Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 657 din 18 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Marian Barbu între viziunea existenţei şi a literaturii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Al.Florin ŢENE 
  
Marian Barbu între viziunea existenţei şi a literaturii 
  
La începutul lunii septembrie când vara insista să mai rămână pe meleagurile noastre mioritice am primit de la amicul literar, dar şi de suflet, Marian Barbu, o casetă cu patru cărţi de poezie, (primite cu dedicaţia: “D-lui Al.Florin Ţene, scriitor prolific, autentic în toate demersurile sale ... critice, gazetar de forţă şi neîmblânzit pe calculator, preţuirea statornică a lui Marian Barbu, 25 sept.2012.“ ), apărute la Editura craioveană SITECH, 2012, executate deosebit din punct de vedere estetic, grafic şi tipografic, având ca redactor de carte pe scriitorul polivalent, prieten comun, Dumitru Velea. 
  
Caseta cuprinde cărţile de poezie „Înfricoşata iubire sau statuile iubirii“, “CUVÂNTUL-neîmblânzitul cleştar“, ”Mulţumesc lui Newton “ ( volume ce cuprind restanţe lirico-epice din perioada 1958-1990, selectate în 2011, aşa cum se specific de către autor), şi “Aproximări soresciene “, poeme scrise în ultima perioadă.Remarcăm, încă de la început, că poemele nu sunt selectate în cicluri tematice sau de idei, ci în ordinea alfabetică după prima literă cuprinsă în titlu. Un mod original de a evita eventuala lipsa de legătură logică a poemelor incluse în cicluri, sau capitole. Fapt ce nu se putea întâmpla la Marian Barbu cunoscut critic şi istoric literar, având publicate 12 cărţi în domeniu, bine primite de critica de specialitate.Aici amintesc zicerea lui Vladimir Străinu “Înţeleg ca un poet să nu fie critic; dar nu voi înţelege ca un critic să nu fie şi poet “, aforism publicat pe ultima copertă a unui volum. În acest context reamintesc faptul că omul de înaltă cultură de la Craiova este un prozator cu cinci romane publicate şi două cărţi de proză scurtă, una pentru copii, în care descoperim un amestec subtil de inteligenţă şi facondă, de lirism şi introspecţie.Mai amintim aici şi zecile de Antologii, Ediţii îngrijite, Prefeţe, Postfeţe şi scrierile didactice care întregesc profilul complet al unui intelectual ce şi-a dedicat cu osârdie viaţa întreagă scrisului şi culturii române. 
  
În “O confesiune“ la volumul “CUVÂNTUL-neîmblânzitul cleştar “, poetul face câteva precizări privind “selecţia drastică“ care “se explică prin rechemarea incipienţei de afirmare a limbajelor moderne din anii 60-70, din veacul al 20-lea “, ce datorită regimului totalitar cuvintele erau cenzurate impunând pe cele de “duzină, lozincarde,” şi cele “fade“. 
  
Poezia lui Marian Barbu este coerentă şi articulată, conţine, deopotrivă, şi o viziune asupra existenţei, dar şi una asupra literaturii, deopotrivă; şi o imagine asupra creaţiei, dar şi una asupra sensibilităţii; ”Dacă Poetul moare în glorie/ Ori stins în cuvinte nenuntite/ PĂMÂNTUL întinereşte c-un caz mai puţin/ Lumina devine mai oarbă cu 24 de carate“.(“CUVÂNTUL-neînblânzitul cleştar”, Deci).  
  
Poetul abordează în volumele sale cele două stiluri, clasic şi versul liber, neîncorsetat de chingile rimei şi ritmului. Simultaneitatea registrelor este desăvârşită şi, oricât am încerca să izolăm un palier sau altul din arhitectura aceasta aproape halucinantă, detaliul va răsfrânge întreg ansamblu: “În fiecare seară/ am luat un obicei rău/ mă-mbăt de nemulţumire/ zvârcolindu-mă pe comori/ toate cuvintele fug/iar eu, doamnă, par/călăreţ trântit în răscruci/ Ptiu, ptiu, oasele mele/ cad strivite ca de măciuci “.( Mulţumesc lui Newton-Bolnav de nemulţumire). 
  
