Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 697 din 27 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

MĂREŢ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

 

 

TEOLOGIE APLICATĂ  

 

MĂREŢIA DARULUI VIEŢII  

-reflecţie-  

 

„Numai în Dumnezeu sunt puternic. El este tăria mea şi nu mă clatin” – spune psalmistul.  

„Nu vă temeţi” – sau fost cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea – la investitura din 1978 în cea mai înaltă funcţie arhierească.  

Maria ne cere la fel, să nu ne pierdem cumpătul, să nu ne temem de nimic, chiar şi atunci când nu se întrevede nici o ieşire. Dumnezeu este cu noi. Emanuel ne protejează. Mama Sa ne este alături. De cine mă voi teme? De vreme ce Dumnezeu e mereu cu noi...  

Fecioara ne cheamă la convertire, la rugăciune la schimbarea inimii, la pace, nu mâine, nu săptămâna viitoare, ci AZI. Fiecare mesaj începe cu acest cuvânt după apelativul atât de gingaş şi matern: „Dragi copii” sau „Dragi copilaşi” sau „Copilaşii mei”.  

Astăzi - a devenit un imperativ major, este timpul favorit al Fecioarei. Chemarea neîntârziată a tuturor, în clipa de faţă, la împlinirea planului Tatălui, la trăirea mesajului pe care îl transmite, această chemare există în fiecare apariţie. Neîntârziat. Mâine nu mai e timp. Mâine poate fi prea târziu, Mâine poate însemna „niciodată”, poate însemna condamnarea noastră veşnică.  

„Timpul nu mai are răbdare” – am spune -, parafrazând o carte de memorialistică dedicată lui Marin Preda.  

Nu vă îngrijiţi de viaţa voastră, ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca” (Mt. 8,25) - spune Isus.  

Deci să nu vă îngrijoraţi, zicând: Ce vom mânca, sau: ce vom bea, sau: cu ce ne vom îmbrăca? Căci acestea toate le caută păgânii; ştie doar Tatăl vostru ceresc că aveţi trebuinţă de acestea toate. Deci căutaţi mai întâi împărăţia ljui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi acestea toate se vor adăuga vouă. Drept aceea, nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de sine însăşi: ajungă zilei răutatea ei.” (Mt. 6, 31-34).  

Maria este Suverana care nu porunceşte, ci roagă. Maria nu porunceşte nimănui nimic. Ea cere. Ar avea toate drepturile să poruncească, pentru că a fost aleasă de Dumnezeu ca să fie Maica Domnului nostru şi Maica noastră, prin adopţiune. Ea ne invită, ne roagă, imploră, cheamă, face semne gingaşe cu mâna. Ni se alătură, nu stă deoparte. La greu este în mijlocul nostru, nu se dă înapoi de la nici un sacrificiu pentru că ea ne iubeşte pe toţi şi nu vrea să ne piardă pe niciunul dintre noi.  

Cu câtă grijă maternă ne strigă pe nume! Cu ce glas suav ne invită în bucuria Fiului ei, care e bucuria veşnică! Ce prevenitoare este atunci când duşmanul ne dă târcoale! Ea ne binecuvântează pe toţi, buni sau răi şi îi mulţumeşte necontenit Tatălui pentru că i-a permis să stea atâta timp alături de copilaşii ei. Cum i-am putea răsplăti?  

Iată: dăruind, la rându-ne, tot ce am primit.  

Dând, mă îmbogăţesc cu HARUL LUI DUMNEZEU, care e atât de abundent încât niciodată nu se împuţinează. Inima mea este tot mai bogată fiindcă Dumnezeu îşi are sălaş în ea ca-ntr-un templu al bucuriei. Cum să ţin, aşadar, bucuriile doar pentru mine?  

Cu cât dau, primesc îndoit, întreit, împătrit, înzecit, mult peste măsură. Astfel, dobândesc daruri niciodată avute înainte, mă îmbogăţesc, mă îmbunătăţesc, cresc în har, cresc în renunţare, cresc în iubire şi capăt tot mai multă speranţă. Ce mi-aş putea dori, altminteri, în viaţă?  

