Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



MARIN PREDA- copilăria şi anii de şcoală
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Pe 16 mai 2013 se împlinesc 33 de ani de la moartea lui Marin Preda, prilej de rememorare a unuia dintre cei mai mari prozatori români contemporani. Moartea lui a venit în plină glorie, după romanul său „Cel mai iubit dintre pământeni”, roamn care probabil i-a fost fatal.  

Pentru că m-a impresionat voinţa acestui copil de a învăţa carte , voi evoca în acestă expunere doar copilăria şi anii de şcoală din sat , de la Odorhei şi din Bucureşti, spre amintire.  

„Când m-au dat la şcoală, nu mai eram mic, aveam opt ani. Nu mi-a părut niciodată rău de această întârziere, nu-mi explic, însă, întârzierea părinţilor. Bă, tu n-ai să începi şcoala anul ăsta !, mi-a zis tata. De ce ? Poate că nu prezentam eu semnele necesare trezirii din precopilărie ? Se temea că, aşa adormit cum arătam, să nu rămân cumva repetent, să râdă lumea de noi ? Ţin bine minte când s-au întâmplat toate astea”. (Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, p.43)  

Fiu de ţărani din satul Siliştea-Gumeşti, Marin Preda a avut o copilărie grea. Având o familie împovărată de nevoi, părinţii lui aveau o stare materială precară. Din puţinul agonisit în aceşti ani grei, tatăl lui, Tudor Călăraşu, cumpără câteva oi, îşi repară căruţa şi face rost de doi cai crescuţi de el. Aceasta era averea lui cu care pleca la muncă. Când Marin a intrat în clasa întâi, cei trei fraţi mai mari trecuseră deja prin şcoală. Fuseseră înscrişi tot de opt ani, făcuseră o clasă, două, mai rămăseseră şi repetenţi, după care părăsiseră şcoala, fiind luaţi la munca câmpului.  

Şcoala din sat era de pe vremea lui Spiru Haret, cu două clase şi cancelarie. Luase fiinţă în anul 1857 cu doi învăţători, Ioan Săndulescu şi Virgil Celescu. Pe Marin au încercat să-l trimită la şcoală în mai multe rânduri. Venea învăţătorul la poartă şi-l ruga pe Călăraşu să-l lase că-l amendează. „Îl trimit dom’ţător, să mănânce şi-i dau drumul ! Copilul însă nu se ducea. Iar venea învăţătorul : „Păi bine,nea Tudore, ce-mi spuseşi ?” Părintele venea în casă : „Of, du-te, Marine, ia-ţi traista şi dă-i drumul la şcoală, tu-ţi anafura mătii, c-a venit dom’ ţător iar după tine !” La sfârşitul anului este declarat repetent din cauza absenţelor. Faptul că nu mersese la şcoală nu era deloc o pură întâmplare. Încă din naştere fusese un copil firav, Joiţa îl născuse cu preţul vieţii ei şi în toţi aceşti ani constituţia slabă cu care venise pe lume, rămăsese aproape neschimbată.  

În anul 1930/1931 va fi reâînscris în clasa întâi, „ pe baza nepromovării”. Acum are ca învăţător pe Ionel Teodorescu, care îl ia sub aripa lui, şi-l îndrăgeşte.Trebuie să ni-l imaginăm pe băiat îmbrăcat sumar în izmene, în cămaşă sau ilic, cu traista de gât, încălţat cu o pereche de botine ponosite. Clasa a doua „ abia am trecut-o”, a fost cea mai dificilă, stăpânea cititul şi scrisul, fapt ce face ca în vară să alerge după Bisisica cu cartea suţioară.  

