Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 794 din 04 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - OAMENI DE LÂNGĂ NOI (3) - (PROF.UNIV.DR. ALEXE GHEORGHE) – JOCUL CU CIFRE ÎN AŞTEPTAREA UNUI GODOT DELOC ÎNCHIPUIT...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Estragon: Ce să facem?  
Vladimir: Să-l aşteptăm pe Godot.”  
Samuel Beckett  
 
Aţi aşteptat vreodată în viaţă ceva profund iluzoriu, lipsit de substanţă şi concreteţe întocmai ca în piesa lui Samuel Beckett „Aşteptându-l pe Godot”?!... Poate multora dintre noi li s-a întâmplat, fie şi pentru o singură dată numai, acest lucru. Alţii însă, dimpotrivă, nu au acceptat cu niciun chip să devină adepţii principiului pierderii datului lor temporal pământesc, transformându-şi parcursul existenţial propriu într-o altfel de manifestare dramaturgică individuală, unde predominanta comunicării permanente cu Ceilalţi să nu fie alta decât calea directă şi fără de ocolişuri discursive majore fundamentată strict doar pe raţiune şi nimic altceva.  
 
Plecând de la aceste câteva considerente de ordin general, vă propun să ne desprindem câteva momente de vălul specific teatrului absurd beckettian spre a ne poziţiona ca manieră de gândire şi de analiză critic-interpretativă în sfera complet antagonică a sa, imaginându-ne de această dată un gen de Godot deloc impersonal, învăluit în aburul delicat al unui suflet ce are capătul de-nceput şi pe cel de final deopotrivă depărtate de torentul normativ complet formal al lumii privite ca întreg şi nicidecum ca parte. Din acest punct de vedere, putem contextual afirma faptul că Godot este pentru noi, de fapt, acel tip de personaj care soseşte oricând şi întotdeauna la oră exactă, cu zâmbetul ori cu suferinţa-i aşezate parcă de când lumea între cutele unui chip lipsit de asprime, dar marcat nativ de vizibile accente oarecum meditative. Anulându-şi cu de la sine voinţă limitele fiinţării proprii între cadrele înguste ale epocii sale de provenienţă, spiritul olimpian al lui Godot a transcens dintotdeauna puţinătatea ţărânii ancestrale, nedorind a o călca cu niciun preţ în picioare, tocmai pentru că arta umilinţei, aceea care te înalţă, nu cea care te zdrobeşte, e una cunoscută de el, graţie divinităţii, din plin. O dezlegare spirituală, am putea spune, de toţi şi de toate nu în cer, ci aici, pe pământ, de ghionturile durerii mute strânse laolaltă în greaua de sensuri matrice a verbului ontologic a fi...  
 
De câte ori încerci să te apropii de esenţă, aproape întotdeauna eşti dominat de sentimentul neputinţei. Acela de a nu fi în stare să atingi cu propriile tale mâini parcă sâmburul viu al indefinibilului substrat abscons al clipei iniţiale a Facerii, de a-i fixa acestuia cu minuţie teritoriul său unic de acţiune şi de a-i desluşi, încetul cu încetul, partitura sublimă a complexităţii sale semantice unice. Deoarece, până la urmă, Creaţia în sine cu toate aspectele ei definitorii nu semnifică în mod concret altceva decât forma ideală unde poate fi aşezat cu multă grijă şi deferenţă orice principiu elementar al corpusului nostru divin. Cel puţin aşa intuim că vede lucrurile Godot-ul nostru deloc închipuit, atunci când încearcă a reduce continuu produsul ultim la substanţa lui originară completamente singulară şi nonconfundabilă, căci, prin forţa intuitivă şi încărcată de profunzime care îl stăpâneşte, el este întotdeauna capabil să distingă profund dincolo de ceea ce actantul din faţa lui doreşte a lăsa să se vadă în exterioritate-i. O încercare evidentă, iată, de a dezuni Lumina de fiorul trivial şi crud al întunericului duplicitaro-machiavelic, fapt care îi reuşeşte în mod vizibil...  
 
