Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Nicoleta Milea         Publicat în: Ediţia nr. 238 din 26 august 2011        Toate Articolele Autorului

LUCEFERI CU BUZE ROSII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIHAI RĂDOI - „LUCEFERI CU BUZE ROŞII” (Editura „Semne” – 2011) 
  
TRIPTIC LIRIC 
  
Providenţa a aşezat în mine dorinţa de a mă dărui cuvintelor. Învăţ, încă învăţ din mers, cum se face aceasta. De aceea scriu din nou despre o carte, cu gândul ca bunul cititor să vadă dincolo de poemele ce pot să-l încarce cu lumină, cu bucurie, cu iubire. 
  
Mihai Rădoi, căci despre poezia Domniei Sale scriem astăzi, un om cu totul special, îmbină perfect activitatea de „bancher cu acte în regulă” la Londra, cu cea de poet. 
  
A debutat în 1995 cu A JUICIER WAY – Romanian poems, Forest Books, Londra.  
  
A mai publicat: IMPOSIBILA ÎNTOARCERE (versuri), Fundaţia „Scrisul Românesc”, Craiova (2002), DUPĂ MASA DE SEARĂ (versuri), Fundaţia „Scrisul Românesc” Craiova ( 2003), PAGINI DIN ISTORIA BANILOR LUMII – (culegere de articole şi traduceri), 2 volume, Fundaţia „Scrisul Românesc”, Craiova (2005), AL OPTULEA PĂCAT (versuri), Editura „Sitech”, Craiova (2009). 
  
Cartea de acum, LUCEFERI CU BUZE ROŞII (versuri), apărută la Editura „Semne”, Bucureşti (2011), este prefaţată cu acribia creatorului care înnobilează metafora, poetul Theodor Răpan, care mărturiseşte: „Mi-e drag să-l ştiu pe Mihai Rădoi poet al suferinţei înaripate, bancher care vorbeşte cu sine prin cărţi, pe ploi şi pe stele ... [ ... ] Insensibil la reacţia „galeriei” literare (şi bine face, căci el nu scrie din vanitate, ci pur şi simplu pentru bucuria de a-şi ferici inima proprie şi prietenii apropiaţi), Mihai Rădoi îşi filigranează „jurnalul liric” într-un chip miraculous, cu gingăşia bijutierului elveţian, cu talent şi rafinament, cu ochiul lacom nutrit de călătorii şi lecturi profunde, mult fermecătoare, cu trimiteri izvodind cert din ancestralitate, din adâncul trăirii, deci, ca un ecou al vieţii sufleteşti. 
  
Deşi suntem diferiţi, îi apreciez curajul abordării poeziei dintr-un alt unghi, cu viscerele Cuvântului „la vedere!” Grea cruce de purtat! Ce va rămâne în urma sa, vom vedea ca mâine! Are nevoie de această şansă, căci fiecare carte de poezie ascunde eternitatea „Clipei cea repede!” Eu, unul, cred în religia inimii lui şi îi dau urmare!” 
  
Ilustraţiile îi aparţin Lilianei Nastas Brătescu, o graficiană şi pictoriţă talentată, din Iaşi. 
  
Din partea autorului aflăm cui se adresează: „Şi cum nu se obişnuieşte de obicei, am să dedic cuvintele din această carte celor ce au uitat să fie curioşi, celor ce nu ştiu că nu ştiu, celor care nu vor cu îndărătnicie să vadă invizibilul, celor prigoniţi şi nevinovaţi în faţa gloanţelor cinice ale societăţii de consum, condamnaţilor la moarte nevinovaţi şi fără avocaţi, bătrânilor morţi demult, încă de când erau copii, copiilor îmbătrâniţi de drogurile globalizării, oamenilor de rând păcăliţi de conspiraţia aerului pe care-l respiră, crezând că e dătător de viaţă, celor care mă iubesc şi celor care au uitat că îi iubesc de fapt ... ” 
  
LUCEFERI CU BUZE ROŞII, (titlu asumat simbolistic, dominat de sintagma confesională cu putere de ordine) este aventura lirică într-un topos ce depăşeşte inhibiţia, prin trăiri, vise, întrebări, este o confesiune a căutării de sine, un jurnal al spiritului însetat de eros, de sublimul cuvântului, de mister, de istorie, de naştere şi moarte, de fericire şi durere, de clipă şi eternitate, de pasiune şi slăbiciune, de tot ceea ce este omenesc. 
  
Structurată pe trei părţi, cartea se oferă cititorului în condiţii grafice deosebite: Partea I-a – CENTAUR (33 de poeme), Partea a II-a – AL OPTULEA PĂCAT (92 de poeme) şi Partea a III-a – LUCEFERI CU BUZE ROŞII (43 de poeme), care dă şi titlul volumului despre care scriem. 
  
