Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Vasile Bele         Publicat în: Ediţia nr. 442 din 17 martie 2012        Toate Articolele Autorului

MĂNĂSTIREA ROHIŢA - ŢINUT DE BASM ŞI LEGENDĂ, RENĂSCUT ÎNTRU SPIRITUALITATE ŞI DUMNEZEIRE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mănăstirea Rohiţa - ţinut de basm şi legendă, renăscut întru spiritualitate şi dumnezeire 
  
Am pornit în demersul meu scriitoricesc de la Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii - Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum - Matei 9, 27-35. 
  
”În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cum domnul demonilor scoate pe demoni? Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor”. 
  
De această dată, gazda noastră, va fi, mănăstirea Rohiţa – un ţinut de basm şi legendă, un ţinut născut şi renăscut din cenuşă, în urma unui blestem rostit de către călugării trăitori în acele vremuri ale istoriei. Cerând binecuvântarea părintelui stareţ, protosinghelul Vasile Filip, am pornit la drum pentru a cerceta şi a afla cât mai multe lucruri frumoase şi deopotrivă interesante, pentru dumneavoastră, dragi cititori. 
  
Greu şi mare necaz trebuie să se abată asupra călugărilor ca să rostească blesteme ori să citească afurisenii. Spun toate acestea, gândindu-mă la ţinuta mereu verticală, la moralitatea şi puterea exemplului personal ce trebuie să o aibă asemenea oameni, căci, oameni, la urma urmei, sunt şi ei, preoţi ori călugări.  
  
Dar, rostind cuvântul blestem sau afurisenie, deja intrăm în ţinutul de basm sau de legendă, al întâiului început al acestei mănăstiri. Auzită, legenda, trimite ascultătorul, într-o lume mirifică, aproape inexistentă, dar parcă, totuşi, reală.  
  
Dând în urmă roata anilor, ajungem, undeva, la începutul de secol XVIII, şi-apoi prin anii 1760 – 1762, când pe aceste locuri se afla, deja o construcţie monahală, o mănăstire – unde, sau în care, vieţuiau trei călugări. Iată, deci, câteva sute de ani de existenţă – în modestie – dar sfinţind şi slujind poruncile lui Dumnezeu. Haideţi, însă, înainte de toate, să ascultăm, aşadar, legenda! 
  
,,Orb şi mut” este cel care n-a trecut pe la mănăstirea Rohiţa, pentru a-i vedea frumuseţea şi a-i gusta din binecuvântare. ,,Orb şi mut” este cel care nu poate să povestească despre bucata de Rai cu care te întâlneşti aici. ,,Orb şi mut” este cel care nu poate glăsui despre toate acestea, căci de mare cinste sunt toate cele găsite aici.  
  
Am avut bucuria (binecuvântat fie ceasul!) ca într-una din zile să trec pe la Rohiţa. După un drum, destul de lung, aş zice, (dar acuma aş fi în stare să-l parcurg şi pe jos, numai pentru a gusta din binecuvântarea locului!), îţi apare, sus pe-o colină, o biserică. De fapt, o mănăstire, ce-şi croieşte, cu trudă şi osteneală, cu ajunsuri şi neajunsuri, rostul în lumea în care trăim! Zi de zi – clopotul răsună în cele patru zări, pentru a vesti începutul şi sfârşitul unei zile, pentru a chema la rugăciune poporul credincios, pentru a binecuvânta ţinutul legendar. Suntem la graniţuirea celor trei judeţe – Cluj – cu Ţara Clujului şi-a Feleacului, Bistriţa – cu ţinutul de basm al Ţării Bistriţei şi noi, Maramureşul – cu Maramureşul legendarului Bogdan, descălecătorul şi Întemeietorul Ţării Moldaviei şi Ţara Lăpuşului, aparţinătoare, din punct de vedere etnografic, actualului judeţ Maramureş.  
  
Spuneam că există o frumoasă legendă despre istoria mănăstirii Rohiţa, care impresionează şi emoţionează, deopotrivă, până la lacrimi, dacă ştii să înţelegi toate acestea.  
  
Şi, cum legendele, glăsuite ori rostite, dăinuie şi vor dăinui în vreme atâta timp cât vor fi oratori, naratori dar şi ascultători, tot aşa ne-am ,,aplecat”, cu plecăciune, şi noi, a asculta frumoasa, trista, tragica, dar adevărata, dacă vreţi, poveste, rostită în ceas de seară, de una dintre gazdele noastre.  
  
