Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Selectii > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 554 din 07 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

MARIN PREDA ŞI „ERA TICĂLOŞILOR” II
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MARIN PREDA ŞI „ERA TICĂLOŞILOR”  
 
( partea a doua)  
 
În cartea sa, "Cum a murit Marin Preda", C. Turturică, povesteşte cum şi-a petrecut ultima zi din viaţă Marin Preda. Am să recapitulez şi eu. Era pe 15 mai 1980, o zi splendidă de primăvară. Marin Preda jubila după succesul său cu "Cel mai iubit dintre pământeni". În relaţii proaste cu soţia, de două săptămâni nu mai dormea acasă ci în camera lui de la Mogoşoaia. Asaltat de admiratori de toate felurile, Preda se închidea adesea în biroul lui de director de la Editura Cartea Românească şi îşi petrecea timpul mai mult singur. În acea fatidică zi, Marin Preda trimite femeia de serviciu, pe coana Vetuţa, cum îi zicea el, să cumpere ceva băutură pentru a-l sărbători pe Sfântul Pangratie. Femeia vine cu o sticlă de rom cubanez, care atunci se găsea din belşug, i-o dă scriitorului, care se apucă să bea singur, fiind supărat rău, după o ceartă cu soţia sa. A băut o sticlă de rom şi una de whiski toată ziua. Văzând că nu mai pleacă acasă, femeia de serviciu, noaptea târziu, dă telefon după un taxi să-l ducă la Mogoşoaia. Pe drum are o serie întreagă de peripeţii cu şoferul, fiind beat, pentru care nu mai insist. Şoferul îl urcă scările la Mogoşoaia şi-l dă în primire unor cheflii scriitori care serbau o zi de naştere. Câţiva din ei, văzând în ce hal este, se duc şi-l culcă în camera lui. Peste noapte, Marin Preda se scoală şi se întoarce la cheflii să le ceară un pahar cu apă, motivând că i s-a uscat gura. O fată, pictoriţă tânără, glumind, îi întinde două pahare, unul cu apă, altul cu votcă, rugându-l să aleagă. Preda bea paharul cu votcă (nu se ştie dacă a mai baut şi apă) şi se întoarce în cameră. A doua zi, pe la ora opt, trebuia să plece în Vrancea la o şezătoare literară. Prietenii cu care trebuia să meargă, văzând că nu mai apare, se duc la cameră să-l ia. Dar îl găsesc mort, trântit cu faţa în jos, cu o mână atârnându-i pe margineapatului.  
 
Diagnosticul pus de doctori a fost moarte prin înecare cu sputa lui, provenită în somn. De aici încep speculaţiile. Pictoriţa cu pricina a dispărul ca prin minune şi nimeni nu a putut să mai ia legătura cu ea. A fost cumva otrăvit Marin Preda? Medicii care i-au făcut autopsia, probabil tot oameni ai securităţii, nu au mai continuat cercetările, rămânând acest diagnostic. Cert este că eu am discutat cu membrii familiei, cu una din surori, care mi-a declarat că, după moarte, Marin Preda avea capul cu multe răni pe el, semn al unor lovituri.  
 
Marin Preda a rămas una din marile conştiinţe ale secolului douăzeci, alături de Camus, Marlaux, Sartre, Faulkner, Ionesco, Prust, Joyce. A fost o conştiinţă lucidă într-un timp când nimeni n-a avut tăria să ridice un deget asupra timpurilor, dând dovadă de un extraordinar curaj civic. Poate că şi de aici i s-a tras moartea ...  
 
Marin Preda a fost un mare moralist, citind opera lui, înveţi o mare lecţie despre viaţă. S-a luptat cu bezmeticii şi cu spiritele primare agresive care populau fauna noastră umană. A fost sincer precum Camus care zicea că libertatea este dreptul de a nu minţi, într-o lume cuprinsă de minciună şi delaţiune.  
 
