Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1187 din 01 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

SACRIFICIUL IUBIRII - UN ALT FRAGMENT DIN ROMANUL AFLAT ÎN LUCRU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Acea zi de 14 august a anului în curs avea să rămână întipărită pe viaţă în amintirea lui Iustin şi a multor persoane apropiate lui prin dragostea ce-i purtau. A fost o zi de succes pentru Laura şi echipa de medici care au contribuit la realizarea transplantului. Salonul devenise aproape neîncăpător, contrar regulilor generale de ordine interioară. Cei prezenţi priveau şi ascultau cu atenţie explicaţiile doamnelor Monica Pop şi Laura Pavelescu, aflate de o parte şi de alta a scaunului pe care stătea Iustin, explicaţii ce se completau reciproc şi se îmbinau într-o veritabilă lecţie practică pentru întregul auditoriu. Nu era pentru prima oară când se întâmpla aşa. Cele două specialiste în domeniu erau recunoscute şi apreciate în România şi peste hotare pentru introducerea unor metode de valoare în tot ce înseamnă transplantul de cornee şi nu numai.  

Iustin, asemenea unui mare actor în rol principal, reuşise să se concentreze printr-un admirabil efort de voinţă. Asculta cu atenţie străduindu-se, în acelaşi timp, să-şi stăpânească nerăbdarea - firească, de altfel - şi nu-şi reprimă un zâmbet generos, de admiraţie pentru femeia care a fostpionul principal pe masa de şah a luptei împotriva bolii lui. ,,Ciudat! Deşi starea de nevăzător mi-a adus atâta durere, acum parcă aş vrea să se prelungească încă puţin pentru că o adulmec cu toate simţurile, prin toţi porii. Doamne, ciudate sunt căile Tale! Cum poate rămâne atât de vie o frântură de viaţă pe care am împărtăşit-o atât de puţin! Acelaşi parfum, aceeaşi atingere..., Laura mea, Laura! Cine ştie câte întrebări te-au bântuit în tot acest timp şi pe tine..., cine ştie cât de greu va fi fost să.... Voi vedea iar, datorită ţie, însă tu nu ştii că.... în tot acest timp... te-am văzut.... Te-am văzut, Laura, te-am simţit, te-am recompus şi....”. Desfacerea şi înlăturarea bandajului a fost însoţită de ultimele explicaţii oferite de cele două specialiste în oftalmologie. A fost o clipă de tăcere profundă când s-au văzut ochii închişi ai lui Iustin. El a simţit momentul, dar a rămas încremenit. Laura îl prevenise să nu deschidă ochii orice s-ar întâmpla. De altfel, imediat, ea a ridicat ochelarii de protecţie pentru a fi văzuţi de public şi i-a aşezat lui cu gesturi graţioase şi pline de afecţiune. Nu a mişcat nimeni nici după acest gest. Toate privirile erau aţintite pe figura lui Iustin şi toate gurile stăteau închise ca ferecate fiind.  

- Încet, dragul meu. Acum poţi, dar fără grabă, îi şopti Laura, mângâindu-i obrajii în treacăt, neobservat, după fixarea ochelarilor.  

Iustin s-a ridicat lent în picioare şi a rămas în această poziţie, ascultând atent. Ştia în ce parte a sa era Laura, dar avea nevoie să fie sigur, pentru că cea mai puternică dorinţă a lui era ca ea să fie prima fiinţă pe care o va vedea. I-a fost uşor să-i stabilească poziţia exactă pentru că tocmai atunci ea a explicat celor prezenţi:  

- Am hotărât să se întrerupă lumina electrică şi să se lase lumina naturală, dar uşor difuză, graţie perdelelor trase, pentru că soarele este prea puternic afară. Ochiul nu trebuie să aibă primul contact cu lumină puternică. Să nu uitaţi acest aspect niciodată… Da, acum domnul Dobrescu, pacientul nostru, poate deschide ochii…  

În tot acest timp cei prezenţi uitaseră parcă să respire.Din nou, acea linişte adâncă. Iustin simţea toate privirile canalizate pe ochii lui. Nu s-a grăbit. Încărcat cu o răbdare de invidiat, a deschis cu prudenţă pleoapele, astfel încât să poată vedea foarte puţin, printre gene. Ochii săi au sesizat lumina şi, involuntar, s-au închis. A simţit o strângere de mână. „Este mâna ei. I-am păstrat atingerea intactă. Nicio femeie nu are mâna atât de fină! Iubita mea nu a rezistat. Este mai emoţionată ca mine…, dar eu trebuie să fiu bărbat, să nu îi ştirbesc prestigiul câştigat în mulţi ani de muncă asiduă şi cinstită”, gândi el în fracţiuni de secundă. Deschise din nou ambii ochi, la fel de încet şi aproape la fel de puţin.  

