Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 270 din 27 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Lupte istorice si lupte spirituale
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
   
  
Puterea omului în comparaţie cu puterea lui Dumnezeu 
  
1.     Proverbe 16: 32 Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. 
Vitejia nu este cea mai înaltă virtute: A fi încet la mânie înseamnă să îţi stăpâneşti pasiunile, ceea ce implică o măreţie interioară ce este mai de preţ decât dezlănţuirea oarbă a sentimentelor, considerată în mod obişnuit ca fiind o manifestare a puterii interioare. Sinele este cetatea cea mai greu de cucerit, deoarece inamicul se află în interior, fiind greu detectabil, ca să nu mai vorbim de faptul că de cele mai multe ori suntem de partea sa, spre nefericirea şi ruina noastră prezentă şi veşnică. 
  
2.     Matei 26: 52 Atunci Isus i-a zis: Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. 
Sabia trebuie pusă la locul ei (în teacă): Creştinismul nu poate fi predicat prin intermediul forţei şi constrângerii (sabia), acestea fiind în contradicţie cu principiile Maestrului divin. Violenţa atrage după sine violenţă şi de fapt se produce o amplificare a răului. Dar pentru a putea face să dispară violenţa din lume, este necesar ca ea să fie anihilată în suflet, din locul de unde ea izvorăşte prin orice fel de manifestări de mânie. 
  
3.     Matei 26: 53 Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? 
Douăsprezece legiuni de îngeri: Deşi dispunea de o putere căreia nu te puteai împotrivi, Isus a ales calea umilinţei, smereniei şi lucrării de la inimă la inimă, de la suflet la suflet. Această cale presupunea exercitarea desăvârşită a stăpânirii de sine şi a supunerii depline a voinţei faţă de planurile lui Dumnezeu. Aşadar, creştinismul reprezintă în primul rând o religie a preschimbării interioare, acesta fiind un înţeles la care puţini oameni reuşesc să ajungă. Orice manifestare violentă, de forţă, anihilează principiile religiei creştine, ce se bazează pe convingere şi nu pe constrângere, oferind libertate deplină de alegere. 
  
4.     Zaharia 4: 6 Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu,  zice Domnul oştirilor! 
Nu prin putere, ci prin Duhului lui Dumnezeu: Rezidirea Templului de la Ierusalim presupunea mai mult decât exercitarea puterii omeneşti. Fără ajutorul lui Dumnezeu, prin intervenţia Duhului Sfânt, nu se putea înainta, opoziţia fiind extremă. Lucrarea lui Dumnezeu presupune acţiunea unui factor supranatural, care să modeleze evenimentele după planul divin. De aceea, dimensiunea interioară a religiei, mai bine zis a legăturii dintre om şi Dumnezeu, este cel mai important lucru pentru a putea aduce la îndeplinire voia Sa. 
  
  
Descoperirea puterii lui Dumnezeu în cazul lui Moise 
  
1.     Exod 2: 11 În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui. 
A nu fi indiferent la asuprirea semenilor: Moise ar fi putut să nu îi pese de fraţii săi; în fond el nu suferea nici un fel de asuprire din partea egiptenilor. În plus, ce ar fi putut să facă pentru evrei, un om contra unei naţiuni asupritoare? Evreii erau persecutaţi fără milă, iar Moise era martor la toate aceste lucruri, fiind afectat profund de ceea ce vedea şi auzea. Ar fi de pus o întrebare: Este uşor sau greu să fii martor la astfel de situaţii şi să stai pasiv? De asemenea, pe lângă munca deosebit de grea, evreii erau brutalizaţi, maltrataţi, fără milă, ceea ce era greu de suportat. Este uşor sau greu să fii nepăsător în astfel de situaţii? 
  
  
2.     Exod 2: 12 S-a uitat în toate părţile, şi, văzând că nu este nimeni, a omorât pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip. 
A folosi violenţa împotriva violenţei: Avem o succesiune de paşi pe care i-a parcurs Moise pentru a-şi aduce planul la îndeplinire, astfel: 
a.     S-a asigurat că nu este nimeni în jur, exact cum procedează un răufăcător înainte de a acţiona. Se pare că Moise împrumutase comportamentul violent al asupritorilor şi a acţionat într-un mod similar (cazul luptătorilor evrei, în genul lui Barnaba, din timpul vieţii lui Isus). 
b.     A trecut la acţiune şi a ucis pe asupritor, dovedind o măsură de o violenţă extremă. 
c.     În final, a ascuns urmele faptei sale, dovedind un comportament de delincvent, cu totul necorespunzător misiunii sale de eliberator al lui Israel. 
În concluzie, avem de-a face cu un scop nobil, din păcate însă adus la îndeplinire cu mijloace necorespunzătoare. 
  