Dumnezeu mi se oferă în plenitudine, fără rezerve, total, întreg, neîmpuţinat, fără limite. El nu a stat să se gândească atunci când a fost vorba de jertfa supremă pentru mântuirea noastră.  

Numai noi ne oferim cu măsură, calculat, îndoit, cu precauţie, cu parcimonie. Dacă El mi se oferă ÎNTREG, cu Trup şi cu Sânge, de ce eu să mă ofer cu zgârcenie şi să nu mă abandonez total şi definitiv Lui, cu toată fiinţa?  

Iată de ce, copilaşilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă, rugaţi-vă, căci rugăciunea este fundamentul păcii voastre. Deschideţi-vă inimile şi daţi-I timp lui Dumnezeu, pentru ca El să fie prietenul vostru. Atunci când se naşte o adevărată prietenie cu Dumenezeu, nici o furtună nu o mai poate distruge” – a transmis Gospa în mesajul său din 25.VI.1997.  

Încerc să-mi explic ce înseamnă prietenia cu Dumnezeu, şi dacă am dreptul să spun cu reverenţă: „Prietenul meu, Dumnezeu”.  

O prietenie presupune, îndeobşte, încredere reciprocă, respect, simpatie şi dragoste. Dumnezeu prin Isus Cristos şi prin Duhul Sfânt ne-a dovedit prietenia Lui, incluzând toate aceste atribute şi încă altele, într-o măsură aşa de mare încât, nici nu le putem compara cu sentimentele noastre comune, oricât ar fi acestea de înalte, de sublime.  

Când Dumnezeu îi dăruieşte prietenia cuiva, o face în mod temeinic, şi nu superficial. El îşi ţine întotdeauna cuvântul, îşi ţine făgăduielile, legămintele făcute cu omul. El a dăruit tot ceea ce a promis fiilor Săi. În plus, L-a dăruit din iubire pentru om, pe Unicul Său Fiu, Unul Născut, pentru a răscumpăra păcatele noastre. El ne-a dovedit încrederea Sa, numindu-ne „fii” şi punându-ne la dispoziţie tot ceea ce a avut mai scump. Ne-a respectat, făcându-ne mai presus decât celelalte fiinţe, să le stăpânim şi să le dăm nume.  

Ne-a dat totul în Grădina Paradisului, lăsându-ne liberi să alegem ceea ce vrem să facem. O singură restricţie ne-a pus, rugându-ne să n-o înălcăm. Şi aceasta tot pentru binele nostru. Aflându-se în Eden, protopărinţii noştri au încălcat această interdicţie şi au dorit să fie asemenea Creatorului lor, cu puteri nemăsurate, gustând din pomul cunoaşterii binelui şi a răului.  

Şi ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. Dumnezeu şi-a retras încrederea în om. Cu toate acestea, nu putea să-şi lase creatura să sufere la infinit, prigonită, alungată de peste tot, silită să-şi câştige pâinea în sudoare, fără vreo perspectivă de fericire. El ne-a promis atunci un Mântuitor, cineva care să ia asupra Sa păcatul omenirii întregi şi să facă reparaţie pentru stricăciunea adusă de prima pereche de oameni. L-am primit pe Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat din dragoste pentru om, ca să schimbe faţa păcatului şi să-l transforme-n iertare, apoi în mântuire şi bucuria veşnică. Ce privilegiu! Un privilegiu demn de Dumnezeu cel Atotputernic. De mărinimia divină, de providenţa cerească. Neasemănat cu nici un alt privilegiu omenesc.  