De data aceasta, a rămas cu ei deschişi ceva mai mult timp. Apoi, a treia oară, a ridicat pleoapele cam la jumătate şi a văzut mai multe umbre proiectate ca pe un ecran luminos. Răbdător, a privit lung, parcă aşteptând să se aşeze imaginile. A închis ochii şi, după câteva clipe i-a deschis din nou, în întregime, cu încetinitorul. Aceleaşi imagini se profilau mai bine, dar păreau că sunt în ceaţă. A zâmbit. A avut forţa să zâmbească, dar nu a vorbit. A clipit rar de mai multe ori şi a încercat să le distingă mai bine.  

Aproape de el, Laura îi urmărise mişcarea genelor, ori mai mult o ghicea, prin sticla fumurie. Aşa îl învăţase să procedeze, dar i se păru că trece prea mult timp şi un început de teamă i se instală în suflet. „Ce se întâmplă? Oare nu vede nimic?! Doamne, te rog din toată fiinţa mea, fă-l să vadă, Dumnezeule! Trebuia să vadă ceva până acum. Sunt eu prea grăbită? Am lucrat perfect…”.  

Iuliana se făcuse mică înapoia tuturor, voit, din cauza emoţiilor puternice ce o marcau. Îşi dusese batista la gură să înăbuşe orice pornire necontrolată. Rostea fără întrerupere o rugăciune pentru fratele său, simţind că se sufocă. Aproape că îi venea să fugă din sală. Se temea de un atac de panică.  

Şi ea şi Laura au răsuflat uşurate când l-au văzut pe Iustin că ridică încet braţele şi se întoarce puţin spre stânga sa. A rămas câteva clipe nemişcat, privind ţintă chipul Laurei. Când s-a convins că este ea, ar fi dorit să o privească până la sfârşitul lumii. Avea părul pieptănat aşa cum îi rămăsese lui ultima imagine în memorie şi acest amănunt l-a bucurat enorm de mult. Nu-i putea distinge culoarea ochilor, dar, aşa cum gândea el privind-o, mai avea importanţă în acele momente?  

- Mulţumesc, doamna doctor! lăsă el să curgă aceste cuvinte odată cu pasul ce o despărţea de ea şi o îmbrăţişă.  

În acea clipă aplauzele umplură sala şi, odată cu ele, nenumărate cuvinte de felicitare invadară spaţiul acela în care atâtea speranţe se împliniseră.  

- Fii tare! îi şopti Laura în timpul îmbrăţişării. Să nu cumva să laşi vreo lacrimă. Nu este voie. Te rog!  

El o încurajă cu o strângere uşoară, semnificativă a mâinii pe care o sărută aproape cu evlavie. Se întoarse la fel de încet către partea dreaptă, rămase câteva momente privind fix şi întinse braţele către doamna profesor doctor Monica Pop:  

- Nu voi uita vocea dumneavoastră… Ştiu că aţi lucrat la ochii mei. Vă mulţumesc, doamna doctor!  

Primi cu mulţumire în suflet îmbrăţişarea ei, după care îşi fixă privirea pe celelalte persoane. Deşi începuse să vadă, adevărat, destul de difuz, nu o recunoscuse pe Iuliana ori ea era prea ascunsă de celelalte persoane. Luminiţa de dincolo de retină a funcţionat şi de data aceasta. A ţintit atent în direcţia pe care aceasta i-a indicat-o şi a distins silueta Iuliei.  

- Vino, surioară! Te văd, sora mea dragă…  

S-au îmbrăţişat lung. Iuliana plângea înăbuşit. Nu se putea abţine. A venit lângă ea Laura şi a cuprins-o pe după umeri, şoptindu-i:  

- Nu trebuie, te rog mult! Curaj! Tinu nu are voie să lăcrimeze. I-ar face rău. Hai, vino! o chemă ea şi se îmbrăţişară îndelung, până lacrimile încetară să mai curgă.  

