Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   



MANEANU MITE,EVOLUŢIA VITICULTURII ŞI POMICULTURII ÎN PARTEA DE VEST A OLTENIEI ÎN SECOLELE XVIII-XIX(I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EVOLUŢIA VITICULTURII ŞI POMICULTURII ÎN PARTEA DE VEST A OLTENIEI ÎN SECOLELE XVIII-XIX(I) 
  
Mite Măneanu 
  
(Capitol din lucrarea Agricultura şi Comerţul Românesc în secolele XVIII-XIX. Aspecte generale, regionale şi specifice, Autograf MJM, Craiova, 2009) 
  
În evul mediu precum şi în perioada primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, viile şi pomii constituiau izvoare importante de venituri atât pentru ţărani, boieri şi mănăstiri cât şi pentru visteria ţării. Iată de ce interesul pentru asemenea plantaţii era viu, documentele ce se mai păstrează reuşind să ne redea doar în parte frământările din acest domeniu. 
  
În regiunea de vest a Olteniei se constată existenţa în perioada amintită a unor suprafeţe plantate cu vii şi pomi fructiferi aflate pe moşii boiereşti sau mănăstireşti655, dar şi pe loturi ţărăneşti, libere sau aservite, sau pe cele cu embatic ale orăşenilor. De aici o serie de tranzacţii şi pricini de judecată între proprietarii plantaţiilor respective şi cei ai moşiilor care ân parte sunt redate şi de documentele cercetate656. 
  
O însemnată sursă de venituri pentru boieri şi mănăstiri o constituie în secolul al XVIII-lea monopolul vânzării băuturilor şi dreptul exclusiv de a ţine cârciuma. În această privinţă documentele ne oferă unele informaţii interesante. Menţionăm printre altele porunca din anul 1716 a domnului Nicolae Mavrocordat prin care se da dreptul mănăstirii Tismana să ţină pe moşia sa de la Ploşnina printre altele şi un cârciumar657, Constantin Stoenescu pentru supunerea locuitorilor de pe moşiile Baia de Aramă şi Lăturoasa la dijma şi monopolul vânzării vinului şi rachiului658. Tot în această perioadă (1792) Înaltul Divan în care se arăta că acesta avea ca danie din vechime importantul venit al vinăriciului ce se strângea de pe moşiile sale din judeţul Mehedinţi, moşii ce constituiau cca. 85 la sută din marele său domeniu funciar659. Cum însă şetrarul Bibescu era orânduit cu strângerea, pentru visterie, a vinăriciului din întreg judeţ, între el şi mănăstire au loc conflicte mai ales pentru viile noi sădite pe moşiile mănăstireşti şi de la care Bibescu încerca să ia această dare660. Tot în această perioadă se înregistrează multe pricini pentru vii şi livezi între care sunt de menţionat judecata din anul 1751 dintre Gheorghe Pănescu şi cetaşii săi din Valea Boierească661, cea dintre satul Baia şi moşnenii din Padeş pentru livezile de la Brusturi (1781)662, cea dintre moşnenii groşani şi mănăstirea Tismana, tot pentru livezi în acelaşi an663, pricina dintre moşnenii mănăstireşti şi obârşani pentru livezi (1785) etc.664 În fine, numeroase documente se referă la vânzări de pomi la Jidoştiţa (1702), Gogoş (1717), Izverna (1747), Rătezu (1779), Negoieşti (1780 şi 1823), Gornoviţa şi Suşiţa (1782), Cleşneşti (1785), Turtabe (1800), Izverna (1806), Orzeşti (1821), Crainici (1819), Poienile de Sus (1825), Jirov etc., toate aflate în partea de vest a Olteniei665. 
  
