Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Nuante > Mobil |   


Autor: Luminiţa Amarie         Publicat în: Ediţia nr. 874 din 23 mai 2013        Toate Articolele Autorului

Luminiţa AMARIE - VERSURI DE DUMINICĂ

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

DUMINICA BUNICII
(bunicii mele)

Duminică sub ploaie, duminică plângând
Azi sfinţi-ncet se roagă bunica-nvie-n gând.

Duminică mâloasă, prohodul unei maici
Duminica bunicii, pe inimi pleci şi calci

Duminică de toamnă, duminică-n răscoală
Din mine trup se rupe, mi-e inima de smoală!

Duminică-n bătaie de clopot ce boceşte
În mine mor ecouri, durerea-n mine creşte.

Duminica-mi e groapa în care-nchidem trupul
Ca viermi-nfulecând din viaţă fără scrupul.

Duminică în slujbă, o rugă în tăcere
Bunica-n mine doarme, durerea-n veci nu piere!

Duminică în lacrimi, în tata plânge timpul
Pe fruntea lui cad picuri, se-nchină anotimpul.

Duminică aprinsă, candele-arzând în Cer
O veşnică-nchinare, duminică-n eter.

Duminică pustie, în curtea ta bunică
Rămâne amintirea şi lacrima ce-mi pică.


DUMINICA INIMII

Duminica imi plânge cu lacrimi arămii
Că suntem azi prea reci, prea surzi şi prea pustii!

Duminică în roşu ce seamăn-a sfârşit
Precum o aşteptare, un templu fără schit.

Duminică în lacrimi, ne plânge Dumnezeu
Ca o fecioară tristă care iubeşte-un zeu.

Duminică ploioasă, cu muguri prin noroi
Ca nufărul ce creşte doar în ţinutul „doi”.

Duminică de aur pe-alei spoite-n cer
Prin paşii tăi zidiţi ce-n mine nu mai pier.

Duminică sfinţită de toamnă-n liturghii
Precum un anotimp pe când eram copii.

Duminică prea tristă, slujind o depărtare
În care plânge gândul înnegurând hotare.

Duminică închisă, sipet în pieptul meu
Cu gând de nimicire, duminică din greu!

Duminică pustie, ce-n braţe umbre ţine
Pe umeri poart-o cruce sculptată din suspine.


ACATISTIERUL UNEI NOPŢI DE DUMINICĂ

Buzele tale au gustul unui fruct sălbatic
(măceş, agrişă poate răchiţele)
Eşti cel mai senzual dans in ploaie
(ventuză iubind norii)
Orhideea neagră se plimbă prin părul tău
(mândria abanosului)
Răsura îţi infloreşte pe trup, în obraji şi brâu
(supliciul unei patimi florale)
Pluteşti deasupra curcubeului cu care sunt îmbrăcată
(voal de abur pe umeri)
Te adulmec şi mirosul de sălcioară mă îmbată
(extazul câmpiei)
Credeam că mă pot umple de tine privindu-te,
potoli ascultându-ţi gândul
(crezul unui proscris)

Mi-aş dori să nu fiu muritor
(patul din flori-de-paie)
Sunt continuarea eului tău
(locul unde-un râu iubeşte pământul)
Dacă nu te-aş iubi, ce-ar fi salcâmii fără miere
(trandafiri rataţi)
Dacă nu m-ai iubi, ce-ar fi sufletul meu fără suflet
(aguda viermilor de mătase)

... ipostaza unui future
galben orb
Taci, ascultă cum ne priveşte Dumnezeu
(un înger ne sculptează din lumină).


TĂCEREA

Împrejmuită de o lume care urlă
Cuvinte care zgârie pereţii inimii
M-am închis în inima unei bătăi de aripi

Privită de ochi care sfâşie şi ultima fărâmă de lumină
M-am adăpostit la umbra unei şoapte

Atinsă de suflul urletelor,
zguduită de gânduri care scrijelesc pudismul trupului mut
M-as închis în zvâcnetul unui fulger

Strivită de zgomotul paşilor grăbiţi ai muritorilor
Schingiuită de întrebările râsetelor care răsună în turle de biserici
M-am ascuns în bătaia inimii unui clopot

Pălmuită de vorbe ciunte, sterpe şi năucitor de făţarnice

M-am aşezat in inima Tăcerii
Acolo am rămas.