Cu toate acestea, omul a respins dintru început mântuirea venită de la Dumnezeu, anunţată prin profeţi, vestită cu sute de ani înainte. De ce? Pentru că inima sa era învârtoşată-n păcat şi se simţea bine în felul acesta, nemaivoind să ştie de viaţa de dincolo, care-l aştepta şi care, în comparaţie cu viaţa pământească era ca un ocean faţă de un bob de nisip. Desconsiderând frumuseţea gestului divin de a-şi trimite Fiul la moarte pentru omul cel păcătos, pentru îndreptăţirea lui, omul de fapt, demonstra că nu este vrednic de mântuire. Că toate eforturile Providenţei de a-l face pe om să recunoască faptul că fusese creat pentru Dumnezeu, pentru a-I aduce slavă şi mărire în veci, fuseseră zadarnice şi că numai puţini vor fi acei care vor apleca urechea la această binefacere supremă.  

Câţi vor fi cei care vor primit Vestea cea Bună?  

Câţi vor fi cei care vor dori să treacă prin Poarta cea strâmtă, să meargă pe cărarea îngustă, în loc să se îndrepte pe drumul cel larg, cel al lumii, împresurat cu nenumărate tentaţii dulci ca rodiile din Grădina Paradisului? Dumnezeu ne-a dovedit că a avut încredere în noi. Dar noi, câtă încredere avem în Dumnezeu?  

Răspunsul lui Padre Pio este edificator.  

„Tu nu ai încredere în Dumnezeu, dar Dumnezeu are încredere în tine”.  

Într-adevăr, noi nu avem destulă încredere să-i oferim viaţa noastră, toate problemele noastre, să ne abandonăm complet Lui, dar El are întotdeauna încredere în om, El îşi pune speranţa şi nădejdea în creatura Sa, făcută după Chipul şi asemănarea divină! Un răspuns pe măsura divinităţii. De ce?  

Pentru că Dumnezeu are o răbdare şi o încredere infinită în om, în pofida repetatelor sale căderi şi erori, în ciuda tuturor trădărilor omului.  

Încrederea divină nu se poate asemăna cu încrederea omenească. Cea divină e totală, nelimitată, foarte adâncă, foarte profundă, îndelung răbdătoare. Încrederea omului este superficială, slabă, labilă, îndoielnică (şi oare nu însuşi Petru s-a îndoit că poate merge pe ape?) – la primul obstacol se pierde, nerăbdătoare, nu acordă circumstanţe, nu acordă nici un bob de răgaz.  

Este de ajuns cea mai mică primejdie şi cel care spune că are încredere, începe să se clatine, să fie cuprins de îndoieli, de spaime, de angoase, să considere că Dumnezeu l-a părăsit, şi-a retras prietenia, că a rămas singur în lupta cu primejdiile. Răbdarea în încercări este virtute creştină dar foarte puţini o găsesc şi o practică, atunci când este cazul.  

Când mă gândesc la imensa suferinţă a lumii, îmi spun: eu însămi nu ştiu să sufăr! Suferinţa mea e tânguitoare, plângăcioasă, nu pot s-o suport singură, trebuie s-o împart, mi-e teamă şi silă de ea, vreau s-o lepăd cât mai curând şi mă rog adeseori să înceteze, să pot fi eu, cea dinainte. Aş face orice ca să înceteze suferinţa!... N-am înţeles-o şi n-am acceptat-o niciodată de bunăvoie, cu plăcere, şi am considerat-o ca o pedeapsă, scormonind imediat în gând să-i aflu cauzele, rădăcina şi s-o înlătur, cât mai curând cu putinţă. O, vai mie, cât de slabă şi de netrebnică sunt!  

Aş vrea să spun ca şi vizionara Vitca (se citeşte Viţca) ori şi ca Faustina:  

O, dacă sufletul care suferă ar şti cât de mult îl iubeşte Dumnezeu, ar muri de bucurie şi de prea multă fericire! Într-o zi vom descoperi valoarea suferinţei, însă atunci nu vom mai putea suferi. Acesta este momentul!”  