În primele decenii ale secolului al XIX-lea, şi mai ales după introducerea regulamentului organic, se semnalează o creştee a interesului tuturor pentru stăpânirea viilor şi livezilor. În general în această perioadă viile aparţineau în mare parte clăcaşilor sau moşnenilor, deşi în multe cazuri pământul pe care se afla plantaţia nu era al lor. Alături de viile ţărăneşti proprietarii, arendaşii şi unii negustori dispuneau la rândul lor de însemnate suprafeţe viticole666. Unele documente demonstrează convingător că erau cazuri când clăcaşii apreciau moşia pe care erau aşezaţi, după viile şi pomii ce existau sau puteau fi sădiţi acolo. Mai mult, ţăranii precum cei de la Rocşoreni, cereau în anul 1834, ca suprafaţa vetrei de sat, ogrăzile, viile şi livezile să nu fie incluse în suprafaţa la care ei aveau dreptul după regulament667. Moşiile pe care se putea sădi pomi şi vii exercitau o puternică atracţie asupra clăcaşilor care nu de puţine ori fugeau de pe cele pe care se aflau aşezaţi pe acestea din urmă. În acest sens este semnificativ un raport din aprilie 1834 al Suptocârmuirii plăşii din judeţul Mehedinţi, în care se arăta că din mai multe sate (Obârşia, Izimşa, Salcia etc.), fugiseră numeroase familii de clăcaşi pe moşia Ascunsa din aceiaşi zonă, moşie care deşi nu era silişte avea vii, apă şi câmp roditor din belşug668. În aceiaşi perioadă clăcaşii din satul Gârla de Sus se plângeau că fuseseră strămutaţi cu forţa de pe moşia unde-şi aveau locurile de muncă şi izlaz, viile şi alte sădiri pe o altă moşie669. Sunt şi cazuri când în urma hotărniciei lor, livezi sau vii rămân în stăpânirea numai a unora dintre foştii devălmaşi. De aici plângeri, procese şi nemulţumiri. Iată o situaţie atestată pentru anul 1847 la Izverna judeţul Mehedinţi unde câţiva moşneni din neamul Moşneanu, se înţeleg cu un frate de al lor să-i sădească la un conac de-al său un număr de 60 de pruni, adică tot atâţia câţi căzuseră în urma alegerii hotarelor pe partea lor de moşie, iar până la intrarea acestora pe rod ar urma să stăpânească prunii bătrâni dându-le celorlalţi fraţi dijmă670. 
  
Un alt fenomen semnalat în această perioadă, este fuga clăcaşilor aşezaţi la linie la conace şi locuri cu vii şi pomi. Astfel în anul 1834 din satele Scăpău şi Obârşia fugiseră locuitorii refuzând să-şi plătească datoriile proprietăţii. Împotriva lor proprietarii şi arendaşii cereau sprijinul autorităţilor cu care spărgeau conacele şi-i mutau cu forţa la linie671. Înfruntarea dintre cele două părţi se răsfrângea deci şi asupra domeniului viticulturii şi pomiculturii şi aceasta nu numai sub aspectul cramponării ţăranilor de locurile sădite cu vii şi pomi ci şi în privinţa creşterii ponderii veniturilor provenite de la acestea în cadrul veniturilor generale ale moşiilor. Astfel, este elocventă o situaţie comparativă a veniturilor înainte şi după regulament a două moşii considerate de Ocârmuirea judeţului Mehedinţi ca reprezentative672. Astfel dacă în anul 1830, deci sub regimul legiuirii lui Caragea, venitul moşiei Ilovăţ, provenit din otaştina prunelor şi viilor era de 1000 lei iar cel de la cârciumi de 800 lei, reprezentând un total de cca 18 la sută din venitul general al moşiei673, după Regulament (1832) otaştina prunelor şi viilor aducea 1600 de lei iar cârciumile 100 lei674, deci o creştere de cca 60 la sută în numai doi ani. În cazul moşiei Schinteieşti, creşterea este de 25 la sută în aceiaşi perioadă675. 
  
Se remarcă faptul că în timp ce în partea sudică asistăm la o creştere acentuată a veniturilor provenite cu comercializarea băuturilor alcoolice în partea centrală, dimpotrivă cresc mai mult veniturile provenite din otaştină676. Aici şi înainte şi după Regulament se lua otaştina şi de la prunele şi viile de casă, adică acelea sădite în grădinile de lângă casă677. În general otaştina se plătea în bani (2 lei vadra de vin)678 însă există cazuri când se da şi în natură679. 
  
