Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Magdalena Albu         Publicat în: Ediţia nr. 818 din 28 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Magdalena ALBU - DALIDA - FORŢA IMPLACABILĂ A DESTINULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Seigneur Dieu, pourquoi m'as-tu abandonnée?!...  
J'ai faim, j'ai soif, j'ai froid, je n'ai plus de boussole”  
(DALIDA)  
 
În memoria celor 80 de ani de la naşterea artistei  
 
Un aton scoborât parcă dintr-un timp mitic, originar, în care magia neagră a haosului nu era în stare să domine cu toată puterea sa ocultă lumea ... Vorbim aici, evident, despre arcul eonic Tep Zepi, când silueta concordiei desăvârşite a elementelor alcătuitoare ale Universului era opera lui Maat - odrasla binecuvântată a soarelui la zenit Re şi zeiţă unică a dreptăţii şi adevărului pe malurile măreţului Nil -, iar Egiptul sau pământul negru (Kemi), ca dar sfânt al lui Hapi, îşi trăia rând pe rând zilele şi nopţile-i predestinate în acordurile armoniei perfecte a unui timp care fugea cu orice chip de stafia ponosită a morţii... Un permanent spectacol magnific al trecerii umane cu gândul la o continuare firească a existenţei telurice chiar şi acolo, pe tărâmul necunoscut de dincolo de aici...  
 
Egipt, Cairo, 17 ianuarie 1933 - Franţa, Paris, Rue d'Orchampt, numărul 11bis, 3 mai 1987 ... Venită din interiorul uriaşei civilizaţii egiptene pasionate cu deosebire de scris, arhitectură şi culoare, Yolanda Gigliotti sau, simplu, DALIDA, a reprezentat ea însăşi, prin forţa artei sale, un alt copil frumos, cu oarecari înclinaţii faustice însă, al sacrului fluviu Nil, cadorisindu-şi cu multă naturaleţe şi căldură auditoriul aidoma unui disc solar ce răsare şi apune ciclic din aceleaşi două puncte fixe ale Pâmântului spre a împrăştia în mod necondiţionat tuturor fiinţelor lumină şi viaţă... O călătorie de o jumătate de secol către propriul interior a uneia dintre renumitele interprete ale muzicii secolului XX, un traseu artistic marcat involuntar de aripa perversă a gloriei, dar prăbuşit, în acelaşi timp, sub aspect uman în braţele durerii bine ascunse în spatele unei priviri inteligente ori a zâmbetului scenic de convenienţă şi înecat cu Voie divină într-o infinit de multă moarte rânjind batjocoritor din balta plină de sânge a disperării de sine şi de ceilalţi, căci parteneri de viaţă precum Luigi Tenco, Lucien Morisse (fostul soţ) şi Richard Chanfray au umbrit prin acţiunea lor suicidară ceea ce părea la început a fi un drum al armoniei individuale şi al succesului grandios.  
 
De fapt, la DALIDA, numeroasele ei întâlniri destinice aveau să constituie de-a lungul timpului tocmai acea axă determinantă a întregii sale filozofii de a exista ca artist capabil să-şi exprime propria identitate între cadrele unui inegalabil discurs scenic interpretativ, precum şi puterea de a descifra semiotica reprezentativă a limbajului specific al variilor culturi explorate muzical de aceasta. În ideea de a oferi o modalitate de comunicare cât mai originală şi diversificată muzicii cuprinse în repertoriul său extins, DALIDA a ştiut să construiască în cheie personală unică un arc intercultural de o complexă vizibilitate desfăşurat într-un spaţiu de manifestare a creaţiei artistice nesupus niciunei frontiere limitative din punct de vedere conceptual. O premieră interesantă, am putea spune, în contextul temporal al controversatului veac XX, dacă ne raportăm la capacitatea cântâreţei franceze de a desluşi cu inteligenţă şi pasiune ceea ce exista cu adevărat dincolo de misterul aparent al patrimoniului muzical caracteristic câtorva cunoscute popoare ale lumii (şi îi amintim aici pe greci, italieni, francezi, arabi, spanioli, cubanezi, germani ş.a., a căror esenţă muzicală a vibrat întotdeauna cu singularitate şi căldură în glasul fermecător al Yolandei Gigliotti).  
 
