Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 536 din 19 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - DICTATURA OCULTĂ CU CIP PREFERENŢIAL A LUMII CONTEMPORANE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
M-am hotărât, în sfârşit, să scriu despre acest subiect considerat a fi ca un fel de „secret al lui Polichinelle” la ora actuală, plecând de la premiza interacţiunii mele destinice cu câţiva reprezentanţi ai filonului negru de sorginte securisto-ocultă din ziua de azi, întâlnire care s-a constituit pentru mine într-un soi de comuniune forţată, dar mai mult decât interesantă şi extrem de dureroasă, în acelaşi timp, sub raportul analizei interrelaţionărilor dintre diverşii subiecţi umani ai prezentului. Portretul lor, aşa cum l-am văzut zilnic în faţa ochilor vreme de câţiva ani la rând, are câteva coordonate intrinseci, ce ţin de structura sa intimă, şi anume: nişte inşi veşnic pomădaţi la chip, dar extrem de urâţi la suflet, posesori ai unor raţiuni diabolice capabile de a distruge pe oricine cu uşurinţă în orice moment printr-un simplu telefon sau printr-o simplă formă de comunicare descendentă, actanţi cu intelect precar şi cu funcţii neapărat importante, care nu cunosc decât două ipostazieri ale multifaţetatului chip al lumii în care trăiesc: banii şi puterea - simple forme fără fond semnificând însă absolutul acestei vieţi în accepţia lor profund reducţionistă. Că vor intra într-o bună zi în fundul gropii ca oricare alt muritor al acestei alte planete din Universul divin şi că nu vor duce cu ei nimic în lumea de Dincolo nu îi deranjează câtuşi de puţin.  
 
Ei trăiesc subţirimea fiecărei clipe ce li se prelinge cu repeziciune pe lângă trup, de parcă aripa veşniciei i-ar fi atins generoasă numai pe ei în raport cu toate celelalte miliarde alcătuite din specia Homo sapiens sapiens, varianta degenerată în opinia lor. Orbiţi de o vanitate ce îi stăpâneşte continuu şi le întunecă minţile cumplit, securisto-masonii de azi au un unic principiu solid: vor să conducă tot, să stăpânească tot, considerându-se dumnezeii imuabili ai acestei umanităţi, umanitate care, din fericire, nu le aparţine câtuşi de puţin.  
 
Din păcate însă pentru întreaga omenire, ei sunt prezenţi peste tot: în posturi-cheie de conducere, guverne, mass-media, universităţi, instituţii publice, mediul privat etc. Mai nou, vor să controleze populaţia Terrei de aşa manieră, încât să ştie cu orice preţ când eşti diareic, când pui frunză de sarmale, dar şi când tai frunză la câini (aşa cum procedează aceştia), când scoţi bani din contul propriu ori când te împuiţezi legal sau clandestin, potrivit legilor naturale ale firii ş.a. Personal, am dat de securisto-masoni în mod inevitabil pe parcursul destinului meu de până acum, dar, interacţionând din necesitate cu ei, am dat, bineînţeles, şi de dracu - nu de unul, ci de mai mulţi, o serie de draci hidoşi cu nasul stârmocind la porţile homosexualităţii ori ale organului sexual feminin, deoarece curvăsăria cu nimic ostoită (poate doar de legile biologice ale naturii, în final, adică de trecerea inefabilă a timpului), hoţia nedisimulată şi beţiile succesive sunt unicul lor capital „moral” definitoriu; nimic bun, nimic profund uman -, adică de tatăl lor spiritual şi financiar, deopotrivă.  
 
Mi-a fost dat să văd nişte personaje demne de cazanul cu smoală al infernului biblic, având sufletul vândut pe doar câţiva arginţi acelui diavol-caracatiţă cu mii de braţe numite loje masonice sau confrerii întinse pe toată suprafaţa Globului pământesc şi pregătite să muşte cu aviditate din mădularele oricărui humanoid rătăcit de soartă prin deşertul de cenuşă al propriei sale vieţi sumbre. Indivizii aceştia - fixaţi, mai bine zis, încleiaţi pe viaţă în cele mai de sus scaune de conducere a instituţiilor lumii, de fapt, nişte simpli tejghetari obosiţi de soartă, care tot învârtesc (cu folos doar pentru buzunarul propriu) pe sub masa rotundă a destinului lor mercantilo-filistin fel şi fel de contracte ilegale, concepute însă într-o serie de termeni specifici numai pentru ei înşişi şi lojile lor anoste, atât - funcţionează în mod înseriat, exact ca o banală reţea electrică studiată de elevi în manualul obligatoriu de Fizică din liceu. Înseriaţii aceştia însă conduc lumea prin „n” fire întunecate la culoare, pe care ei şi le imaginează ca fiind, culmea, nevăzute şi nebănuite de niciunul dintre componenţii săraci cu duhul (cred ei) ai turmei planetare de sclavi pur statistici.  
 