CONTINUI SĂ SIMT, ÎN REST SUNT DOAR LUT

Singurătatea e întâlnirea cu suflete ce nu cer decât să fie lăsate să zboare.
Tăcerea e muzica din care se hrănesc îngerii din noi.
Suntem făcuţi din singurătate şi tăcere.
Sentimentul e culoarea nimicului ce îl purtăm pe umeri.
E singura lupta pe care se merită să o ducem.
Sentimentul e singura rădăcina care vibrează din pământ, creştem prin el.
Sentimentul umple orice gol ce-l purtăm înăuntrul nostru.
Sentimentul e puntea dintre real şi vis,
doar simţind putem transforma visul în realitate

Sa simti e rostul, gustul lacrimilor mute,
urletul inimii care iubeşte dar nu poate să rostească nimic de frică.
Sentimentul stă la baza celor mai frumoase capodopere ale lumii.
Sentimente suntem noi. Sentimentul e singurul care poate învinge timpul.

... imaginează-ţi ce gol eşti dacă nu ai sentimente ...
dar doar imaginează-ţi apoi rupe-te de acea imaginaţie
Continuă să simţi, e singurul lucru care îţi aparţine cu adevărat,
în rest suntem doar lut

Şi apoi muzica, e aproape ceva carnal,
o simţi cum ţi se plimbă prin tine şi trezeşte amintiri, dureri,
gânduri, dorinţe şi atât de multă pace.
Cred că, prin muzică, cum şi prin tăcere sau singurătate,
poţi să te întregeşti, uneori un cântec, un sunet îţi rămâne tovarăş o viaţă.
Aminteşte-ţi primul dans,
cântecul ce acompania două trupuri care se întregesc prin muzica lor.

Muzica e un nesfârşit cântec al inimii.
Muzica e o amintire chiar şi în momentul în care o asculţi pentru prima oară,
e un prezent deja trăit.
Avem trupul de lut, dar gândul poate zbura!
Sentimentele sunt mugurii care ne cresc în adâncul sufletului.


INDE IRAE ET LACRIMAE
(De aici mânii şi lacrimi)

Hai să privim cerul (mirajul)
În noaptea asta prevăd multă durere,
Pe obrazul stâng
sub pleoapă o
lacrimă mi-a lăsat
o urmă pe care
lumina o confundă cu ea
iar întunericul
o mângâie
Cristalele de sânge
cred că
îţi înseninează
privirea
Mâinile tale îmi lasă atingeri
de fier
Vulcanic te adulmec cu privirea
Iar mă întreb
ce mi se zbate în
suflet
O fi oare
ultimul apel
ultimul cer
ultimul bun rămas
ultima urmă de alb
de aer
de lumină
Hai să privim cerul!
Vei vedea
că eu nu te
voi părăsi (iubita unui inorog)
din nori voi sculpta
ultimul drum
licornii ne vor primi
în lumea lor
În cerul tău se află
răspunsul îngerilor cenuşii ce-mi
umbresc privirea
apasă umerii
crestează spatele
Stăm iubite la rând -
un rând
format din culorile
de abur
şi clipele amanetate
Luptăm pe un pământ căruia
îi aparţinem
Atunci de ce fugim de el?


PĂMÂNTUL – ETERUL PRIVIT DIN CER

Zbuciumul nostru
(zadarnic) e doar
un act
pierdut când
de fapt
finalul e
aceeaşi singurătate
aceiaşi muguri
aceleaşi frunze
aceeaşi speranţă
Acelaşi pământ.


