Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 733 din 02 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - OAMENI DE LÂNGĂ NOI (1) - (PROF. GHEORGHE PĂDUROIU) - UN DESTIN PRINTRE APELE TIMPULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Credeţi că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johan Sebastian Bach? „Sexul în locul capului" (Zoe Dumitrescu Buşulenga)  
Sunt oameni pentru care ai vrea ca timpul să se oprească în loc, iar Fiinţa de pământ şi de apă să nu îşi risipească deloc spiritul. Arareori am văzut însă un mirean să ştie să îşi poarte cu mare demnitate Crucifixul propriului său destin. Unii îl descântă pe la toate marginile drumului urlând a disperare şi neputinţă, alţii se uită la el cu o infatuare ineptă de parcă lemnul acestuia ar fi de o cu totul şi cu totul altă constiuenţă, una altfel, mai acătării, în comparaţie cu aceea a oricăruia dintre noi. Crucea profesorului de filozofie Gheorghe Păduroiu nu este, prin datul sorţii, nici pe departe una lesne de purtat în spinare. Deunăzi, i-am văzut din întâmplare prin oraş chipul, un chip obosit de greutăţile acestei vieţi pământene, dar aureolat de o lumină cu totul şi cu totul aparte. În momentul acela, brusc mi s-au născut în suflet două stări: întristare şi bucurie, deopotrivă, stări pe care nu mi le-ar fi putut declanşa laolaltă toate cuvintele dintr-un dicţionar oarecare aşezate în cadrele unei piese de teatru cunoscut. În clipa imediat următoare, ideea că fiecare om, de fapt, însemnează în maniera sa personală fiinţa tinei pe care o calcă mi-a săgetat imediat mintea. Mergând, cu aceeaşi paşi grăbiţi cu care omenirea întreagă a colindat de-a lungul istoriei sale Pământul, Omul în sine aleargă cu un scop bine precizat către destinaţia aparent finală a sa, Nefiinţa - spaţiul acela de dincolo de aici, dificil de decodificat cu îngustimea minţii omeneşti -, cea care înghite în ea hulpav toate sistemele filozofice născute de umanitate cu scopul de a atinge miezul real al semiozei tuturor lucrurilor - adevăratul lor sens de a fi.  
 
Cu puterea acelei nevăzute forţe ce îl poartă de colo până colo într-un soi de vâltoare incontrolabilă vreodată, apa timpului i-a acoperit întotdeauna Fiinţei umane urmele propriei sale vieţi biologice. Printre cutele sale mai mult sau mai puţin adânci, au fost scrise - fie cu zgomot, fie în liniştea fecundă a unei meditaţii fireşti - ori au rămas închise definitiv într-o dureroasă uitare poveşti distincte nemaiştiute, fiecare cu mesajul ei unic integrat în fel şi chip uriaşei piese cu autor unic a istoriei umanităţii, toate ţinând strânse, deopotrivă, în esenţa lor trecutul şi viitorul omenirii, întocmai ca o pată puternic sesizabilă de lumină şi aşezată cu talent nativ de mâna unui pictor pe pânza creaţiei sale momentane. În ecuaţia atât de simplă a propriei noastre contemporaneităţi, un prezent parcă incapabil a delimita cu corectitudine şi raţionalitate graniţa imaginară dintre segmentele funciare ale curgerii lui derulate de-a lungul vremii, poveştile de viaţă ale Oamenilor de lângă noi reprezintă, de fapt, tot atâtea spectacole de teatru viu cu afişul prins într-o taină: aceea a unui destin cu două capete exacte şi foarte bine înfipte în structura fluidă a timpului...  
 
Departe de a fi prins în mrejele unei solitudini reci de tip schopenhauerian, pentru fostul dascăl de filozofie al liceului unde am studiat, la rându-mi, cu ani în urmă (Liceul „Alexandru Vlahuţă”), Gheorghe Păduroiu, cele două entităţi temporale anterior precizate s-au suprapus constant în cadrul discursului său existenţial specific, un discurs caracterizat însă de o formă geometrică aproape neobişnuită, palpitantă, aş spune, plină de aplomb, dar şi de o evidentă patimă în raport cu price subiect abordat. Cu alte cuvinte, se poate afirma faptul că acest dascăl de şcoală şi-a trăit şi îşi trăieşte încă, într-un mod cu totul şi cu totul singular, zisa.  
 
Cu o demnitate sălăşluind în tăcere într-o lume, care îşi construieşte cu sârg idoli morbizi şi asubstanţiali pe cenuşa intenţionat spulberată a Valorilor autentice, dar inclusă peremptoriu în textura densă a complexului verb „a fi”, profesorul Gheorghe Păduroiu nu a lăsat niciodată să i se scurgă secundele datului său pământesc oricum. Spirit vădit poziţionat împotriva formalismului pur dominat din plin numai de inferioritate şi plictis, Eu-l acestui erudit intelectual (cunoscut numai într-o oarecare măsură comunităţii locale) a fost întotdeauna încărcat până la refuz cu dăruire şi profesionalism. Numai dintr-o neînţeleasă eroare(?) a Proniei cereşti destinul a hotărât ca acest dascăl remarcabil să slujească întreaga sa carieră didactică doar la o catedră preuniversitară, pentru că definiţia cea mai bună pe care aş alege-o acestui profesor excepţional este aceea că posedă în structura sa interioară o calitate rar întâlnită în spaţiul vast al umanităţii de azi şi dintotdeauna: originalitatea. Originalitatea de a gândi, originalitatea de a exista...  
 
