Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Tania Nicolescu         Publicat în: Ediţia nr. 758 din 27 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Lumina
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

LUMINA  

 

 

Cărarea făcută de roţile căruţelor, traversa câmpul drept înainte, ca apoi să se oprească nehotărâtă, părând că nu mai ştie încotro să se îndrepte, acolo unde cerul se îngemăna cu pământul, formând un fel de zid subţire dar de nepătruns, pe linia orizontului. Caii înaintau agale, de parcă ar fi ştiut că au tot timpul înaintea lor şi nu au de ce să se grăbească. Nu erau la fel cu acei cai pe care îi văzuse în copilărie, în curtea cazărmii militare, robuşti, cu pielea lucioasă, perfect întinsă pe crupele puternice, cărora le jucau muşchii, parcă abia aşteptând să stârnească uimire prin etalarea forţei lor, ci doar doi căluţi mărunţei, de culoare şargă şi care trăgeau căruţa fără a se grăbi, ca doi bătrânei pedanţi ieşiţi la plimbare, fornăind pe nări din când în când şi plesnindu-şi fără convingere crupele cu coada.  

Adulţii schimbau puţine vorbe între ei, preferând să rămână adânciţi în gândurile lor. Sprijinită de marginea de lemn abia dată la rindea, a căruţei ce se legăna uşor în mers, Zina privea printre gene, întinderea aceea aurie a lanurilor de grâu şi secară care mărginea de-o parte şi alta drumeagul de pământ bătătorit şi crăpat de atâta soare.  

Deşi încă dimineaţă, aerul mirosea intens a pământ încins. Liniştea adâncă, era întreruptă doar de zumzetul miilor de gâze, invizibile totuşi în acea lumină orbitoare, care curgea de pretutindeni, inundând pământul şi întrupându-se în licăriri roşii, albastre, aurii, de maci albăstrele şi spice. Şi îi părea că însăşi ea, lumina, zumzăie încet, tolănită printre spicele ce-şi plecau capetele spre pământ, într-o mişcare de ascultare atentă. În surdină, tropotul ritmic al copitelor, răsuna calm şi profund, venind parcă de undeva din adânc, de sub scoarţa pământului, ca o bătaie de inimă...  

Era în primele zile de vacanţă şi tata împreună cu câţiva prieteni, mergeau la stupina de care se ocupau în timpul lor liber, ca să recolteze mierea de coriandru amestecat cu rapiţă, al cărei gust, deşi ei îi plăcea foarte mult dulcele, îi părea totuşi cam înecăcios. Dar pentru că i se păruse ispititoare o plimbare cu căruţa la câmp, insistase pe lângă tata să o ia şi pe ea. Drumul înainta prin lumină şi se pierdea undeva în depărtare dând impresia că nu ar fi avut sfărşit. I se părea că oricât s-ar fi învârtit roţile căruţei, spaţiul şi timpul nu se urneau din loc.  

Doar câmpul auriu, avea o uşoară mişcare de rotaţie, ca şi cum ar fi fost numai un motocel ce leagănă abia perceptibil, aşa cum stă el, aninat cu un fir subţire şi aproape invizibil de soare. Treptat, o cuprinse o senzaţie reconfortantă; începea să-i pară că acolo, sau dincolo, sau oricare alt punct al orizontului, nu putea să însemne nimic altceva decât, „aici”. Şi că acest „aici”, însemna, acasă. Şi începea să se simtă ca fiind una cu acest aici, la fel ca lanul de grâu pe lângă care tocmai treceau, la fel ca macii cu petalele tremurând uşor în aburul cald al pământului, la fel ca lumina ce nu mai contenea să curgă, peste tot, peste toate. Nu s-ar fi mirat deloc, dacă ar fi văzut dintr-o dată, că picioarele îi cresc direct din pământ…  

Totuşi, îi plăcea mult mai mult să-şi piardă privirile în înaltul cerului, să vadă cum din necuprinsul lui, apar şi dispar incredibile făpturi răsucite-n vălătuci de nori, care uneori păreau că se apropie curioşi de pământ…Şi cu capul lăsat pe spate, privea cum păsările săgetau văzduhul, până când ochii începeau să-i lăcrimeze de atâta lumină. Înaintau pe un drum ce nu avea sfârşit…  

