Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Nicoleta Milea         Publicat în: Ediţia nr. 435 din 10 martie 2012        Toate Articolele Autorului

MAI ŢIN DE VORBĂ CLIPA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MAI ŢIN DE VORBĂ CLIPA 
  
Gânduri la ,, PRIVIGHETORI BOLNAVE” 
  
de Dumitru VASILE DELCEANU 
  
,, Poezia este relevarea unui sentiment pe care autorul îl crede interior şi personal, dar pe care cititorul îl recunoaşte ca fiind al său.” ( Salvatore Quasimodo) 
  
A vorbi despre ,, PRIVIGHETORI BOLNAVE”, căci aşa se numeşte ultimul volum de versuri pe care îl aduce în faţa cititorului poetul Dumitru VASILE DELCEANU, este ca şi cum ai striga Poezia pe Numele ei adevărat. 
  
Şi faptul acesta nu se întâmplă de azi, de ieri ... chiar dacă primele volume tipărite i-au apărut târziu: ,,Între lacrimă şi stea”(1987) şi ,,Dinspre singurătate”(1987). Au urmat: ,,Anotimpul vindecării”(1991), ,,Cerul din fântâni”(1992), ,,Pasărea de fum”(1994), ,,Colivia cu îngeri''(1995), ,,Beţii închinate”(1997), ,,Lumina crucii”(1997), ,,Eu rămân ce-am fost: romantic”(2000), ,,Păstor peste năluci”(antologie, 2004), ,,Zăpadă şi cenuşă”(2005), ,,Răstignit pe frunză”(2007). 
  
Într-un context ce denunţă criza lirismului autentic, opera lui Dumitru VASILE DELCEANU reprezintă o contribuţie însemnată la îmbogăţirea poeziei româneşti contemporane. 
  
Crescut şi educat la şcoala marilor creatori ai poeziei universale, poetul se remarcă nu numai prin vocaţia şi formaţia profesională, ci şi prin harul pe care divinitatea i l-a dăruit. 
  
Acuitatea spiritului de reflexivitate, aplicată la starea de trăire înaltă, este instrumentul de bază al acumulărilor existenţiale traduse în poemele sale. 
  
Volumul de faţă este structurat în patru cicluri: ,,Cu drumul de mână”, ,,Cu ochii în fum”, ,,Rezemaţi de lotuşi”, ,,Versete”, care îi permit cititorului să descopere, singur, temele şi motivele literare predilecte: condiţia artistului, poezia, timpul, natura, visul, reveria, frumosul uman şi cosmic, Dumnezeu, îngerul, dracul, , cântul, muntele, pasărea, singurătatea etc. 
  
Nimic nu este artificial, nimic nu este fals în drumul pe care îl parcurgem prin labirintul poeziei: ,,O pasăre al cărei nume-mi scapă/ Sau pe care nu l-oi fi ştiut niciodată/ Mi se uită în suflet ca într-o apă/ De lacrima nuferilor întunecată.// Se înfoaie dându-şi drumul la ghiers/ De se clatină zarea pe tristeţile ei./ Cu ce miere de cântec – descântec mi-a şters/ De pe suflet norii vineţi şi grei?// Spune-mi, pasăre albă, cum te cheamă şi cum e/ Să te lepezi de tine şi de altul să suferi?/ Ghiersul ei dă din aripi peste margini de lume,/ Ochiul meu se îngroapă în lumină de nuferi”( Pasăre fără nume). 
  
Lirismul profund, nu este conceput ca o expresie a atitudinilor subiective, nici ca o caracteristică a începuturilor, a creaţiei de tinereţe, el este o constantă fundamentală, în fiinţa Poetului, care îl particularizează, definindu-l: ,,Mă uit în gol: A fi ori a nu fi.../Îngrop în cântec lacrimile şi/ Mai ţin de vorbă clipa ce se-agaţă/ De veşnicie c-un crâmpei de aţă.(Mă uit) 
  
Romantică prin conţinut, clasică prin formă, dar nouă şi proaspătă prin metaforă, creaţia lui Dumitru Vasile Delceanu cultivă, cu o rafinată acribie lingvistică, virtuţile autentice ale poeziei: ,, Împărţim cu drumul azima nădejdii/ 
  
Şi sudoarea clipei o-mpărţim frăţeşte./ Punem fiecare osul la primejdii/ Când vreun întuneric ne pândeşte.// Niciodată drumul fratele nu-şi vinde/ Otrăvit de punga vre unui tâlhar./ Când se isprăveşte traista cu merinde/ El ne pune-n palmă ultimul creiţar./ Orice rătăcire ne-ar pândi, păgână,/ Are grijă drumul să ne ia de mână.” 
  