Prospectarea propriei sale lăuntricităţi a fost întotdeauna condiţia sine qua non a definirii complete ca interpret vocal a fermecătoarei DALIDA. Ea a căutat ca nimeni alta perfecţiunea în artă şi în iubire, deşi acest din urmă tărâm atât de tainic al fibrei omeneşti a refuzat să i se dăruiască în mod total de-a lungul tumultuosului ei destin. Şirul sinuciderilor cu temei nedescifrat din preajma-i au determinat-o să-şi înece definitiv viaţa în chinul ucigător al autodamnării fără de rost. Lăsată a orbecăi de una singură pe cărarea întunecată a suferinţei şi a interogaţiilor lipsite de răspuns logic şi firesc, DALIDA a încercat din răsputeri să-şi ascundă lacrimile şi neodihna sufletului în acordurile nevindecătoare de această dată pentru ea ale muzicii. Era un fel de urlet mut al deznădejdii ca stare interioară de a fi, al clocotului puternic al unei inimi străpunse deja de aripa morţii iminente, un portret semnificativ, testamentar, am spune noi azi, al întregului său parcurs artistic ce poate fi aşezat indubitabil sub auspiciile cuvintelor articulate muzical chiar de către ea însăşi: Seule avec moi... Şi avea mare dreptate să rostească asemenea vorbe, fiindcă, până în ultima clipă de viaţă, DALIDA a încercat, fără succes de această dată, să convieţuiască cu îngrozitorul coşmar al sinuciderii apropiaţilor săi, coşmar care va deveni destul de rapid unul real şi pentru ea însăşi, fatidica noapte de 2 spre 3 mai a anului 1987 acoperind pentru totdeauna cu o cortină grea şi catifelată, de un negru intens, toată strălucirea ilustrei interprete pariziene. Discul solar al Nilului îşi înceta, astfel, definitiv, la ceasul acelor târzii momente nocturne, telurica lui cale plină, deopotrivă, de glorie şi de spini. O ieşire din scenă cu iz oarecum faustian, calculată însă, a unei zeităţi a cântecului francez care veghează acum în tăcere, de la înălţimea albei şi impunătoarei sale statui montmartriene, timpul fizic al lumii şi veşnicia...  
 
În contextul unui timp al imaginii construite pe temelia demonică a agresivităţii plurivalente, putem afirma faptul că DALIDA s-a reprezentat, de fapt, cu putere numai pe sine însăşi, fără a se raporta vreodată la scurta şi contrafăcuta licărire de elemente decorative înfipte deloc la întâmplare în ocazionalul său veşmânt scenic. Asemeni unui mim perfect cu mâinile dezlănţuite spre lumină şi rugă, această seducătoare interpretă a limbajului universal al muzicii a fost în toate etapele vieţii sale artistice (etapa Yolanda Giglotti, etapa DALIDA şi cea ultimă) imaginea propriului ei suflet. O Marie Magdalenă modernă a secolului XX - desprinsă parcă de undeva, din inovatoarea pictură manieristă a misteriosului maestru spaniol de sorginte elenă denumit El Greco -, privind hamletian la vasta deşertăciune a lumii cuprinsă pe de-a-ntregul ei în ţeasta înnegritului de putreziciune craniu omenesc, dar aplecându-se despletită şi cu umilenie, totdeodată, în faţa Cristosului străpuns la mâini şi picioare de cuiele reci ale eternului păcat ancestral al umanităţii...  
 
Într-o lume care îşi adoră idolii şi îşi răstigneşte la fiecare margine de drum Mântuitorul, cu prezenţa sa aproape ireală pe orice scenă a lumii, DALIDA nu a însemnat deloc întruchiparea luciferică a teribilei maşinării a divertismentului occidental (care a şi împins-o, printre altele, către suicid). Parte componentă, până la urmă, a acestui sistem perfid şi superficial în genere al formelor fără fond, interpreta de la poarta piramidelor faraonice a sfidat prin însuşi modul ei artistic de a exista legile lui întunecate şi strâmbe. Deşi era o persoană peste care aripa gloriei scenice îşi aşezase cu repeziciune duhul, DALIDA s-a numărat însă printre acei puţini slujitori ai cântului pe deplin conştienţi de efemeritatea acestui fast cromatic cu multă minuţie construit, reducând arta în ansamblul ei la farmecul pieritor al iluziei descompuse a vieţii. Ştia că totul va avea un sfârşit pentru ea într-o bună zi, iar sentimentul că face parte din categoria acelei biblice drahme împărăteşti pierdute în apele hâde ale chipului morţii de sine şi al deznădejdii o chinuia din ce în ce mai mult. Pur şi simplu, DALIDA nu reuşea să vadă cu propriii ochi ai minţii un lucru deosebit de evident, anume faptul că antagonismul cert dintre hârtoapele cumplitului infern sufletesc pe care îl trăia şi mulţimea nenumăratelor ei succese muzicale semnifica tocmai acea intersecţie de bun augur pe care i-a încredinţat-o divinitatea întru preeminenţa vădită a creaţiei sale interpretative. Este foarte adevărat însă, în acelaşi timp, că rolul pământesc al omului DALIDA nu putea fi unul dus cu mare uşurinţă până la capăt tocmai din cauza prezenţei cvasidominante a contrastului acesta aparent, repet, dintre reputaţia individuală datorată muzicii şi tainiţa bine zăvorâtă a unei inimi măcinate continuu de temeri, îndoială, deziluzie, coşmaruri şi dorinţi. Iar toate astea s-au întâmplat poate şi pentru că în sângele său se zbăteau cu năvălnicie valurile uneori blânde, alteori furioase ale lui Hapi, glăsuind cu fală neascunsă lumii despre misterul greu desluşibil al vechilor piramide din Egiptul antic, dar şi despre o civilizaţie a faraonilor cu chip cioplit în piatră la a cărei semantică profundă nu este posibil a ajunge lesne vreodată şi cu orice preţ, dacă nu reuşeşti să te confunzi spiritual cu însăşi istoria şi sufletul darnicului Nil...  
 
