Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1254 din 07 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

POVESTE DE DRAGOSTE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fiind vorba de O POVESTE DE DRAGOSTE, mă întorc cu smerenie la o întrebare, citită cândva, cu mult timp în urmă, aparţinând Sfântului Porfirie Bairaktaris, unul din cei mai mari duhovnici născuţi pe pământul Greciei (1906-1991): „Ce sunt iubirile omeneşti pe lângă iubirea dumnezeiască?”. Personal, nu aş fi fost în măsură să dau un răspuns pertinent, care să mă satisfacă cel puţin pe mine, dar am avut explicaţia dată chiar de cel ce formulase întrebarea: „Sufletul îndrăgostit de Hristos este pururi fericit şi senin, orice i s-ar întâmpla, oricâte osteneli şi jertfe l-ar costa dumnezeiasca lui dragoste”. Răscolind şi alte pagini referitoare la acest subiect amplu şi cu o adâncime de necuprins, am înţeles că noi, oamenii, purtăm în sufletul nostru o dorinţă imensă de iubire şi asta pentru că, încă de la naştere, primim, în dar, IUBIRE…  

Pătrunzând mai mult ori mai puţin sensul ori modul în care primim acest „dar”, în timpul vieţii conştientizăm, la diferite vârste, că în noi există dragoste, o dragoste manifestată diferit, pentru că suntem extrem de diferiţi unii de alţii. În acelaşi timp, constatăm că este foarte adevărat, chiar în zilele noastre, oarecum tulburi, sau, poate, chiar din acest motiv, că Seneca a spus un mare adevăr: „si vis amari, ama”, adică, „dacă vrei să fii iubit, iubeşte”!  

Pe acest fond semnalez că, de loc întâmplător, poetul Nicolaie Dincă a ales drept titlu pentru noul său volum ,,Lumina dragostei”. Lecturând poemele elegant aşezate în reflectoarele acestui titlu, mi-a fost dat să descopăr că se circumscriu acestui dicton al lui Seneca, autorul angajându-se într-o aventură poetică prin intermediul căreia îşi poartă cititorii într-un univers vibrând de emoţie. Emoţie pentru că, ce e dragostea dacă nu emoţie, freamăt şi nelinişte şi zbucium? Aventura sa poetică este construită şi se derulează pe un singur element presocratic şi anume pământul. Adevărat, uneori poetul depăşeşte condiţia primară a umanului, sentimentul dragostei conducându-l în sfere superioare, poate, doar pentru a-şi urma iubita, pentru a redescoperi dragostea pierdută cândva ori, de ce nu, pentru a cere ajutorul divinităţii sau pentru a-i mulţumi.  

Nicolaie Dincă nu scrie versuri pentru sine, cum, de altfel, ne-a convins atât în volumele anterior publicate (Atingerea muzei, (În)cântarea cuvintelor, Fabule şi pamfletării, Roua de lumină), cât şi în piesa de teatru (Despre oameni şi câini), pe care a creat-o cu deosebită abilitate pentru un debutant în domeniu cunoscut, totuşi, domnia sa fiind apreciat ca un foarte bun actor. El scrie pentru cititori, pentru toate segmentele sociale, pentru tot omul care doreşte să ştie în ce lume trăieşte şi de ce traiul său este mulţumitor sau, alteori, insuportabil, dar şi pentru acela care-şi iubeşte familia şi gustă alternativ din bucuriile şi suferinţele vieţii, ori pentru cel care nu este străin de puterea destinului, de frumuseţea anotimpurilor şi a lumii, de izvorul vieţii ori al morţii. În acest scop, ca un bun gospodar ce s-a dovedit a fi, a pornit hotărât la lucru, nu însă fără să chibzuiască adânc fiecare pas în parte, structurându-şi loturile, ce urmau să-i împodobească grădina, cu proaspete parcele pentru adevărate culturi de hrană pentru suflet şi cu „buruieni” de leac.  

Cât se poate de firesc, lumina dragostei îmbie şi călăuzeşte omul, îi înalţă sufletul şi îi şlefuieşte caracterul. Sunt aspecte cunoscute, dar nu fiecare dintre noi le poate percepe atât de adânc pentru a şi le explica, nici atunci când trăieşte dragostea cu înflăcărare. Aici intervine poetul şi, cât se poate de simplu, contrar obişnuinţei, îşi explică poezia, cel puţin pentru a indica lumina dragostei, aici, pe pământ, deşi ştiut este că aceasta nu se explică, ci se discută, cel mult, se analizează, dar nu de însuşi autorul ei:  

„Sub vălu-i de lumină, cald-aleasă,  

E-un far de noapte-n gândul bărbătesc.  