Cu o putere financiară evidentă şi cu un status dobândit ori cumpărat, securisto-masonii lumii de azi - indivizii care se hrănesc din satisfacţia producerii răului asupra Celuilalt şi din construirea unor planuri diabolice pentru comunitate, au o predilecţie către aşa ceva - îţi inculcă ideea că simbolurile tale specifice consacrate şi libertatea-ţi proprie sunt nişte lucruri complet inutile, elemente fade ale unui simplu vis utopic nocturn, lucruri demne de a fi trecute sub obrocul searbăd al tăcerii printr-un sistem de legi bine pus la punct de către armata lor de cadre juridice obediente. Pentru ei, tu nu exişti ca OM, ca FIINŢĂ. Eşti, în opinia-le patologică, doar un simplu, mult prea simplu mijloc de producţie fără creier, cu o valoare de piaţă minimă stabilită tot de ei înşişi, bun doar de corvoadă grea şi prost plătită, căruia tot ei îi vând, pentru îmbogăţirea lor personală, fel şi fel de iluzii anoste cu semnificaţie nulă, care să îndepărteze Omul de substratul profund al existenţei sale proprii. Iar ca sclav, trebuie să stai în perimetrul tău îngust, stabilit deloc imaginar, exact ca într-un ţarc obişnuit pentru vite. Nu ai cum să îţi pui în evidenţă valoarea personală, pentru că nu ţi se dă voie să faci aşa ceva - chiar dacă tu deţii o asemenea valoare individuală remarcabilă -, atâta vreme cât nu te integrezi spiritului şi normelor lor de gaşcă denumită lojă, o confrerie cu iz funebru, care distruge însă cu viclenie şi răutate absolut tot.  
 
Aceste structuri bolnave de vanitate şi machiavelism făţiş te obligă, prin mijloace manipulatorii grosolane, să te gândeşti permanent că viaţa ta nu valorează nici măcar cât cei treizeci de arginţi ai Iscarioteanului trădător sau nici măcar cât o ceapă degerată ori încolţită din cămară comparativ, bineînţeles, cu viaţa lor mai mult decât preţioasă şi plină - de mizerie morală, evident (ei, dar mare scofală mai e şi morala acestei lumi, „La dracu cu morala!”, vorba lui Eugen Ionesco în „Rinocerii”). Te determină, umblând la mecanismele fine ale creierului tău, să te simţi vinovat de orice, imaginându-ţi că greşeşti chiar şi atunci când respiri în mod natural şi nu încerci să te abţii a elimina în atmosfera, unde ei îşi „diseminează” aburii desfrânării personale, bioxidul tău de carbon, culmea, poluant, cu alte valenţe chimice decât cele ale lor, desigur, superioare.  
 
Acestor indivizi, dumnezeul lor mic şi neînsemnat, de laborator, le dăruieşte, chipurile, puteri nebănuite şi imunitate în raport cu toate evenimentele şi stările de lucruri existente pe lumea aceasta faţă de Dumnezeul tău, neofertant şi nu întotdeauna grabnic protector, acela înomenit şi neîncuibat în orgii walpurgice fără număr - o „umbră” doar analizabilă filozofic în fel şi chip ca simplu idol amurgit între filele unor cărţi roase de vreme -, care te supune însă la caznele iadului încă din faza telurică a fiinţării tale omeneşti în carne şi duh.  
 
