Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Libertate > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Lupta bisericii de-a lungul veacurilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
octavian_lupu@yahoo.com

 

- Vom începe prin a examina un verset pe care îl vom relua spre final şi anume Apocalipsa 12:17: „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzeşte poruncile lui Dumnezeu şi ţine mărturia lui Isus Hristos." Ce părere aveţi despre cele relatate prin aceste rânduri? Există vreo legătură cu noi, cu situaţia din zilele noastre? 

- Capitolul 12 al cărţii Apocalipsa este dedicat descrierii luptei bisericii de-a lungul veacurilor, iar acest ultim verset ne descoperă un principiu valabil de-a lungul întregii perioade ce se întinde până la a doua venire a lui Hristos. Într-un anumit sens însă aceste cuvinte se vor aplica în mod deosebit părţii finale a istoriei luptei dintre bine şi rău, dintre adevăr şi rătăcire, în perioada când se va da ultima mare bătălie în încercarea forţelor răului de a câştiga o dominaţie deplină asupra bisericii şi lumii, cu scopul de a o conduce la distrugere.
- Cu alte cuvinte, prin acest verset ni se transmite un mesaj special cu privire la primejdiile ce ne vor asalta în timpul ce precede finalul luptei dintre bine şi rău? Mai precis, în acea perioadă a istoriei când lucrurile se vor îndrepta către ceea ce am putea numi „bătălia de la sfârşit"? 

- În orice război există diferite faze de desfăşurare ale ostilităţilor, marcate de anumite bătălii, ce marchează evoluţia conflictului. Dacă ne referim la marea luptă dintre bine şi rău, bătălia decisivă s-a dat la Golgota, când Hristos a câştigat practic războiul, dar abia la final acest lucru devine în cele din urmă vizibil, după un lung şir de lupte în care răul a fost în mod sistematic înfrânt în ceruri, iar în cele din urmă şi pe pământ. În acest verset, vedem ultima mare bătălie ce precede a doua venire a lui Hristos, iar taberele beligerante sunt bine conturate: balaurul, sau în alte traduceri „dragonul", şi cei rămaşi credincioşi cauzei lui Hristos. 

- Să vedem acum pe cine reprezintă simbolurile din Apocalipsa 12? Ce evenimente din istorie pot fi considerate ca fiind împlinirea acestui capitol? De aceea, vom citi Apocalipsa 12:1-2: „1. În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. 2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii, şi avea un mare chin ca să nască." La ce se referă aceste simboluri relatate în profeţie? 

- Întotdeauna o profeţie „nu se interpretează singură", cum spunea apostolul Petru, ci trebuie să comparăm parte cu parte şi să înţelegem ce se spune într-un anumit loc, folosind cheia de înţelegere din alt loc. În context biblic, simbolul femeii este asociat comunităţii celor credincioşi, sau cum am spune „bisericii". În Vechiul Testament în repetate rânduri în cărţile profeţilor a fost asemănat Israel, sau cum am spune „biserica Vechiului Legământ", cu o femeie, mireasă sau soţie a Domnului. Ea apare ca o persoană curată, sfântă, în perioada în care Israel asculta, sau dimpotrivă ca o desfrânată, o adulteră, în perioada în care Israel se depărta de Dumnezeu. 

- Aşadar, avem un simbol dinamic, prin intermediul căruia ni se comunică starea spirituală a poporului lui Dumnezeu? Un simbol care este exprimat în funcţie de mesajul profetic ce era transmis către cei chemaţi să fie martori ai Domnului? 

- Cu siguranţă că simbolurile din Biblie sunt dinamice şi de aceea este foarte important să privim la contextul general al Scripturilor, dar şi la cel local al cărţii, respectiv al secţiunii care este redată la un anumit moment. În contextul cărţii Apocalipsa, simbolul femeii apare în dublă ipostază, şi astfel avem femeia credincioasă, curată, sfântă, mireasa Domnului, ce semnifică biserica, iar pe de altă parte avem o femeie adulteră, desfrânată, mincinoasă şi rea, ce semnifică puterile răului ce se disimulează în interiorul bisericii lui Hristos. 

- La ce se referă celelalte simboluri care apar, în genul prezenţei soarelui, lunii, a douăsprezece stele? Ce context cosmic ne este sugerat? 

- Aceste simboluri nu sunt greu de înţeles în ansamblul Scripturii, în sensul în care avem de-a face cu un context cosmic, o realitate ce cuprinde deopotrivă cerurile şi pământul. Corpurile cereşti enumerate sunt de fapt referinţe către realităţi spirituale deosebite, care au creat fundalul evenimentului ce începe a fi relatat în aceste versete şi anume, naşterea, sau întruparea, lui Mesia. Dacă privim cu atenţie în istorie, vom vedea că prin venirea lui Hristos s-a produs trecerea de la ceea ce se numea „Vechiul Legământ", către Noul Legământ, prin jertfa Sa. Astfel, că tot ce anunţa ratificarea Legământului veşnic, s-a împlinit. 