Trebuie să mă rog astfel: „Doamne, dacă mai ai vreun dar pentru mine, sunt gata! Dar mai întâi, te implor, dă-mi puterea şi curajul să-mi port crucea şi să merg mai departe pe Golgota, împreună cu Tine!”  

Dumnezeu ne acordă respect. Un respect fără limite. El nu ne consideră fiinţe inferioare, dimpotrivă, ne-a făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, ne-a pus stăpânitori peste natură, peste celelalte vieţuitoare. Dar noi, ce-am făcut? Ne-am luptat să fim stăpânitori unii peste alţii. Care-i mai stăpân, acela conduce. Cu ce drept? Nu suntem toţi la fel? Nu suntem cu toţii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? Are unul mai multe picioare, mai multe mâini, mai mulţi ochi, mai multe inimi? NU. Atunci, de unde aceste pretenţii de a-ţi stăpâni aproapele care este aidoma ţie şi aidoma lui Dumnezeu?  

Prin auto-declararea ta ca stăpân peste altul, îţi declari, de fapt, stăpânirea peste tot, inclusiv peste voinţa lui Dumnezeu. În ambiţia nemăsurată, omul vrea să fie împăratul ori regele a tot pământul. Să i se închine toată făptura. Ori, numai lui Dumnezeu i se cuvine închinare din partea omului.  

Dumnezeu ne-a acordat, de asemenea, o simpatie caldă şi binefăcătoare. Ne-a îndrăgit, ne-a oferit căldura Sa, Lumina Sa. Putem spune că noi i-am oferit simpatia lui Dumnezeu? Când nu găsim nici măcar câteva minute pe zi să-i dăruim, un moment de adoraţie, de meditaţie, de rugăciune, de închinare? Îl simpatizăm noi ca pe cineva apropiat, ca pe un prieten? Nu. De cele mai multe ori îl neglijăm, uităm de El cu zilele, cu săptămânile şi uneori cu lunile şi cu anii!  

Alţii îl şterg definitiv din viaţa lor ca şi când Dumnezeu ar putea fi şters. Ca şi când n-ar şti cine este Acela căruia îi datorează însuşi faptul de a respira, de a merge pe picioarele proprii.  

Nu, nu-L simpatizăm pe Dumnezeu, cel puţin nu-L simpatizăm aşa cum merită. Şi dacă în viaţă se întâmplă să simpatizezi o persoană, simţi nevoia să i-o arăţi prin diferite acte şi intenţii, prin vorbe calde, prin sentimente frumoase. Doreşti să stai cât mai mult cu acea persoană, să-i câştigi la rândul tău, simpatia, poate dragostea. Cu orice preţ, lupţi pentru acea persoană, ca s-o cucereşti, să-i oferi totul, să-ţi legi viaţa de viaţa sa, să cheltuieşti chiar şi o avere pentru a o câştiga.  

Pe Dumnezeu, ce ai făcut tu, ca să-L cucereşti? Ce i-ai oferit ca să-L câştigi de partea ta? Ce i-ai pus la dispoziţie? Viaţa, averea, banii? Timpul? Nici măcar. Dovada supremă a dragostei lui Dumnezeu a fost aceea de a ni-L oferi pe Însuşi Fiul Său preaiubit, ca Jertfă de ispăşire. Care om şi-ar oferi copilul ca jertfă?  

Maica Domnului spune: „Oferiţi novene, sacrificând acele lucruri de care vă simţiţi mai legaţi. Doresc ca viaţa voastră să fie legată de mine.” (Mesajul din 25 iulie 1993-Medjugorje).  

Însă, tot ea spiune, cu altă ocazie:  

Eu vreau să vă conduc dar nu vreau să vă silesc.”  