Veniturile mari obţinute de proprietari şi arendaşi de pe urma viilor şi livezilor cu pruni, îndemnau la sporirea continuă a pretenţiilor. Unii proprietari insistau ca clăcaşii să plătească otaştină şi pentru viile sau livezile sădite pe alte moşii (cazul satului Salcia)680 şi mai ales pretindeau mai mult decât se luase până atunci. Din această cauză ţăranii adresează numeroase plângeri autorităţilor cerând să se revină la sistemul de dinainte de regulament. Între acestea sunt de menţionat cele ale locuitorilor satului Corcova care arătau în anul 1834, că arendaşul le pretindea mai mult decât era obiceiul, ei refuzând să plătească 15 lei de vie şi să facă clacă cum li se ceruse, din care cauză arendaşul îi oprise de la culesul viilor681. În alte cazuri (la Broscari) arendaşul pretindea câte 6 lei de fiecare vie moştenită de ţărani de la părinţii lor, deşi până atunci nu plătiseră nimic682. Asemenea cereri noi ca şi sporirea sensibilă a preţului otaştinei683 contribuiau la agravarea situaţiei materiale a ţărănimii. În acelaşi timp, proprietarii şi mai ales arendaşii pentru a putea realiza asemenea majorări se dedeau la o serie de abuzuri şi vexaţiuni care nemulţumeau ţărănimea. Ei făceau greutăţi la măsuratul prunelor sau vinului procedând în unele cazuri, precum la Cacoţi, la măsurarea prunelor după ce acestea erau puse în vase684 sau îi obligau, cum se întâmpla la Brăneşti şi Ioneşti în perioada 1834-1837, să fabrice rachiul numai la cazanele lor care erau şi insuficiente685. În cazul locuitorilor din Cerneţi, care din vechime aveau vii la Brezniţa, Trestinic, Buliga, Gâldanu şi Orgutova, arendaşul le lua mai mult decât era legiuit, din care cauză ei cereau să se constituie o comisie formată din boieri şi locuitori de bază care să supravegheze măsuratul vinului686. În alte cazuri (la Gârla Mare în 1834), locuitorii erau opriţi să lucreze viile, să sădească sau să cumpere altele687, sau câteva decenii mai târziu la Preşneni, unii proprietari acaparează părţi din hotarul moşnenesc nepermiţând ţăranilor să-şi ia venitul de la viile şi pomii ce-i aveau sădiţi acolo688. 
  
Evident, ţăranii au reacţionat cu hotărâre împotriva acestor tendinţe. În primul rând refuzau să plătească obligaţiile sporite. Printre cei ce procedează în acest fel sunt şi locuitorii din Cerneţi care în anul 1833 nu numai că nu-şi plătiseră obligaţiile dar angajaseră şi vieri aşezându-i fără învoire la viile ce le aveau pe moşia mănăstirii Govora689. Situaţia asemănătoare întâlnim la Niculeşti în anul 1839 unde locuitorii refuzau să plătească învoiala pentru vii arătând că nu a avut acest obicei690 iar la Oreviţa, Vânju Mare, Bucura, Poroiniţa etc. în aceiaşi perioadă, ei lucrează viile, fabrică comina, fără a se învoi cu epistatul episcopiei Râmnicului, proprietara moşiei691. Sunt însă şi situaţii în care ţăranul refuză să plătească obligaţiile şi să mai lucreze viile oprindu-i pe alţii să le lucreze (la Bistriţa şi Brezniţa)692. În situaţia asemănătoare întâlnim în timpul revoluţiei de la 1848 când arendaşul moşiei Oprişoru reclama că ţăranii refuzau să lucreze viile iar la Punghina chiar dărâmă două cârciumi arendăreşti693. Este cunoscut de asemenea faptul că proprietarii şi arendaşii obţineau venituri importante graţie monopolului ce-l aveau la comercializarea băuturilor alcoolice. Iată de ce ei reacţionează violent atzunci când li se încălcau asemenea drepturi694. Mai ales se opuneau aducerii de către ţărani a vinului sau rachiului produs pe alte moşii în satele aflate pe moşiile lor. Este edificatoare în acest sens plângerea din anul 1834 a arendaşului moşiei Maglavit care arăta că ţăranii aduseseră în sat cca. 15000 vedre vin pe care-l vânduseră sub ascuns celor ce nu aveau695. El cerea să se procedeze ca şi pe alte moşii unde se făcea învoială pentru asemenea operaţiuni696. La fel era situaţia de pe moşia Galicea precum şi la Cetate, Poiana, Desa, Argineşti, Gârbovăţu etc.697 O situaţie deosebită se semnalează în această perioadă pentru viile noi plantate pe moşii străine. Pentru acestea ţăranii plăteau proprietarului moşiei otaştina precum şi o sumă fixă la început698. Ei sunt supuşi însă unor serioase presiuni fiind siliţi să plătească mai mult decât cei ce aveau vin vechi699. Astfel, la Tâmna şi Valea Perilor proprietarii îi silesc, în anul 1844 pe ţărani, să plătească 1 leu pentru fiecare vită sau să dea din vin din cinci vedre una sau câte 20 de parale de prun ori din rachiu din 6 vedre una700. În zona de sud se impuneau învoielile şi mai grele701, acestea şi datorită faptului că aici productivitatea era mai mare. În pofida acestor învoieli, interesul pentru vicitultură şi pomicultură se menţin. Aşa se explică numărul mare de conflicte pe această temă dintre care unele ajung şi în faţa instanţelor judecătoreşti. Aceste date şi informaţii, ca şi altele, demonstrează convingător credem, că în secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi în partea de vest a Olteniei existau numeroase şi puternice frământări sociale legate de stăpânirea şi valorificarea viilor şi livezilor de pomi702. Dacă pentru secolul al XVIII-lea documentele par să arate că o bună parte a acestor plantaţii erau în stăpânirea boierilor şi mănăstirilor (în timpul ocupaţiei austriece şi în posesia fiscului imperial), în timp ce ţăranii apar cu mai puţine vii, în secolul al XIX-lea şi mai ales în perioada Regulamentului organic, ponderea principală trece pe seama acestora din urmă (moşneni sau clăcaşi), care deţin acum cele mai mari suprafeţe. În privinţa dărilor şi altor venituri provenite de la aceştia, constatăm că dacă în secolul al XVIII-lea nu se depăşise nivelul tradiţional după introducerea Regulamentului organic pretenţiile proprietarilor de moşii şi mai ales ale arendaşilor cresc în aşa măsură încât determină numeroase conflicte între ţărani şi ei. Această evoluţie constituie, după opinia noastră, una dintre cauzele reducerii în a doua jumătate a secolului al XIX-lea al ponderii acestui domeniu în cadrul economiei agrare. 
  