Programul estetic este exprimat cu parcimonie într-o artă poetică remarcabilă pentru evidenţierea locului şi rolului artistului. Sensul poeziei, evidenţiat încă din titlu şi îmbogăţit prin seria de antiteze şi prin lanţul metaforic, se întregeşte cu versurile finale: ,, M-am întâlnit în colţul străzii cu/ O umbră fără umbră, speriată/ Mi se uita în ochi şi parcă nu/ Îi respirasem carnea niciodată.// De prea adâncul nopţii ei pătruns/ Mă-mpleticeam şi nu m-am mai ştiut,/ Nici întrebări n-aveam şi nici răspuns./ Eram un pumn de iarbă şi de lut.// Dar din senin, o mână ca o floare/ Îmi încălzea îngheţurile frunţii/ Şi de mireasma ei vindecătoare/ M-am ridicat în şa să spintec munţii.// Mă pălmuia în somn potop de şoapte/ Vărsându-mi foc în oase şi pe gând/ Şi de atunci la orice miez de noapte/ Mă strânge-n braţe muntele urlând.”(Munte urlând) 
  
Eul liric se autocontemplă, adesea, ca un însingurat atât faţă de comunitatea umană ce devine o dată cu trecerea timpului tot mai de neînţeles, cât şi în raport cu elementele universului: ,,Ca din senin aducerile-aminte/ se împiedică oarbe-n cuvinte./ Obosite îşi fac cruce şi tac;/ am rămas peste noapte sărac.// De mâine voi rămâne zăvorât/ în casă, în odaie, în urât,/ în chingile uitării asasine.// Cum să mai ies la poartă fără mine? (Ca din senin) 
  
Însingurările poetului sunt eliberatoare, devin expresia cea mai directă a comunicării într-un limbaj specific, de semnificare şi de simbolizare, care generează metabolele. În concertul poeţilor din generaţia sa , Dumitru Vasile Delceanu este cu atât mai aparte cu cât anticipează tendinţele noi ale poeziei contemporane de a deplasa accentul cuvântului, în virtutea valorii lui expresive, de la ansamblu către funcţia sa existenţială. Fluxul sensibilităţii spontane răspândeşte o lumină fantastică cu reflexe lirice fascinante: ,,Iau muntele-n braţe,/ mi-e dor/ de-o spovedanie lungă.// Inima – amnar scăpărând / pe cremenea mădularelor lui/ se visează gheară de vultur/ sfâşiindu-mă pe dinlăutru.// Muntele mi s-ar smulge din braţe,/ dar gheara cu sălbăticie/ îl strânge, îl trage în mine;/ ni se amestecă sângele şi/ amândoi zvâcnind într-o aripă/ scuturăm veşnicia văzduhului/ pe întunericul lumii.” 
  
Înspăimântat de o civilizaţie care-şi află în desăvârşire propria ei negaţie, poezia evoluează spre o dominantă plină de virtuozitatea imaginaţiei ce o creează: ,, Mă uit în sus şi nu-l zăresc decât/ Pe Dumnezeu cu lacrimile-n gât/ Şi-n colţul gurii cu un tremur des/ Plimbându-se pe aburi de eres.// Mă uit în jos şi tot pe el îl văd/ Plimbându-se pe aburi de prăpăd;/ Înmărmurind de ce-i e dat să vadă,/ S-ar lepăda de propria-i plămadă.// Mă uit în ochii lui făcându-mi cruce./ Îi văd pe zare umbra cum se duce..”. 
  
Poziţia tragică a omului în raport cu universul cosmic, viaţa şi moartea, atitudinea în faţa evenimentelor majore ale existenţei, dorinţa de a atinge absolutul , iată, numai câteva dintre problemele care determină înfruntările şi confruntările cu divinitatea. În această sferă, universul liric este populat de Dumnezeu, îngeri, draci, oameni, păsări, animale: ,,Luase foc grădina de la stele/ Şi de la ea luase drumul foc;/ Dezlănţuit din gândurile mele,/ Am început să chiui şi să joc.// Un înger spânzurat de cornul lunii/ Mi se părea c-avea ţigara-n gură/ Şi că în scrumul ei ardeau lăstunii/ Şi că un drac de Dumnezeu înjură.//Mi-am descălţat opincile-ntr-o doară/ Şi-am dat cu ele-n cer, cu amândouă.../Când m-am trezit, duceam în subsuoară/Un snop de trandafiri arzând în rouă.”(Vis) 
  
