Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 519 din 02 iunie 2012        Toate Articolele Autorului

Lumina zădărnicită în întuneric
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LUMINA ZĂDĂRNICITĂ ÎN ÎNTUNERIC 
  
(roman) 
  
Ştefan Lucian MUREŞANU 
  
CAPITOLUL I 
  
Zadarnic îmi plâng amintirile 
  
Când am împlinit şaptesprezece ani destinul mi-a umbrit fiindul cu vestea pierderii ambilor părinţi. Era într-o zi de toamnă a unui an bine definit în ceea ce de fapt aveam să fac de acum încolo, ca un adolescent descurajat că nu-mi voi mai putea dori decât speranţa. Un fulger, un tunet şi apoi un trăsnet mi-a zguduit firava existenţă şi am intrat într-o altă dimensiune, care avea să mă distrugă, dacă puterea deusiană nu mă făcea să mă întorc cu faţa spre răsărit şi să contemplu ivirea unui nou început, altul decât cel pe care îl trăisem până în acel moment al trezirii mele, părăsit pentru totdeauna.  
  
Acum, când aplecat peste coala albă a paginii, scriitorul încearcă să-şi aducă aminte de un trecut atât de întunecat şi plin de umbre hidoase, pe care atunci el le vedea strălucitoare şi iubitoare de sine, se cutremură şi oftează lung, o eliberare profundă a interiorului sufletului meu, o uşurare de imagini umbrite de siluete aparent umane, dar care mă împingeau în umilinţă şi în răutate inimaginabilă. Mi-a spus: a fost un existent al trăirilor mele pe care l-am învins prin dorinţa de a nu mă mai umili. Să nu înţelegeţi prin umilinţă acel comportament de regret şi evlavie, ci ură, degradare, rău contra binelui, decădere, mârşăvie, imoralitate fără dimensiuni de apreciere, un râs al râsului de ceea ce numim uman. 
  
Şi a continuat:  
  
Am căzut în acel abis al morţii egoului datorită lipsei mele de susţinere morală, ajutat şi împins de cei pe care nimicul şi nimicnicia mi adusese aproape de fiindul meu. 
  
Ora şaptesprezece şi şaptesprezece minute. Telefonul, aflat pe o măsuţă joasă, alăturată unui taburet acoperit cu o husă grena din mătase groasă, începu să sune, un zbârnăit care îmi făcu să-mi tresalte inima, un gest ce nu mi se întâmplase niciodată. Venisem de o jumătate de oră de la şcoală, fiind elev al unui liceu foarte bun din oraş şi, cum obişnuiam de fiecare dată, când soseam de pe drum, mă scufundasem în apa caldă a căzii, meditând. Auzind sunetul prelung, neîngăduitor al telefonului m-am ridicat şi, cu apa şiroind pe trupul meu am străbătut holul, care lega camera băii de sufrageria casei. Am reuşit să-mi şterg cu prosopul doar palmele pentru a putea ridica receptorul. Până să-l ridic, clinchetul strident al aparatului, încorsetat într-o carcasă neagră de ebonită, tăcu. Am ridicat şi sunetul de ton îmi apăru în ureche. Am pus receptorul în furcă şi am aşteptat câteva secunde. Când am dat să mă întorc, pentru a-mi relua activitatea din baie, telefonul a început să sune din nou. Am ridicat şi am răspuns: da, spuneţi. Am auzit în receptor un oftat lung înăbuşit de lacrimi apoi, vocea sugrumată a fratelui meu mai mare cu opt ani, zicându-mi: mama şi cu tata au murit în accident. Vin să te iau.  
  
