Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 690 din 20 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Mântuire versus mântuială
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

Mântuire versus mântuială  

 

De câte ori nu am auzit spunându-se în jurul nostru: lucru de mântuială, cuvinte însoţite poate şi de câte un gest semnificativ din mâini, care vrea să însemne: ce ai făcut tu nu e bine, ai lucrat în grabă, nu e bun de nimic, pe viitor să nu mai faci aşa ceva!  

Semantic provine de la mântuire care înseamnă salvare, mântuirea sufletului omenesc prin credinţă.  

Şi iată cum una din dogmele religiei creştine, mântuirea, a ajuns să fie ridiculizată în vorbirea colocvială, tot de noi care ne considerăm creştini!  

O evoluţie stranie care a ajuns să însemne contrariul rădăcinii din care îşi trage obârşia.  

Pe cine să aruncăm această vină, pe cine să tragem la răspundere pentru deturnarea insidioasă a sensului primar?  

Toată lumea doreşte să ajungă la mântuire, la salvarea sufletului nostru după moartea trupească dar tot noi suntem cei care ironizăm, fără să vrem sau fără să ne dăm seama, dorinţa cea mai importantă din viaţa fiecăruia dintre noi.  

Şi dacă cineva ar îndrăzni să ne numească ignoranţi, ne-am supăra fără doar şi poate.  

De vină să fie numai graba, neatenţia, superficialitatea omului modern de a spune şi a face cât mai multe  

lucruri în acelaşi timp sau cât mai repede cu putinţă?  

Parţial, da dar nu în exclusivitate.  

Trăim într-un secol al secularizării, al îndepărtării din ce în ce mai pronunţate a omului de Creatorul său Dumnezeu, cu toate efectele care decurg din atitudinea noastră.  

Păgânii, ateii, oamenii indiferenţi care nu iau aminte la cele ce se petrec în jurul lor, la semnificaţia mai adâncă a lucrurilor mărunte care ne înconjoară, într-un cuvânt la toate cele legate de înălţarea şi salvarea sufletului, pot să spună că nu le pasă, ei sunt preocupaţi să-şi trăiască viaţa care este a lor şi atât.  

Nu cred în existenţa lui Dumnezeu şi mai departe nici a îngerilor, nici a demonilor.  

Dar iată cum dintr-o exprimare nefericită, dintr-unul sau mai multe gânduri nepotrivite, din dezinteres sau din necunoaştere, ajungem să mergem singuri împotriva noastră, aparent fără să ne fi silit sau să ne fi „ajutat” cineva.  

Dar încercând să ne degajăm un pic şi ca să privim lucrurile în ansamblul lor, să ne situăm la oarecare înălţime, această evoluţie de la mântuire la mântuială, pare să convină de minune unui duşman al mântuirii, pe care mi-l imaginez bucurându-se în taină de cursul descendent, de întorsătura luată de vocabularul nostru cotidian.  

Şi din vocabular nu mai e decât un pas ca să ne intre în obicei. Şi să-l transmitem ca atare celorlalţi care pot să-l primească de la noi ca pe un lucru verificat şi demn de încredere.  

Ne-am adus astfel şi noi contribuţia la involuţia termenului în cauză?  

Voit sau nevoit, sigur că da!  

A fost de ajuns să fie deviat puţin sensul primordial, că pe urmă depărtarea dintre cele două sensuri s-a mărit din ce în ce mai mult.  

Imaginaţi-vă o magistrală care nefiind bine păzită, vine cineva într-o noapte, hai să zicem o echipă de elită în sabotări, ataşează o linie secundară şi a doua zi, din neatenţie, trenul, garnitura noastră, trece pe această line secundară fără să ne dăm seama.  

Este posibil aşa ceva? Tuturor ni se întâmplă dar nu acordăm atenţia necesară.  

Şi un timp călătorim aproape paralel cu fosta magistrală. Dacă realizăm eventul, ne amăgim că tot spre aceeaşi ţintă călătorim sau că ne vom întoarce la direcţia bună, că doar de noi depinde, nu?  

Numai că secundara se depărtează încet, încet şi ajungem cu timpul să călătorim în direcţia opusă celei în care plecasem!  