Lecturile lui preferate au fost Biblia, Dostoievski, Balzac, Celine, Sadoveanu, Carageale, a citit Cnoza din Princeton, pe Nietzche, l-a preocupat teozofia şi filozofia ...  
 
Ca persoană a fost un om închis, şi-a pus rar sufletul pe masa prietenilor, nu ura duşmanii ci îi dispreţuia. A fost un spirit nevrotic, în tinereţe, miop fiind, a trecut printr-o lungă stare depresivă, stăpânindu-şi nevrozele cu tranchilizante care nu-i lipseau din buzunar.  
 
Sfatul lui pentru scriitori tineri a fost să înveţe, "de la Balzac să nu ignore mecanismul social, de la Victor Hugo să caute excepţionalul şi surpriza vieţii, de la Dostoievski să nu ignore adâncimea de spirit a sufletului omenesc, punând experienţa personală lângă toate acestea ... ”  
 
Unul din marii lui critici care i-au studiat cu asiduitate opera a fost academicianul profesor Eugen Simion. El spunea despre scriitor: ,,În secolul nostru s-a văzut că biruitor nu iese un astfel de om liber, mândru şi aşteptat, ci bruta laşă, care, eliberată de orice morală, se selecţionează rapid şi se uneşte cu alte brute împotriva oricăror veleităţi de libertate şi mândrie, omorând orice scânteie a spiritului şi aruncând omul în perversiunea delaţiunii, a corupţiei şi a fanatismului ... Pe aceşti oameni îi caracterizează simplu: vai de capul lor!”  
 
După 1989, Marin Preda, ca de altfel şi Eminescu, a început să intre într-un con de umbră, nemeritat. ,,A apărut-zice Eugen Simion- o formă nouă de contestare, agasarea sau impacienţa, iritarea faţă de orice tentativă de a-l apăra pe Preda. Încercând să răspund publiciştilor şi scriitorilor care îl atacă bezmetic ... m-am trezit că sunt admonestat şi chiar înjurat, cu o vulgaritate greu de imaginat.” Mulţi îl urăsc pe Preda nu numai că e un mare scriitor ci şi că vine din lumea ţărănească. Astăzi ne trebuie un blazon de aristocraţi, să fie os domnesc ... ”  
 
Câteva date biografice  
 
Copilăria  
 
La 5 august 1922, în comuna Siliştea-Gumeşti, plasa Balaci, judeţul Teleorman, se naşte Marin Preda, fiu al lui Tudor Călăraşu, „de profesie plugar", şi al Joiţei Preda. Copilul va purta numele mamei, întrucât părinţii nu încheiaseră o căsătorie legală, numai astfel Joiţa Preda putea primi pensie în continuare ca văduvă de război. Joiţa venea cu două fete din prima căsătorie: Măria (poreclită Alboaica - după numele bărbatului) şi Miţa (Tita). Tudor Călăraşu avea şi el trei băieţi cu prima soţie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) şi Ion (Nilă). În familia celor doi soţi se mai nasc: Ilinca, Marin şi Alexandru (Sae).[1]  
 
Copilul Marin Preda îşi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji.  
 
În septembrie 1929, învăţătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl, care şi-a dat copiii la şcoală numai la vârsta de 8 ani, nu-l lasă să frecventeze. Anul următor este reînscris în clasa I, la Şcoala primară din satul natal. Dar, ca în orice familie de la ţară, copilul participă şi la treburile gospodăreşti (păzitul vitelor, munca la câmp), ceea ce face ca în primele clase să absenteze adesea de la şcoală. Dar treptat-treptat, se dovedeşte printre elevii cei mai buni din seria sa, obţinând premiul cu coroniţă (scenă evocată în Moromeţii).  
 