Cu vocea tremurândă şi încărcată de emoţie, de parcă ar întoarce timpul sau veacul (dar, credeţi-mă, dacă ar avea această putere aşa ar face de fiecare dată. Ne-ar întoarce în istorie nu doar cu vorba!). Şi, parcă, personal, ca orice legendă, mă aşteptam să înceapă a glăsui cu foarte cunoscutul: ,,A fost odată ...!”, iar continuarea o ştiţi dumneavoastră ... Ei, bine, de această dată n-a fost să fie aşa, chiar dacă, de-adevăratelea, s-a întâmplat odată!  
  
A fost o vreme când preoţiil sau călugării, oricare ar fi fost ei, (deşi se ştie bine cine este întemeietorul acestei mănăstiri!) a început să blesteme. Şi mai ştim, din comportamentul spiritual că, moral şi creştineşte, preotul nu blesteamă. Ferească, Sfântul! Şi-aici iar apare mitul.  
  
Unii spun că aceştia ar fi blestemat armata, sau trupele austriece, conduse de generalul Bukow, din cauza că ar fi prădat şi jefuit, fără niciun Dumnezeu, sfântul lăcaş. Normal, acuma aş spune că, probabil, aveau altă credinţă, şi un alt Dumnezeu. Doamne, iartă-mă, că gândesc aşa! Alţii ne spun că ar fi făcută fapta respectivă de unii oameni din împrejurimi, învăţaţi de alţii, tocmai pentru a se răzbuna, pentru a distruge tot ce le ieşea în cale – pentru că erau, aşa cum se spune în credinţa populară: ,,Oameni fără niciun Dumnezeu!”. Cert este că, dacă aşa au făcut, oricare sau oricine ar fi fost, au făcut-o din cauza sărăciei din acel veac, nesocotind credinţa şi legile lui Moise. 
  
Dar, uite, că aici, la Rohiţa, cel care chema zi de zi poporul la rugăciune, şi apoi, dădea binecuvântarea duhovnicească, plecat fiind în momentul când s-a întâmplat groaznicul lucru, şi reîntors, văzându-şi mănăstirea distrusă, văzându-şi ,,mireasa lui Dumnezeu”, răvăşită, aprinsă, doar cenuşă, scrum şi fum, a început, probabil, pentru o clipă, a arunca blesteme şi afurisenii, iar acestea, să cadă pe neamul celui sau celor care sunt capabili, în necredinţa lor, de astfel de lucruri josnice, neplăcute lui Dumnezeu.  
  
Se întâmpla cu multe sute de ani în urmă! Mănăstirea deja ,,creştea”, şi se bucura sub ochiul Mântuitorului. Se bucurau credincioşii de minunăţia ei! Se bucura până şi Dumnezeu, văzând-o, cum, prin trudă, cu sudoare şi cu mare osteneală se ridică lăcaşul spre cer. Dar, tâlharii, sau răufăcătorii şi răuvoitorii neamului şi-ai lui Dumnezeu, nici atunci şi nici acum, în ceasul în care scriu aceste rânduri, ştim că nu au lege creştinească, au prădat casa lui Dumnezeu.  
  
Mare foamete era pe-atunci! Călugării mănăstirii cereau ajutorul lui Dumnezeu, pentru a putea răzbi şi reuşi în astfel de vreme, tocmai pentru că nu doreau destrămarea sau desfiinţarea acestui lăcaş sfânt.  
  
Necontenit, prin rugăciune către Dumnezeu îi cereau ajutor şi sfat, iar acesta n-a întârziat să vină. Într-o dimineaţă, după terminarea slujbei, călugării s-au pornit la drum. S-au gândit să plece să-şi încerce norocul şi să caute cele de trebuinţă şi folositoare traiului mănăstiresc, în alt loc decât cel de lângă mănăstire, tocmai pentru a putea vieţui şi supravieţui.  
  
S-au rugat la Dumnezeu să trimită binecuvântarea pentru drumul ce-l vor parcurge, aşa cum face orice bun creştin, în astfel de împrejurare. Şi-au făcut semnul Sfintei Cruci, au rostit un Doamne ajută! Şi, au plecat după cele necesare căci prea era greu traiul, tot aşa, rugându-L pe Împăratul Ceresc să aibă în pază lăcaşul deja fiinţat.  
  
