tudor sintetizează şi poveşti ale altor intelectuali din generaţia '60. Studiile critice de după Revoluţia din 1989 au impus prejudecata că generaţia '60 a fost o generaţie favorizată şi oarecum laşă, care nu şi-a asumat nici un risc pentru a-şi exprima ideile artistice. Este o percepţie falsă. Episodul detenţiei lui Tudor Fraţilă, al judecăţii, al condamnării, trimite la drame reale, nu din biografia lui Marin Sorescu, ce-i drept, dar a altor intelectuali congeneri cu autorul romanului. Un posibil prototip al personajului este, în acest sens, regretatul profesor Aurelian Popescu de la Universitatea din Craiova, coleg de facultate cu Marin Sorescu la Iaşi care a fost arestat, la sfârşitul anilor '50, pentru «vina» de a-l fi celebrat pe Ştefan cel Mare. Sau alţi tineri cercetători, precum academicianul Alexandru Zub, conducătorul cercului de istorie al studenţilor ieşeni, care a fost condamnat la zece ani de închisoare politică din care a executat şase, pentru că în 1957 a organizat o manifestare, considerată ilegală de autorităţi, cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare. Sunt în roman reţele de simetrii, de corespondenţe, care trimit la acest sistem de valori împărtăşit de întreaga generaţie '60. Romanul fixează totodată şi un canon literar de referinţe prin trimiteri frecvente la operele marilor scriitori interbelici, interzişi în perioada proletcultistă. Val Tomiţă are de asemenea un model real. Un sculptor: Val Chende, prieten în perioada de tatonări artistice cu Sorescu şi căruia scriitorul îi atribuie tema primei sale perioade de creaţie: «Speranţa». Posibil să fi fost tema amândurora. Din păcate, Val a lăsat posterităţii doar simbolul propriei morţi, prea timpurii, un «Memorial Val Chende» în Toronto", spune Sorina Sorescu.  

În ultimii ani ai vieţii, lui Marin Sorescu i s-a făcut o mare nedreptate.  

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-şef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forţat să plece în 1991, în urma următoarei scrisori:[2]  

„Către,  

Şt. Aug. Doinaş, preşedinte de onoare al U.S.  

Mircea Dinescu, preşedinte al U.S.  

Având în vedere că activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei «Ramuri» este aproape nulă;  

Având în vedere că Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (Şt. Aug. Doinaş, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic sâ-i publice;  

Având în vedere că denigrează marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceauşescu pe toate gardurile») şi denigrează U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desfiinţa; s-o ajutăm să se prăbuşească»);  

Având în vedere că în redacţie se poartă dictatorial, socotind redacţia si Oltenia ca pe o moşie proprie, devenind o piedică în dezvoltarea spirituală a acestei regiuni;  

Îl recuzăm pe Marin Sorescu din funcţia de redactor şef al revistei «Ramuri».  

Menţionăm că laureatul Premiului Herder nici nu primeşte salariul de la revista noastră, fiind salariat la edit. «Scrisul Românesc». Menţionăm, de asemenea, că prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografă, de tehnoredactorul Alin Roşca şi de femeia de serviciu.  

Ion Buzera,Valentin Bazaverde,Gabriel Chifu,Romulus Diaconescu, Marius Ghica, Sabin Gherman, Ion Lascu,George Popescu, Constantin Barbu.”  

Asta e soarta marilor personalităţi ale literaturii noastre.  

 

ION IONESCU-BUCOVU  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
MARIN SORESCU-ironistul „singur printre poeţi” / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1051, Anul III, 16 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!