  
3.     Exod 2: 13 A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: Pentru ce loveşti pe semenul tău? 
Asuprire între fraţi: Din nefericire, spiritul de violenţă se manifesta nu numai între egipteni şi evrei, dar şi între evrei, astfel încât cel ce era mai tare lovea şi abuza de fratele său care era mai slab. Comportamentul violent al asupritorilor fusese preluat şi de cei ce erau oprimaţi, iar acest lucru Moise nu îl putea înţelege. De aceea el a pus o întrebare de bun simţ în sensul că fiind evrei, supuşi la aceeaşi soartă potrivnică, ar fi trebuit să fie apropiaţi, uniţi, nu duşmani. Moise nu înţelegea natura violentă a fiinţei umane, fapt pentru care avea nevoie de o lecţie ce nu trebuia să fie uitată vreodată. 
  
4.     Exod 2: 14 Şi omul acela a răspuns: Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori şi pe mine, cum ai omorât pe Egipteanul acela? Moise s-a temut şi a zis: Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut. 
Începutul contestării lui Moise: Întrebare pe care o pune cel ce nedreptăţea pe fratele său este revelatoare: Cine te-a pus judecător peste noi? Cu alte cuvinte „Tu, Moise, nu eşti altceva decât un ucigaş, car vrei să îţi faci un nume stăpânind peste noi. Ei bine, să ştii că noi nu te recunoaştem şi ai face bine să îţi vezi de treabă”. Acest lucru ilustrează eşecul metodelor violente în atingerea scopului divin în acea ocazie, de eliberare din robia egipteană. Astfel, Moise a înţeles că nu a reuşit decât că a comis o greşeală, că fapta sa a fost dată în vileag chiar de către evrei, şi fără îndoială trebuia să plătească asemenea unui ucigaş de drept comun. Situaţia sa părea a fi compromisă pentru totdeauna. 
  
5.     Exod 2: 15 Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lângă o fântână. 
Fuga din Egipt: Asemenea unui răufăcător, Moise a trebuit să fugă din Egipt; practic a reuşit să compromită, cel puţin pentru o vreme, planul pe care Dumnezeu îl avea cu el, de eliberare a poporului Său, acţionând după priceperea Sa, fără să aştepte intervenţia Celui Prea Înalt. Temperamentul violent l-a descalificat pe Moise pentru misiunea sa de a fi eliberatorul lui Israel, cel prin care Domnul urma să împlinească făgăduinţa Sa. În plus, nici Israel nu era pregătit pentru acest eveniment şi prin urmare se impunea un timp de aşteptare.  
  
Astfel, Moise avea să stea în Madian în locul Egiptului, iar în pustie trebuia să înveţe lecţia ascultării umile de Dumnezeu. El trebuia să lase deoparte spiritul violent al egiptenilor şi în tot acest timp el trebuia să lupte cu sine pentru preschimbare după voia lui Dumnezeu. 
  
  
Descoperirea puterii lui Dumnezeu în cazul lui Moise 
  
6.     Exod 2: 23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; şi copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, şi scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.  
Robia egipteană: Robia nu este un lucru plăcut pentru nimeni, dar Israel trebuia să devină conştient de condiţia sa şi de nevoia eliberării. Ei au preferat robia atunci când l-au refuzat pe Moise ca lider al lor. De aceea, era necesar să gust această experienţă până când aveau să strige către Dumnezeu. Deznădejdea şi disperarea erau ceea ce ei experimentau în acele clipe. Chiar dacă faraon murise, fiul său, ce îi urmase la tron, era mult mai rău. 
  
7.     Exod 2: 24 Dumnezeu a auzit gemetele lor, şi Şi-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac, şi Iacov. 25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei. 
Dumnezeu Îşi aduce aminte: Eliberarea din Egipt nu se pute face prin efort omenesc; o luptă armată dintre egipteni şi evrei, cum gândea iniţial Moise, era exclusă din start, fiindcă copiii lui Israel ar fi fost măcelăriţi. Trebuia ca Dumnezeu să intervină şi să lupte pentru poporul Său. Lupta spirituală în care erau angajaţi ca urmaşi ai lui Avraam trebuia să le devină tot mai clară. Dar mai întâi, era necesar ca ei să fie dispuşi să se supună planului divin. 
  