Cu toate acestea şi în perioada respectivă livezile cu pomi ocupau un loc important în viaţa economică românească. Această constatare este valabilă după cum au arătat partea de vest a Olteniei şi pentru judeţul Mehedinţi unde existau întinse suprafeţe apte spre a fi plantate cu pomi şi viţă de vie. Se puteau astfel, valorifica mai bine pământurile mai sărace, improprii pentru cultivarea plantelor de câmp. În plus, în Mehedinţi viile şi omii coborau mult spre Dunăre, ocupând şi unele suprafeţe din zonele mai ridicate ale Blahniţei şi Câmpului. De altfel, în legătură cu acestea, documentele aflate la Arhivele Statului Drobeta Turnu Severin ne prilejuiesc o constatare care la început ar părea surprinzătoare şi anume aceia că în zona Mehedinţiului cele mai întinse plantaţii cu vii erau situate nu în partea de nord ci în cea centrală şi sudică (plăşile Ocolul, Blahniţa şi Câmpu) de unde se obţineau şi celelalte cantităţi de struguri şi vin. O caracteristică a viticulturii din perioada Regulamentului organic este aceea că în marea lor majoritate viile nu formau podgorii întinse, compacte ci ocupau suprafeţe mici izolate aparţinând unui număr mare de proprietari. Cu toate acestea existau moşii, sate şi locuri unde viile ocupau suprafeţe mai mari. Este cazul moşiilor Oreviţa şi Rogova703 a satelor Drincea704, Bălţaţi de Jos, Mohna, Sălătrucu705, Bistriţa, Brezniţa706 sau a dealurilor din apropierea Cerneţi-Curila, Buliga, Orgutova, Gârdnu707 etc. În general viile aparţineau în mare parte moşnenilor sau clăcaşilor deşi de multe ori pământul pe care se afla via nu era al lor. Alături de viile ţărăneşti proprietarii, arendaşii şi unii negustori dispuneau la rândul lor de un număr însemnat de vii. Aproape toţi boierii mari şi mijlocii aveau vii. Între aceştia documentele consemnează pe vornicii Dumitrache Bibescu şi Nicolae Brăiloiu, pe stolnicul Ghiţă Argetoianu, pe clereasa Catinca Găneasca etc.708 De asemenea numai în Cerneţi 15 proprietari şi negustori deţineau pe dealurile şi moşiile din apropiere numeroase vii709. În legătură cu situara suprafeţelor de vii şi livezi în raport cu poziţia satelor trebuie să arătăm că dacă înainte de anul 1831 acestea se găseau de multe ori foarte aproape de locuinţele oamenilor şi chiar în sate, odată cu mutarea acestora la linie şi organizarea lor mai compactă, viile şi livezile rămân tot mai mult în afara satelor710. Sub raportul întinderii suprafeţelor ocupate cu vii în judeţul Mehedinţi trebuie să arătăm că în urma calculelor făcute, luând ca bază producţia de vin obţinută în întreg judeţul711, precum şi productivitatea medie a unui pogon de vie712 se poate aprecia că acestea se apropiau de 10-12000 pogoane în cele 7 plăşi cât avea atunci judeţul Mehedinţi713. Suprafaţa este importantă ilustrând însemnătatea pe care acest sector economic îl avea în cadrul economiei agrare. Cu toate că documentele ne oferă unele date în legătură cu cantităţile de vin produse în fiecare plasă, datorită diferenţelor de productivitate şi condiţii naturale dintre diversele zone ale judeţului, nu se pot aprecia cu siguranţă suprafeţele pe zone şi plăşi. Se poate stabili totuşi că peste 60 la sută suprafaţa cultivată cu viţă de vie în judeţul Mehedinţi se afla în partea de sud a acestuia şi anume între 400-900 pogoane, iar în plaiul Cloşani viile lipseau aproape cu totul714. Conform aceloraşi criterii în cazul livezilor cu pomi situaţi pare a fi inversă – plasa Baia şi în general zona nordică şi centrală a judeţului dispunând de cele mai mari suprafeţe. În legătură cu forma de proprietate asupra viilor, documentele consemnează că şi în partea de vest a Olteniei în prima jumătate a secolului XIX o bună parte a acestora erau plantate pe moşii străine proprietarii lor neavând drept de proprietate decât asupra plantaţiei respective, trebuind însă să plătească stăpânului moşiei otaştina tradiţională715 (din 20 vedre una) precum şi o sumă