Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Elena Buică, Toronto, Canada         Publicat în: Ediţia nr. 318 din 14 noiembrie 2011

Marele Canion din Arizona – Acolo unde natura a plasmuit sublimul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Prima senzaţie pe care o ai ajungând la Marele Canion, “The Grand Canyon of the Colorado River”, cum e numit de americani, este aceea de încremenire şi de uluire, ca şi când te-ai afla într-o lume de pe altă planetă. Sunt trăiri atât de răscolitoare, încât îţi trebuie un timp oarecare până să se aşeze simţurile la locul lor, să te poţi regăsi. Ce ştiam din fotografii sau din filme, era o realitate abstractă care acum nu se potrivea cu ce vedeam la faţa locului. Voiam să îmi notez impresiile “la cald” dar am rămas pentru multă vreme în nemişcare. Îmi venea să-mi frec ochii ca să dau crezare că există cu adevărat ce văd acum, şi nu este numai o închipuire de-a mea care s-a desprins din lanţul multora care îmi populează adesea, creierul. Ne secase parcă al graiului izvor. Bolboroseam cuvinte aşezate cine mai ştie de când în capul nostu, şi nu de puţine ori interjecţii care subliniau surpriza. “Măi, măi, măi! Ştiam că de obicei, ce vezi în fotografii nu se potriveşte cu ce vezi pe viu, dar nici chiar aşa!”, ”Neam de neamul nostru n-a călcat pe aici!” 

Acest Mare Canion, cel mai mare din lume, mărginit de doua culmi muntoase, denumite North Rim (malul de nord) şi South Rim (malul de sud), este, de fapt, un defileu mai special, având pe fundul lui râul Colorado, care a contribuit şi el la săpături în adâncime. Se află într-un uriaş parc frumos şi bine îngrijit (Parcul Naţional al Marelui Canion), cu hoteluri, restaurante, magazine cu suveniruri, un mic muzeu, cu pliante, machete, hărţi şi multe informaţii gratuite, printre care şi un program cu ce poţi vedea, în funcţie de numărul zilelor de sejur. A fost unul din primele parcuri naţionale create în Statele Unite (în anul 1919). Am făcut circuitul acestei zone cu autobuzele, puse şi ele gratuit la dispoziţia vizitatorilor. Şoferii, având şi rolul de ghizi, de-a lungul traseului, vorbeau fără oprire şi fără aerul de plictiseală dat de nenumăratele repetări. Opreau autobuzul în zonelele cele mai spectaculoase, amenajate pentru vizitatori. 

Puteai coborî din autobuz la oricare din staţiile de pe traseu (în fiecare autobuz găseai harta cu traseul străbătut) şi puteai sta cât îţi poftea inima la admirat sau făcut poze. Mulţi stăteau doar 10 minute, până la autobuzul următor. Imaginea ce o ai în faţă este cea a unei uriaşe căldări, de aproximativ 500 km, cu margini sinuoase. Aspectul unic al acestor locuri este dat de nişte munţi inverşi, crescuţi dedesubtul orizontului nostru, ridicându-se parcă din măruntaiele pământului, oferindu-ne o perspectivă uluitoare.
 
Vârfurile lor se află la înălţimea la care se aflau picioarele noastre, pe platoul aflat la înălţimea de peste 2.000 de metri deasupra nivelului mării. Priveşti înfiorat de pe marginea prăpastiei de 1.600 de metri, dar simţurile noastre o percep ca fiind mult mai adâncă. Cel mai bine vezi cu ajutorul telescoapelor aşezate din loc în loc, pe marginile genunei. Prin ele prindeau contur mai clar văgăuni, prăpăstii, culmi, munţi, podişuri. Model creat în unul din muzeele ştiinţifice care explică eroziunea pământului de-a lungul milioanelor de ani.
  
Straturile de roci tăiate în trepte ca de un cuţit bine ascuţit, felurit colorate îţi oferau o privire în istoria îndepărtată a pământului. Ele sunt cele mai spectaculoase exemple de eroziune a milioanelor de ani măsuraraţi în şapte vârste geologice. La numai căţiva paşi făcuţi pe margine, imaginea e diferită şi te afli parcă în faţa unui caleidoscop care schimbă prin nenumarate unghiuri mii şi mii de faţete ce se succed în planuri ameţitoare. 

Un perete al muntelui tăiat în linie dreaptă acum îţi lăsa spaţiu pentru a privi alt munte cu o altă tăietură dreaptă, ori în trepte, ori cu rotunjimi sau scări, cele mai multe cu infinite şi complicate forme geometrice, căci fantezia naturii a întrecut orice închipuire. Adâncimea, şerpuirea râului Colorado care-şi adună apele din mai multe râuleţe, miile de forme, planuri şi axe în multe culori, fumurii, roz, alburii, gălbui, maro, verde, cărămiziu, mov, din care predomina roşu, toate născute din neant, îţi răscolesc întreaga fiinţă, îţi dau impresia de straniu, de nepământesc, de ceva vecin cu nebunia. Parcă îţi vine să încerci cu gândul cum ar fi să te arunci în această genune. Te înfiori, te temi să nu te cheme piaza-rea şi îţi muţi privirea în altă parte. Acest tulburător şi nefiresc peisaj zămislit de nemurire este în deplin contrast cu planul de la orizont în care ne aflam, o lume obişnuită, calmă şi nepăsătoare la tot ce a fost odată cauza acestor vecinătăti atât de dramatic zbuciumate.