8.     Exod 2: 25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, şi a luat cunoştinţă de ei. 
Dumnezeu a privit la copiii lui Israel: Momentul intervenţiei divine se apropia; poporul era acum conştient să că ajutorul nu poate veni decât de la Dumnezeu, Cel ce a făcut cerurile şi pământul. Legământul încheiat cu Avraam era singura lor speranţă. De el se prindeau cu toată deznădejdea condiţiei în care se găseau. Lupta spirituală este de fapt o luptă a credinţei că Domnul va răspunde rugăciunii tale şi va interveni în mod salvator. 
  
9.     Exod 3: 7 Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 
„Am văzut, am auzit, cunosc”: Totul era gata pentru intervenţia divină. Moise dăduse lupta spirituală a credinţei timp de 40 de ani în pustie, ajungând la o cunoaştere profundă a Celui Atotputernic. Poporul, pe de altă parte, prin lupta credinţei a ajuns să vadă singura cale de salvare în Dumnezeu şi legământul Său. Marele moment al intervenţiei Celui Atotputernic era aproape, chiar sosise. 
  
10.Exod 3: 8 M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe care le locuiesc Canaaniţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii. 
„M-am coborât”: Dumnezeu se coboară la nivelul condiţiei noastre. El se întâlneşte cu noi, acolo unde ne găsim, cu scopul de a ne conduce într-o ţară mai bună. Hristos a făcut acest lucru posibil prin întruparea Sa ca om, pentru a deveni „Dumnezeu cu noi”. Astfel, El a devenit ajutorul şi susţinătorul nostru în luptele spirituale pe care le avem de dat.  
  
Biruinţa asupra egiptenilor era sigură, fiindcă Domnul urma să lupte pentru Israel, iar poporul sfânt avea să intre în odihna lucrării eliberatoare a lui Dumnezeu. Istoria era gata, poporul era gata, Moise era gata, clipa cea mare sosise. Cele 7 mari neamuri ale Canaanului aveau să fie zdrobite ca pleava pentru a face loc poporului ales, un simbol al eliberării finale a celor credincioşi şi al primirii împărăţiei promise de Dumnezeu. 
  
  
11.Exod 3: 9 Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns până la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. 
 „Am văzut necazul lor”: Nimic nu rămâne ascuns lui Dumnezeu; toate problemele şi suferinţele noastre Îi sunt cunoscute. El vede în ascuns; chiar şi cele mai tainice suferinţe ale sufletului sunt ştiute de El. De aceea, intervenţia Sa este sigură pentru a-i mânuit pe toţi cei care îşi pun toată nădejdea în El, şi care duc până la capăt lupta credinţei. 
  
12.Exod 3: 10 Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel. 
„Acum vino”: Momentul acţiunii divine sosise; prin lupta credinţei atât Moise, cât şi poporul au fost conduşi la o deplină predare în mâna lui Dumnezeu. „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Domnului” avea să fie realizată eliberarea lui Israel, şi deopotrivă mântuirea noastră. 
  
  
Concluzii 
  
  1. Lupta credinţei din partea noastră precede orice intervenţie a lui Dumnezeu.
  2. Moise a dus această luptă în pustie timp de 40 de ani, fiind condus la o cunoaştere profundă a lui Dumnezeu şi a căilor Sale. Acesta a fost paharul „amar” al lui Moise, totuşi necesar pentru îndeplinirea cu succes a misiunii sale, şi deopotrivă fiind singurul mijloc de anihilare a tendinţelor spre violenţă, inspirate de cultura egipteană în care crescuse.
  3. Poporul a trebuit să păşească şi el în această luptă, şi prin rugăciune stăruitoare, în circumstanţe de o adversitate extremă, să implore intervenţia divină eliberatoare, ca unică soluţie, în baza legământului încheiat cu Avraam. Acesta a fost paharul amar al poporului, necesar din cauza idolatriei în care se afla.
  4. În final, Dumnezeu a intervenit, ca răspuns la rugăciunea credinţei, şi în principal fiindcă au fost îndeplinite condiţiile ca acest lucru să se întâmple.
  
Aplicaţie: Ne place sau nu, o luptă a credinţei ne stă în faţă pentru a fi conduşi la desăvârşirea de caracter necesară intrării în Împărăţia cerurilor. 
  
  
  
  
  
Referinţă Bibliografică:
Lupte istorice si lupte spirituale / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 270, Anul I, 27 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!