fixă la început716. Treptat, în perioada regulamentară, dacă otaştina rămâne în general neschimbată, pentru viile plantate înainte de regulament, stăpânii moşiilor pe care se aflau aceştia recurg la diferite procedee pentru a-i sili pe proprietarii de vii să plătească mai mult mai ales pentru viile noi717. Aşa se întâmpla în anul 1845 când unii arendaşi ai moşiilor mănăstireşti i-a obligat pe clăcaşi să plătească dijmă pentru fânul cosit de sub pruni, iar pe alţii i-a oprit să-şi pască vitele pe locurile din capul viilor (26). Asemenea practici erau determinate şi de faptul că mulţi clăcaşi nu aveau acte scrise încheiate cu proprietarii moşiilor, acte din care să reiese clar drepturile asupra viilor sau livezilor plantate de ei cu ani în urmă. Şi dacă tendinţa arendaşilor şi proprietarilor de a percepe otaştină mai mare decât cea legiuită a putut fi oprită de ocârmuire, în schimb pentru viile noi aceştia, pe diferite căi, îl sileau pe ţărani să încheie învoieli şi să dea bani sau dişme. La Tâmna şi Valea perilor, se menţionează într-un document din anul 1844, proprietarii îi siliseră pe clăcaşi să plătească un leu de fiecare viţă sau să dea din vin din 5 vedre una precum şi câte 20 parale de prun sau rachiu din 6 vedre una718. Aceiaşi situaţie o întâlnim şi în zona de câmp unde cu câţiva ani mai înainte (în 1838) postelnicul Gheorghe Vlaston din Cujmir se învoia să sădească vie pe moşiile Drincea şi Oprişoru obligându-se să dea otaştine din 10 vedre una şi să lucreze 7 zile de clacă pe moşia proprietarului său să o plătească în bani. Se stipula de asemeni ca vinul sau rachiul obţinut să poată fi vândut decât cele dinainte de 1831, obligaţii determinate şi de faptul că Drincea şi Oprişoru erau podgorii vechi unde productivitatea şi deci venitul obţinut de la un pogon de vie era mai mare ca în alte părţi. Datorită unor asemenea greutăţi precum şi a altor cauze nu de puţine ori ţăranii îşi lăsau viile în părăsire ceea ce nemulţumeau pe arendaşii şi proprietarii care nu puteau percepe otaştină. Un caz deosebit de ilustrativ în această privinţă este cel prezentat într-o jalbă din 1835 a lui Dumitraşco Vârbiceanu, arendaşul moşiilor Bistriţa şi Brezniţa, care arăta că locuitorii refuzau de mai mulţi ani să lucreze viile ce se aflau pe acele moşii şi nici pe alţii nu-i lăsau, şi că în plus, nu plăteau nimic. Aceştia îşi părăsiseră viile de 6 şi de 10 ani, arendaşul depunând insistenţe pentru a obţine de la Judecătoria mehedinţi dreptul de a le arenda sau vinde altora. Astfel de conflicte înte proprietari şi arendaşi pe de o parte şi ţărani pe de alta în legătură cu dreptul de stăpânire asupra viilor şi livezilor, plata drepturilor proprietăriceşti precum şi delictele legate de vii, livezi, vin, rachiu, pivniţe etc. judecate de judecătorie, sunt numeroase. O statistică alcătuită de noi pe baza documentelor şi dosarelor ce se referă la cauze de asemenea natură cuprinde numai pentru perioada 1831-1840 46 procese având ca obiect conflicte pentru vii şi vin, 16 pentru pivniţe şi vase pentru pus băutura iar 12 pentru pomi şi livezi719, acestea fiind bine-nţelese numai o parte din cele ce au avut loc în realitate. Asemenea frământări, nemulţumiri şi conflicte trebuie puse în legătură cu interesul tot mai mare manifestat de proprietarii şi arendaşii de moşii dar şi de ţăranii liberi sau clăcaşi pentru viticultură. Acest interes era determinat de veniturile din ce în ce mai mari obţinute de pe urma viilor sau a comercializării vinului. Toate acestea au făcut ca odată cu extinderea suprafeţelor cultivate producţia de vin obţinută să întreacă nevoile de consum rămânând disponibilităţi însemnate pentru comerţ. În anul 1833, an pentru care avea date mai complete, situaţia se prezenta în felul următor720. Producţia totală de vin a Mehedinţiului era de 3802574 ocă, din care 2434000 erau destinate consumului şi 1542574 poentru vânzare (cu 8-12 parale/ocă). 
  