Aici e pericolul diversiunii dacă pot să o numesc astfel.  

Şi ne va fi din ce în ce mai greu să revenim, dacă nu chiar imposibil.  

Sesizăm trecerea de la alb la negru, de la zbor la cădere, de la bine la rău, dar luăm în calcul şi dificultatea demontării mecanismului prin care s-a ajuns la această situaţie.  

Un om simplu spunea odată că un ogor nelucrat doar un singur an, se umple atât de mult de buruieni, încât nu-ţi mai este de nici un folos.  

Dar cu cât mai mult sufletul, când omul nu mai veghează asupra lui?!  

Mintea omului este atât de zburdalnică şi aleargă necontenit, câteodată şi dezordonat, la toate cele bune dar şi la cele mai puţin bune.  

Aleargă spre cele bune dintr-un imbold sau pornire naturală, firească.  

Dar spre cele rele tot din pornirea ei firească se întâmplă?  

Gândurile nepotrivite, inoportune, sau rele dacă vreţi, sunt produse tot de mintea noastră sau ne sunt trimise de un înger al răului ca să ne pună la încercare?  

Poate intuim în mare cum se petrec aceste lucruri dar ne lipsesc dovezile „palpabile” cerute de o demonstraţie riguroasă sau de riguroşi.  

La o întrebare care ţine mai mult de bunul simţ al oricăruia dintre noi: e bine ca omul să fie din ce în ce mai bun sau din ce în ce mai rău, vom alege cu toată convingerea, prima variantă.  

La fel vom răspunde şi dacă ne întreabă cineva: e mai bine ca omul să aibă un suflet curat, din ce în ce mai curat sau să nu se îngrijească deloc de aşa ceva?  

Cine se îngrijeşte în permanenţă de curăţenia sufletului său, se înalţă constant înspre Dumnezeu. Cine nu se preocupă de sufletul său, se îndepărtează în fiecare clipă de Dumnezeu.  

Veţi întreba probabil: şi ce se întâmplă mai departe?  

Concluzia este tăioasă şi nu are alternativă: orice îndepărtare de Dumnezeu duce implacabil la suferinţă şi la moarte. Şi la cea fizică dar şi la cea veşnică.  

Viaţa seamănă cu un munte de cucerit şi omul are în faţă numai două drumuri: unul care urcă în permanenţă spre pisc şi nu este tocmai uşor. Dar nici greu pentru cine îşi dă seama de miza competiţiei şi nu pierde nici un moment din vedere acest lucru.  

Şi un altul larg, deschis, care nu cere nici un efort, pentru că el coboară în permanenţă. Inerţia. Rutina. Te duce de la sine dacă vrei. Sau mersul în voia lenei cum spune proverbul.  

Socotiţi acum cât de depărtate vor fi cele două poziţii la terminarea cursei.  

De unde reiese logic că pentru fiecare competitor să zicem, plata sau răsplata unuia faţă de celălalt va fi atât de diferită, ca de la cer la pământ.  

Ca de la cer la pământ!  

Nu trebuie să fi doctorand în multe universităţi cu ştaif ca să-ţi dai seama că omul are rolul lui în univers. S-a născut în anumite condiţii, viaţa a apărut pe pământ în anumite condiţii şi fără să bagatelizăm lucrurile: cine a fost mai întâi oul sau găina, evoluţia este o lege firească proprie şi universului din care facem parte, dar şi fiecăruia dintre noi.  

Este o cursă în care, dacă unul din cei doi stă pe loc, aceasta echivalează practic cu coborârea.  

Şi atunci merită să ne punem întrebarea: eu pe care drum merg în viaţă, pe care l-am ales de fapt?  

Pentru afirmarea adevărului sau a unui principiu benefic în ultimă instanţă, de multe ori este nevoie şi de câte un impediment, un obstacol mai uşor sau mai greu de trecut. Adică de o cădere pe care depăşind-o, să avem tăria de a ne ridica şi de a porni mai departe.  

Toate lucrurile care înconjoară au tainele lor.  

Dar bine vom face dacă ne punem întrebări toată viaţa, încercând să aflăm noi pe care drum mergem de fapt?  

 

Referinţă Bibliografică:
Mântuire versus mântuială / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 690, Anul II, 20 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!