Am rămas fără cuvinte, respiram întretăiat şi ţin minte că din mine a ieşit, timp de câteva minute, un răcnet atât de neomenesc, încât vecinii au înlemnit de groază în apartamentele lor. De fapt, ei aflaseră însă niciunul nu a îndrăznit să vină să-mi dea îngrozitoarea veste, doar aşteptau să vadă cum voi primi eu vestea şi abia apoi să se apropie durerii mele. Şedeam pe canapea cu capul căzut într-o parte când soneria de la intrare mă vesti că cineva voia să fie alături de mine. Am dat să mă ridic şi ceva mă ţintuia de locul unde şezusem speriat că nu voi mai avea părinţi. M-am ridicat şi abia atunci am observat că sunt gol, că eu, de fapt, ieşisem din baie. Am rămas în picioare, nemişcat. Soneria suna cu mici intermitenţe. Nu ştiam ce să fac, până la urmă m-am apropiat de uşă şi am privit prin vizor, era prietenul meu, unul dintre cei mai apropiaţi, ne cunoşteam de când aveam vreo cinci ani, care trecuseră, dar ne apropiaseră foarte mult. Am deschis fără să realizez că nu sunt îmbrăcat, în fapt nu de el îmi era ruşine, ci de cine mai putea fi la uşă. Când m-a văzut, poate că arătam foarte aiurea, că târziu mi-a spus că nu mi-a recunoscut figura. Ochii se duseseră în fundul capului şi străluceau înfricoşător. Degetele mâinilor erau contractate şi păşeam neomeneşte. Plângeam, ştiu că plângeam. A intrat în casă şi pur şi simplu m-a îmbrăcat, apoi a sunat şi a chemat salvarea. Când mi-am revenit era trecut de ora zece şi mă aflam întins pe un pat alb legat la nişte aparate care piuiau din când în când. Lângă mine, fratele meu, terminat de durere, prietenul meu Sergiu, doi veri, o mătuşă, o asistentă şi un medic, care verificau rezultatele unei radiografii şi, cu mâna dreaptă în mâna ei, prietena mea, de doar o lună, Ela. Am întors privirea obosită spre fratele meu şi i-am zis cu o voce scăzută: 
  
- Ia-mă acasă. Nu mă lăsa aici. Te rog foarte mult. 
  
- Mai ai nevoie de câteva analize. Ai avut o puternică oscilaţie a tensiunii. Nu voi pleca de lângă tine, am să stau aici, ai să vezi. 
  
- Dar Maria ce va spune ...  
  
- Vine şi ea. Am lăsat copilul la părinţii ei ...  
  
Uitasem că de fapt că eu mă aflam în spital în urma primirii veştii morţii a lor mei, că, atunci, în clipa în care vorbeam cu cei prezenţi în salon, nu-i mai aveam pe cei care îmi dăduseră viaţă. Părinţii mei dispăruseră din lumea aceasta în care se voia ca eu să trăiesc. Mi-am amintit, am gemut puternic şi hohote de plâns au început să-mi zguduie trupul, repetând într-una: de ce au plecat, de ce m-au lăsat când aveam atâta nevoie de ei? De ce am rămas atât de singur şi atât de necăjit, fratele meu drag, de ce? Am respirat de două ori şi m-am pierdut în liniştea ce a domnit peste sufletul meu până a doua zi de dimineaţă. Era ora şase, soarele răsărise inundând cu razele lui salonul alb al spitalului. În dreapta mea se afla patul unui alt tânăr mai mare cu vreo trei ani decât mine, iar în stânga un domn uscăţiv, trecut de patruzeci de ani, profesor de filosofie. Am deschis larg ochii şi am privit în jur. Mâna stângă mi-era prinsă de pat în venele căreia, patru furtunuri, de diferite diametre, introduceau în trupul meu lichidele pungilor fixate pe stativul special confecţionat. Era linişte, niciunul dintre cei care mă încadrau nu îndrăzneau să tulbure tăcerea, care domnea în salon. Tot ceea ce am să vă povestesc în rândurile care urmează au fost fapte care s-au întâmplat cu adevărat şi care mi-au schimbat, la un moment dat al existenţei mele, tot cursul fiindului, întrupându-se în mine un alt eu, o nouă mărturie trăitoare.  
  
Şaptesprezece ani a fost vârsta ce m-a rupt de angelic şi m-a apropiat timp de trei ani de umbrele abisului luciferic. Nu îl veneram, dar îl voiam şi îl simţeam în mine, trăiam laolaltă cu împlinirile care se iveau fără să şovăi. Atunci nu gândeam, nu doream să fiu altul decât adolescentul rupt de real, care visam să trăiesc liber, o libertate greşită, netânguită, scrijelită doar pe un perete ascuns dintr-un labirint al întunericului. 
  