Am făcut întruna fotografii, aşa cum fac toţi vizitatorii, dar nu de puţine ori, furaţi de ineditul peisajului, băgam de seamă că n-am mai făcut poze cam demultă vreme, fiind total furaţi de peisaj. Mulţi corbi croncăneau sau pluteau în aer, netematori de oameni. Sunt cei mai vechi locuitori ai acestor locuri. Netemătoare de oameni erau şi celelalte vieţuitoare. Respectul pentru măreţia şi frumuseţea naturii, ca şi regulile de comportament impuse şi strict respectate, au făcut ca aceste vieţuitoare să fie prietenoase cu vizitatorii. 

Am hotărât pe loc să petrecem noaptea acolo, deşi nu eram pregătiţi, dar parcă nici nu eram pregtiţi să plecăm. Mai aveam loc să ne umplem sufletele cu ce ni se oferea. Am găsit o camera pe coltul hotelului, la parter, cu vedere spre canion. Ne-am sculat cu noaptea în cap ca să vedem răsăritul de soare peste aceste minunăţii ale lumii. 

În zori, când am tras perdeaua, sub fereastra noastră păştea un cerb. Niciodată nu am fost atat de aproape de o astfel de vieţuitoare. Când am ieşit din cameră, alţi cerbi erau admiraţi de multă lume ieşită afară pentru răsăritul soarelui. În mica staţiune, (formată de cele câteva hoteluri de lux, precum şi un camping) noaptea se lasă foarte repede, pe la ora 7:15. In Arizona nici nu se trece la orar de vară. La 7:30 este întuneric beznă ca să creeze condiţiile naturale pentru vieţuitoarele zonei. Tibi, ginerele meu, a vrut să se ducă la maşină să ia ceva pe la 9 seara şi, în timp ce mergea prin beznă, era să cadă peste un cerb care dormea pe iarbă. Ziua, în amiaza mare, era să călcăm pe un liliac şi pentru că s-a speriat, s-a încurcat în hainele noastre. 

Deşi Marele Canion se află în Arizona care este un imens deşert, aici clima este total diferită. Este de fapt, un amestec de mai multe clime, de la cea a deşerturilor, la cea a vegetaţiei abundente, aşa cum se vede pe fundul văgăunii. Acolo este un cuib de verdeaţă, udat de râul Colorado, numit “Grădinile indiene”, oaza naturală populată de indieni. Excursioniştii mai curajoşi fac drumul până acolo pe jos, alţii călare pe catâri, pe cărarea numită “Îngerul strălucitor”. 

Dar muntele este destul de înşelător şi anual, hăul acesta cere un tribut de 3-4 vieţi omeneşti, aşa cum aflăm din informaţiile ce ni se oferă gratuit. Când îi vedeam pe unii cât de aventuroşi se duceau pe marginea prăpastiei pentru o poză, mă gandeam că numarul de 3-4 pe an nu e mare de loc. Dar Tibi, mucalit cum e el, ne-a amintit că 3-4 pe an mor, dar că 250 sunt salvaţi, deci sunt mulţi care îşi riscă inutil viaţa, ca acest tânăr prins de noi în poză.
 
Am fi vrut să mergem şi pe partea cealaltă la podul/pasarela în formă de potcoavă, cu fundul de sticlă aşezat deasupra prăpastiei. Dar până acolo era drum lung şi am fi avut nevoie de înca o zi. Dar nu am plecat fără să aducem în gând cuvinte de mulţumire şi de admiraţie americanilor pentru felul cum îşi primesc vizitatorii şi cum ştiu să îşi pună în lumina toate valorile lor. Ultimul cuvânt a fost cel de rămas bun de la minunile naturii. Marele Canion a trecut undeva în topul celor mai frumoase vacanţe ale mele. 

Dar dacă lumea este o carte, cine nu călătoreşte citeste doar o pagină din acea minunată carte, spunea Sfântul Augustin prin anii 370. Eu continui să ‘citesc’ cu râvna această carte.
 
Elena Buică - Toronto, Canada
www.phoenixmission.org 
  


Referinţă Bibliografică:
Marele Canion din Arizona – Acolo unde natura a plasmuit sublimul / Elena Buică, Toronto, Canada : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 318, Anul I, 14 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Elena Buică, Toronto, Canada : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică, Toronto, Canada
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!