Cunoscând deja legenda fiinţării, îmi permit o părere – probabil, Dumnezeu, Creatorul cerului şi pământului, ştia ce se va abate asupra tânărului lăcaş mănăstiresc, şi-atunci, slujitorilor, le-a trimis gând bun, să plece în lume după cele trebuincioase, pentru ca ei, slujitorii lui Dumnezeu, să nu fie omorâţi ori luaţi prizonieri de către oştile cotropitorilor.  
  
Şi cum spuneam, că tâlharii şi răufăcătorii nu au nici Dumnezeu şi nici lege creştinească, aşa s-a întâmplat şi atunci. La scurtă vreme după plecarea celor care sfinţeau, cu faptele lor, locul binecuvântat al mănăstirii, s-au abătut, furioşi şi mânioşi, pe tot ce le putea ieşi în cale, un grup de oameni răi, mânaţi şi purtaţi de Satana-Dracul. 
  
Scopul lor nu era unul curat, ba mai degrabă era unul becisnic, unul josnic – a face pe voia Satanei, nu pe voia lui Dumnezeu, cel născut din Fecioara Maria. Acuma, iar vin şi judec, Doamne, iartă-mă, că or fi fost cei din armata austriacă, sau or fi fost un grup de răivoitori din părţile locului ce urmăreau de multă vreme acest scop, nu avem de unde să ştim, căci există, amândouă variantele, cert este că, în nemernicia lor, şi-au bătut joc de munca slujitorilor, şi mai presus de orice, şi-au bătut joc de casa lui Dumnezeu. 
  
Îndemnaţi şi de alţii, dar mai presus, îndemnaţi şi învăţaţi să facă numai răutăţi, s-au năpustit asupra bisericii, au furat tot ce aveau mai de preţ şi de valoare, şi, de parcă nu ar fi fost de-ajuns doat atâta, după ce şi-au luat prada bisericească din obştea mănăstirească, s-au gândit, să-şi ascundă urmele. Cum? Dând foc Sfântului lăcaş. Dând foc Sfintei Mănăstiri! 
  
Mare durere trebuie să fi fost în acel an al lui Dumnezeu, atât pentru obştea bisericească, ce cu trudă şi osteneală avea grija mănăstirii, cât şi pentru cel care cinsteşte, iubeşte şi păzeşte legile lui Dumnezeu. Multe lacrimi au curs pe obrazul drept credinciosului, ce cu frică de Dumnezeu se apropie de acest loc. Mare amar şi mare supărare fost-a atunci în lume doar la auzul groaznicei veşti. Prin toate acestea – tristeţe, amar, jale, supărare – a trecut sufletul celor trei călugări întemeietori de mănăstire.  
  
Neputând suporta ideea pierderii şi distrugerii acestui sfânt lăcaş, călugării au plecat, fiecare în drumul lor, rugându-L pe Dumnezeu să le ajute. Şi-au luat puţinele lucruri ce le mai aveau şi au pornit pe un nou drum şi spre o altă lume, cu credinţa că acolo unde vor ajunge, oamenii nu vor fi cuprinşi de atâta răutate ori mânie împotriva lui Dumnezeu, iar visul lor de-o viaţa, acela de-a sluji lui Dumnezeu, nu va pieri, ba mai mult, se va întări.  
  
Aşa a fost să fie! Asta este povestea ori legenda satului Boiereni şi a mănăstirii Rohiţa. Cât despre călugări nu se mai ştiu multe lucruri. Cert este că au plecat din acest ţinut, cuprinşi de amarnica supărare, blestemând omul fără de credinţă în Dumnezeu. Au plecat blestemând şi lăsând în urma lor tot ce era mai rău – asupra satului, blestem.  
  
Urcând un deal, unul dintre ei, a ridicat privirea către cer şi-a rostit:  
  
- Doamne, cel care ai făcut cerul şi pământul, dacă aceşti oameni au fost în stare de o asemenea faptă, nici Tu, de azi înainte, să nu le dai posibilitatea de a-şi construi o casă, cu lemn din împrejurimile satului. Uscă, Doamne, orice rădăcină ori sămânţă de gorun, tocmai pentru a nu mai creşte şi a se înmulţi. Aceştia să nu se bucure de trăinicia acestui lemn, binecuvântat. Niciun neam din acest sat să nu vadă prin pădurile dimprejur leac de stejar, aşa cum nici noi n-am avut parte de lemnul din care am fi dorit să-I construim Domnului nostru casă. Fă-i să nu aibă lemn de stejar niciodată lângă ei! Aşa cum ne-au distrus la noi mănăstirea, tot aşa să nu se poată bucura, cât vor trăi pe pământ, de acest lemn! Începând de la acest neam şi până la al şaptelea să fie bletemaţi, chiar şi mai încolo, dacă nu-Ţi vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre mărire, cinstire şi laudă. Amin! 
  