Uram tot ceea ce era venit ca dar deusian pentru fiinţa mea al cărui suflet înghesuit într-una din camerele neaerisite ale inimii suspina neîncetat, iar suspinul lui îmi dădea puterea de a distruge tot ceea ce era revelaţie pentru că eu eram un frumos al răului.  
  
Primele două luni au trecut cu multă singurătate. Nu doream să vorbesc cu nimeni şi nimeni să-mi deschidă uşa în afară de fratele şi de prietena mea. Doar ei aveau acces în casa umbrită cu jaluzelele trase. Zilnic fratele meu venea să mă vadă, să-mi vorbească şi să-mi spună: Ai un drum, urmează-l aşa cum au vrut ai noştri. Nu te lăsa nimicit de durere pentru că durerea este a celor slabi. Ei, de acolo de unde sunt, te urmăresc şi te ajută, să nu crezi că ne-au părăsit. Îmi îngreunezi inima, te văd distrus pe tine şi ... mă topesc după ei fără să spun nimănui nimic, dar nu mai pot, revino-ţi, hai la o viaţă normală scumpul meu frate. 
  
Îl urmăream tăcut şi indiferent la vorbele pe care încerca să mi le pătrundă în inima împietrită. Ochii mei strălucitori în întuneric îl săgetau şi, acest fapt se întâmpla de vreo două zile încoace, pentru că până atunci abia îl aşteptam să vină. Privirile noastre s-au întrepătruns, eu am rupt clipele de tăcere zicându-i: Vino mai rar, mă oboseşti. Nu mai simt nevoia să te văd atât de des, stai cu soţia şi cu copilul tău, n-ai tu treabă cu mine. Ochii lui se dilatară atât de puternic încât m-am speriat şi eu, am crezut la un moment dat că îi sar din orbite şi, cu un ton ridicat, amestecat cu toate stările pe care un om le-ar fi putut avea atunci când un altul îi sfidează cu bună ştiinţă intenţiile, la mine frăţeşti, îmi zise: Tu mai judeci? Eşti minor şi până la majorat eu sunt cel care răspund de tine. Eşti încă un puşti fără minte şi vei face de a acum încolo ceea ce îţi voi spune eu. Nu eşti singurul care suferi de pe urma plecării lor. Gândeşte puştiule că au părinţi, bunicii noştri, mătuşile şi unchii care sunt fraţii şi surorile lor, oare crezi că ei nu suferă? Tu vei creşte, îţi vei face familie, dar bunicii cum vor trăi, te-ai întrebat? Eşti un egoist şi un răsfăţat. Termină cu teribilismul acesta. 
  
M-am uitat înceţoşat la el şi i-am răspuns dezinvolt: Du-te dracu şi ieşi din casa mea. Mă pişi pe tine şi pe voi toţi, e clar. N-am nevoie de mila voastră. În momentul următor, când mai voiam să spun ceva, un pumn greu, de caratist îmi străfulgeră ochii şi şiroaie de sânge începuseră să mi se prelingă fără oprire din nas şi din obrazul stâng al feţei, care începuse să se învineţească. Din momentul acela am început să-l urăsc de moarte, să mă rog să nu mai fie pentru că tot ceea ce făceam depindea de semnătura lui; consideram pe atunci, că se voia stăpânul meu însă greşisem foarte mult faţă de el, la vremea aceea.  
  
Chiar de a doua zi îmi începusem o nouă viaţă, lipsită de sens, dezordonată, ce începuse să mă dezonoreze atât în faţa vecinilor cât şi în faţa profesorilor mei de la liceu, care aflaseră de anturajul şi de petrecerile mele nocturne. Unchii şi mătuşile mele mă părăsiseră complet şi după felul în care mă purtasem cu ei şi în urma vorbelor jignitoare pe care le spusesem într-o stare euforică, când aminteam împlinirea a şase săptămâni de la moartea a lor mei. Doar fratele meu mă mai vizita însă de fiecare dată ne certam şi vocea lui zguduia întreaga casă. Îl lăsam să zbiere după care trânteam şi închideam uşa după el, zicându-i: Mai am doar şase luni şi în curând voi fi major şi atunci ai să te duci în p ... mea. Îi simţeam prezenţa în dreptul uşii şi un oftat prelung. Atunci nu simţeam nimic decât dezgust şi dorinţa să nu mai treacă pe la mine, o nebunie neînţeleasă care a pornit dintr-o dată şi nici peste ani nu i-am înţeles motivul, când regretul faţă de tot ceea ce cauzasem ca supărare fratelui meu nu am desluşit-o. 
  