- Dragi colegi şi prieteni! se auzi vocea limpede a doamnei Monica Pop, reinstaurând liniştea în sală. Aţi fost martorii unei noi reuşite. Cu ajutorul Domnului, am redat vederea acestui om. Spun asta pentru a întări şi a întregi declaraţia domnului profesor doctor Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de ortopedie pediatrică a Spitalului de copii „Marie Curie”: chirurgia oftalmologică, asemenea chirurgiei ortopedice pediatrice, „este ştiinţă, artă şi predicţie!” Să nu uităm niciodată că, alături de medicină, „religia are un rol esenţial în creşterea gradului de vindecare a pacientului… Noi vindecăm fizic 70-75% din pacienţi, însă diferenţa depinde de mental, care este întărit de credinţa în Dumnezeu. Toţi pacienţii care cred … au o altă înţelegere a afecţiunii şi rezultatele intervenţiilor noastre operatorii sunt altele”… Acest om, asistentul universitar Iustin Dobrescu, în stare de comă fiind, se pare că a cunoscut şi alt tărâm, iar în acest nou tărâm a înţeles că există acel Dumnezeu la care ne gândim şi domnia sa crede în El. De aici, iată şi vindecarea sigură de care gesturile şi vorbele dragului nostru pacient, cred eu, v-au convins. Vă mulţumim tuturor pentru sprijin!  

Jumătate din cei prezenţi se ştergeau la ochi printre aplauzele adresate vorbitoarei. Iustin s-a înclinat mulţumind şi s-a sprijinit încet de Laura. Se simţea obosit. A venit şi Iuliana imediat lângă el, sesizând starea lui. Au aşteptat răbdători ca sala să fie evacuată şi l-au condus la biroul Laurei, nu mai înainte ca el să adreseze mulţumiri întregului personal care-l asistase la operaţie. Acolo, firesc, au urmat serii de îmbrăţişări şi sărutări, dar şi o mică discuţie…  

- De ce să nu plec imediat? Acum văd…  

- Pentru că va trebui să stai sub observaţie atentă cel puţin trei zile. De ce eşti rău şi nu vrei să înţelegi, Tinul meu drag? Te-aş duce imediat acasă ori la cabinetul particular, dar nu am voie să fac aşa ceva atâta timp cât operaţia a fost realizată aici.  

- Înţelegi, dar eşti nerăbdător, frate, interveni Iuliana. Ai trecut prin multe şi ai depăşit toate momentele grele… Hai, te rog, înarmează-te din nou cu răbdare şi fă exact ce trebuie! Este sănătatea ta în joc, nu uita!  

- Bine, bine! gata, m-aţi convins… Tu când trebuie să pleci, Iuliana?  

- Nu mă grăbesc. Am concediu şi am venit pentru tine doar. Vom pleca împreună, să te pot oferi plocon mamei. E bine?  

- Cum crezi tu… Mulţumesc mult! Dar…, dar cu Laura ce mă fac? Am vorbit un ceva anume, foarte important şi mă amână…  

- Este problema voastră, frăţioare. Laura este aici şi poate oricând să-şi explice atitudinea. Dacă este nevoie, ies puţin să puteţi vorbi… Merg la rezerva ta…  

- Nu, Iuliana! Nu este nevoie să pleci, se opuse Laura. Răspunsul problemei este unul singur: să mai aştepte o zi, două sau trei, până vederea lui se limpezeşte şi mă va vedea mai bine… I-am spus că în cei trei ani parcurşi am mai îmbătrânit, că nu mai arăt aşa cum mă ştie el… şi nu mai sunt precum am fost, într-o expresie. Adică, să mă vadă cum arăt acum şi apoi să decidă dacă mă mai place, nu? Nu este corect aşa?  

- Şi eu, ca femeie, tot aşa aş fi pus problema… Are dreptate, frăţioare. Te rog s-o înţelegi!  

- Da, sigur că da…, pentru că v-aţi aliat şi eu sunt în inferioritate… Mă supun majorităţii. Nu am altă cale,admise în final Iustin, arborând un aer uşor ofuscat. ,,Ce nerăbdător te-ai făcut, frate! Uiţi că mai ieri nu ţi se dădea vreo şansă şi dintr-odată... Ia, potoleşte-te! Are nevoie şi femeia asta de odihnă, de un minim de răgaz să-si pregătească mama ... să se obişnuiască....”  

S-a lăsat mângâiat ca un copil alintat şi acceptă să se întindă în pat. Abia acum realiză cât de obosit era după o astfel de zi şi se desprinse din strânsoarea delicată a degetelor Laurei la a cărei atingere reacţionase atât de intens. Iuliana nu ştia despre ce este vorba, dar a intuit imediat, amintindu-şi ce rugăminte îi adresase Laura înainte de operaţie…  

Referinţă Bibliografică:
SACRIFICIUL IUBIRII - UN ALT FRAGMENT DIN ROMANUL AFLAT ÎN LUCRU / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1187, Anul IV, 01 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!