Personal, am considerat întotdeauna segmentul securisto-masonic trecut şi actual ca fiind un grav şi constant pericol pentru întreaga umanitate, pentru istoria însăşi a Fiinţei umane în succesiunea rapidă a vremurilor. Experimente dure peste experimente dure, sânge amestecat cu pseudoideologiile unor aşa-zise „revoluţii” conjuncturale, de fapt, programate anterior de către ei înşişi, cu rol profund „inovator” pentru societate, foamete şi boli, minciună, foarte multă minciună şi manipulare grosolană cât cuprinde. Acestea au fost şi sunt şi azi, iată, obiectivele pe care componenţii tuturor lojilor oculte, supranumite şi „secrete”, şi-au propus a le realiza pe tot parcursul istoriei, de la înfiinţarea lor şi până azi.  
 
Dominaţi de o incoştienţă fără de margini, aceşti indivizi de duzină - o adunătură de şmecheri parveniţi, care au mers şi merg în continuare cu acţiunile individuale şi de grup dincolo de limita legii - şi-au ocultat, fără să bănuiască o clipă măcar, chiar propriul lor statut - şi singurul, de altfel -, anume acela de Fiinţă umană dotată cu raţiune şi afect şi nicidecum cel poziţionat pe stadiul primitiv animalier (aşa precum se vede cu ochiul liber că se prezintă ei înşişi prin faptele pe care le săvârşesc cu de la sine voinţă zilnic), închizându-se între zăgazurile unor încropite pe genunchi „doctrine” maladive şi seci - baloane de săpun din start fâsâite - şi propunând paradigme peste paradigme cu esenţă nulă şi consecinţe dezastruoase pentru omenire. Ei bine, în tot acest peisaj complet nefast pentru umanitate, vârât cu forţa pe gâtul tuturor de către neodictatura mondială contemporană, montarea cipurilor reprezintă un veritabil atentat completamente condamnabil la libertatea de sine a individului planetar din orice loc s-ar afla acesta (pentru ei, pentru securisto-masoni, cipul va fi unul, bineînţeles, preferenţial). Consider că este de preferat, în acest caz, singură moartea persoanei ca măsură exactă a demnităţii unei Fiinţe umane decât privarea sa totală de propria-i libertate caracteristică.  
 
Este adevărat, mi-aş fi dorit să trăiesc într-un alt fel de lume, într-un orizont de timp dominat de o alt mod de a trăi şi de un alt sistem axiologic, deloc găunos, cum este cel al lumii de acum. Nu a fost să fie aşa. Sunt, prin prisma datei de naştere proprii poziţionate la graniţa imaginară dintre postmodernitate şi perioada anterioară acesteia, şi suntem obligaţi a parcurge această bucată de vreme din lungul şir al istoriei omenirii, vreme care te stoarce însă de viaţă, călcându-ţi, pur şi simplu, în picioare existenţa şi visele, sufletul şi credinţa. Iar toate acestea nu reprezintă, din păcate pentru noi, decât consecinţa evidentă a gândirii patologice abordate de stratul uman anterior menţionat, strat proţăpit de unul singur pe tronul ierarhiilor efemere lumeşti spre a o conduce şi a domina absolut totul. Viaţa a devenit azi pentru mulţi dintre pământeni o imensă şi obositoare cloacă non-substanţială, unde durerea, chinul şi mizeria atotstăpânitoare îşi desfăşoară nestingherit jocul lor furibund şi satanic.  
 
Lumina?!... Hm, un deziderat, deocamdată utopic, care va scoate capul din noroi peste nu ştiu câţi ani de aici înainte, atunci când puternicul imperiu securisto-masonic actual al întunericului şi desfrâului se va prăbuşi definitiv în propria-i antiformă creată de el însuşi la nivel planetar prin diverse mijloace de construire a imaginii şi a realităţii trăite. Faţa trivială a timpului contemporan va deveni cu siguranţă în viitor o simplă filă ca multe altele - sau poate nici măcar atât - în cuprinsul cărţii de istorie a acestei îndelung chinuite lumi. Elogiul nebuniei oculte, dacă e să facem trimitere la titlul scrierii lui Erasmus din Rotterdam - Elogiul nebuniei -, a fost făcut de multă vreme de către masonerie prin înşişi reprezentanţii ei obedienţi şi lipsiţi complet de duhul sfânt.  
 
Magdalena ALBU  
iunie 2012 - Sfânta Treime  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - DICTATURA OCULTĂ CU CIP PREFERENŢIAL A LUMII CONTEMPORANE / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 536, Anul II, 19 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!