- Totuşi, cum putem înţelege simbolul corpurilor cereşti şi simbolistica celor douăsprezece stele? Ne ajută la ceva aceste detalii? 

- În context biblic, numărul douăsprezece face trimitere directă la cele douăsprezece triburi ale lui Israel, şi practic vedem biserica lui Hristos, ridicată pe mărturia Vechiului Legământ, care era de fapt o umbră a lucrurilor viitoare, simbolizat prin prezenţa lunii la picioare. Ştim bine că luna îşi primeşte lumina de la soare; tot astfel Vechiul Legământ încheiat cu Israel era o proiecţie a Noului Legământ realizat prin Hristos. Avem simbolul soarelui, cel mai mare astru, un simbol al luminii Evangheliei Noului Legământ. Iar cele douăsprezece stele sunt simbolul Israelului spiritual, al universalităţii bisericii lui Hristos. 

- Cum am putea rezuma aceste simboluri în câteva cuvinte ce se pot cu uşurinţă a fi reţinute? 

- Vedem biserica lui Dumnezeu - femeia, ridicată pe făgăduinţele şi tipurile Vechiului Legământ - luna, în lumina Noului Legământ - soarele, reunind pe toţi cei credincioşi din toate veacurile, adică întregul Israel spiritual - cele douăsprezece stele, stând gata să nască pe Hristos, adică făcând referinţă către Cel ce S-a întrupat în mijlocul fraţilor Săi, ca fiind Cel dintâi din întreaga adunare a celor credincioşi. 

- Cu adevărat simbolurile sunt foarte complexe, dar vom merge mai departe şi vom citi Apocalipsa 12: 3 - 6: „3. În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne, şi şapte cununi împărăteşti pe capete. 4. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului, şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte. 5. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie. 6. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile." Cum am putea înţelege aceste rânduri? 

- Istoria merge mai departe şi în parte o cunoaştem. Astfel, vedem acest dragon roşu având redate elemente din profeţia lui Daniel, care poate fi imediat identificat prin prezenţa Celui Rău şi în mod deosebit a Romei imperiale, care ştim bine că direct sau prin intermediari, Irod spre exemplu - regele Iudeii, a căutat să ucidă pe Hristos. Este de fapt un simbol al lui Antihrist, ce se reia în felurite ipostaze de-a lungul cărţii Apocalipsei. 

- Cum am putea sintetiza cele redate prin aceste versete, astfel încât să poată fi uşor de reţinut ori de câte ori vom reciti acest capitol? 

- Practic, vedem cum Cel Rău, acţionând istoric prin Roma imperială, a căutat să distrugă pe Hristos încă de la început. Puterile răului aşteptau acest eveniment şi se pregătiseră îndelung pentru a avea succes. Cele zece coarne trimit direct la profeţia din Daniel unde se identifică Roma cezarilor, cele şapte capete având coroane împărăteşti sunt un simbol antihristic, fiindcă cifra şapte în Biblie este rezervată lui Dumnezeu, dar Cel Rău caută să sustragă autoritatea împărătească a lui Dumnezeu asupra lumii şi de aceea se prezintă ca acţionând în Numele Celui Atotputernic. Toate aceste lucruri însă nu au reuşit să împiedice derularea istoriei pe care o ştim, iar Hristos a învins şi a fost luat la tronul lui Dumnezeu în ceruri. 

- Dar ce putem spune despre fuga femeii? Dacă Hristos a învins, de ce trebuia ca femeia, sau biserica, să fugă în pustie? 

- Biruinţa lui Hristos a fost de natură în principal spirituală, care a realizat alungarea prezenţei Celui Rău din ceruri. De aceea, atenţia în ce priveşte conflictul cosmic se concentrează acum pe pământ, iar biserica devine obiectul atacurilor hotărâte de distrugere. Ceea ce nu s-a putut realiza în dreptul lui Hristos şi anume nimicirea Sa, s-a încercat în dreptul bisericii. Pustia semnifică trecerea printr-o perioadă dificilă, plină de greutăţi, dar în care totuşi va fi susţinută de către Dumnezeu, aşa cum a fost sprijinit profetul Ilie în pustie, în timpul în care fugea de regii lui Israel, în mod deosebit de regina Izabela, care desfiinţase cultul lui Dumnezeu şi instaurase cultul lui Baal. 