Eşti tu, femeie, veşnic ne-nţeleasă,  

Dar cei ce simt ca mine, te iubesc!”  

(Lumina dragostei)  

Şi, parcă pentru a se justifica de slăbiciunea manifestată faţă de femeie, cu siguranţă şi cu o anumită notă de umor, poetul descoperă cauza şi o explică cititorului:  

Ai fiori de iad, drăceşti, în tine,  

Care minţile îmi răsucesc,  

Freamătă de jind carnea pe mine,  

Cu ce pofte-ascunse te doresc.  

(Ai…)  

Dragostea nu este întotdeauna, ori chiar niciodată, o undă lină de lumină fermecătoare şi continuă, lipsită de umbre şi momente de întuneric. Nu este o oază de linişte în care sufletele şi trupurile se îngemănează, aproape unificându-se. Are şi ea clipele sale triste provocate de tensiuni ce izvorăsc, adesea, din nimicuri, din vorbe deşarte ori priviri furişe spre alte surse de lumină, de frumos - că doar frumosul naşte iubirea, dar şi din condiţii concrete de viaţă într-o societate ce nu poate oferi siguranţă şi tihnă. În asemenea situaţii, oricare dintre noi, nu numai poetul, caută, analizează, cercetează, îşi face procese de conştiinţă şi, în ultimă instanţă, negăsind scăparea, se adresează Divinului, aşa precum tot el, poetul, se explică şi ne-nvaţă:  

De multe ori închid spre lume poarta,  

La Dumnezeu mă rog şi-ngenunchez,  

Să mă înveţe, desluşindu-mi soarta,  

Ce-i bine şi ce nu e, să cutez.  

 

Mă rătăcisem şi credeam că-s dus  

Nu mai ştiam dacă fac rău sau bine,  

Până când vocea mi-a şoptit de sus:  

- Încearcă să te-ntorci adânc în tine!  

(Crez)  

De altfel, legătura cu Divinitatea nu este întâmplătoare. O vom descoperi ori de câte ori poetul îşi exprimă dragostea faţă de familie - părinţi, fraţi, copii:  

Dar ce crâncen poa’ să doară  

Sufletul, când pierzi copil!  

Visurile nu-ţi mai zboară,  

Timpul pare inutil…  

 

Doamne, şi Tu eşti părinte,  

Le poţi potrivi pe toate,  

Să ne ierţi, de-azi înainte,  

De aşa grele păcate!  

(Când ne mor…)  

dar şi atunci când pierderea dragostei te îngenunchează, îţi sfârtecă inima şi sufletul (În ziua aceea…, Scrum şi altele):  

Mă rog la Domnul, gândul bun să-ţi dea,  

Să scuturi ura şi să te-ntorci din drum,  

Să reaprindem iubire, cum ardea,  

Visele noastre să nu se facă scrum!  

(Scrum)  

 

ori în unele situaţii limită, pe care omul, ajuns la capătul puterilor, simte că nu le mai poate depăşi, greutăţile vieţii ori răutatea semenilor ce-l înconjoară învingându-l:  

Apoi, când crezi că-i gata, că totul s-a sfârşit,  

Pe calea dezolării păşind spre asfinţit,  

Zăreşti printre mesteceni, care foşnesc mereu,  

Modestă şi tăcută, casa lui Dumnezeu.  

 

Pătrunde cu credinţă să-ţi laşi aici durerea!  

Soarbe-i mireasma sfântă să-ţi regăseşti puterea!  

Şi… cugetă, pe urmă, să vezi cum este omul:  

Când îl învinge viaţa se-ntoarce către Domnul!  

(Printre mesteceni)  

Poezia poetului Nicolaie Dincă este zbuciumată, uneori, aşa cum însuşi autorul ori numai gândul său este, dar cum să nu se-ntâmple şi aşa, dacă iubita doreşte în dragoste mai mult decât i se oferă, mai mult decât se poate? Cum să nu simţi un zbucium lăuntric plin de îngrijorare atunci când ai convingerea că, voit, ea doreşte să te îndepărteze?  