Problema actorului nostru social intitulat în stil specific beckettian Godot este aceea că el poate fi asemuit cu infinitul însuşi, infinit pe care se străduieşte a-l pătrunde cu bucuria unei fiinţări telurice totalmente fireşti, dar şi cu drama interioară de a trăi totdeodată, secundă după secundă, acel rău cotidian insalubru şi dezgustător, ce domină azi societatea de la plus şi până la minus infinitul ei. Pământeanul nostru Godot nu se vrea a fi nici dogmatic şi nici habotnic. Aş putea spune despre el că se îndreaptă mai degrabă către acel soi de reprezentare a divinităţii transformate într-un Dumnezeu al său lăuntric, apropriat sufleteşte în manieră individuală, de care are însă mare nevoie chiar şi atunci când crede că nu o are. Molcom din fire şi deosebit de meticulos în tot ceea ce concepe, caracterizat de un vădit simţ practic şi critic deopotrivă, mult prea elegant în gesturi pentru epoca sa şi pătruns de fineţe diplomatică în modul de comunicare cu Celălalt, înzestrat cu spirit sacrificial, dar şi cu multă răbdare în a-şi urma calea, personajul nostru deloc închipuit, aşa cum aminteam ceva mai sus, are curajul de a rupe în mii de bucăţi zăgazurile extrem de înguste ale subiectivităţii umane, pentru că are o inteligenţă nativă ieşită din comun. El se joacă printre sârmele ghimpate ale propriei sale traiectorii destinice cu ceea ce cunoaşte cel mai bine - cifrele. În spatele lor, personajul nostru descoperă un tip de viaţă pe care nu orice reprezentant al speciei umane o poate cu uşurinţă observa. Din acest punct de vedere, Godot-ul creionat de noi aici pare a fi un gen de aristocrat al spaţiului de dincolo de ceea ce se vede, un fel de Montesquieu al limbajului ştiinţific, care şi-a redus condiţia spirituală iniţial moştenită nicidecum la absurdul ei, ci la o dimensiune concretă lesne perceptibilă, părăsind cu detaşare şi superioritate zgomotul de fiare contorsionate al lumii înconjurătoare spre a se retrage cuminte şi fără patimă în liniştea spaţiului său de reflecţii ştiinţelnice şi de cifre aparent anoste cu toată povestea lor fundamentală cu tot...  
 
Godot nu trece niciodată cu tăvălugul invidiei şi al urii peste sufletele celorlalţi, fiindcă el este pur şi simplu altfel construit. În schimb, peste nobleţea lui caracteristică s-a revărsat, putem spune, cu năvalnicie, de foarte multe ori de-a lungul timpului, aerul sufocant al micimii interioare a unor personagii profund întunecate în spirit şi gândire, ca şi cum arta de a exista pe acest pământ s-ar rezuma numai la a-ţi „desăvârşi” cu asiduitate un chip bine încheiat de monstru continuu tăvălit prin noroiul cleios al unui caracter de două parale brechtiene găurite dizarmonic. Personalitate puternică, cel pe care am ales a-l numi aici simbolic Godot nu a aşteptat niciodată a se întâlni, fie doar şi pentru o scurtă perioadă de vreme, cu acel antipod caracterologic al său, irealul, de astă dată, personaj beckettian cu acelaşi nume - simbol perfect al aşteptării în tăcere a acelui „ceva” anume complet distinctiv, chipurile, şi cu funcţie indubitabil nodală în destinul oricărui trăitor al pământului -, şi nici măcar nu a dorit să-şi inventeze vreun personaj anume la care să aspire zadarnic în taină din simplul motiv că acesta nu ar fi putut nicio secundă să capete echivalenţa esteticii superioare a raţiunii umane regăsibile numai în spaţiul unei gândiri libere a Fiinţei înseşi. Din această perspectivă, evident că nu a greşit deloc.  
 