Şi totuşi, la capătul lanului de porumb ce se înălţase deja până genunchii unui om, drumul coti spre stânga şi acolo, deja sosiţi, ceilalţi stupari amatori îi aşteptau pregătind centrifuga. Zina sări din căruţă inspectând cu priviri curioase locul, stupii de lemn aşezaţi pe rânduri şi grupuri distincte, ca nişte plutoane disciplinate, adăpătorile pentru albine, făcute din anvelope uzate de tractor, tăiate în jumătate şi în care erau aşezate crenguţe ce pluteau pe apă, pentru ca albinelor, să le fie mai uşor să-şi potolească setea. La urdinişuri era forfotă mare. Unele albine aterizau din zbor cu sacii de pe picioruşe plini cu polen, altele ieşeau din stup şi după o scurtă ezitare îşi ridicau în văzduh aripioarele transparente, îndreptându-se iute spre locurile doar de ele ştiute.  

Atâta forfotă şi totuşi atâta tihnă, atâta împăcare. Părea că fiecare celulă a universului, funcţionează fără greş, fiecare dintre ele ştiind ce are de făcut şi coordonându-se impecabil cu celelalte.Tulpinile drepte de păpuşoi, tăcute ca santinelele cu puşca pe umăr, străjuiau foşnind arar din frunze, toată această forfotă. După un timp, zumzetului de albine, i se alătură ca într-o orchestră şi în uruitul molcom al centrifugii, prin deschizătura ei îngustă, începea să curgă tot mai gros, şuvoiul de miere translucidă, auriu-roşcată, de parcă tot soarele se topise şi acum curgea, umplând ghium după ghium.  

Se auzi strigată şi întoarse capul. Tata, o privea zâmbind şi îi întindea o bucată de fagure descăpăcit. Bucata aceea fragilă, în care degetele se imprimau atât de uşor dacă apăsai puţin mai tare, era plină de cămăruţe în care strălucea lichidul auriu şi dulce. Muşcă din ea cu grijă, căutând să nu i se prelingă mierea pe bărbie şi mestecând din fagure, privea cum din centrifugă continuă să se scurgă mierea şi odată cu ea, din când în când şi câte o albină moartă. Probabil descoperind locul în care tot dispăreau ramele, încercase să recupereze câte ceva şi până la urmă, sfârşise înecată în acel - pentru ea – adevărat ocean de miere.  

Măcar avuseseră parte de o moarte…dulce – îşi spuse Zina dusă pe gânduri. Le privea cum zboară bâzâind prin preajmă, aurii, cu aripi translucide ca lumina. Fiinţe din lumină…Atât de mici, trăiesc atât de puţin şi totuşi privind rodul adunat de ele numai până la începutul verii, înţelegea de câtă muncă fără răgaz era nevoie. Iar rezultatul muncii lor, era atât de dulce... Munca lor, munca stuparilor, a cofetarilor…nu-şi mai amintea de o altă muncă, al cărei rezultat să fie dulce, aşadar, plăcut. Îşi privi mâinile devenite lipicioase de la miere şi luând apă dintr-un bidon le spălă îndelung, privindu-le cu atenţie. Ele, ce vor fi în stare să facă?  

Soarele ajunsese demult în crucea cerului şi era atât de cald, încât aerul părea că tremură în depărtare ca şi cum văluri până atunci invizibile se legănau mişcate de un vânticel, care din păcate nu reuşea să ajungă şi peste umerii ei încinşi. Zina îşi ridică palma dreaptă în dreptul ochilor, încercând să zărească soarele. Şi atunci, în acea lumină strălucitoare, îşi văzu degetele, cum devenin aproape transparente şi uşor colorate în trandafiriu aşa cum este lumina când abia răsare soarele. Păreau că aparţin altei fiinţe. Le privi o clipă uimită, apoi zâmbi. Acum ştia; era şi ea…o parte din lumină. Acea lumină care cu paleta ei în mii şi mii de nuanţe, revine cu infinită răbdare, zi de zi prin grădina înflorită pe micul bulgăre de humă, să-i mai adauge petale de culoare.  

Referinţă Bibliografică:
Lumina / Tania Nicolescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 758, Anul III, 27 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tania Nicolescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!