Şi uite aşa, credem sau nu credem în blestem, acesta ,,s-a legat”, că de atunci, acolo unde era încolţit un stejar, acesta a început să se usuce. Dacă a fost stejar mare, acesta în scurtă vreme s-a uscat, ,,din rădăcină”, cum le place localnicilor să mărturisească. Ei, localnicii, mai cred în puterea blestemului ridicat asupra satului. De atunci, satul Boiereni, nu are stejar prin pădurile sale. 
  
Al doilea călugăr, gândindu-se la câtă supărare duce în suflet, s-a lăsat, preţ de câteva clipe, pradă Ispitei, şi uitându-se de pe vârful dealului la satul Boiereni, nu a putut să nu rostească, şi el, un blestem: 
  
- Doamne, cel ce-ai făcut Omul din ţărână, de ce ai lăsat să se întâmple toate astea? Ne-ai văzut osteneala, ne-ai simţit sudoarea şi ne-ai citit gândul. Ai ştiut câtă dragoste şi iubire am pus la construirea Casei Tale, Doamne! De ce ai lăsat să se întâmple toate astea? Fă acest sat, din acest ţinut, să fie luat de apele muntelui, coborâtoare pe-aici, şi oricât vor ridica iar vatră de sat, aceasta să fie luată şi dusă de apă, până la al şaptelea neam! Niciun neam să nu-şi afle liniştea, aici, în satul acesta, aşa cum nici noi, de azi înainte, n-o să avem linişte, văzând la cele întâmplate. Aşa cum ne-au distrus la noi mănăstirea, tot aşa să nu se poată bucura, cât vor trăi pe pământ, de vatra satului lor! Începând de la acest neam şi până la al şaptelea să fie bletemaţi, chiar şi mai încolo, dacă nu-Ţi vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre mărire, cinstire şi laudă. Amin! 
  
Şi, Domnul i-a auzit! Căci, de câteva ori, satul lor a fost luat de apă, şi distrus. De câteva ori potopul apelor, a mânat satul din temelia lui, cu tot cu trăitorii din el. Mare jale şi durere fost-a, dar ştim că blestemul se leagă şi se împlineşte. 
  
Cel din urmă călugăr, îndemnat şi el de păcat şi ură, nu s-a lăsat mai prejos. A căzut în genunchi, cu faţa către cer şi Mântuitor şi printre lacrimi a rostit: 
  
- Doamne, Dumnezeul nostru, cel fără de început, cel ce toate le cunoşti, le lecuieşti şi pe toate le Ai în mâna Ta. Dacă din acest sat a fost cineva de s-a ridicat şi-a pustiit frumosul Tău lăcaş, atunci de neiertat să fie. Aşa cum la potop ai dat cu foc şi cu pucioasă, pentru a distruge neamul şi seminţia omului, tot aşa să dai cu foc, pentru a arde şi casa lor, aşa cum Ţi-au ars şi Ţie casa în aceste clipe. Focul să-i ardă şi să-i distrugă din temelie, pe toţi începând de la acest neam şi terminând cu al şaptelea. Începând de la acest neam şi până la al şaptelea să fie bletemaţi, chiar şi mai încolo, dacă nu-Ţi vor ridica pentru vecie casă. Atunci să se oprească blestemul când Casa Ta, Doamne, va fi spre mărire, cinstire şi laudă. Amin! 
  
Şi toate astea, împlinitu-s-au! Căci şi focul a pustiit satul, apa a mânat şi distrus din temelie vatra lui, şi oricât au umblat prin pădurile dimprejur după lemn trainic de casă - renumitul stejar - nici urmă şi sămânţă de vreunul.  
  
Şi blestemul nu s-ar fi oprit aici, dacă înainte de anul 1989, preotul EMIL MAN cunoscând legenda, nu ar fi început construirea unui nou lăcaş de cult, aici pe vechea temelie a mănăstirii, probabil pentru a preîntâmpina un nou dezastru, ori o nouă distrugere de sat.  
  