Anul 1933 – 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viaţa şcolarului: tatăl nu-i mai poate cumpăra cărţi şi se îmbolnăveşte de malarie. Învăţătorul îi arată multă bunăvoinţă, îl ajută să termine anul şcolar şi-i împrumută cărţi. Când nu găseşte cărţi noi în sat, merge să împrumute în comunele vecine: „Cum adică - exclamase odată tatăl surprins - să faci treizeci de kilometri până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Şi să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieşit gălăgie mare...”. Cu rugăminţi repetate şi insistenţe, obţine de la mama sa promisiunea că îl va convinge pe tatăl său să-l dea la „şcoala de învăţători”.  
 
Între 1934 – 1937 urmează clasele V – VII, avându-l ca învăţător pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascălul îşi va reaminti la bătrâneţe că elevul Marin Preda „era un visător în clasă”, dar „se descurca bine, la scris”, la o temă dată despre Unirea Principatelor făcând o „lucrare senzaţională”.  
 
Termină clasa a VII-a cu media generală 9,78. Examenul pentru obţinerea certificatului de absolvire a şapte clase îl susţine la Şcoala de centru din Ciolăneşti (o comună la zece kilometri distanţă de Siliştea-Gumeşti). La 18 iunie i se eliberează certificatul nr. 71 de absolvire a şapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.  
 
Plecarea din satul natal  
 
În 1937, evitând Şcoala Normală din Turnu-Măgurele (pe atunci, reşedinţa judeţului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezintă la Şcoala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. (Fiecare judeţ având o şcoală de învăţători, erau preferaţi la examene cei din judeţul respectiv.) Tatăl intenţionează acum să-l dea la o şcoală de meserii. Intervine însă salvator librarul Constantin Păun din Miroşi, de la care elevul Marin Preda îşi procura cărţi, şi îl duce la Şcoala Normală din Abrud, unde reuşeşte la examenul de bursă cu nota 10. Se integrează vieţii de normalist internist, este mulţumit de profesori, se împacă bine cu colegii ardeleni şi petrece vacanţa de iarnă a anului 1939 la un coleg din Abrud.  
 
În toamna lui 1939 este transferat la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei, unde îşi continuă studiile încă un an. Ca şi la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, română şi chiar matematici. În şedinţele Societăţii literare din şcoală este remarcat de profesorul Justin Salanţiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”, în cadrul societăţii scrie şi citeşte câteva schiţe. O compunere care avea ca erou chiar pe tatăl său, aleasă pentru a fi publicată în revista şcolii rămâne nepublicată, revista preconizată nu mai apare datorită evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viaţă transilvană vor fi evocaţi în „Viaţa ca o pradă” şi în „Cel mai iubit dintre pământeni”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeşte o repartiţie pentru o şcoală similară din Bucureşti.  
 
În ianuarie 1941 asistă la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare şi ale reprimării ei de către Ion Antonescu. Intră în contact cu refugiaţii ardeleni şi se întâlneşte cu siliştenii lui stabiliţi în Bucureşti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii în „Delirul” şi în „Viaţa ca o pradă”.  
 
La sfârşitul anului şcolar 1940-1941 (urmat şi cu ajutorul directorului şcolii), susţine examenul de capacitate, însă datorită greutăţilor materiale se hotărăşte să renunţe la şcoală.  
 
În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereuşind să publice nimic şi nici să-şi găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti... N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.  
 
În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obţine viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.  
 
Activitatea literară  
 
În aprilie 1942 debutează cu schiţa Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 şi 1772 din 15 şi 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schiţele şi povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.[1]  
 
În septembrie părăseşte postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcţionar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacţie la „Evenimentul zilei”.  
 
În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” pubică schiţa Rotila. Ia parte la câteva şedinţe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenţi o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani.[]Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, Întâlnirea din pământuri. În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeţii. Ea este construită pornind de la tehnica „muştei pe perete“ (o naraţiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela Chinuri.  
 
Între 1943-1945 este luat în armată, experienţă descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viaţa ca o pradă şi Delirul. În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952devine redactor la revista „Viaţa românească”. În 1956 primeşte Premiul de Stat pentru romanul Moromeţii. Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se opreşte la Beijing. În 1954 se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorţat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franţa la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soţie, Elena, a avut doi fii: Nicolae şi Alexandru.  
 
