Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Maria Luminiţa Rolle         Publicat în: Ediţia nr. 737 din 06 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Maria-Luminiţa ROLLÉ - PUNCT DE VEDERE: ISTORIA ADEVĂRATĂ A DESCENDENŢEI NOASTRE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României şi cei care o vizitează acum văd sărăcia materială de astăzi, şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce în Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că Transilvania a apărut în secolul XIII şi de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că poporul român a dispărut timp de 1000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV!  
 
Cu toate acestea, nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul Tărtăria, pe râul Somes, în judeţul Albă, de către Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afară de România, Tăbliţele de la Tărtăria, datate 4.700 î.e.n., au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) şi au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi românii ştiau să scrie acum 7000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi, după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc şi nu apare în manualele de istorie.  
 
Ce ne spun specialiştii din România? În 1998 s-a publicat «Istoria României» (Editura Enciclopedică , Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei «autorităţi în materie», Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune că Profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sunt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: «Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit ( ... ) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.»  
 
Dar Dl. Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că scrierea proto-sumeriană apare cu 1000 de ani mai târziu şi că cea cicladică, proto-greacă, după 3000 de ani? El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n.? Că tracii sunt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii să apară pe harta Europei ? Şi că tracii ocupau tot teritoriul intre Munţii Ural şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre şi Marea Neagră de la nord la sud?  
 
De asemenea, şi în acelaşi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atenţia asupra altui „detaliu” primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română nu se trage din latină, pentru că, deşi din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină. Latină se formează din etruscă şi greacă, care, deşi amândouă indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, răspândit în lumea mediterană a epocii. În plus, estruscii ei înşişi erau o branşa a celţilor, coborâţi în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rândul lor, celţii erau o branşa a tracilor care migrau spre vestul Europei, şi erau numiţi ca atare, adică traco-iliri până în secolul VI î.e.n., când se deplasează din Noricum ( Austria ) spre Alpii elveţieni, unde se numesc helveţi. Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, şi însăşi existenţa poporului român dau de gândit. Cine schimbă şi interpretează istoria României?  
 
În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelaşi teritoriu, şi o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiară şi nici nu putea fi când strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi a bulgarilor (care năvălesc în România şi în teritoriile Bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa până la Paris, Roma şi Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural până în secolul IX, când năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).  
 
Poporul şi limba dacă sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman şi limba latină, dar cele două limbi erau foarte asemănătoare, şi de aceea asimilarea s-a făcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mării Negre, nu numai că a învăţat dacă imediat, dar în şase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis cele 14 care cu aur pe care Împăratul Traian (de origine iberică) le-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plătit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formă de “ţechini”. Şi tot în aur se plătesc în ziua de astăzi anumite interese în România, după ce tezaurul naţional de 80 tone-aur a fost vândut de Ceauşescu la licitaţie în Zürich şi cumpărat de Banca Angliei.  
 
Cele 14, nu care romane ci milioane de români din afara României înţeleg şi simt acum, mai bine ca niciodată, sensul versurilor transilvane “Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă!”  
 
În aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultură şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” şi „incult”. Nici un istoric elveţian nu a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici măcar Ana Comnena!  
 
Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia Bizantină, religia ortodoxă (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), şi cu atât mai puţin istoria şi tradiţia română. Faptul, esenţial, că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă este şi mai necunoscut. Academiile “păgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia. Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pământuri în favoarea mânăstirilor, şi luau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început (prin teroare şi Inchiziţie mai târziu), până în secolul XI, când ultimul ţinut liber, al vikingilor din Scandinavia , cade sub puterea Romei Papale.  
 
Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor Bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5000 de savanţi exilaţi din Bizanţ într-un singur an la Florenţa, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci. Între timp, cultura Bizantină este păstrată şi cultivată în ţările Române (de exemplu la Putna), care nu numai că îşi păstrează autonomia fată de Imperiul Otoman, plătind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a susţine mânăstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).  
 
În Occident, o scurtă istorie a României apare în 1943, scrisă de Mircea Eliade în engleză la Lisabona şi publicată la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), şi republicată peste alţi 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucureşti, 1992). În timp ce prima istorie serioasă a Bizanţului apare, tot în engleză, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toată bunăvoinţa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici măcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv că nu ştie greacă, nici veche nici nouă.  
 
În final, se pune întrebarea de ce nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români? Şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României? Dacă dentiştii, şi nu profesorii de română, vor să facă şcoli în română la Geneva, să nu ne mirăm dacă profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelaşi oraş.  
 
În 1996, când am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mă interesează tracii şi dacii, când acesta era subiectul de predilecţie a lui Ceauşescu, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească?  
 
Prof. dr. Maria-Luminita ROLLÉ  
Universitatea din Edinburgh  
Academic Consultant în European Mytholgy  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Maria-Luminiţa ROLLÉ - PUNCT DE VEDERE: ISTORIA ADEVĂRATĂ A DESCENDENŢEI NOASTRE / Maria Luminiţa Rolle : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 737, Anul III, 06 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Maria Luminiţa Rolle : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Maria Luminiţa Rolle
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!