Potenţarea trăirilor, între sacru şi profan, este sporită de ruga în care cuvintele îşi depăşesc propriile limite. Mai mult decât atât, mărturisirea poetului evidenţiază starea creată de el însuşi, între simplitatea gestică şi complexitatea ideii: ,, Îngenucheasem ostenit de cale/ Pe-o lespede bătrână să mă rog./ Alături gândul sta ca un milog/ Cu un cuţit înţepenit în şale.// A milă, drumul tăvălit în smog/ Se închina făcându-şi cruci banale./ Îngenuncheasem ostenit de cale/ Pe-o lespede bătrână să mă rog.// Octombrie scrâşnea din balamale/ Cu duhu-n chinga brumelor, zălog./ Îl spinteca un corn de inorog/ Şi-n vaietele lui autumnale/ Îngenuncheasem ostenit de cale.” 
  
Legătura dintre eu şi lume, numai iubirea este capabilă să o realizeze. Pădurea, cerbii, apele, trupul, ochii, o pasăre necunoscută, iată, câteva elemente-simbol, care păstrează atmosfera de mister, creează o mitologie poetică,: ,,Cândva o pădure erai/ unduindu-ţi pe coarne de cerbi/ şi pe coame de cai/ apele trupului verde;acum/ ochii tăi scriu pe zare cu fum.// Rătăcirăm pe-un drum răsucit?/ O mai fi vreun leac, vreo minune?/ Cândva izvorai dinspre răsărit,/ acum dinspre soare-apune...// Din mine o pasăre necunoscută/ se smulge, pe inima ta să-şi ascută/ aleanul vrăjit în licori îngereşti./ Ascultă-i tăcerea şi ai să-nverzeşti!// Sărut-o şi dă-i drumul să zboare;/ îţi va aduce apă vie din soare.”((Pasăre necunoscută) 
  
Dintre iubirile literare şi aici este prezent Esenin, cel mai fidel prieten în spirit: ,,- Stai, Serghei! Pe mine cui mă laşi/ În răscruci de spaime şi de vis,/ Pradă la strigoi şi ucigaşi?/Auzeam din cer: - M-am sinucis...// Steaua noastră-mbracă giulgi de fum/ Şi-n tăcere sufletu-mi îngropu-l./ Să ne poarte chiotul de-acum/ Numai plopul ştie, numai plopul.”(Chiot cu Esenin) 
  
Alteori universul poetic este dominat de trăiri la nivelul senzaţiei ( Strigăt orb, Îţi ghicesc tăcerea, Rouă pârjolită, Oarba). Apar semne care prevestesc ,,o altă stare”, comunicarea adâncind relaţia dintre semnificat şi semnificant: ,, Azi pe deal, mâine pe vale/ Când călare, când pe jos./ Traista umerii mi-a ros/ Şi mă arde frigu-n şale.// Orizontul aburos/ Dă nătâng să se prăvale/ Azi pe deal, mâine pe vale/ Când călare, când pe jos./ Nici hanger şi nici parale// În chimiru-ntors pe dos./ Şi de-ar fi, la ce folos/ Dacă oarba-mi dă ocoale/ Azi pe deal, mâine pe vale?”( Oarba) 
  
Dumitru Vasile Delceanu cultivă sentimentul solidarităţii în tot ce-i omenesc în viaţă, având curajul şi puterea să ,,domesticească” timpul cu echilibrul interior al eului liric.. 
  
Temele şi motivele poetice, ilustrare a parcursului liniştilor şi neliniştilor trăite, sunt organizate într-o construcţie solidă, care dă sens tulburătoarei dualităţi umane. 
  
Discursul poetic, de o aparentă simplitate, este, în fapt, ipostaza concretă a concentrării lingvistice cu virtuţi creatore. Un limbaj generos, curat, proaspăt, deschide calea poeziei către cititor. 
  
Aşadar, toţi cei însetaţi de frumosul din Cuvânt, trataţi-vă sufletul cu ,,Privighetori bolnave”, întru nemurirea Poeziei! 
  
Prof. dr. Nicoleta Milea 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MAI ŢIN DE VORBĂ CLIPA / Nicoleta Milea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 435, Anul II, 10 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Nicoleta Milea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicoleta Milea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!