NOTE 
  
655. În timpul ocupaţiei austriece a Olteniei o parte din viile mitropoliei Ţării Româneşti şi cele brâncovene devin vii fiscale. Printre acestea în partea de vest a Olteniei sunt menţionate cele de la Drincea, Ştiubei, Almăjel, Suţita, Oreviţa, Stănceşti (Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânire austriacă, 1718-1739, Bucureşti, Edit, Academiei, 1971, p. 72). 
  
656 .Printre cauzele cele mai frecvente a conflictelor dintre ţărani şi boieri sau arendaşi îl constituiau în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi tendinţa de sporire a dijmei (otaştină) situaţia constatată în cazul moşiilor Bolboşani şi Oreviţa unde datorită acestor împovărări unii dintre locuitori îşi părăsiseră viile. De remarcat că acelaşi lucru se întâmplase şi în perioada de început a ocupaţiei austriece, locuitorii refuzând să se întoarcă pe moşie dacă nu se aplica vechiul regim de îndatoriri. (Ibidem, p. 202).209  
  
657 Arh. Ist. Centrală Bucureşti, fond Mănăstirea Tismana, XCIII/75. 
  
658. Ibidem, Mănăstirea Baia de Aramă, I/138. 
  
659 .Ibidem, Tismana, XCV/90. 
  
660 .Ibidem. 
  
661 .Arh. Ist. Centrală Drobeta Turnu Severin, Colecţia de documente, VII/1. 
  
662 .Arh. Ist. Centrală Bucureşti, Mănăstirea Baia de Aramă, I/74. 
  
663 .Ibidem, Tismana, XIII/48. 
  
664 .Mitropolia Olteniei, 1954, p. 107.210  
  
665 .Arh. Ist. Centrală Bucureşti, Tismana, VIII/18M XXVI/1; XXVII/3; LV/2; LXXIII/4; NSS 1233, f. 456; Arh. St. Drobeta Turnu Severin, Colecţia de documente, XII/2; XVII/10; XXII/29, Achiziţi noi I/5, 7; Vasile Novac, Câteva documente privind viticultura şi pomicultura din Gorj şi Mehedinţi de la mijlocul veacului al XVII-lea până la 1870, în “Studii şi comunicări de istorie şi etnografie”, Goleşti-Argeş, 1980, p. 307-311. 
  
666 . Arh. St. Drobeta Turnu Severin, fond Tribunalul judeţ Mehedinţi, dosar 2111/1831, f. 4. 
  
667 .Ibidem, Prefectura judeţului Mehedinţi, dosar 27(6303)/1834, f. 56.211  
  
668 .Ibidem, 3(2202)/1834, f. 321-322. 
  
669 .Ibidem, dosar 27(6306)/1834, f. 151. 
  
670 .Ibidem, Colecţia “Achiziţii noi”, I/24. 
  
671 .Ibidem, Ocârmuirea, dosar 3(2202)/1832, f. 157-158. 
  