Această libertate a noastră ea o respectă cu iubire şi umilinţă, se supune alegerii noastre libere. Asistăm la supunerea Maicii la libertatea şi voinţa fiilor ei. Totodată, pentru a ne ajuta, Maica Sfântă ne cere ea însăşi ajutor. Noi devenim colaboratorii Maicii Fecioare. Există vreo calitate mai înaltă? Ne-a oferit câteva funcţii mai bune? Lucrăm la un proiect uriaş: Planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Proiect la care au lucrat sfinţii şi martirii. La care lucrează şi îngerii. Cel mai grandios proiect pus vreodată în slujba omului. Acum suntem noi chemaţi să muncim la acest edificiu care nu se va termina niciodată. O lucrare continuă, nesfârşită care ne va edifica pe toţi şi ne va face beneficiarii unui bonus pentru veşnicie.  

Dumnezeu este Iubire. Isus este Iubire. Maica Sa este Maica Iubirii. Ea ne transmite Iubirea divină, filtrată prin Inima Sa Neprihănită. Ne invită, ne învăluie în această Iubire şi ne roagă să-i răspundem la fel. Să creştem în iubire dincolo de toate piedicile, dincolo de răceala inimilor acelora care n-au cunoscut îndeajuns Iubirea lui Dumnezeu, ceea ce l-a făcut pe Sfântul Francisc să exclame, printre şiruri de lacrimi: „AMOR NON AMATUR!” – „Iubirea nu este îndeajuns iubită!”  

Fecioara Maria, trebuie să recunoaştem, are o calitate deosebită: este îndelung răbdătoare. Ea nu ne abandonează niciodată, chiar dacă noi greşim de mii de ori. Este gata s-o ia de la capăt cu noi cu poveţele, cu chemările, cu sfaturile. Ca pe nişte copilaşi care nu ştiu încă să facă primii paşi, ea ne sprijină şi ne acordă atenţia maternă. Nu oboseşte niciodată s-o ia de la capăt cu noi. Oamenii sunt îndeobşte ingraţi cu singurele fiinţe cu care nu ar trebui să se comporte astfel: cu mamele lor. Pentru efortul depus de mame, încă din primele secunde de viaţă ale copilului, de a-l strânge la piept, de a-i oferi căldura, afecţiunea maternă, sânul cald, hrana şi băutura, de a-l învăţa totul, fără grabă, temeinic, cu duioşie, cu dragoste negrăită. Ar trebui să le mulţumim în fiecare clipă. Dar noi considerăm că totul ni se cuvine, de vreme ce suntem născuţi, iar mamele trebuie să ne dea totul. Fără nici un efort din partea noastră. Nici măcar efortul de a iubi.  

Dar dacă şi mama şi-ar pierde răbdarea cu noi şi ne-ar lăsa baltă, de câte ori greşim, cine ne-ar mai îngădui, cine ne-ar mai învăţa alfabetul vieţii, literă cu literă? Mamele sunt cei mai buni pedagogi, pentru că ele sunt înzestrate cu o iubire nespusă pentru copiii lor, care adesea greşesc şi uită repede când părinţii se sacrifică pentru ei. Nu puţine sunt cazurile când mamele rup de la gura lor bucăţica şi o împart copiilor, rămânând flămânde. Tot ce-i mai bun ne dau nouă, cu preţul sănătăţii şi chiar al vieţii lor. Iubirea lor jertfelnică este neasemuită. Şi abia când ele nu mai sunt printre noi, (poate nici atunci?) realizăm imensa pierdere când vedem că nu mai are cine să-şi rupă bucăţica cea mai bună de la gură pentru noi.  

Maria face totul din dragoste, căci ar putea să nu-i pese de noi. Dar pentru noi, Fiul său a murit pe Cruce. Ea ne-a primit de fii adoptivi, la poalele Crucii şi de atunci ne ocroteşte şi ne apără, ca pe ochii din cap. Singura ei motivaţie este Iubirea, o Iubire care nu încape în nici un manual didactic, în nici o altă formă de manifestare, care întrece totul. Prin ea înţelegem rostul, frumuseţea şi măreţia DARULUI VIEŢII.  

 

Teolog CEZARINA ADAMESCU,  

Referinţă Bibliografică:
MĂREŢ / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 697, Anul II, 27 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!