 - Dar ce simbolizează cele 1260 de zile? La ce se face referinţă prin aceste cuvinte? Pare a fi o perioadă de timp bine delimitată, aşa este? 

- Ştim bine din istoria lui Ilie, că timp de trei ani şi jumătate, ca răspuns la rugăciunea profetului, tot Israelul a devenit o pustie, în urma rugăciunii profetului. Anul biblic este compus din 12 luni, fiecare lună având 30 de zile, aşadar  având 360 de zile. Acum, dacă vom înmulţi cei trei ani şi jumătate cu 360 de zile, obţinem exact 1260 de zile. Prin urmare, avem o perioadă gen Ilie, când creştinismul avea să fie persecutat în mod similar, iar cei sfinţi aveau să fie prigoniţi. Această perioadă o găsim însă şi în cartea profetului Daniel, redată tot printr-o perioadă de trei ani şi jumătate. În cartea lui Daniel, dragonul cu zece coarne urma ca în această perioadă să realizeze o lucrare similară Izabelei, hulind numele lui Dumnezeu şi instaurând idolatria. 

- Prin urmare cele 1260 de zile semnifică o perioadă similară timpului lui Ilie, realizată prin puterea balaurului care încercat să ucidă pe Hristos? Daca aşa stau lucrurile, ar fi util să înţelegem cât de lungă urma să fie. 

- Fiind vorba de zile profetice, în baza analogiei zi profetică - an literal, pe care am prezentat-o când am studiat cartea lui Daniel, înţelegem că este vorba de o perioadă de 1260 de ani, undeva după înălţarea lui Hristos, când biserica avea să fie „în pustie", adică într-o situaţie de persecuţie asemănătoare lui Ilie, din partea dragonului roşu, adică a Celui Rău, identificat în timpul lui Hristos prin Roma imperială, simbol reluat ulterior pentru toţi cei care sub o formă sau alta au contribuit la persecutarea bisericii lui Hristos, prin intermediul a ceea se poate numi ca fiind „totalitarismul religios", exercitat în mod similar cu practicile Romei imperiale. Ştim bine că împăraţii Romei au persecutat fără milă creştinismul. Acum simbolul este extins asupra întregii perioade medievale, când creştinismul a fost impus cu forţa, denaturându-l şi stricând imaginea sa, astfel că oamenii cu adevărat credincioşi au trebuit să se dea la o parte, sau să retragă în pustie, pentru a rezista în faţa celor creştini doar cu numele, dar păgâni prin practici şi persecuţie. Mai multe detalii se pot obţine studiind cartea lui Daniel 

- Să trecem mai departe la Apocalipsa 12: 7-12: 7. Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, 8. dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. 9. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. 10. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. 11. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. 12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme." Cum puteţi reda sintetic această luptă desfăşurată în ceruri? 

- Vedem cum Hristos înălţat la ceruri a reuşit să arunce din ceruri, adică din rândurile oştirilor cereşti, pe Satana, dovedind adevăratul caracter al răzvrătirii acestuia şi al celor ce l-au urmat. Un rezultat principal al înălţării lui Hristos la ceruri a fost cel da a arăta înaintea întregului univers caracterul înşelător al Satanei, de a demonstra minciunile şi rătăcirile acestuia, astfel că în cele din urmă să fie clar că toţi cei răzvrătiţi nu mai au ce căuta vreodată în ceruri. Însă accentul luptei se mută acum pe pământ, iar biserica va trebui să lupte cu un adversar redutabil restrâns la această lume, ceea ce va conduce la o intensificare a acţiunii forţelor răului, o disimulare a lor sub o formă ce nu a mai fost întâlnită în istorie. 

- Să citim acum Apocalipsa 12: 13-16: „13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia, care născuse copilul de parte bărbătească. 14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui. 15. Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul. 16. Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura, şi a înghiţit râul, pe care-l aruncase balaurul din gură." Ce putem înţelege din această relatare în continuarea celor deja studiate? 

- În acest paragraf vedem a treia fază a luptei relatate în Apocalipsa 12, practic este redată controversa dintre Cel Rău şi biserică în perioada profetică de 1260 de zile. Răul semnifică persecuţia revărsată asupra bisericii, care avea să acţioneze în perioada respectivă de 1260 de ani. Totuşi „pământul" avea să vină în ajutorul femeii şi înţelegem că situaţia avea să fie echilibrată, iar biserica avea să scape în cele din urmă. 

- Când se poate considera că au început şi s-au sfârşit cele 1260 de zile? Şi ce semnifică pământul, ca simbol relatat în profeţie? 