În clasa a treia, la sfârşitul anului, Marin se trezeşte premiant. Momentul premierii a fost prilejul celei mai mari bucurii pe care le-a încercat copilul, mama şi sora lui, Ilinca. Invitat la serbare de fiu, tatăl îi răspunde :„ Am să vin, mă, am să vin. Să văd ce bravură de băiat am !” La serbare, cu emoţia că-l dă de ruşine, bătrânul învăţător cu mare atenţie pe copil cum spune poezia pe scenă :  

„Biata gloată, talpa ţării,  

Ridicând-o din noroi,  

Ridica-vom ţara toată,  

Ridica-ne-vom pe noi !”  

În anul şcolar 1930/1931 are media 7,15 clasificat al unsprezecelea dintre 39 de elevi promovaţi şi 80 înscrişi. În clasa a doua, anul şcolar 1931/1932 are media 7, o4, clasificat al şaptelea între 32 de elevi promovaţi şi 68 înscrişi. În clasa a treia în anul şcolar 1932/1933 obţine media 8, 29, clasificat al doilea din 40 de elevi promovaţi şi 64 înscrişi.  

„Ai mei toţi ştiau că sunt un bleg, totuşi de ce mi s-ar fi pus pe cap o coroană pe care n-aş fi meritat-o? (…) Faptul uimi pe ai mei şi tata nu mai zise nimic, când, în toamnă, îi spusei că vreau s-o urmez şi pe-a patra. Dar tot nu-mi luă cărţi.”( Viaţa ca o pradă, p* 8)  

În clasa a patra în anul şcolar 1933/1934, are media 8, casificat al treilea din 21 de elevi promovaţi şi 72 înscrişi. Acum este anul când la constituţia lui firavă se vor adăuga şi blestematele friguri. Frigurile nu-l slăbise nici în timpul verii când mergea cu oile sau cu caii pe dealuri. Făcea orice ca să mulţumească părinţii şi să nu se mai pună problema să rămână acasă.  

Urmează apoi clasa a cincea, acum copilul se maturizează, iubeşte mai mult învăţătura. Are norocul unui învăţător, Ionel Georgescu, ardelean de origne, căruia Marin Preda i-a păstrat o vie simpatie, născută din primele ore de clasă, prin măiestria lui deosebită de a lăsa copiilor bogata lui experienţă de viaţă şi talentul de povestitor.  

„În clasă (Marin) era un visător!, povesteşte învăţătorul. Se uita fix în ochii mei şi la început am avut senzaţia că mă sfidează, că vrea cu tot dinadinsul să mă provoace. Aveam impresia că o face intenţionat, că are ceva cu mine şi m-am simţit ofensat, am început să-l suspectez. (…) Nu răspundea decât dacă era întrebat. De multe ori tresărea când se auzea strigat şi trebuia să repet întrebarea.; mai bine se descurca parcă la scris…” Termină prima clasă complementară cu media generală opt şi optzeci de sutimi, clasificat primul între două zeci şi unu de elevi. Clasa a şasea o termină cu media 9,03, clasificat întâiul între 12 elevi promovaţi. De asemenea clasa a şaptea o termină cu media 9, 78, clasificat întâiul între 12 elevi promovaţi. Examenul pentru obţinerea certificatului de şapte clase s-a dat în localitatea Ciolăneştii din Deal. Marin obţine certificatul eliberat la 18 iunie 1937, cu numărul de înregistrare 71, cu media generală 9, 75.  

De observat că băiatul a făcut mari progrese începând cu clasa întâi şi terminând cu clasa a şaptea. ”Domnule , îi spune Tudor Călăraşu, învăţătorului Georgescu, trebuie să-l duc că nu mai scap de el!... şi cum spuneţi că e „răsărit”, îl fac învăţător. De altfel aceasta era şi dorinţa copilului. „Singurul lucru care se desluşa era că voiam să fiu un om deosebit în meseria mea. Să fiu învăţător deosebit, iată, nu mai mult.” ( Luceafărul nr 20/ 18 mai 1974).  

