Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Foileton > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 833 din 12 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

Lumina Sfântului Mormânt (I)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci iubirea! Dostoievski.  

1.Scurt istoric  

În fiecare an la Ierusalim, sărbătoarea Învierii Domnului este urmărită la faţa locului de foarte mulţi pelerini veniţi din toate colţurile lumii să vadă cu ochii lor minunea coborârii din cer a Luminii Sfinte.  

Şi minunea confirmă în fiecare an că data Pascală a Învierii Domnului calculată de Biserica Ortodoxă după calendarul iulian este cea justă.  

Sfânta Lumină se coboară de regulă în Sâmbăta Mare, ziua între orele 12.30-14.30.  

Mormântul se află sub jurisdicţia a şase biserici creştine ortodoxe şi anume: grecii ortodocşi, catolicii de rit latin, armenii apostolici, copţii egipteni, ortodocşii sirieni, şi ortodocşii etiopieni.  

Primele mărturii ale apariţiei sfintei lumini din cer, provin de la Sfinţii Părinţi.  

Apostolii Petru şi Ioan, care au ajuns cei dintâi la Sfântul Mormânt, au văzut giulgiurile şi mahrama zăcând singure în mormânt.  

- Sfântul Grigorie de Nyssa, analizând cu înţelepciunea sa dumnezeiască textul biblic, scrie: ,,Şi când le-au văzut (giulgiul şi mahrama), Petru a crezut, pentru că Mormântul era plin e lumină, deşi era încă noapte; interiorul Mormântului era vizibil într-un chip îndoit: atât pentru simţuri, cât şi pentru minte”.  

- Asemenea şi Ioan Damaschin: ,,Şi degrabă alergând Petru, a stătut înaintea mormântului şi, văzând lumină în groapă, s-a spăimântat, pentru că a văzut într-însa giulgiurile singure zăcând, fără dumnezeiescul Trup” (Octoih, glasul al 8-lea, sedelnă la utrenia duminicii).  

- În Istoria Bisericească, Eusebiu de Cezareea descrie şi el minunea legată de sărbătorile pascale şi anume: Pe vremea Sfântului Patriarh Narcis al Ierusalimului (sec. II), în timpul marii privegheri de sfintele Paşti, s-a terminat untdelemnul din candele. Şi atunci patriarhul a poruncit ca toate candelele să fie umplute cu apă din izvorul Siloamului care, la rugăciunea lui, s-a transformat în untdelemn şi a ars câtă vreme a ţinut slujba.  

- La anul 350 şi sfântul Chiril, patriarhul Ierusalimului, vorbeşte despre venirea luminii din cer a Sfintei Lumini.  

- Lecţionarul Armean şi cel Georgian cuprind la rândul lor informaţii utile despre tipicul folosit în Biserica Învierii Domnului, între anii: 417-439 şi respectiv 640-720.  

- Codicele Patriarhiei Ierusalimului, care datează din secolele VIII-IX, descrie şi el procesiunea Sfintei Lumini: ,,Iar când purtătorii de mir au sfârşit umplerea şi pregătirea candelelor, patriarhul sigilează Sfântul Mormânt şi ia cheile cu el, după care toate candelele din biserică sunt stinse. Patriarhul merge împreună cu clerul, toţi în veşminte albe, în Biserica Sfintei Învieri a Domnului, fără a avea vreun mijloc de aprindere a candelelor şi fără cădelniţă şi începe în linişte vecernia”.  

- Călugărul apusean Bernard a fost martorul minunii în anul 870: ,,Merită să spunem ce se întâmplă în Sâmbăta Sfântă la privegherea de Paşti. Se merge în procesiune cântându-se Doamne miluieşte până ce vine îngerul şi aprinde lumina în candelele care atârnă deasupra Mormântului. Patriarhul trece o parte din această lumină episcopilor şi mulţimii oamenilor”.  

- După această dată apar şi surse islamice. Una din acestea (sec. IX), precizează: ,,Când încep Paştile la creştini, în ziua Sâmbetei Mari, poporul iese de la locul mormântului la locul pietrei în jurul căreia este o galerie. De acolo ei privesc locul Mormântului şi toţi se roagă şi cad jos înaintea Preaînaltului Dumnezeu, din timpul rugăciunii de dimineaţă şi până la apusul soarelui. Emirul şi Imamul moscheii sunt prezenţi şi ei. Un străjer închide uşa Mormântului şi stă înaintea ei. Ei toţi rămân astfel, până ce văd o lumină asemănătoare unui foc alb ieşind din interiorul Mormântului. Străjerul deschide apoi uşa Mormântului şi intră înăuntru. În mâinile lui se află o lumânare, pe care o aprinde de la foc şi o duce apoi afară. Deşi e aprinsă, lumânarea nu arde. El o dă imamului, care ia lumânarea şi aprinde candelele moscheii. Când lumânarea este trecută unei a treia persoane, ea începe să ardă şi se preschimbă în foc”.  