De puţine ori în viaţă, am avut bucuria reală ca persoana aflată în faţa mea să îşi trăiască pe deplin şi cu sinceritate sufletul. Profesorul Gheorghe Păduroiu, de fapt, asta a şi făcut mereu. Orele de filozofie ale domniei-sale erau pentru mine adevărate crâmpeie de curs universitar. Când încerc să privesc în urmă la tabloul momentului irepetabil de atunci, îmi aduc aminte cum Profesorul înşira în stilul său unic idei, care căpătau dintr-o dată trup, devenind adevărate Fiinţe ce îţi stârneau cu exaltare, uneori, voinţa personală de a crea, la rândul tău, fragmente coerente de gândire, altele decât cele expuse până atunci, de a căuta înţelesul aparentului neînţeles, de a deveni tu însăţi(însuţi) în final şi a nu te lăsa influenţat în totalitate de teoria Celuilalt, zidind singur, pe baza modelelor descrise, coordonatele principale ale propriei tale raţiuni. Lucrarea funciară a acestui profesor de filozofie a reprezentat în vreme ceva de ordin singular, de-a dreptul inovator şi înainte, dar şi după Revoluţia decembristă: Gheorghe Păduroiu reuşea să te scoată pe tine din lăuntricitatea-ţi nedezghiocată încă, lăsându-ţi complet neîngrădită libertatea individuală de exprimare, indiferent de sistemul politic aflat la putere atunci. Nu ştiu câţi dascăli mai lucrează astăzi în acest mod cu sufletul şi cu raţiunea elevului din faţa lor, căutând a se îndepărta pe cât se poate de acel statut impersonal de simplu lefegiu bilunar al degradatului până la măduvă sistem de învăţământ contemporan!...  
 
Când te întâlneşti faţă în faţă cu profesorul Gheorghe Păduroiu, discuţia nu durează minute, ci ore în şir, nerezumându-se niciodată la un salut formal impus de manualul bunelor maniere omeneşti. Vezi cum vin şi trec pe lângă tine, la fel precum se scurge prin albia unui râu de munte apa, indiferenţi sau curioşi, meditativi ori complet depresivi şi apatici, oameni de toate categoriile sociale. Explicaţia este simplu de dat. Marea şansă a vieţii acestui deosebit intelectual a fost aceea de a fi făcut parte dintr-o lume alcătuită la sorocul ei fix dintr-o seamă de valori cu adevărat reale din punct de vedere cultural-uman, ceea ce, din păcate, cu greu mai găseşti azi. E şi motivul pentru care discursul complex şi extrem de savuros al Profesorului stă zidit întotdeauna pe raportarea individuală a acestuia la sistemul axiologic anterior cunoscut. Pentru că respectul datorat Valorii în sine, cu toate atributele ei definitorii, a semnificat şi semnifică în continuare pentru Gheorghe Păduroiu o bucurie, dar şi o mâhnire în acelaşi timp. O bucurie, pentru că alcătuirea filozofiei lumeşti are rădăcini puternice şi concrete înfipte cu tărie într-un sol bine structurat din punct de vedere organic, şi o mâhnire, căci peste acest conglomerat eterogen vine să se aşeze cu o devastatoare aroganţă umană impostura şi nonvaloarea, cele două vicii atât de vizibile ale timpului nostru actual.  
 
Regizorul şi profesorul Ion Cojar spunea că „Arta Actorului este un mod specific de a gândi.”. Cu siguranţă că arta de a gândi reprezintă caracteristica sui-generis de a fi a fostului dascăl de filozofie Gheorghe Păduroiu. Dacă am însă a-i reproşa ceva anume Profesorului, atunci acel „ceva” s-ar traduce în mâhnirea mea personală că dumnealui nu a lăsat niciun mesaj scris viitorului. Poate că nu e nici acum prea târziu, cu toate că lemnul greu al Crucii sale destinice atârnă cumplit de anevoie peste anii pe care îi are de parcurs de aici înainte...  
 
Dacă despre actorul secolului al XIX-lea se spune “că era un rătăcitor” (Iolanda Berzuc), un „vagabond” princiar bătând cu insistenţă la uşile unei societăţi constituite ea însăşi într-o mare şi bulversantă scenă a timpului său, încercăm să închidem acest scurt circuit eseistic dedicat personalităţii interesante a finului călător intelectual printre cărările a două secole consecutive străpunse constant de haos şi declin - este vorba, desigur, despre veacurile XX şi XXI -, profesorul Gheorghe Păduroiu, cu un citat cu adevărat mărturisitor din Doamna Literelor şi a Rugăciunii - Zoe Dumitrescu-Buşulenga: „Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au făcut clasicii. Azi am senzatia că trăim procesul invers - ne diseminăm, ne risipim. ( ... ) Eu nu înteleg un lucru: când e atâta frumuseţe întreagă pe lume, cum pot să mă duc să mă uit la firimituri, când eu am bucuria integrală a frumusetii? Si, dacă fărâmiţăm frumuseţea, cum vom mai putea face drumul invers? ”  
 
Magdalena ALBU  
31 decembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - OAMENI DE LÂNGĂ NOI (1) - (PROF. GHEORGHE PĂDUROIU) - UN DESTIN PRINTRE APELE TIMPULUI / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 733, Anul III, 02 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!