Şi ce-mi ceri tu: să nu mă mir,  

Să sufăr doar, să nu zâmbesc,  

Să beau otrava din potir,  

Când spui să nu te mai iubesc?  

(Ce îmi ceri tu?)  

Mai apoi, resemnat, ca tot omul, plin de înţelegere învăluită în tristă resemnare, cu gând pornit spre alt izvor al dragostei pământene, autorul se alină păstrându-şi demnitatea:  

S-a scurs mirajul ludicei iubiri,  

În lipsa ta mă bântuie suspine,  

Dar, când mi-e dor, mă-ntorc în amintiri,  

Caut lumina ta să mă aline.  

(Caut)  

Ruperile de ritm existente în această „Poveste de dragoste” aşezată cu mare grijă în versuri, alăturate stilului elegiac, adeseori aproape confesiv şi direct, dar plăcut învăluit în pelerina străvezie a umorului, impun o lectură emoţionantă cititorului, o lectură care construieşte, dintr-un univers plin de surprize plăcute ori mai puţin plăcute, uneori tragic, din nefericire, această frumoasă poveste. Nu sunt întâmplătoare aceste ruperi de ritm. Ele sunt elemente constitutive ale construcţiei discursului poetic, care, la rândul său, este bine orientat de logica dispunerii în vers a cuvintelor, a metaforelor ce dau adâncime şi culoare, aşa cum descoperim, mai ales, în acele poezii aşternute de autor în decorul mirific al anotimpurilor. (Iarnă, Eşti primăvara…, Toamnă, Rondel târziu, Viscolul, Veneţia, toamna, Peisaj îngheţat etc):  

Aş vrea să prind cu mâna mea un nor,  

Cu muguri de lumini să-l limpezesc,  

Să scriu pe el cu tuşul ochilor  

Cu purpura din suflet: Te iubesc!  

(Din nori)  

Iată, dragi cititori, am acordat atenţie doar unui mic număr de poezii, dar suficient de expresive şi sugestive, potrivit umilei mele opinii, înspre a înţelege abilitatea autorului în aducerea şi folosirea slovelor, care să concentreze şi să ofere principalele jaloane ale crezului său în această temă atât de complexă, de adâncă şi de mare întindere, numită dragoste. Mai mult decât atât, ar însemna să diminuez ori să vă răpesc plăcerea de a citi, de a pătrunde şi a vă apropia de sufletul poetului, singuri, în încercarea de a-l înţelege şi a savura frumuseţea sentimentului şi a mijloacelor stilistice folosite de el.  

Menţionez doar că autorul asigură unitate volumului prezentat, printr-o repartizare riguroasă a poeziilor, sub aspectul conţinutului lor, atingând apogeul cu Visul reîntâlnirii, aşezat la final, asemenea unui semn de adio încărcat de o firavă speranţă ori de resemnare lipsită de ranchiună:  

Mai sunt în noi doar licăriri,  

Relicvele unei iubiri,  

Ce încă dor, însă trăim,  

Sărmane suflete hrănim  

Cu AMINTIRI…  

Nicolaie Dincă se dovedeşte a fi un autor original, interesant, cu abordări diverse – versuri de factură clasică, versuri albe, fabule şi pamflete, dramaturgie. Şi-a exersat condeiul în genul liric, crescând vizibil în calitate, de la un volum la altul, trecând pragul exigent al acestei specii literare, cu brio. Se ştie că astfel de încercări aparţin multor autori, dar puţini dintre ei au ajuns pe culme…  

Este ceea ce îmi permite să vă recomand căutarea poetului, lecturarea şi cercetarea versurilor sale, fără teama de a greşi. Vă invit să priviţi prin fereastra deschisă larg de autor! Vă veţi convinge că mai există un strop de speranţă, de încredere, de optimism, infuzate nouă, cititorilor, de către harnicul şi tonicul poet, Nicolaie Dincă, cu fiecare filă a cărei răsfoire ne gâdilă plăcut auzul şi coarda sensibilă a sufletului, făcându-ne să regretăm că, într-o bună zi, cărţile vor dispărea şi ne vom „hrăni” doar cu lectura virtuală.  

Să sperăm că ziua aceea este destul de departe ori nu va veni niciodată…  

 

Marian MALCIU  

- membru al LSR, Filiala Olt -  

Referinţă Bibliografică:
POVESTE DE DRAGOSTE / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1254, Anul IV, 07 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!