Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Mariana Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1233 din 17 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Sufletul şi prietenia
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Sufletul chiar are legile lui. Degeaba încerci să-l convingi să reziste când el e împovărat, degeaba-i spui că totul e bine când el ştie că nu e aşa.
Singur îşi găseşte remediul dacă vede că-ţi pasă de el şi te ajută mai mult decât crezi, dar nu când vrei tu, ci atunci când poate el. Hrana sufletului e neconvenţională şi diferă de la un om la om. De aceea ea se consumă diferit, în porţii insesizabile, şi în clipe imposibil de cuantificat.
 

Ni se pare că ştim, dar de fapt, nu ştim mai nimic despre legile unice ale sufletului nostru. Fără dragoste am fi inutili iar zilele ar trece lipsite de emoţii. Fără amintirea lacrimii, ochii noştri ar fi mai încrezători decât ne este permis. Cu fiecare zi învăţăm că mai presus de fărâmele de viaţă, este întregul care dă rost zbaterii şi credinţa că nimic nu este în zadar.  

De aceea, singuri nu valorăm nici pe departe cât am putea descoperi că valorăm prin ceilalţi. Poate de aici şi preţul cu care plătim orice împlinire. Drumurile simple aduc bucurii simple. Cei care vor să afle calea spre mai mult, cad şi se ridică de câte ori e nevoie, găsind în fiecare eşec o lecţie despre zbor.  

La fel s-a întâmplat şi cu tatăl prietenei mele, care în toată viaţa sa, a încercat să fie, şi a şi fost un Om extraordinar, un Om de remarcabil, atât prin fapte cât şi prin atitudini faţă de semenii lui, dar mai ales prin generaţii întregi de elevi, care i-au trecut prin mână şi cărora a încercat să le insufle cele mai frumoase şi adevărate valori, pentru a trece prin viaţă, demni şi verticali. Dar a fost un OM deosebit, cu precădere faţă de familia sa extraordinară.  

Ştim cu toţii că sunt oameni care pleacă dintre noi înainte să apucăm să ne luăm rămas bun de la ei. Aşa s-a întâmplat şi în acea seară când l-am dus la spital pe tatăl ei. În seara aceea când l-au luat în salvare, ea, prietena mea, îşi luase într-un fel rămas bun de la el, fără să-şi dea seama că era pentru ultima dată când avea să-l mai vadă în viaţă.  

După numai două zile de suferinţă, internat fiind cu un diagnostic dezastruos, şi lăsat pe mâinile unei echipe de medici remarcabili, dar care în faţa morţii eminente, până şi ei erau neputincioşi, prietena mea, află dintr-o dată că firul vieţii tatălui ei s-a sfârşit, că tăcut şi de nimeni ştiut dintre cei dragi lui, a părăsit pur şi simplu această lume. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace, iar de acolo de sus, să vegheze asupra celor pe care i-a părăsit. Amin!  

Dar noi, noi cei rămaşi aici, întotdeauna vom rămâne cu îndoiala în suflet că despre cel dispărut nu ştim atât cât ar fi trebuit, luaţi fiind de furtunile vieţii şi de stresul zilnic care ne înconjoară la fiecare pas, parcă nu ne facem niciodată suficient timp să-i ascultăm, să-i privim şi să-i înţelegem aşa cum ar fi trebuit pe cei de lângă noi. Şi ne trezim că au plecat luând cu ei atâtea şi-atâtea lucruri nespuse, atâtea tristeţi ferecate înlăuntrul sufletului lor, sau bucurii ce n-au fost încă mărturisite…  

Nu ştim că privirea celor care ştiu că pleacă, este altfel mai tristă, şi parcă mai adâncă ca de-obicei. Aşa fusese şi a tatălui ei în dimineaţa de dinaintea plecări lui dintre cei vii. Vroia să ne spună ceva parcă dincolo de cuvinte… că viaţa trebuie preţuită atât cât ne este dată, şi un regret târziu puteai zări în privirea lui când spusese…” lasă că ştiu c-am să mor.”  

El ştia că ne privea pentru ultima oară. Numai că noi, grăbiţi fiind cu treburile zilnice ale fiecăruia, nu pricepeam cât de aproape avea să fie clipa aceea…(în mai puţin de zece ore), avea să plece definitiv dintre noi, fără ca măcar să apucăm să ne mai luăm rămas bun pentru ultima oară, nu eu în mod special, cât prietena mea, nepoţii lui, cealaltă fiică a sa, soţia sa, şi alţii…  

Trist, dar… adevărat!  

Sunt destule imagini peste care uitarea nu se poate aşterne oricât de mult noi am încerca. Sunt oameni care îşi fac definitiv loc în sufletul nostru, precum îşi făcuse loc în sufletul meu şi tatăl ei. Sunt zile unice la care gândul, fără să-ţi dai seama foarte bine, se întoarce de fiecare dată cu aceeaşi bucurie sau tristeţe la acele imagini care ţi-au marcat sufletul într-un fel sau altul.  