Aşa se face că din acest moment, spre bucurie şi mândrie, se ridică, lângă vrednica de laudă mănăstire, Rohia, la nici 13 kilometri de oraşul Târgul Lăpuş, frumoasa mănăstire Rohiţa - două mănăstiri surori – una într-o parte a Lăpuşului iar alta într-alta, străjuind văzduhul cu lumina harului, chemând credincioşii din cele patru zări la închinare şi rugăciune, ocrotind, şi una şi alta, locuitorii acestui legendar ţinut, acoperind cu darul dumnezeiesc trecătorii şi binecuvântând pe toţi cei care cu frică şi cu teamă de Dumnezeu le trec pragul, pentru a poposi, fie şi pentru câteva clipe, în acest colţ de Rai.  
  
Vă invit, dragi cititori, să vizitaţi acest ţinut, vă invit să-l cercetaţi şi să vă bucuraţi, căci din cenuşă şi scrum, totul a renăscut întru spiritualitate şi dumnezeire. Dacă aşa se va întâmpla, binecuvântarea lui Dumnezeu nu va înceta să cadă asupra dumneavoastră, iar darul Lui cel prea sfânt îl veţi primi în inimi.  
  
Locuitorilor le-a fost frică de blestem, mai ales că de-a lungul veacurilor, au avut parte de prăpăd şi distrugere. Satul Boiereni a fost inundat de trei ori şi aprins de două ori, iar stejar ori sămânţă de-a lui, în hotarul satului, nici că s-a pomenit să fie. Potop mare s-a abătut asupra satului, oamenii neavând hodină, linişte şi pace sufletească văzând că puterea blestemului dăinuie peste satul şi neamul lor.  
  
Tot atunci locuitorii satului s-au prins să ţină post în fiecare zi de vineri de peste an, iar pentru că moşii şi strămoşii să aibă linişte cerească, s-au tot gândit cum să repare groaznica greşeală? Aşa stând lucrurile, au început, rugându-L pe Dumnezeu să-I ajute şi să-I ierte de păcat, să construiască noul lăcaş mănăstiresc.  
  
Mănăstirea Rohiţa – a fost reînfiinţată în anul 1985 de către preotul din satul Boiereni, Emil MAN, şi are ca hram pe cel al ,,Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”. Aparţinătoare satului Boiereni, Mănăstirea Rohiţa, are şi ,,Hramul Acoperământul Maicii Domnului”, care este sărbătorit pe data de 1 octombrie, în fiecare an.  
  
Construirea noii mănăstiri s-a făcut pe vechea temelie ce a fost arsă şi distrusă de flăcări, iar pe o piatră, expusă pentru a putea fi citită de orice credincios, stă următoarea inscripţie, datată 1904: ,,Rogă-te şi lucră”. Piatra inscripţionată a fost pusă şi sfinţită de către părintele Ilie BUD cu gândul ca blestemul satului să fie stins ori înlăturat, iar terenul pe care se află acum sfânta mănăstire de la Rohiţa, a fost donat de un creştin, om de viţă aleasă şi cu mare credinţă în Dumnezeu. 
  
În anul 1990, Rohiţa, devine schit mănăstiresc, aparţinător, mănăstirii, surori şi vecine, Rohia, iar din 1993 locuiesc, aici, patru călugări, cu chemare, dar şi har dumnezeiesc, tocmai pentru ca această casă a lui Dumnezeu să nu mai fie goală. În sarcina celor patru preoţi-călugări, cade grija mănăstirii – pentru a continua lucrarea lui Dumnezeu, pentru a munci ori supraveghea lucrările de construcţie, pentru a întâmpina pelerinul ori credinciosul ce se abate pe-acest meleag, şi mai presus de toate acestea, pentru a chema la rugăciune şi închinare pe credincioşii celor patru zări. 
  
