Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1124 din 28 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Maria Tripon. Oşancă-s şi-mi zâc Mărie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O problemă cardinală a muzicii noastre folclorice este cum şi de ce există?! Şi atunci, răspunsul coexistă cu întrebarea: muzica folclorică există pentru că existăm şi noi oamenii, iar formele de rezonanţă a trăirilor umane se exprimă cel mai pur şi profund prin creaţia muzicală folclorică.  
 
Ce ar însemna folclorul pentru un om, dacă nu ar fi creaţia populară a neamului său? Pentru fiecare om, solul cu sevele folclorice este cel al rădăcinilor sale. Ce ar însemna un gând, o iubire, un dor, un chin, o dragoste, o înveselire, o îndurerare, dacă nu le-ar scoate cântecul din scoarţa inimii ca să le contopească în glas, pe limba sa, pe conştiinţa şi simţirile sale?  
 
Doinitoarea oşenilor, Mara Tripon, este deopotrivă clăditoare a buchetelor de cântece şi florăreasă care răsădeşte, udă şi culege de la boboci la înflorire, mladele spirituale de cea mai autentică specificitate, ale creaţiei artistice populare a Ţării Oaşului.  
 
Interpretă de muzică folclorică oşenească, profesoară la Clubul Copiilor din Negreşti-Oaş, catedra Ansamblu Folcloric, Maria Tripon răscoleşte şi scoate la lumină fibra arhaică originală, ca structură, care solicită interpretului calităţi vocale particulare de tonalităţi foarte acute, inseparabile genului ţâpuritură, pe care îl însădeşte şi copiilor instruiţi de ea. Datorită ei şi altor asemenea cântăreţi, folclorul oşenesc se integrează potrivit şi asortabil culturii perene populare şi vieţii sufleteşti româneşti. Ţâpuriturile, danţul, giocul urcă prin cântăreţii Oaşului, întocmai ca un vestigiu spiritual, în conştiinţa culturală a neamului român.  
 
Sunt specifice şi remarcabile creaţiile folclorice din Oaş, interpretate vocal sau instrumental. Alături de zestrea glăsuitoare a cântecului oşenesc, interpretările instrumentale sunt incontestabile averi spirituale, inconfundabile, datorită acordajului pentru tonalitata foarte acută (fiind vorba despre ceteră - vioară, adică), şi datorită modificării pentru impunerea ritmului (fiind vorba despre zongoră - chitară, de fapt). Aceste instrumente sunt făuritoare sub arcuş sau ciupituri cu pana, ale danţului oşenesc unic. Acompaniamentul lor creează podoabe folclorice oşeneşti care sunt rădăcini şi vârfuri ale identităţii folclorice dintr-o zonă nord-vestică românească, fără nici o îndoială, autonomă ca tradiţie şi cultură. Această autonomie este clăditoare a rangului de „ţară”: Ţara Oaşului! Folclorul oşenesc este, prin urmare, o „constituţie” interculturală care suie un spaţiu folcloric la principiul de ţară şi o comunitate regională la faimă de neam, neamul oşenilor, cu danţurile, ţâpuriturile şi portul, întipărite ca blazon artistic sufletesc.  
 
Arhaismul etnic oşenesc, întocmai ca vechimea vinului, catifelează vocile interpreţilor autentici şi de valoare ai Ţării Oaşului, nu îl expiră.  
 
„Oşancă-s şi-mi zâc Mărie”! E ea, cântăreaţa Maria Tripon care dă muzicii folclorice oşeneşti o dragoste fără de care nimic nu e. Şi un dor neîncetat! Etern ca muzica este dorul şi, odată ce o cunoşti pe oşeanca ce-şi zice „Mărie”, simţi până la stările sufletului aceasta.  
 
Dorul e stăpânul necesar al frumusului din viaţă, ce-l revezi reîntâlnind-o mai rar, dar ascultându-i mereu cântecele, pe Maria Tripon!  
 
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  
 
Referinţă Bibliografică:
Maria Tripon. Oşancă-s şi-mi zâc Mărie / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1124, Anul IV, 28 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!