Precum îmbătrânitul de vreme cântec al harpistului inscripţionat pe mormântul egipteanului rege Antef, dându-şi cu multă inteligenţă la o parte masca plină de fard a scenei în faţa chipului necontrafăcut al destinului, DALIDA şi-a aşezat rând pe rând propria-i bucurie şi suferinţă în artă. Deloc paradoxal, întâlnirile scurtei sale călătorii către sine însăşi - întâlniri care i-au aruncat apoape întreaga viaţă în cumplita urgie a disperării fără leac - au definit cu tărie acele trepte ale spiritului ce trebuiau a fi străbătute de cântăreaţă în drumul ei firesc către desăvârşire. Aşa se face că, la DALIDA, povestea melodiilor interpretate se identifică într-o foarte mare măsură cu momentele sinuosului său traiect existenţial. Cu vădită profunzime şi sensibilitate artistică, ea şi-a apropriat cu mare uşurinţă, în mod organic chiar, fiecare mesaj muzical conceput, tocmai pentru că în miezul lui descoperea întotdeauna ceea ce trăia atât de intens şi de tragic în propria-i viaţă. Această relevanţă a suprapunerii concrete dintre subiectul unui text muzical şi coordonatele Realiei sale de zi cu zi o aduceau mereu pe DALIDA în postura alegerii celei mai adecvate variante interpretative pentru cântecul ei. Distanţa temporală însă dintre diversele momente de viaţă ale unei persoane a implicat întotdeauna un fapt peste care nu se poate trece de cele mai multe ori cu uşurinţă, anume acela că memoria etapei precedente încearcă să îşi şteargă cu putere urmele în vâltoarea acerbă a trecerii, ca şi cum nu ar fi existat niciodată cu adevărat într-o formă sau alta. O consecinţă clară a intrării Fiinţei umane într-un nou segment de trăire şi de cunoaştere, diferit, de regulă, în raport cu cel anterior consumat, şi care devine, bineînţeles, parte integrantă a călătoriei acesteia către lăuntricitate, un voiaj săvârşit însă, în cazul artistei DALIDA, aproape tot timpul de una singură şi numai ocazional împreună cu Dumnezeul ei rece şi înstrăinat, dominat parcă de o tentă impersonală în manifestarea sa lipsită de dialog real şi afecţiune imediată, un fel de „Jesus kitsch” cu răstignirea-i blasfemiată în văzul tuturor pe malurile Senei şi în suflet...  
 
“Seigneur Dieu, pourquoi m'as-tu abandonnée?!.../ J'ai faim, j'ai soif, j'ai froid, je n'ai plus de boussole ( ... ).” A avut lumea la picioare, dar nu şi puterea de a vedea alt capăt vieţii decât suicidul. Dincolo însă de feluritele dogme concepute precar, dar şi de micimea acestei lumi etern trecătoare sau de îngerii deloc sublimi ai întunericului cuibăriţi între cutele adânci ale unei inimi aruncate până la limita suportabilităţii ei în haosul durerii şi al plânsului înăbuşit, un spirit veşnic călător printre nemişcatele lumi astrale şi însingurat va rămâne pentru totdeauna să bată cu oarece urmă de speranţă de astă dată la poarta tărâmului de dincolo de aici în aşteptarea îndelung promisei pentru omenire mântuiri cristice. Numele acestui frumos copil al Nilului străvechi şi al întunecatei Sene cu umbre sângerii împrăştiate în tăcere printre aleile cernite din Montmartre ori peste zidurile triste ale Rue d'Orchampt-ului parizian e unul singur - DALIDA...  
 
Magdalena ALBU  
Bucureşti  
17 martie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Magdalena ALBU - DALIDA - FORŢA IMPLACABILĂ A DESTINULUI / Magdalena Albu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 818, Anul III, 28 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Magdalena Albu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Magdalena Albu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!