Într-una din nopţile de urgie, pe care le petreceam cu un grup de cinci băieţi, cu vârste mai mari ca a mea, în compania a trei piţipoance, aduse de unul dintre ei, cu muzica în surdină, pentru a nu atrage atenţia vecinilor şi cu băutura curgând peste trupurile noastre, pentru că eram deja mult prea beţi pentru a mai ştii ceea ce facem, se auzi sunând ceva. În momentele acelea nici nu-mi mai dădeam seama ce poate să sune, soneria de la uşă sau zbârnâitul telefonului. Când m-am dumirit nu se mai auzea nimic. Telefonul tăcea pe măsuţa lui iar soneria se poate să fi încetat dacă nimeni nu s-a dus să deschidă. Îmi amintesc scenele de urgie, o sodomizare a fiindului cum numai în filmele răului se pot vedea. Când îmi aduc aminte nu-mi vine să cred că eu, cel care sunt astăzi în faţa celui care îi povestesc trecutul, am putut să trăiesc şi o astfel de viaţă. Câtă greutate am pus pe bietul meu suflet care nu avea puterea să se desprindă de răul fiindului meu. El trebuia să sufere, să lupte şi să caute drumuri pe care să mă scape din lumea viciului negru al osândei. Şi a reuşit, dar mult prea târziu însă a reuşit să mă elibereze dându-mi voinţa ca putere. Şi cu cât sacrificiu lucifer m-a eliberat din ajunsul lui negru şi neauzit. 
  
Mă întorc să continuu de acolo de unde am rămas, când în acea noapte am primit vizita umilitoare pentru mine, a fratelui meu, se pare că după prea multe avertismente şi înştiinţări ale vecinilor, dar şi de la liceu, că mă pierd într-un mediu răuvoitor, că cei pe care eu îi credeam prieteni erau de fapt unelte nefaste ale răului. Uşa s-a deschis şi în dreptul intrării de la sufragerie unde, toţi cei de acolo eram goi şi împreunaţi în diferite poziţii bizare, fratele meu rămase împietrit. Eu nici nu l-am observat pentru că eram concentrat asupra actului sexual pe care îl pusesem în aplicare cu puţin înainte de sosirea lui. A aprins lumina şi a rămas împietrit la ceea ce putea să vadă. L-am văzut, m-am desprins de cea cu care mă bucuram şi m-am apropiat de el, zicându-i: alegeţi, aici ne veselim. Este fratele meu, m-am întors către cei din cameră, după care am continuat: vrea să dea la buci, Hai, veniţi şi dezbrăcaţi-l că doar n-o s-o facă îmbrăcat. El a ridicat mâinile, ca semn de respingere a ofertei mele şi mă privea. Turmentat, cu vorbele încâlcite, am continuat: Ooo, frăţiorul meu vrea ceva nou. Un băieţel care să-l ... , nu am apucat să termin vorbele că o palmă mi-a zburat peste obraz, căzând peste cei care încolăciţi începuseră să dea înapoi, să se strângă unul într-altul pe canapeaua neîncăpătoare acum pentru ei. Vocea lui tunătoare şi ameninţătoare se auzi acum sacadat, încât inimile celor din cameră îngheţară: Bestie, ai pângărit casa părinţilor noştri, ai distrus toată sfinţenia acestui locaş în care ai văzut lumina zilei. Nemernicule sodomizat te omor cu mâna mea. Mă privea şi privirea lui o simţeam că-mi sfredeleşte inima: te desfiinţez, întorcându-se spre cei din cameră, care îl priveau cu respiraţia întretăiată, continuă: târfe batjocorite luaţi-vă zdrenţele, părăsiţi casa asta şi să nu vă mai prind aici că vă tai gâturile, vă snopesc în bătaie, târâturi ale societăţii, neajunsurilor, uite unde aţi ajuns dacă nu aveţi nici un viitor. Scârbe ce sunteţi. I-a lăsat să se îmbrace şi, când au fost gata le-a tras câte un şut în cur de până la parter nu s-a mai oprit niciunul. Ce a urmat cu mine numai eu am ştiut. Acum îmi este ruşine de tot ceea ce s-a întâmplat, dar atunci am pus la punct un plan cu care să mă răzbun pe el.  
  