Şi cine ştie…poate că la final asta luăm cu noi: mulţumirea câtorva clipe binecuvântate şi certitudinea că aici, pe pământ am încercat să facem lucrurile cât mai bine cu putinţă, şi că n-am fost doar simpli trecători prin această viaţă, că am încercat cu toată puterea şi priceperea noastră să ne lăsăm amprenta în sufletele celorlalţi, prin ceea ce am lăsat ca moştenire spirituală.  

Iar ceea ce învăţăm cu fiecare zi în care ştim că nu am trăit degeaba,  

e răsplata pe care o primim pentru că nu am lăsat ca viaţa să treacă pe lângă noi. Sunt însă şi lucruri pe care le uităm, oameni pe lângă care trecem de multe ori indiferenţi, şi zile pe care nu le-am fi dorit să le trăim.  

Aşa fusese şi dimineaţa aceea în care fusesem anunţată de medic, că bunul şi dragul ei părinte se stinsese din viaţă, iar mie-mi revenise misiunea ingrată de-a încerca să dau această veste familiei prietenei mele, care şi aşa regretase că se întâmplase ca tatălui ei i se făcuse rău, tocmai când ei i se pusese piciorul în ghips cu o seară înainte.  

Lovită de incidentul cu piciorul, acum lovită şi de această veste neaşteptată, situaţia era destul de tristă, de aceea spun, că parcă viaţa ţine morţiş să ne demonstreze la fiecare pas că nu putem trăi singuri, că avem nevoie de oameni în jurul nostru, dar mai ales avem nevoie de prieteni, în faţa cărora să ne putem descărca sufletul şi să ne ajute atunci când este nevoie, fără să solicităm acest sprijin în mod expres.  

Tot din acest motiv avem nevoie de feedback, şi din când în când, de cineva care să ne confirme că e bine sau nu, ceea ce facem. Pentru că dacă nu  

s-ar întâmpla aşa, ne-am putea minţi uşor, şi-am înlocui uşor realitatea cu proiecţia propriilor noastre gânduri.  

Când spun acest lucru mă refer şi la faptul că, în mod evident contează foarte mult să ştim, şi că-i pasă cuiva de noi, de ceea ce facem, de ceea ce visăm să împlinim. Viaţa e altfel atunci când o privim prin ochii altora în care avem deplină încredere. Aşa putem vedea mai bine, mai nuanţat, şi putem înainta cu mai multă încredere pe mai departe în viitorul faptelor noastre.  

Lumea privită prin ochii celor la care ţii cu adevărat şi care te ştiu preţui la justa ta valoare, poate avea o lumină aparte. Caldă şi bună, iar când zorii dimineţii se revarsă peste sufletul tău, ai impresia că ea vine ca o promisiune şi că viaţa poate fi foarte frumoasă, iar peste zi îţi poţi acorda răgazul de a ajunge cu gândul oricât de departe.  

Cine ştie…poate chiar acolo unde paşii tăi nu se vor aşterne niciodată, iar amurgul serii se va revărsa peste sufletul tău, la fel de frumos precum apune soarele în marea depărtare şi te vei trezi făcând ochii mari, de nespusa frumuseţe care se va aşeza în faţa ta, şi vei constata că ai găsit mai mult decât ai fi putut spera, apoi vei adormi zâmbind, după încă o zi în care ţi-ai luat picătura de vis din amintirile frumoase pe care le-ai înmagazinat într-un sertăraş al sufletului tău. Sertăraş, pe care poate îl vei deschide, ori de câte ori vei simţi nevoia să fii împreună cu cel care ţi-a îndrumat primii paşi în viaţă şi cu deosebită atenţie şi abilitate a ştiut cum să-ţi însămânţeze setea de cunoaştere,ca mai târziu ea să-ţi ofere roadele ei necântărite, şi să mulţumeşti şi dincolo de viaţă celor în sânul cărora pentru întâia dată ai văzut lumina zilei.  

 

Poate că viaţa este, într-adevăr, ceea ce noi o facem să fie!  

 

Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi atunci când te îndoieşti că mai merită. Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi şi-ţi spune că eşti puternic,  

cel pe care gândul tău şi degetele tale îl caută când simţi că ţi-e greu.  

Prieten e cel ce nu te trădează pentru nici o avere din lume, care se gândeşte la tine pentru o clipă, când spune în şoaptă rugăciunea de seară. Cel care te face să nu te simţi singur şi nici părăsit, când toată lumea îţi întoarce spatele.  

Cel care te iubeşte necondiţionat, indiferent câţi bani ai sau nu în buzunar şi acela care te acceptă şi pune preţ doar pe cel care eşti şi pe sufletul tău.  

 

Mă-ntreb dacă-ţi pot fi prietenul pe care-l meriţi.  

Maria D.  

Bucureşti, 17.05.2014  

 

Referinţă Bibliografică:
Sufletul şi prietenia / Mariana Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1233, Anul IV, 17 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Mariana Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mariana Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!