Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 491 din 05 mai 2012        Toate Articolele Autorului

MARIANA VOICA GRECU - MIRACOLUL MATERNITĂŢII - UN VIS ADEVĂRAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIRACOLUL MATERNITĂŢII  
 
CEA MAI BINECUVÂNTATĂ MĂMICĂ - UN VIS ADEVĂRAT  
 
Era în primăvara anului 1995, în Săptămâna Luminată, după Învierea Domnului, când, într-o noapte, mi s-a arătat în vis chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mergea înainte pe un drum alb, strălucitor, cu sclipici de zăpadă din loc în loc şi îngust. De o parte şi de alta a drumului nu se vedeau decât pomi, parcă plopi, că prea erau înalţi şi drepţi ca nişte lumânări. El era îmbrăcat într-o mantie auriu-argintie foarte strălucitoare, nu există pe faţa pământului asemenea culoare şi aşa strălucire. I-am reţinut cuvintele pe care le-a rostit şi nu le voi uita până când voi pune mâinile pe piept.  
 
Cuvintele Lui sunau cam aşa:  
 
“Pregătiţi-vă să mă urmaţi, nu luaţi hrană, haine sau medicamente, că nu vă vor fi de folos acolo unde ajungem”.  
 
Eu am ieşit la poartă că locuiam la o casă de la ţară, cu un gard scund din şipci şi am pornit şi eu să merg în urma lui Iisus, dar cu oarecare teamă. Îmi era frică să calc pe acel drum îngust şi sclipitor, să nu mă frig sau să fie prea rece. În sfârşit, mi-am făcut curaj şi, cu semnul crucii, am călcat pe drum şi am mers aşa câţiva paşi. Nu pot să descriu în cuvinte cât de plăcut mă simţeam că am sub tălpi o cergă moale şi călduroasă. Dar, la un moment dat, am observat că duceam în mâna dreaptă, o geantă mare de voiaj, de culoare neagră şi tare grea. Avea fermoarul închis în aşa fel încât nu am putut vedea ce se află în el.  
 
Mi-am adus aminte de cuvintele Mântuitorului şi am lăsat geanta sprijinită de pereţii bisericii “Sfântul Haralambie” din strada Movilei, Galaţi. Am văzut cum ambele mânere ale genţii au căzut, lipite de peretele bisericii. Biserica era, aşa cum este şi acum, în reparaţie, se vedeau cărămizile. După ce am scăpat de greutate, mi-am adus aminte că trebuie să mă întorc acasă şi să-mi iau punga cu medicamente, pentru că, în realitate eram foarte bolnavă de inimă şi la dispensar eram înregistrată cu boli cornice. Nu aveam voie să car greutăţi că eram în pericol de moarte oricând.  
 
M-am trezit din somn cu regretul că nu am mers mai departe şi nu L-am crezut pe Iisus. Dar cred că în noaptea aceea m-am făcut sănătoasă, nu am mai avut de atunci, nici până azi vreo problemă de sănătate cu inima. Nu am mai avut nevoie de medicamente. Altădată nu plecam fără ele la mine. Am început să le abandonez, chiar să le arunc. Sunt ferm convinsă că, în acea noapte, când mi s-a arătat Mântuitorul în vis, eu m-am făcut bine.  
 
Dar, cam la o lună de la acest minunat dar, am avut o încercare de la Dumnezeu, astfel că, după ce am împlinit vârsta de 39 de ani (3 mai 1995), cam la o săptămână, am rămas însărcinată. Nu am ştiut, pentru că, la ultimul control, aveam un fibrom de toată frumuseţea şi trebuia să mă operez. La vreo trei luni de sarcină, am început să am simptome. Am mers la doctor la consult, să explic ce simt, după aceasta, mi s-a spus că am în continuare diagnosticul pe care-l ştiam. Am mai stat o lună şi iar am mers la control să-i spun doctoriţei (nu-i dau numele), că mă simt rău, vomit dimineaţa, după ce servesc micul dejun. Atunci s-a enervat puţin şi mi-a dat trimitere la laborator, să fac testul cu urină. Am fost, l-am făcut şi, la trei zile mi-a dat rezultatul. De aici încep ispitele, după cum urmează:  
 
În primul rând, asistenta care mi-a înmânat rezultatul, s-a uitat la mine cu o figură tristă şi mi-a spus că testul este “pozitiv” şi că nu este deloc bine.  
 