În noaptea aceea a dormit cu mine în pat, luându-mă în braţe aşa cum făcea el când eram mic şi îmi spunea poveşti s-adorm. Nu am închis ochii decât spre dimineaţă şi m-am trezit zguduit de vocea lui:  
  
- E ora şapte, nu ai de gând să cobori din pat să te pregăteşti pentru şcoală? Astăzi voi veni cu tine la liceu. Vreau să vorbesc cu dirigintele tău. M-a căutat. 
  
Când am auzit că vrea să vină cu mine la şcoală să-mi vină rău, nu alta. Ce să caute cu mine la liceu. Ce eram eu, un băieţel de şcoală generală adus la ore de fratele lui mai mare? Am căutat să ripostez:  
  
- Ce să cauţi tu cu mine la şcoală? Vrei să mă faci de râs în faţa colegilor? 
  
- Eu să te fac de râs sau tu, de felul cum ai ajuns să fii desconsiderat de toţi. O pleavă pe care colegii tăi o suflă la gunoi. Tu nu mai ai în momentul acesta colegi, eşti un intrus pe care ei îl vor alungat din mijlocul lor. 
  
- Îmi bag p ... în toţi, şi m-am întors să mă duc la baie să mă spăl. În momentul următor am simţit mâna lui mare şi grea în ceafa mea. Ascultă mă, găozarule, până când crezi că-ţi voi mai tolera să vorbeşti în halul acesta în prezenţa mea. Şi atunci când m-am întors cu faţa la el m-a pocnit atât de rău încât scăpat din mâna lui m-am izbit de peretele uşii de la baie. M-a privit, a dat să vină spre mine, dar s-a oprit: Du-te şi te spală jigodie şi îmbracă-te urgent pentru şcoală. De acum încolo te voi verifica personal. Ţi-ai bătut joc şi de bunica, nesimţitule, a văzut la tine ce nu a visat niciodată că va putea vedea în viaţa ei. Eu voi fi în spatele tău pas cu pas. Am închis uşa de la baie bodogănindu-l înfundat însă înjurătura mi-a fost auzită: îmi sugi ... , şi m-am oprit pentru că răcnetul lui şi pumnul care a sunat în perete, m-au îngrozit atât de rău încât în loc să dau drumul la apă caldă pentru duş am dat la cea rece care mi-a îngheţat inima atât la propriu cât şi la figurat. 
  
Când am ieşit din baie mă aştepta liniştit cu o ceaşcă de cafea şi cu ţigara aprinsă. Fuma şi gândea. Nici nu m-a observat când am trecut pe lângă el, furişându-mă în camera mea. Am îndrăznit să-i spun doar atât: Astăzi am ore de la zece, răspunsul scurt a venit imediat: Ştiu. Îmbracă-te şi vino aici, lângă mine. 
  
Până când m-am îmbrăcat a trecut ceva timp. Fratele meu se ridicase de pe fotoliul ce se afla în apropierea bibliotecii, apropiindu-se de singura poză a părinţilor, din interiorul acesteia, părăsită într-un colţ cu cărţi prăfuite şi greu de observat. De altfel, strânsesem toate pozele cu ei şi le ascunsesem într-un sertar din dormitorul lor, pe care numai bunica îl mai deschidea când venea să facă curăţenia săptămânală şi să-mi gătească felurile de mâncare ce zăceau în frigider, de fiecare dată neatinse. Când fratele meu propusese ca bunicii să se mute cu mine, pentru a avea grijă de treburile casei eu m-am opus, în gândul meu se întrezăreau petrecerile cu prietenii pe care începusem să-i cunosc în nopţile când cutreieram cluburile oraşului şi care mă atraseră foarte mult. Mă gândesc acum cât de repede m-am dedat plăcerilor ce mi-au încurajat simţurile sodomice ascunse. Ce vicii au putut să-mi domine timp de trei ani de zile timpul, care nu mai era al meu şi nici eu nu mai existam cu adevărat în planurile pe care, când eram elev de clasa a opta, mi le făceam pentru viitorul meu. Hm, ce viitor! 
  