Tudor Călăraşu se interesează de soarta lui. La Şcoala normală din Turnu ca şi la cea din Alexandria taxele erau mari şi nu putea să le plătească. Învăţătorul Georgescu îl sfătuieşte pe Călăraşu să-l ducă la Cristur-Odorhei, unde erau taxele mai mici. Bătrânul însă nu se împacă cu distanţa prea mare şi se decide pentru Şcoala Normală din Câmpulung. În „Viaţa ca o pradă”, Marin Preda povesteşte cum a plecat cu taică-său cu căruţa la munte la Câmpuluung, dar drumul a fost zadarnic. Marin Preda a fost respins la vizita medicală din cauza miopiei accentuate. La întoarcere dă pe la Miroşi, unde exista o Şcoală de arte şi meserii şi vrea să-l înscrie aici. Trecând pe la librarul din comună pentru a cumpăra coli de scris pentru cerere, omul îi vede scrisul şi se miră pentru talentul băiatului, rugând pe Călăraşu să-i facă alt viitor. Cu chiu cu vai, Tudor Călăraşu se hotărăşte să-l înscrie la Şcoala Normală din Abrud. „Atât a dat tata pentru el, un pogon de pământ, oile le-a vândut fiindcă nu avea cine să se mai ducă cu ele” (relatarea Alboaicei, sora scriitorului). Băiatul este dus de Constantin Păun spre „marele oraş”, Abrud. Aici numărul locurilor fiind mai mare decât numărul de candidaţi, nu s-a mai dat examen de admitere, rămânând înscris cu bursă. Primul an de şcoală normală a fost greu departe de ai lui. Dar băiatul şi-a luat hamul şi praştia şi s-a pus pe învăţat. Din discuţiile cu foşti colegi, am aflat că la Cristur dădea lecţii de meditaţie celor mai mici şi făcea lucrări literare ( un fel de compuneri libere) pentru colegi, contra cost.  

Faptele se precipită în 1940 prin Dictatul de la Viena când României i se răpesc o parte din teritorii, printre care şi Cristur-Odorheiul. „Înainte să ajung s-o fac eu, istoria, tulbure şi ameninţătoare, dădea buzna peste noi: Şcala Normală unde învăţasem, din Cristur-Odorhai, nu mai exista, împreună cu jumătate din Ardeal…Primisem o hârtie prin care eram anunţat că sunt înscris la Bucureşti…”  

„Şi într-o zi, fără să-mi spună, tata luă hotărârea să se despartă de mine. Era în septembrie 1940…” –îşi amiteşte Preda. „Marine, începu el, te duci la Bucureşti…Bă, tu auzi ce-ţi spun eu aicea?” ”Cum să înţeleg eu chiar imediat că el, tatăl meu, îşi lua în acea oră mâna de pe mine şi mă trimitea în lume cu gândul nemărturisit că întradevăr n-aveam ce mai căuta?... În nici un fel n-aveam sentimentul că lucru pe care-l dorisem atât de mult, adică ruperea de familie, se petrecea definitiv chiar în acea oră şi că mulţi ani de-atunci încolo n-aveam să-l mai văd pe tatăl meu şi nici stând cu el astfel în căruţă, simţindu-mă adică tot mic, deşi nu eram, n-aveam să mai stau”. „Mă rog, m-a atenţionat el, eu sper (şi ţi-o spun asta ca să mă ţii minte), o să fie vai de capul tău, dacă…” Băiatul tace dar pricepe ce i-a spus. Este ultima recomandare pe care i-o face la despărţire.  

Retrăgându-se de la şcoală pentru faptul că nu şi-a mai putut plăti întreţinerea a rămas pe drumuri într-un Bucureşti cuprins de febra războilui. Nopţi întregi a dormit prin gară sau se plimba cu tramvaiele de la un capăt al oraşului la altul fără nici un Dumnezeu. Un singur lucru nu mai voia: să se întoarcă acasă, dacă s-ar fi întors viaţa lui de scriitor ar fi fost ratată.  