Citindu-i poemele lui Mihai Rădoi şi înţelegând foarte limpede că îşi caută desăvârşirea, mi-a venit în minte întrebarea ce se desprinde retoric, din studiul lui Denis de Rougemont, IUBIREA ŞI OCCIDENTUL – „ce s-ar face literatura fără iubire?” Poetul îi lasă cititorului şansa de a-şi alege, după dorinţă, iubirea –provocare, iubirea – pasiune, iubirea – devorare, iubirea – senzualitate, iubirea – platonică (sugerată), iubirea – iluzie etc. 
  
Ca o invitaţie la lectură vă citez, cu bucurie, versurile din poemul MICA MOARTE: „Pacea serilor de mai/ mă înfăşoară în lacrimi călduţe,/ zeul ţap cântă din nai prelung ... / Fetele se ascund după gâtul iubiţilor;/ pe băncile cele mai ascunse din parcuri/ iubitele mai coapte aşteaptă Feţi-Frumoşi/ cu chip de Florin Piersic,/ vreun profesor de dragoste/ sau vreun Luceafăr – veşnic Lucifer,/ jumătate om, jumătate spumă de mare,/ care să le înveţe ce înseamnă „mica moarte”,/ extazul sufletului,/ leşinul coapselor fierbinţi,/ durerea muşchilor stomacali,/ transpiraţia discretă a sânilor/ şi privirea vulgară a dansului de 10 cenţi ... ” 
  
Iubirea, ca dimensiune complexă, se defineşte prin relaţia dintre individ şi un „eu” al cunoaşterii şi al înţelegerii resorturilor umane: „Făceam amor în epocile faste/ când Magellan zbura spre Filipine,/ când peste flori mai coborau albine,/ când dispăreau imperii arse-n foc/ de migratoare revoluţii vaste ... // Vedeam un soare plictisit antarct,/ uscând noroiul de pe râtul zilei/ şi pe Arghezi-n filigranul filei/ strigându-şi patima despre agate/ în efemere piese într-un act ... // Şi iarăşi revenim în pat asim/ sub pătura cazonă ce ne frige,/ zbătându-ne ca peştii în cârlige,/ sperând că poate dincolo de apă/ un solz de fericire să găsim ... ”  
  
Dragostea este starea totală a poeziei, rafinată, spirituală, erudită: „În loc să-şi ţină ugerele la căldură,/ pline sau goale,/ cu lapte confiscat de iarbă udă/ îşi pun sânii de silicon cu iaurt ... // Se sperie de urşi hămesiţi/ şi de tunete, la timp de furtună mare/ răcesc repede dacă vine toamna brusc/ şi nu supără pe nimeni de altfel ... // Te privesc din camioanele grele/ care le duc şuierând la abator/ şi nu văd colţul de metal/ care le crapă capul ... // Nu-l văd pentru că vine de sus,/ de undeva, din aerul curat de deasupra,/ de undeva din lumea trăsnetului,/ din lumea lui Eliade unde taurii/ se împerechează cu femei gigant/ şi apele sfinte de la Varanasi sunt pline de mâl ... ”  
  
Iubirea se asociază întotdeauna suferinţei, nehotărârii, zborului, visului, dezamăgirii, ea poate proiecta individul de la extazul împlinirii, la cea mai cruntă disperare, fiind „cea mai înaltă culme a fericirii care se poate transforma în cel mai cumplit vârtej al nefericirii” (Platon) : „Ce tristă e pădurea sură,/ când se topeşte-n noi lumina,/ înţelepciunii lui Ibn-Sina/ şi sângelui venit pe gură ... // Ce caută în noi pădurea/ când se coseşte proaspăt fânul/ şi guri flămânde cată fânul,/ mamelor lumii de aiurea ... // Pădurile la singular/ îşi joacă foşnetu-n zadar ... ” 
  
Viaţa se constituie, astfel, într-o permanentă şi chinuitoare căutare a jumătăţii pierdute, dragostea devenind, în acest sens, un act de reparaţie ontologică: ,, Încep să devin invizibil,/ lumea pe stradă se uită prin mine,/ nu mă mai vede/ şi nu mă mai recunoaşte nimeni ... / Oricum, nimeni tânăr sau relativ tânăr,/ poate vreun bătrân sau vreo femeie singură/ să se mai uite cu scârbă la mine ... ”  
  
Poetul Mihai Rădoi ştie că la toate întrebările şi căutările omului răspunsurile se află, de fapt, în el însuşi: „Când plec la drum lung/ pe drum deşertic,/ cu gânduri goale şi obsesii,/ cu respiraţii şi transpiraţii fără egal,/ cu crime de iubire în piept/ mă închin pe malul opus/ şi fac mătănii la spărtura din scoarţa copacilor/ unde seva şi lumina sunt mai aproape ... ” 
  
Enunţând nuanţele iubirii, Jose Ortega y Gasset, în Notă despre iubirea curtenească, mărturiseşte: „În iubire colaborează fantezia, entuziasmul, senzualitatea, duioşia şi multe alte substanţe simple ale chimiei intime. Doza în care intră fiecare şi rangul ocupat în perspectivă totală decid aspectul pe care-l va înfăţişa sentimentul amoros”. Citind cartea poetului Mihai Rădoi, singuri veţi descoperi în poezia sa spargerea prejudecăţilor epocii dogmatice, un spirit al sentimentului iubirii deasupra legilor teologale şi multe alte taine labirintice lirice!  
  