Mi-am luat rucsacul cu cărţi şi am înaintat spre ieşire. Fratele meu s-a întors, m-a măsurat şi eu i-am observat privirea pentru că îmi era teamă de loviturile lui de caratist cu centură neagră. Terminase facultatea de educaţie fizică şi sport şi era asistent doctorand la universitatea aceea. Cei drept că mă mândream cu el, dar acum, în momentul acesta mintea mi se înnegrise atât de puternic încât îl voiam mort. Asta şi gândeam. Mă făcuse de râs în faţa găştii mele şi, se ştie, voi fi căcat, nimic altceva ... coaie ... . Ce să mai spun, toţi mă vor lua peste picior. S-a dus demnitatea mea. Trebuia să demonstrez că sunt tare, că nu mă aflu sub papucul lui frate-meu. Gândeam cum să-l pedepsesc. El îmi bară drumul cu un pas, mă cuprinse cu mâinile de amândoi umerii, mă strânse la piept, zicându-mi: te iubesc, viaţa mi-aş da-o pentru tine, fratele meu drag. Revino la normal, lasă-i pe nepricepuţii ăia în plata lor, nu fac de tine. 
  
- Dar ce au, sunt prietenii mei, le place viaţa, sexul ... şi mie-mi place. 
  
Mă împinse de la pieptul lui, îşi luă mâinile de pe umerii mei şi tulburat de ceea ce auzise, îmi spuse: 
  
- Tu nu mai eşti sănătos la cap. Ce se întâmplă cu tine? Te-am lăsat prea mult liber şi, uite. Cum crezi că acele greşeli genetice îţi sunt prieteni. Cum poţi să trăieşti în mârşăvie. Fii atent, dacă nu te potoleşti urmările îţi vor fi fatale, iar eu nu te voi mai putea ajuta. Fereşte-te să nu ai de-a face cu poliţia, tot viitorul tău se va afunda în prăpastie, frăţioare. Dar nu te poţi potoli şi înţelege că drumul vieţii tale este altul şi nu desfrâul? Trezeşte-te omule. 
  
Tăceam şi nu spuneam nimic. Gândul meu zbura la planul cum să mă răzbun şi să-l pedepsesc, să-l umilesc în faţa găştii mele.  
  
Mă împinse de umăr, spunându-mi: mişcă, trebuie să ajungi la şcoală. Pas cu pas te voi urmări şi-ţi voi desface eu şi legăturile cu banda aia de derbedei. În genunchi vor veni să-mi ceară iertare. Ai să vezi. Să nu te mai întâlneşti cu şleahta aia de destrăbălaţi şi, ai grijă, dacă-i mai prind în casă îi schilodesc şi îi dau şi pe mâna poliţiei. 
  
Eu, cel care am aşternut în pagină povestea lui Victor, am dorit să dau cititorului o carte a unei vieţii înţelese de mine dar neînţeleasă, la vremea aceea, de eroul acestei naraţiuni. Când îmi povestea îi citeam pe figura lui profunda părere de rău, iar lacrimile, care uneori se desprindeau de pe la colţurile ochilor, îmi întăreau şi mai mult eliberarea de toate acele energii cenuşii, care îi stăpâniseră străfundurile inimii. Frumuseţea chipului i se redase odată cu blândeţea vocii, când plin de bucurie îşi sălta copilul în braţe sărutându-i obrajii. 
  
A fost un timp din negrul căruia niciunul dintre noi nu scăpăm, chiar dacă încercăm să nu credem. Toţi avem în drumul nostru momente de cădere şi, apoi, de ridicare însă asta depinde de voinţa fiecăruia de a avea puterea de a se rupe de rău.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Lumina zădărnicită în întuneric / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 519, Anul II, 02 iunie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!