Începând cu acestă dată Marin Preda nu mai dă nicio informaţie despre viaţa lui. Cred că nu vrea să descrie mizeria prin care a trecut. Foştii lui colegi cu care n-a stat decât puţin timp, mai mult fabulează: confesiunile lor sunt luate târziu când scriitorul era în plină glorie şi fiecare spune despre el cam ce ar trebui „să dea bine” . Dar de acum înainte începe adevărata lui dramă existenţială în Bucureşti.  

La sfârşitul anului şcolar 1940-1941 (cu ajutorul directorului şcolii), susţine examenul de capacitate, însă datorită greutăţilor materiale se hotărăşte să renunţe la şcoală.  

În timpul verii nu mai revine în sat: „Aveam impresia că dacă mă întorc, n-o să mai pot pleca”. Nereuşind să publice nimic şi nici să-şi găsească o slujbă, Marin Preda o duce din ce în ce mai greu: „Mi-e imposibil să-mi amintesc şi să înţeleg cum am putut trăi, din ce surse, toată toamna şi toată iarna lui '41-'42. Doar lucruri fără legătură, nefireşti... N-aveam unde dormi, era lapoviţă prin tot Bucureştiul, şi umblam fără oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toată ziua şi toată noaptea.” Uneori mai trăgea la fratele său Nilă, într-o mansardă minusculă unde „rămânea pierdut ceasuri întregi, cu coatele sub ceafă”.  

În amarul lui se apucă de scris cu lacrimile în ochi, nu doarme nopţi întregi pentru a-şi peria manuscrisele. Cum nu avea nici un talent în ale poeziei, prima lui poezie „Întoarcerea fiului rătăcit” pe care Geo Dumitrescu o inclusese într-o antologie, este respinsă.  

În volumul colectiv de versuri „Sîrmă ghimpată”, Geo Dumitrescu include poezia „Întoarcerea fiului rătăcit” de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obţine viză pentru tipărire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, care văzuse în el un om hotărât în ale scrisului, Marin Preda în sfârşit,este angajat corector la ziarul „Timpul”, în 1941.  

De acum înainte Marin Preda are un alt destin.  

„Marin a fost o fire liniştită, blândă chiar, încă din copilărie. Nu era vorbăreţ, bătăuş şi, cum o spunea chiar el, unii îl credeau că este bleg. Cu toate acestea, din clasa a cincea pasiunea pentru literatură l-a acaparat în aşa măsură încât citea tot timpul. Citea noaptea, citea pe câmp, umbla cincisprezece kilometri prin comunele vecine după cărţi şi aşa a reuşit, până când a plecat la şcoala normală, să citească multe cărţi de valoare din literatura clasică română şi universală. A fost, aparent, un tip ursuz pentru cei care nu-l apreciau şi care îi erau ostili. Şi au fost mulţi. Ca om, a fost şi un bun familist. Şi-a iubit copiii foarte mult; dorinţa lui cea mai mare fiind să-i vadă mari şi realizaţi, însă nu a reuşit.(Alexandru (Sae) Preda, fratele scriitorului.)”  

Copilăria lui Marin Preda este o lecţie pentru copiii şi adolescenţii de azi. Numai prin muncă asiduă se ajunge la ţelul propus. Şi Marin Preda este un exemplu.  

 

Prof. ION IONESCU-BUCOVU  

 

 

Bibliografie:  

M. Ungheanu, Marn Preda- vocaţie şi aspiraţie;  

Eugen Simion, Întoarcerea autorului, ed. CR,  

Marian Ciobanu, Marin Preda, monografie sentimentală,  

Florin Mugur, Convorbiri cu Marin Preda, ed. Albatros.  

Date personale culese din satul Siliştea-Gumeşti.  

 

Referinţă Bibliografică:
MARIN PREDA- copilăria şi anii de şcoală / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 833, Anul III, 12 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!