- La începutul sec. X, găsim o relatare explicită în scrisoarea mitropolitului Aretha al Cezareei Capadociei către emirul Damascului: ,,În fiecare an până acum sfântul şi scumpul Său Mormânt lucrează minuni în ziua Învierii. Emirul Ierusalimului stând lângă Sfântul Mormânt, ale cărui uşi el le sigilează, iar creştinii stând în nava Bisericii Învierii strigând Doamne miluieşte, cu o bruscă fulgerare candela se aprinde şi de la ea iau lumină toţi locuitorii Ierusalimului, aprinzându-şi făcliile lor”.  

Mitropolitul precizează că venirea Sfintei Lumini are loc în fiecare an.  

- La începutul sec. XI istoricul musulman al-Biruini notează: ,,În legătură cu Sâmbăta Învierii se spune o istorie ce uimeşte pe cercetătorii ştiinţelor naturale şi al cărei fundament este cu neputinţă de descoperit. Dacă asupra fenomenului n-ar fi existat acordul venit din partea unor persoane cu concepţii diferite şi care relatează că el este fundamentat pe declaraţiile martorilor oculari şi a fost transmis de învăţaţi deosebiţi şi de alţi oameni în cărţile lor, nu i s-ar putea da vreo crezare. Am aflat despre el din cărţi şi am auzit despre el de la al-Faraj ibn Salih din Bagdad”.  

- Când autorităţile musulmane au înlocuit fitilul lumânării cu un fir de aramă ca să nu se mai aprindă, lumina a coborât şi a aprins lumânarea cu fitil de aramă!  

- Neputând stopa fenomenul care atrăgea tot mai mulţi creştini dar şi musulmani, califul al-Hakim distruge din temelii Sfânta Biserică a Învierii în anul 1009. Ştirea provine de la istoricul sirian Ibn al-Qualamin.  

- Papa Urban al II-lea, în anul 1095, cu un an înaintea celei dintâi mari cruciade pentru eliberarea Locurilor Sfinte, pomeneşte într-un discurs că la Ierusalim, în Vinerea Patimilor „toate luminile din Sfântul Mormânt şi dimprejur, care au fost stinse, se reaprind la poruncă divină”.  

- În anul 1101, clerul grec si latin se roagă împreună dar fără ortodocşi la Sfântul Mormânt şi Lumina nu apare. Numai după ce grecii (ortodocşi) s-au rugat singuri şi-a făcut apariţia şi Sfânta Lumină.  

- Un egumen rus Daniil, vizitează Ţara Sfântă în 1106-1107, în vremea stăpânirii cruciate a Ierusalimului şi notează: ,,La ceasul al şaselea al Sâmbetei Sfinte, toţi se adună la Biserica Învierii, oameni de pretutindeni, în număr mare şi cu anevoie de socotit. Mulţimea a umplut locul din jurul bisericii, numai preoţii erau înăuntru şi fiecare, clerici şi laici, aşteptam sosirea prinţului şi a curţii sale. La ceasul al optulea, clerul ortodox a început să cânte vecernia. Spre sfârşitul ceasului al nouălea, când au început să cânte stihul ,,Cânta-voi Domnului”, un nor mic venind dinspre răsărit s-a oprit dintr-o dată deasupra cupolei deschise a bisericii şi o ploaie torenţială de lumină a căzut peste Sfântul Mormânt şi peste noi cei ce eram deasupra Mormântului. Atunci Sfânta Lumină a luminat dintr-o dată Mormântul, strălucind luminos şi frumos. Episcopul a deschis uşile Mormântului şi a mers cu lumânarea pentru a fi aprinsă şi apoi pentru a trece focul celorlalţi oameni.  

- Cronicarul englez Gautier Vinisauf descrie ce s-a petrecut la anul 1192: ,,În 1187, sarazinii sub conducerea sultanului Saladin au cucerit Ierusalimul. În acel an, sultanul a vrut să fie şi el prezent la slujbă, deşi nu era creştin. La sosirea sa, focul a venit în mod minunat şi toţi cei de faţă au rămas miraţi. Sarazinii au spus că focul a venit printr-o înşelătorie pusă la cale de creştini. Saladin, dorind să arate vicleşugul, a stins candela pe care o aprinsese Lumina, dar candela s-a reaprins imediat. A stins-o şi a doua oară şi a treia oară, dar de fiecare dată candela s-a aprins la loc. Văzând aceasta, sultanul a strigat cu glas profetic: „Da, curând voi muri sau voi pierde Ierusalimul”.  