- Cele 1260 de zile, conform profeţiei din Daniel, se aplică unei perioade de despotism religios, în care credinţa creştină avea să fie supusă la modul extrem. Trebuie bine înţeles că persecuţia anticreştină nu se restrânge doar la formele explicit păgâne sau idolatre, ci ea se manifestă ori de câte ori libertatea de închinare, sau de conştiinţă, este dată la o parte. De exemplu, un creştinism impus cu forţa nu mai poate reda esenţa învăţăturii lui Hristos, Care a refuzat să utilizeze sabia pentru impunerea credinţei. Orice exerciţiu de forţă este contrar principiilor lui Hristos, iar impunerea credinţei este la fel de periculoasă ca persecuţia păgână. De aceea, Scriptura consideră ca fiind echivalente, redând prin aceleaşi simboluri, persecuţia păgână din antichitate şi intoleranţa pretins creştină din timpul evului mediu. 

- Totuşi, ce semnifică acest pământ? El pare a avea un rol pozitiv în redarea conflictului profetic şi de aceea cred că este important să îl înţelegem. 

- Pământul reprezintă acel element al creaţiei ce a fost ridicat din adâncul apelor, fiind înălţat deasupra acestora prin puterea cuvintelor lui Dumnezeu. În cazul nostru, vedem apele persecuţiei şi distrugerii, dezlănţuite în furia lor primară, asemenea potopului, dar pe de altă parte vedem elementele pământului acţionând în sprijinul femeii. Acestea sunt circumstanţele istorice favorabile ca urmare a progresului în materie de înţelegere a libertăţilor fundamentale ale omului. Sfârşitul evului mediu totalitar, inclusiv în materie de religie, este marcat de înţelegerea drepturilor fundamentale ale fiinţei umane, un concept care a evoluat de-a lungul veacurilor, conducând în cele din urmă la apariţia declaraţiei universale a drepturilor omului şi a democraţiilor moderne. Ar fi multe de spus pe tema aceasta, dar este un lucru extraordinar cum Dumnezeu a lucrat ridicarea nivelului de conştiinţă a drepturilor fundamentale ale omului, aşa cum pământul a fost ridicat deasupra apelor. Este un proces de pe urma căruia beneficiem chiar şi în zilele noastre, având libertatea de a ne închina conform convingerilor personale. 

- Să trecem acum la viitor şi să citim despre conflictul de la final în Apocalipsa 12: 17. „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzeşte poruncile lui Dumnezeu, şi ţine mărturia lui Isus Hristos.". La ce se referă şi ce înseamnă aceste simboluri? 

- Observăm că un timp de intoleranţă religioasă şi de persecuţie anticreştină este pus înaintea noastră. Biserica a reuşit să supravieţuiască evului mediu, dar va fi aspru încercată la final, prin intermediul celor credincioşi. Sunt două elemente ce definesc credinţa creştină prin excelenţă, dar care devin o caracteristică în rândul celor sfinţi la final: respectarea poruncilor lui Dumnezeu, adică a codului moral exprimat prin Decalog în mod deosebit, şi mărturia lui Isus Hristos, care se leagă de mărturisirea Numelui lui Hristos în mod public şi indiferent de împrejurări, dar în contextul Apocalipsei făcând trimitere la darul profetic, care este „mărturia lui Hristos". 

- Cum poate ca darul profetic să fie mărturie pentru Hristos? 

- Darul profetic se referă la capacitatea de a-l reprezenta pe Hristos, fiindcă termenul de profet înseamnă să vorbeşti în numele cuiva care te trimite, dar deopotrivă se face trimitere şi la capacitatea de a primi descoperiri asupra evenimentelor viitoare. Ori în cazul nostru, înţelegerea evenimentelor relatate în profeţie, şi în mod deosebit ale celor finale, se referă la primirea acestui dar profetic, astfel încât cei sfinţi să fie pregătiţi când acestea se vor produce. 

- Ce sfat am putea să oferim celor ce au urmărit aceste gânduri? 

- Sfatul este simplu: „rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită" şi „fiţi gata", veghind asupra evenimentelor ce se vor întâmpla, conform cu cele ce au fost deja relatate în cărţile profetice. Nu în ultimul rând, invitaţia este de a lua în seamă mesajul divin şi să devenim o parte a bisericii luptătoare a lui Hristos, care în curând va deveni biruitoare prin venirea Sa. 

Rugăciune pentru a duce lupta până la capăt în slujirea lui Hristos, de a respecta poruncile lui Dumnezeu şi de a-L mărturisi pe Fiul Său indiferent de vremuri. 

  

Referinţă Bibliografică:
Lupta bisericii de-a lungul veacurilor / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 191, Anul I, 10 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!