Poemul se reface, febril, ca o amoebă, întrucât în fiecare fragment somnolează chiar fiinţa lui tentaculară. Cu această succintă analiză am descries mecanismul interior pe care se bizuie poemul, de fapt, şi viziunea holografică a lumii: sub aparenţa osmozei, care e o iluzie pur retorică, totalitatea se află într-o ebuliţie ce alunecă spre fantasm, cu răsuciri bruşte ale planurilor, cu glisări subtile şi perspective anamorfotice.Polimorfismul reprezentărilor e cea mai elocventă probă a disponibilităţii imaginative: „ Când femeia îşi sărută liberă/ Părul alb ieşit întâiaşi dată/ Înseamnă o domesticire a luminii despotice/ Dulcea ei viaţă acum se închină/ Rugul aşteptărilor acum se desface/ Iar cuminţenia Pământului tinde spre soare.“( Înfricoşata Iubire sau Sfaturile Iubirii- Carpe Diem). Proteismul, care e, în egală măsură, al discursului lyric şi al universului închipuit, poate fi considerat principiul esenţial al poeticii lui Marian Barbu. Ochiul autorului e avid, dar detaşat de lucruri şi fenomene, vede enorm şi adună în pagină infinitatea fragmentelor percepute, care se mişcă enigmatic, hyperbolic ori microscopic, coagulate în metafore, precum într-o plasmă:”Am luat lumina timpului pereche/M-am înălţat pe cerul vârstei mele/ Să cânt cu tinereţea pură printre stele/ Să-ţi las Pământul prihănit/ În braţele-ţi carnale/ Răsucite tot timpul în iubit/ Cu pofta ta crescută în spirale “.( Înfricoşata Iubire sau Statuile Iubirii-Desprindere). Poeziile îţi creează impresia de tablouri policrome şi ontologice sugerând un mod al imaginaţiei: voind să fie realist în observaţie, poetul e un fantezist în reprezentare. Precizia, minuţia hiperrealistă cu aparenţă de descriere pozitivistă împing detaliile spre incertitudine, spre explozia convulsivă. Imaginea finală fiind de misterium. 
  
Observaţia şi descrierea voit selectivă sunt forme de recuperare sunt forme de recuperare a omogenităţii prin cumul, prin aglutinare fabuloasă. La marian barbu viziunea e stilul. 
  
Semnele acestei revărsări le găsim şi în volumul „ Aproximări soresciene“, prin determinarea unei valori soresciene.În “Fără pecetea tainei “ cu care se deschide şi ultimul volum,( text scris în Canada), cuprins în casetă, poetul subliniază:”Momentul Declanşator al scrierii poemelor de faţă mi-a apărut la gândul însingurării lui Marin Sorescu pe când se afla în USA. Atunci, insistent, poetul şi-a adus aminte de satul natal- de zariştea lui încă neexplorată îndeajuns tocmai de el însuşi“, acest text mă face să afirm cu certitudine că sentimentele care l-au frisonat pe poetul născut în Bulzeştii Doljului , l-au încercat şi pe Mariasn Barbu aflânduse în Lorraine.  
  
Discursul poemelor cuprinse în acest volum,o parte dedicate unor personalităţi (Nicolae Batzaria, Zaharia Stancu, Grigore Ceranu, Shakespeare etc), e aluvionar, cloclotitor, cu izbucniri torenţiale, dar şi cu sincope studiate, premeditate: “Nu adormi trecutul de dragul uitării,/ Ai noştri stau acolo până la venirea ta./ Muncesc cu timpul în spinare,/ Ca să nu uite de unde au venit,/ Fiindcă aci se vorbeşte clar/ Despre unde ai venit/ Şi tot aşa de clar/Despre unde ai plecat. “(Aprosimări soresciene- Pădurea Nebună- in memoriam Zaharia Stancu ). 
  
Desfăşurările arborescente ale “naraţiunii“ lirice sunt, cel mai adesea, vaste proiecţii în pozitiv. Sintaxa pare un mulaj transparent al realităţii. Poemele sunt fluvii ce se varsă, vorba lui Anghel Dumbrăveanu, în oceanul de idei. Receptiv la peisajele pe care le străbate pe diferite meridian, poetul denunţă fizionomia dizarmonică, uneori, a lumii, fiind iluminat de extaza metamorfozelor. 
  
În”Jocul de-a obrazul “ descoperim un amestec de abstractism diafan şi de cinism intelectualizat, scăldat în efluvii lirice. 
  
Cele patru cărţi ale lui Marian Barbu reprezintă tot atâtea trepte ale esenţializării prin despuierea de fenomenal.Poemul are un sunet eliotian, însă viziunile sunt inflamate de mari energii.Poetul nu e doar ingenious şi inteligent, original cu o structură lirică adevărată, frisonată de mari tensiuni, irigată de o sensibilitate convulsivă. 
  
Parafrazând pe Eugen Lovinescu pot afirma că Marian Barbu nu este numai un talent remarcabil, ci şi un punct din frontiera hărţii noastre sufleteşti. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Marian Barbu între viziunea existenţei şi a literaturii / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 657, Anul II, 18 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!