Am întrebat-o ce înseamnă aceasta, că eu am născut patru băieţi dar nu am făcut test la niciunul, deci nu ştiam ce înseamnă pozitiv. Ea s-a uitat la mine ca la o proastă şi mi-a spus:  
 
-Eşti gravidă, cucoană. Şi asta nu are de ce să te bucure.  
 
Atunci, eu foarte calmă, am întrebat-o:  
 
-Şi care e problema dumitale? Vestea aceasta chiar mă bucură.  
 
Am plecat fericită acasă şi mi-am spus în sine: “Decât un cancer, mai bine un pui de om.”  
 
A doua zi m-am prezentat iar la doctoriţă, de data aceasta să-i spun vestea cea mare. Ea tot nu a crezut şi mi-a spus să mă dezbrac pentru un control. De aici, altă ispită de la diavol. M-am aşezat să mă controleze normal, om de bună credinţă, dar ea, când şi-a dat seama că este o sarcină şi încă mare, a început un consult mai ceva ca la vite. Cu o mână pur şi simplu strângea şi apăsa uterul, iar cu cealaltă, mă apăsa cu forţă pe abdomen. Nu am rezistat, era să leşin de durere şi i-am spus:  
 
-Ce fel de consult e acesta, că doar nu sunt vită?  
 
După care m-a lăsat şi mi-a răspuns că mai are o singură zi de muncă în spital, după care pleacă în concediu şi nu are când să mă chiureteze şi m-a consultat în felul acesta pentru a dizloca fătul, ca să-i vină mai uşor la operaţia de chiuretaj, că sarcina este destul de mare şi mai are o săptămână şi copilul mişcă.  
 
Atunci m-am dat jos de pe masa de consult, cu mare greutate şi durere, mă dureau coapsele şi nu mai puteam să-mi adun picioarele. Pe cap eram transpirată ca după un duş. I-am spus:  
 
-Dar cine v-a informat că vreau să dau afară copilul?  
 
Ea s-a răstit la mine, zicând că am destui, patru copii acasă şi cel mai mare este cavaler de 20 de ani.  
 
-Vrei să-l faci de ruşine?  
 
Am întrebat-o pe care mi l-a crescut ea.  
 
Şi mi-am făcut o cruce mare şi am zis:  
 
-Dacă acest copil va veni pe lume sănătos, e voia lui Dumnezeu şi am să-l închin Maicii Sale.  
 
Am avut nădejde în Dumnezeu şi am plecat încet spre casă, lăsându-le uimite pe doctoriţă şi pe asistenta ei.  
 
Am uitat să spun că doctoriţa cea deşteaptă mi-a spus că nu am să am cu ce să-l hrănesc şi să-l îmbrac, etc. Şi îşi mai punea problema dacă va fi tot băiat.  
 
Am răspuns că, orice ar fi, nu vreau să-l dau hrană celui rău. N-a mai avut ce să zică.  
 
Sarcina, spre norocul ei şi al meu, mergea bine, fără probleme. De obicei, când, cu ani în urmă rămâneam însărcinată, mergeam la comisie şi, datorită bolii de inimă, mi se aproba chiuretajul. Dar, de data aceasta, nu am mai mers la comisie, voiam copilul.  
 
Astfel de ispite am mai avut în timpul sarcinii, cum ar fi: într-o noapte mi s-a arătat în vis, însuşi cel rău, mare, urât, o umbră neagră în hol la mine. Avea o farfurie în mână, nu spunea nimic, de parcă aştepta să-i pun ceva să mănânce. M-am speriat foarte tare, dar în acelaşi timp am auzit glasul Maicii Domnului care mă învăţa să-mi fac cruce şi să mă ţin cu crucea după el.  
 
Iar eu ziceam: “Cu crucea te răpun”. Am zis aşa, de mai multe ori spre el, până când a dispărut, făcându-se mic de tot.  
 
Altă dată, într-o după amiază, am adormit în dormitorul din mijloc. Eram obosită şi somnul m-a furat repede. Şi imediat am auzit nişte glasuri care spuneau:  
 
-Hai s-o lovim unde-i dă cu mir!  
 