Într-adevăr după 4 ani, Richard Inimă de leu avea să-l învingă şi după cruciaţi oraşul intră sub stăpânirea mamelucilor egipteni. Musulmanii înşişi erau plini de uimire, deoarece până atunci arătarea luminii se petrecea doar la una din candelele dinlăuntrul Mormântului, în vreme ce în această zi întreaga biserică se umpluse de lumină.  

- O altă confirmare vine din partea unui cavaler englez Sir John Maundeville care notează în 1322: ,,Există o candelă care atârnă înaintea Mormântului arzând strălucitor, se stinge Vinerea Mare şi se aprinde de la sine în ceasul în care Domnul nostru a înviat din morţi”.  

- În anul 1326 creştinii nu au avut bani să plătească otomanilor suma cerută de 9000 de galbeni pe care au achitat-o însă armenii, cu condiţia ca ei să slujească în noaptea Sfintei Învieri.  

Patriarhul creştin Ioachim fusese închis în Mănăstirea Sf. Sava din Ierusalim şi era tare mâhnit. A cerut permisiunea să slujească la Biserica Sf. Iacob din apropiere şi i s-a dat voie.  

La rugăciunile armenilor care au durat o zi şi o noapte, nu s-a coborât Lumina. Dar la rugăciunea, sa ţinută în zori, la răsăritul soarelui, când a strigat patriarhul: ,,HRISTOS A ÎNVIAT!” un fulger a lovit una din coloanele de piatră ale Bisericii Sf. Iacob de unde a ţâşnit Lumina şi de la ea şi-au aprins creştinii lumânările lor. Coloana crăpată stă şi astăzi mărturie celor întâmplate.  

Distanţa de la Sfântul Mormânt până la Biserica Sf. Iacob este de 100 metri.  

- Nicu Dănăuţ Florin Petrescu preia din Pelerinul Român ştirea că turcii au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun creştin la Mormânt. Când a văzut minunea, unul dintre ei care sta de pază în vârful stâlpului, a strigat: ,,Cred în Hristos!” Şi atunci celălalt general de lângă el i-a tăiat capul cu sabia. Moastele acestui general turc convertit si devenit martir al Sfintei Lumini le-am sărutat si eu, sunt acolo în Ierusalim.  

- Nilocolo Poggibonsi vizitează Biserica Învierii în 1347 şi de la el reţinem: ,,Candelele sunt stinse iar sarazinii nu îngăduie să intre nici un creştin. Am văzut un porumbel venind, care s-a coborât deasupra Capelei şi apoi o Lumină mare a apărut, de unde toţi îşi aprindeau făcliile”.  

- Ioan VI Cantacuzino, celebra familie nobiliară bizantină, care a dat împăraţi pe tronul Bizanţului, principi în Peloponez şi domnitori în Moldova şi Ţara Românească mărturiseşte la 1360: ,,În ceasul în care creştinii sunt adunaţi acolo, cântând Imnul Învierii lui Hristos, o Lumină din cer se pogoară şi aprinde cele trei Candele aflate la Mormântul lui Hristos”.  

- Mărturie avem şi de la pelerinul rus Arseni în 1375: ,,După ce patriarhul şi mitropoliţii au înconjurat Kuvuklionul de trei ori, a apărut deasupra un nor de fum şi un strigăt puternic s-a înălţat din Biserică la apariţia Luminii”.  

- La anul 1832, guvernatorul Siriei, Ibrahim Paşa, a trimis să fie chemat patriarhul copt Petru VII-lea pentru că: ,,Rugăciunile au început sub escortă ca de obicei, când la un moment dat, Lumina a izbucnit trecând prin coloane şi a apărut în afara Bisericii. Paşa a rămas foarte uimit”.  

Exemplele sunt multe pentru că Sfânta Lumină se coboară de fiecare dată şi, aproape la fel ca în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, oamenilor le place mai degrabă să asiste la spectacole de minuni dar sunt mai puţin dispuşi să creadă, negând, sfidând evidenţa sau pur şi simplu nesocotind-o. Ei îşi trăiesc viaţa după canoanele new age: consumism, distracţie, totul pentru trup şi nimic pentru suflet!  

O minune de atins cu mâna de orice om prezent la coborârea ei şi care întăreşte de fiecare dată credinţa celor care o văd.  

Referinţă Bibliografică:
Lumina Sfântului Mormânt (I) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 833, Anul III, 12 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!