În 1960-1961, citeşte marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinităţi. În 1965 traduce împreună cu soţia Eta romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul său, Marele singuratic, primeşte premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.  
 
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.  
 
Apare ediţia a doua a romanului Marele singuratic în 1976, iar în 1977 publică Viaţa ca o pradă, un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conştiinţei unui artist.  
 
În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Naţională (parlamentul). Între 1975 şi 1980 locuieşte în Bucureşti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.  
 
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creaţie a scriitorilor de la Palatul Mogoşoaia.  
 
Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.[  
 
Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni şi a survenit în condiţii oculte.. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”.  
 
În ultimii cinci ani de viaţă a fost mentor şi prieten literar al lui Cezar Ivănescu. ( date din Wikipedia)  
 
]Lista selectivă a operelor antume  
 
 1948 - Întâlnirea din pământuri, roman  
 
 1949 - Ana Roşculeţ  
 
 1952 - Desfăşurarea  
 
 1955 - Moromeţii, roman, volumul I  
 
 1956 - Ferestre întunecate  
 
 1959 - Îndrăzneala  
 
 1962 - Risipitorii, roman  
 
 1967 - Moromeţii, roman, volumul II  
 
 1968 - Intrusul, roman  
 
 1972 - Imposibila întoarcere, roman  
 
 1972 - Marele singuratic, roman  
 
 1973 - Întâlnirea din pământuri, roman (ediţia a 2-a)  
 
 1975 - Delirul, roman  
 
 1977 - Viaţa ca o pradă, roman  
 
 1980 - Cel mai iubit dintre pământeni, roman  
 
Traducător  
 
Marin Preda a tradus din operele lui Dostoievski.  
 
Note  
 
1. ^ a b Moromeţii, prefaţă de Constantin Mohanu, Editura Cartea Românească, 1975  
 
2. ^ Marin Preda, Imposibila întoarcere, p. 20  
 
3. ^ Scriitorul Marin Preda, moartea ca o povară, „Evenimentul zilei”, 11 februarie 2007  
 
4. ^ George Georgescu, Moartea lui Marin Preda - accident sau crimă?  
 
5. ^ "Moncher chiar era mort", 29/06/2010, jurnalul.ro, accesat la 4 octombrie 2010  
 
Bibliografie  
 
 Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, Bucureşti, Editura Albatros, 1973  
 
 Mihai Ungheanu, Marin Preda: vocaţie şi aspiraţie, Bucureşti, Editura Eminescu, 1973; ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Timişoara, Editura Amarcord, 2002  
 
 Ion Bălu, Marin Preda, Bucureşti, Editura Albatros, 1976  
 
 Eugen Simion, Timpul n-a mai avut răbdare: Marin Preda, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981  
 
 Vasile Popovici, Marin Preda – timpul dialogului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1983  
 
 Monica Spiridon, Omul supt vremi: eseu despre Marin Preda, romancierul, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1993  
 
 Andrei Grigor, Marin Preda – incomodul, Galaţi, Editura Porto-Franco, 1996  
 
 Cornel Munteanu, Marin Preda: fascinaţia iubirii, eseuri, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996  
 
 Mariana Şipoş, Dosarul „Marin Preda”. Viaţa şi moartea unui scriitor în procese-verbale, declaraţii, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente, Timişoara Editura Amarcord, 1999  
 
 C. Turturică, Cum a murit Marin PredaRodica Zane, Marin Preda, monografie, antologie comentată, receptare critică, Braşov, Editura Aula, 2001  
 
 Emil Manu, Viaţa lui Marin Preda, Bucureşti, Editura Vestala, 2003  
 
 Marian Ciobanu,MARIN PREDA, monografie sentimentală.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
MARIN PREDA ŞI „ERA TICĂLOŞILOR” II / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 554, Anul II, 07 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!