672 .Ibidem, dosar 2786/1832, f. 157-158.212  
  
673. Ibidem. 
  
674 . Ibidem. 
  
675 .Ibidem, f. 141, 157-158. 
  
676 . Se consideră, în general că în această perioadă otaştina percepută de la viile şi prunii sădiţi înainte de regulament nu a crescut şi că a sporit numai ca luată de la noile sădiri. În realitate însă au sporit la ambele categorii. (Ilie Corfus, Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, p. 100). 
  
677 .Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 2786/1832, doc. cit. 
  
678 .Ibidem, f. 155, 168. 
  
679 .Dintr-o jalbă din anul 1834 a stolnicului Barebu Viişoreanu, aflăm că moşnenii din satul Cloşani erau datori să-I dea printre altele şi 17 vedre rachiu, otaştina pe anii 1832-1833. (Ibidem, Tribunalul jud. Mehedinţi, dosar 135(4845)/1834, f. 1). 
  
680 .Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 27(7306)/1834, f. 17.213  
  
681. Ibidem, dosar 18(2209)1834, f. 95. 
  
682 .Ibidem, dosar 3/2292/1834, f. 213. 
  
683 .În anul 1833 locuitorii satului Strehaia se plângeau că arendaşul moşiei mănăstireşti era abuziv la perceperea otaşului (Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 1160/1833, f. 609-610), la fel cei de la Ilieşti şi Brezniţa Motru aşezaţi pe moşia mănăstirii Motru, se plângeau că li se cereau mai mult decât se cuvenea. (Ibidem, Suptocârmuirea plăşii Motrului, dosar 6342/1834, f. 950, 1048). 
  
684 .Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 3(2202)/1834, f. 16. 
  
685 .Ibidem, Suptocârmuirea plăşii Motrului, dosar cit., f. 1004. 
  
686 .Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 1160/1833, f. 467.214  
  
687 .Ibidem, dosar 27(6303)/1834, f. 4 şi 94. 
  
688 .Ibidem, Tribunalul, dosar 28/1851, f. 95. 
  
689 .Ibidem, 1160/1833, f. 145. 
  
690 .Ibidem, 1033/1839, f. 32. 
  
691 .Ibidem, 3(2202)/1834, f. 114. 
  
692 .Ibidem, dosar 128(5013)/1835, f. 1. 
  
693 .Arh. Ist. Centrală Bucureşti, Ministerul de Interne, Comunale, dosar 2b/1848 (inventar 318), f. 253.215  
  
694 .În unele cazuri (la Strâmba, în 1838) mai mulţi proprietari îşi dispută veniturile din vânzarea vinului şi rachiului, la sărbătoarea hramului bisericii. (Arh. St. Drobeta Turnu Severin, fond Tribunalul jud. Mehedinţi, dosar 389/1838, f. 10). 
  
695 .Ocârmuirea, dosar 18(2209)/1834, f. 368. 
  
696 .Ibidem. 
  
697 .Ibidem, f. 658; Arh. St. Buc., Ministerul de Interne, Administrataive, dosar 20a/1848 (inv. 314), f. 258; Ileana Petrescu, Vladimir Osiac, Anul revoluţionar 1848 în Oltenia, Editura “Scrisul Românesc”, Craiova, 1973, p. 295; Arh. St., Drobeta Tr. Severin, fond Subocârmuirea plăşii Motrului, dos. 6382/1834, f. 186, 792. 
  
698 .Ilie Corfus, op. cit., p. 141. 
  
699. Ibidem. 
  
700. Ibidem, p. 100. 
  
701 .Arh. St. Drobeta Turnu Severin, Colecţia de documente, III, 27.216  
  
702 .Alte aspecte privind problema în cauză găsim la Constantin Şerban, Aspecte privind viticultura în judeţul Mehedinţi în sec. al XVIII-lea, în “Museum”, Studii şi comunicări de istorie şi etnografie”, Goleşti-Argeş, 1978, p. 323-330 şi “Mehedinţi – istorie şi cultură”, I, Drobeta Turnu Severin, 1978, p. 183-188; Mite Măneanu, Aspecte sociale legate de pomicultură şi viticultură, în partea de vest a Olteniei (secolele XVIII-XIX), în “Museum, Studii şi comunicări de istorie şi etnografie”, Goleşti, 1980, p. 383-388; Idem, Unele date cu privire la dezvoltarea viticulturii şi pomiculturii Mehedinţiului în perioada Regulamentului Organic. (Ibidem, 1978, p. 331-338); Olimpia Bololoi, Pomicultura şi viticultura – ocupaţii oglindite în documente din colecţia Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, în “Drobeta”, VII, Tr. Severin, 1996, p. 179-185. Nicolae Chipurici, Despre viticultură în Mehedinţi după anul 1864, în “Mehedinţi – cultură şi civilizaţie”, IV, Tr. Severin, 1982, p. 187-194.217  
  
703 .Ibidem, fond Tribunalul judeţului Mehedinţi, dosar 2811/1831, f. 18-20. 
  