Atunci, repede m-am trezit şi am alergat la icoana Maicii Domnului şi, cu candela aprinsă, am început să mă rog cu lacrimi, să-mi apere puiul. Nu era prima dată când apelam la acest gest, dar mai târziu, când fetiţa mea a împlinit doi anişori, a avut un accident. Adică s-a împiedicat cu săndăluţele, nu ştiu cum şi a căzut cu capul de o piatră şi a rămas cu un semn urât în frunte, acolo unde preotul te dă mir, după liturghie. Astfel că s-au adeverit cele spuse de glasurile pe care le auzeam în vis. Sau poate erau lângă mine în realitate.  
 
Cert este că a fost pentru copilul pe care-l purtam în pântece, spre necazul meu, când a văzut că nu reuşeşte să mă aducă la spital, s-a răzbunat cel rău, ducă-se pe pustii.  
 
Altă oară, tot aşa am adormit, în acelaşi dormitor şi m-am trezit cu o durere groaznică în şale. Nişte mâini nevăzute, cu ceva ca un par, mă loveau şi aceleaşi glasuri mă întrebau: “N-ai ajuns nici acum la spital?”  
 
Şi tot aşa, am alergat la Maica Domnului şi m-am rugat să-mi apere puiul. Dădeam cu tămâie foarte des. Ispitele curgeau, eu mă rugam, iar puiul creştea mare şi ocrotit. Am mai auzit, tot în timpul sarcinii şi vocea vrăjmaşului prin om. Astfel, când i-am spus soţului meu că aştept un copil, s-a dus nu ştiu unde, s-a îmbătat tare şi a venit acasă să facă scandal, m-a lovit, a ţipat la mine că îl fac de ruşine. A ridicat aparatul de telefon să-mi dea în cap, dar m-am ferit. Obişnuia să-mi bată băieţii şi fugeam cu toţii de acasă, la vecini. Ştiam că este lucrarea necuratului şi iar mă rugam neîncetat. Când i-am spus mamei că eram însărcinată şi vreau copilul, m-a certat, zicând:  
 
-Ai destui acasă, nu-ţi mai trebuie.  
 
M-am mirat s-o aud cu asemenea vorbe, tocmai pe ea, care întotdeauna m-a încurajat să las copiii pe lume, că altfel îi mănânc pe lumea cealaltă.  
 
Mi-am dat seama şi de data aceasta, cam cine îşi băga coada.  
 
De asemenea, şi una din surorile mele, la auzul că sunt însărcinată, a zis:  
 
-Aştepţi să mişte în tine? – cu toate că eu am încurajat-o să aducă pe lume al doilea copil.  
 
Pe mine parcă toţi mă izgoneau. Cu toate că, numai Bunul Dumnezeu m-a ajutat să-i fac mari pe băieţii mei.  
 
Dar, am să aduc aminte şi părerea unui preot atunci când i-am mărturisit la altar, în partea stângă, unde stau penitenţii la spovadă, despre sarcina mea, de scandalurile din familie şi nemulţumirea soţului meu mai ales.  
 
-Părinte, sunt însărcinată şi soţul nu e de acord, îmi face scandal ...  
 
Atunci, preotul s-a uitat la mine, Dumnezeu să-l ierte, şi mi-a spus:  
 
-Decât să ajungeţi la destrămarea căsniciei ... şi nu a mai zis nimic, dar mi-a lăsat un gust amar că mi-a dat de înţeles că mai bine să renunţ la sarcină.  
 
Am fost impresionată cum un slujitor al Domnului să poată gândi aşa. Dar nu era gândirea lui, ci a celui rău care s-a strecurat şi în altar, în cazul acesta.  
 
În altă zi, vine fiul meu mai mare acasă din Ungaria, după o perioadă mai lungă, de la muncă. Şi află vestea cea mare despre mine şi viitorul său frate sau soră. Şi îmi zice şi el:  
 
-Mamă, ştiu de la fraţii mei că aştepţi un copil, nu puteai să iei măsuri să nu se ajungă aici? Există atâtea metode.  
 