Munca acestora, nu le-a fost în zadar, iar rugăciunea ridicată spre Mântuitor şi ajutorul cerut dreptului Dumnezeu, nu s-a lăsat mult aşteptat, astfel că în anul 1994, schitul Rohiţa, devine Mănăstirea Rohiţa – o mănăstire de sine stătătoare - iar un an mai târziu, în 1995, deja se pictează paraclisul. Toate astea sunt posibile numai prin munca şi jertfelnicia celor cu chemare. Harnici şi isteţi, iscusiţi şi vrednici, mereu rugători şi cu frică de Dumnezeu, călugării mănăstirii au ostenit întru toate. Să nu-i uităm, deopotrivă, pe credincioşii satului Boiereni, dar şi pe alţii din zonele vecine care-au dorit ca această lucrare să aibă împlinire, dăruind ori donând, în numele Domnului, din puţinul lor, sume de bani ori alte lucruri bineplăcute Creatorului Suprem.  
  
Doamne, fă ca jerfta lor să le fie răsplătită însutit ori înmiit!  
  
Aici, la Mănăstirea Rohiţa, în luna iulie, ultima decadă a acesteia, are loc o tabără de pictură pe lemn şi sticlă, la care participă, alături de pictorii noştri, pictori din judeţele vecine, şi nu numai (Cluj, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud), iar întreaga activitate este condusă şi coordonată de Sorin ALBU, iconograf, doctorand al Universităţii de Artă şi Design, Cluj-Napoca, ajunsă în acest an binecuvântat de Dumnezeu, la ediţia cu numărul XIII. Aici, la Rohiţa, se desfăşoară o Şcoală de iconografie bizantină a Grupului ,,Sfântul Ioan Damaschin”. 
  
Tot aici, la Mănăstirea Rohiţa, în cadrul acestei tabere de pictură pe lemn şi sticlă, sunt găzduite, preţ de câteva ore, ,,Zilele monahului Nicolae Steinhardt”, pentru aceasta organizându-se expoziţii de pictură, simpozioane literare sau slujbe de pomenire, parastasuri în memoria celui care a fost ,,monahul Nicolae Delarohia”.  
  
Aici, la Rohiţa, raiul este pe pământ.  
  
Aici, la Rohiţa, nimic din ceea ce este plăcut lui Dumnezeu nu rămâne fără a fi răsplătit.  
  
Aici, la Rohiţa, am găsit ce căutam de atâta vreme. 
  
Aici, la Rohiţa, de-adevăratelea, m-am întâlnit cu Dumnezeu. 
  
Aici, la Rohiţa, blestemul a fost învins şi înlăturat.  
  
Aici, la Rohiţa, nu vor mai fi rostite niciodată blesteme sau afurisenii, tocmai pentru a nu fi împlinite. 
  
Aici, la Rohiţa, binecuvântarea lui Dumnezeu, şi darul Lui cel prea sfânt, te fac să uiţi de Satan ori de ispita pământească. 
  
Aici, la Rohiţa, cenuşa a fost transformată în credinţă, scrumul a fost şters şi împrăştiat de vânt.  
  
Aici, la Rohiţa, totul a renăscut din basm şi legendă. 
  
Nedrept ar fi dacă în final, mulţumind lui Dumnezeu pentru că a învrednicit a scrie despre toate aceste frumuseţi, nu aş cere şi smerită iertare, dacă am greşit sau supărat pe cineva, cu oareşceva, dar mai presus de orice, mulţumescu-Ţi, Doamne, că m-ai adus în acest ţinut de basm şi legendă! 
  
Pe vremea Împăratului Leon, Maica Sfântă, Preacurata Fecioară Maria, intrată în biserică, în localitatea Vlaheme, se rugă Fiului, astfel: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile”.  
  
Doamne, fă ca această rugăciune să se împlinească, pacea sufletească să cuprindă pe tot creştinul, ură şi mânie să nu mai fie pe faţa pământului, iar blestemul rostit, în clipa de mânie, să fie iertat, că mare şi mărit este numele Tău! Trimite îngerii să ne apere şi să ne păzească, atât pe noi, cât şi pe truditorii întru mărirea numelui tău, cei care ostenesc, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, ca aici, la mănăstirea Rohiţa, rugăciunea să nu aibă sfârşit, iar blestemul ori afurisenia veacurilor trecute, ierta-te să fie, Doamne! 
  
Doamne, ajută! 
  
Masterand Vasile BELE 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂNĂSTIREA ROHIŢA - ŢINUT DE BASM ŞI LEGENDĂ, RENĂSCUT ÎNTRU SPIRITUALITATE ŞI DUMNEZEIRE / Vasile Bele : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 442, Anul II, 17 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Vasile Bele : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vasile Bele
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!