TOAMNA, MUGURII ADORM

În urma noastră simt mirosul crizantemelor arse de brumă
(lacrimi sticlesc pe pervaze)
Foşnetul frunzelor pe care noi le număram ne este odă
(te iubesc în surdina unei şoapte)

Taci
Ştiu ce ascund porii prin care mă respiri
(toamna ne iubim la lumina frunzelor)
Umbra zâmbetului tău trist aduce crizantemele la viaţă
(florile amurgului îmi înfloresc pe trup)
Picură şi simt atingerea ta, florile din ierbarul vieţii noastre revin
la viaţă pe trupul nostru aurit (macii târzii)

În patul nostru apun gânduri şi toamna rodeşte iubire
(extazul fluturilor îndrăgostiţi)
O rază se topeşte pe spatele meu mut de atingerile tale
(mugurii iubirilor sfinţite de anotimpuri)

Mereu aştept toamna iubirilor
Sărutul ce poartă gustul mustului
Lumina boabelor de struguri
Mere coapte
(buzele tale)
Amintiri de teracotă

Te sculptez dintr-un bob de strugure şi mă îmbăt privindu-te
(gustul mustului )
Obraji de rubin
Mâini ce plutesc
(frunzele )
Paşii prin sufletul brumariu
Zgomotul ploii

Catifeaua ceţii îmi înveleşte trupul gol fără tine
(glossa vântului)
Toamna asta rodeşte iubirea
(îmi eşti anotimp)

Ce-ar fi toamna fără roade?
Lumea fără rostul „doi”

Ştiam că patul nostru e din frunze si brânduşi târzii
E toamnă iubitul meu
Să adormim, ne vom trezi primăvara

Iubindu-ne în toamnă ne fie deci simbria.


ALTĂ TOAMNĂ, ALT SFÂRŞIT

Acum este toamnă în sufletul meu
Prin vară nestinsă te caut avid
La mine sub gene cad frunze mereu
În inima ceţii ce cade te-nchid.

Nu ştiu dacă toamna din pletele mele
E doar adiere sau plouă cu foc
Pe umerii mei cad frunze de stele
Şi multe dureri în mine-şi au loc.

Sub frunze târzii văd copilăria
Sau poate sfârşitul îl văd în amurg
În toamna ce arde rodeşte urgia
Şi frunzele cad şi lacrimi îmi curg.

Îmi număr din clipe ce sunt precum frunze
Ce mult am iubit şi tot s-a uscat
Din toată durerea se naşte pe buze
Un cântec târziu, un cântec uitat.

Se-aseamănă toamna cu ultimul drum
Un sânge de foc îmbracă apusul
În mine mă-ntorc, fără tine sunt scrum
Pe-o frunză de lacrimi scriu iarăşi nespusul.

Miroase a iarbă topită de brumă
Se scutură toamna iar noi nu trăim
Durerea rodeşte, ne prinde din urmă
În toamnă ne naştem în toamnă murim.

Mă mângâi pe umeri şi lacrima zace
Acolo de unde nu ştii să o seci
Şi toamna ne vede, ne lasă în pace
Vreau doar să te am dar tu iarăşi pleci.

Acum este toamnă, pe umeri, pe plete
Şi trupul şi suflul îmi spun c-am să plâng
Ce goi sunt copacii, pustie-s, mi-e sete,
Al frunzei mi-e zborul, ca frunza mă frâng.

Mai trece o toamnă, mai vine-un sfârşit
Nostalgic copacii se-nclină şi tac
De când te aştept, de ce n-ai venit?
Pe-o frunză zălţată, în lacrimă zac.
------------------------------------------------
AMARIE, Luminiţa, născută la 20 ianuarie 1987, în comuna Ibăneşti, Dorohoi, jud. Botoşani. Locuieşte la Londra – unde lucrează în domeniul imobiliar. A lucrat timp de 4 ani cu Unicef Paris. Studii: Şcoala Ibăneşti Botoşani, Specializare în Medicină (Paris), Turism, Comerţ şi Marketing (CNFDI, Paris). Membră a cenaclului literar „Înţelepciune.ro” din 2009. Volume Publicate: „Lacrimile, dinţii albi ai durerii”, Editura Eminescu, Bucureşti, 2012; „Destin Făcut dintr-un cuvânt”, Editura Singur, 2012; „Chintesenţa de a fi”, Editura Eminescu, 2013. Blog Luminita Amarie: http://luminita-amarie.blogspot.ro/p/poemele-mele.html (George Roca, mai 2013)
 

Referinţă Bibliografică:
Luminiţa AMARIE - VERSURI DE DUMINICĂ / Luminiţa Amarie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 874, Anul III, 23 mai 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Luminiţa Amarie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Luminiţa Amarie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!