Netributar, precum afirmam cu anterioritate, diverselor dogme cu frontiere coercitive, fascinantul nostru anti-Godot, mai corect spus, apare întotdeauna la finalul fiecărei piese a destinului spre a-şi rosti în tăcere ori cu o economie vădită de cuvinte şi de mijloace de expresie actoriceşti, dar răspicat, perfectul său monolog caracteristic, rezumând, spre exemplu, semnificaţia aparent complexă a matematicii ca ştiinţă exactă la următoarea maximă deosebit de interesantă: „Matematica e bună până la un punct, după care nu mai e bună de nimic.” Şi are multă dreptate aici, fiindcă la personajul nostru, în ecuaţia comunicării sale cu spectaculoasa entitate a Celuilalt, importante pentru el sunt calitatea discursivă a actantului respectiv, capacitatea acestuia de a fi el însuşi şi reuşita sa de a distinge dincolo de ceea ce se poate observa cu ochiul liber la prima vedere. Cea mai importantă lecţie de viaţă pe care ajungi să o înveţi de la un asemenea Om interesant şi singular în originalitatea sa reprezentativă este aceea că, aidoma unui veritabil magician al artei spectacolului scenic, el face întotdeauna ca imposibilul să devină posibil şi nicidecum invers.  
 
În ecuaţia dialogală dintre cei doi vagabonzi intrinsec beckettieni, Vladimir şi Estragon, ai piesei „Aşteptându-l pe Godot”, la un moment dat, un mic fragment din cel de-al II-lea său act ne aşează în faţa ochilor o banală, dar sugestivă schemă de gândire a unor personaje care îşi comunică mai mult decât simplist deznădejdea proprie, mimând însă un mod de a fi aparent încărcat de o certă speranţă şi încredere în cineva anume, de fapt, inexistent, pe nume Godot, ţesut ca entitate vie, cu rol funciar în destinul lor tragic şi singuratic peste care soarele asfinte şi se înalţă în fiecare zi aproape la fel. Iată dialogul respectiv: „Estragon: Ce să facem? Vladimir: Să-l aşteptăm pe Godot. Estragon: Adevărat (Scurtă pauză.) N-a venit? Vladimir: Nu. Estragon: Şi acum e prea târziu. Vladimir: Da, e noapte.” Un calup discursiv imposibil de acceptat pentru anti-Godot-ul nostru deloc închipuit şi dominat de o voinţă puternică, care i-a alungat din toate ungherele sufletului său întunericul mut şi ceaţa...  
 
Ca umbra întinsă pe zăpadă a unui arbore secular, Godot-ul profund antibeckettian şi unic ilustrat cu deferenţă şi admiraţie de noi în acest sumar cadru portretistic literar poartă, evident, un nume concret: prof. univ. dr. ALEXE GHEORGHE. „Cel care simte chemarea, în adâncul inimii, şi ştie să caute, va găsi acolo prieteni străvechi, nenumărate splendori, şi tot ce îşi doreşte cu ardoare.”, scria în „Muntele runelor” unul dintre reprezentanţii străluciţi ai şcolii romantice de la Jena - Johann Ludwig Tieck. Cred că matematicianul ALEXE GHEORGHE a reuşit ca să îşi afirme în mod plenar coordonatele sensului său haric între limitele acestui complicat parcurs existenţial dat, construind cu răbdare şi migală un veritabil „discurs contra piedicilor” (Marcel Moreau), dar şi a duplicităţii spiritului şi raţiunii omeneşti. Iar simfonia destinului nu s-a terminat încă... Vor mai fi multe alte lucruri de spus şi de aici înainte.  
 
Magdalena ALBU  
Bucureşti  
1 martie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - OAMENI DE LÂNGĂ NOI (3) - (PROF.UNIV.DR. ALEXE GHEORGHE) – JOCUL CU CIFRE ÎN AŞTEPTAREA UNUI GODOT DELOC ÎNCHIPUIT... / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 794, Anul III, 04 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!