704 .Încă din 1719, la Drincea existau 40 pogoane vie. (Şerban Papacostea, Oltenia sub stăpânirea austriacă, Bucureşti, Editura Academiei, 1971, p. 72). 
  
705 Arh. St. Drobeta Turnu Severin, fond Pretura plăşii Bâcleş, dosar 5326/1832. 
  
706 .Ibidem, fond Tribunalul judeţului Mehedinţi, dosar 5013/1835, f. 1.218  
  
707 .Ibidem, fond Primăria oraşului Cerneţi, dosar 13/1833, f. 3. 
  
708 .Ibidem, fond Tribunalul judeţului Mehedinţi, dosar 2811/1831, f. 4. 
  
709 .Ibidem, fond Primăria oraşului Cerneţi, dosar 12/1833, f. 3. 
  
710 .Mite Măneanu, Unele aspecte privind aşezarea satelor mehedinţene la linie în perioada regulamentului organic, în “Contribuţii ale cadrelor didactice şi cercetătorilor de istorie mehedinţeni la cunoaşterea istoriei locale”, Drobeta Turnu Severin, 1974, p. 24; Idem, Aspecte ale procesului de sistematizare rurală în Mehedinţiul sec. al XIX-lea, în “Mehedinţiul literar-artistic”, 1981, p. 128-138. 
  
711 .Se ia ca bază producţia de 400000 de vedre de vin a anului 1833 (Arh. St. Drobeta Turnu Severin, Prefectura judeţului Mehedinţi, dosar 1844/1831, f. 430). 
  
712 .Acestea pot fi apreciate în anii buni la 40 vedre de pogon (Ibidem, fond Pretura plăşii Bâcleş, dosar 5326/1832, f. 4-5).219  
  
713 .Suprafaţa stabilită prin calcul se apropie de cea reală dacă ţinem seama şi de suma dată pentru anul 1859-1860 de Ion Ionescu de la brad (13403 pogoane aceasta în cazul unui judeţ mişcorat după 1838 mai ales în părţile sudice şi estice (Vezi Ion Ionescu, Agricultura română din judeţul Mehedinţi, Bucureşti, 1868, p. 120-121). 
  
714 .După calculele noastre în această plasă existau în jur de 6-7000 pogoane vie. Pentru calcularea acestor suprafeţe au fost folosite sursele: Arh. St. Drobeta Turnu Severin, fond Prefectura judeţului Mehedinţi, dosar 1844/1831, f. 379, 391, 398, 402, 411, 416, 430, 432, şi fond Pretura plăşii Bâcleş dosar 5326/1832, f. 4-5. 
  
715 .Ibidem, Pretura plăşii Bâcleş, dosar 3418/1831, f. 47-48. Erau cazuri când nici măcar otaştina de o vadră din 20 nu se plătea. Astfel Catinca Căneasca arăta că via sa de la Oreviţa era scutită de orice obligaţie faţă de Mitropolie (proprrietarul moşiei) conform unei înţelegeri vechi de 70 de ani. Arh. St. Drobeta Turnu Severein, fond Tribunalul judeţului Mehedinţi, dosar 2811/1831, f. 20.220  
  
712. Ilie Corfus, Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Academiei, 1969, p. 141, 100. 
  
717. În general pentru acestea, se percepea otaştină la 10 vedre una precum şi bani pentru permisiunea de a sădi via (Ibidem). 
  
718 .Arh. St. Drobeta Turnu Severin, Colecţia de documente, III/27.221  
  
719 .Ibidem, fond Prefectura jud. Mehedinţi, dosar 1844/1831, f. 379, 391, 398, 402, 411, 416, 432. 
  
720 .Ibidem, f. 430. În Mehedinţi existau în 1833 26261 familii (Ibidem, dosar 222  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MANEANU MITE,EVOLUŢIA VITICULTURII ŞI POMICULTURII ÎN PARTEA DE VEST A OLTENIEI ÎN SECOLELE XVIII-XIX(I) / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 994, Anul III, 20 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!