L-am ascultat şi la un moment dat, când mi-am dat seama că nu e din mintea lui, l-am pus la punct şi pe el, zicându-i:  
 
-Te-am crescut până la 20 de ani. De acum înainte, poţi să te întreţii şi singur. Ia-ţi bagajele şi caută-ţi o gazdă, că eu nu mai am nici o obligaţie să-ţi mai port de grijă. Şi dacă voi mai avea un copil, îl am în casa mea, unde am muncit atâţia ani. Asta e. Dacă-ţi convine.  
 
Şi cu asta i-am închis gura.  
 
A sosit şi momentul mult aşteptat de mine. Am trecut prin foc şi prin sabie, cum se zice. A fost tare greu să îngrijesc patru copii, să ţin şi serviciul, gospodină în casă, cu spălatul rufelor la o maşină de spălat Alba Lux 9. Mă prindea dimineaţa storcând rufe, făceam piaţa, mâncare şi mai suportam şi un bărbat cu patima băuturii şi a scandalurilor. Copiii, toţi la şcoală, şedinţe cu părinţii, de unde nu lipseam, serbări cu Moş Crăciun, cadouri şi toate celelalte.  
 
Într-o zi, de 31 ianuarie 1996 am fost însemnată că ar trebui să mă pregătesc să nasc. Am pregătit tot ce-mi trebuia, cu toate că nu era timpul, după socoteala mea. Am plecat la spitalul “Buna Vestire” din Galaţi. Am fost internată, consultată, după care s-a constatat că nu sunt pentru naştere, şi m-au dus într-un salon la tratament. O alarmă falsă, cum a zis doctorul de gardă.  
 
Am stat eu o săptămână, dar nu am mai vrut să stau şi le-am zis să-mi dea drumul acasă, că nu are cine să îngrijească de copii şi mă simţeam bine.  
 
Am promis că, dacă îmi va fi rău, să revin la spital. Aşa am şi făcut pe 12 februarie1996, m-a învoit doctorul, cu condiţia să mă întorc în trei zile să-mi facă cezariană, că altfel mă lasă în voia sorţii. Tot acest doctor mi-a spus mai înainte să plec din spital, să merg la Policlinica cu plată să fac o ecografie, că, după cum îmi spunea dumnealui:  
 
-Ai să naşti un monstru, că are capul mult mai mare decât restul corpului.  
 
Ceea ce s-a dovedit nereal. La ecografie, copilul era normal şi nu a vrut să arate ce sex are, am fost muţumită că eu nu voiam să aflu ce este, mă intreresa doar să fie sănătos. Vreau să spun că m-am întors la spital pe 23 februarie 1996, seara şi am născut normal abia a doua zi, că aşa a vrut Bunul Dumnezeu, ca eu să nasc normal, în condiţii aproximativ bune, o frumuseţe de fată, în ziua de Dragobete, adică pe 24 februarie 1996, ora 7,30, în greutate de 3,850 kg.  
 
Nu mai spun prin ce am trecut cu născutul, că am mai avut o ispită rea, a adormit moaşa şi eu trebuia să nasc. Copilul a depăşit termenul, a deschis ochii şi a înghiţit lichid amniotic.  
 
Am botezat-o cu numele de Maria şi este norocul meu şi bucuria vieţii mele.  
 
Un vis al meu care s-a împlinit după 20 de ani de rugăciuni la Maica Domnului.  
 
De atunci lupt împotriva avortului, am salvat patru copii, care au venit pe lume la rugămintea mea şi sunt fericită.  
 
Cumpăr de la mănăstiri şi de pe unde găsesc, broşuri despre păcatul avortului şi le dau de pomană, pentru ca tinerele să înţeleagă, o dată pentru totdeauna, că avortând un copil, acesta ajunge hrana diavolului şi prinde putere asupra omenirii.  
 
Lăsaţi copiii să vină pe lume, că ei vin cu norocul lor. Nu v-au făcut nici un rău pentru ca să le luaţi darul cel mai scump de la Dumnezeu, Viaţa.  
 
“Lăsaţi copiii să vină la mine” – a spus Iisus.  
 
Sunt cea mai binecuvântată mămică din lume şi nu sunt vrednică să-i mulţumesc lui Dumnezeu.  
 
Amin!  
 
MARIANA VOICA GRECU  
 
5 mai 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
MARIANA VOICA GRECU - MIRACOLUL MATERNITĂŢII - UN VIS ADEVĂRAT / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 491, Anul II, 05 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!