Dintr-o altă perspectivă, poezia îi prilejuieşte creatorului statutul din ineriorul căruia îi poate aduce în faţă pe alţii, permiţându-şi plăsmuirea propriului model exterior: Murakami (romancierul), Gagarin (iubitor de stele), Panait (e vorba de scriitorul român de limbă franceză şi română, Panait Istrati, născut Gherasim Istrati), Ghiberti, Van Mander, Walpole, Dali, Vertov, Menoke Kart, Florin Piersic, Arghezi, Don Quijote, Goethe, Orfeu, Grigorescu, Kant, Socrate, Iov, Nichita Stănescu, Rilke, Longfellow, Churchill, Ştefan cel Mare, Hitler, Darwin, Titulescu, Marquez, Voltaire, Dostoievski, Raj Kapoor, Angelina Jolie, Elvis, Berlusconi, Maradona, Becali, Elţân, Maica Tereza, Ghandi, Andy Warhol, Emma, Eminescu, Mandela, Iisus, Buddha, Tiberiu, Magdalena Popa, Elga, Baudelaire, Nixon, Ilie Năstase, Ceauşescu, Beckenbauer şi multe, multe alte nume ale unor personalităţi ce oferă elemente de model sau antimodel, depinde, fiecare ce vrem să alegem, ce vrem să fim, pentru că, în orice timp şi în orice loc, a fost şi este nevoie de modele. 
  
Dacă aflarea de sine este idealul, calea acestei căutări dă măsura valorii pe care mesajul poeziei îl transmite: „L-am visat iar noaptea pe Nichita,/ încerca din nou să-mi ia iubita/ şi s-o ducă sus pe după stele,/ să o cureţe de duhuri rele ... // Am plâns greu când mi-a plecat iubita/ cu nebunul-geniu de Nichita,/ am lăsat-o neglijent să zboare/ cu dorinţe pe mâini şi pe picioare ... // Dar va scrie despre ea Nichita/ poezii pe care ea, iubita,/ le va ţine sfinte între gene/ poate şi cu lacrimile mele ... ” 
  
În spiritul consonant al liricii lui Mihai Rădoi, vă ofer spre lectură LIMBA ENGLEZĂ: ,,Până şi Ştefan cel Mare (şi Sfânt )/ a auzit de Quentin Tarrantino ... // Mi s-a spus că Maica Tereza/ plângea în hohote înainte să moară/ fiindcă nu mai avea ocazia/ să dea mâna cu Madonna şi cu David Beckham ... // E grea limba engleză,/ prea uşoară aparent şi prea comodă/ să nu fie vorbită prost ... // Poţi trăi perfect fără gramatică/ şi fără Mozart,/ doar cu pâine şi apă/ sau hamburgeri şi Pepsi-Cola, dar nu fără mantia nenorocului pe umeri ... ” 
  
Nu întâmplător m-am oprit la acest poem, din care vine spre noi un iz ironic de o rară fineţe lingvistică şi care ne ajută să înţelegem, în acelaşi timp, de ce multe titluri, fragmente de poeme sau chiar poeme întregi apar într-o altă limbă decât limba română: „Give me a pair of scissors,/ toc ut my paper scoul in the smallest of pieces,/ and fiind the final revelation.” 
  
Călătoriile în spaţiile reale şi imaginare, fertilizarea propriului univers cu al celor care i-au îmbogăţit cunoaşterea, prelungirea patriei cuvintelor şi într-un alt areal decât cel românesc, întâmplările vieţii dincolo de mările unui adevărat Don Quijote, iată, numai căteva dintre căile spre lumea artei prin care se rosteşte poetul Mihai Rădoi: ,,Spaţiul dintre geniu şi nebun, /e atât de-ngust şi de perfid,/ uneori te scoli din somn lucid,/ alte dăţi adormi carne de tun ... // Doar de soare şi oglinzi ţi-e frică/ să nu-ţi spună-n faţă Adevărul,/ simbolul înţelepciunii – mărul,/ chiar şi el de mucegai se strică ... // Don Quijote doarme-n mine calm,/ îl trezeşte doar femeia-fată,/ târfa angelă şi nepătată,/ murmure eterice de psalm ... ”  
  
Remarcăm în poezia lui Mihai Rădoi existenţa unei diversităţi de tendinţe din punct de vedere structural şi compoziţional, care evidenţiază o sensibilitate artistică aparte, care transcende graniţele reale, geografice şi culturale, eliberând creaţia de categoriile eticului şi etnicului. 
  
Exponent al valorilor autentice, un tip de atitudine şi sensibilitate, care se hrăneşte din toate timpurile şi spaţiile culturale dar, care, spiritual, trăieşte numai în prezent, creatorul volumului LUCEFERI CU BUZE ROŞII stăpâneşte, deopotrivă, fondul şi forma compoziţiei, prin evidenţierea dintre idee şi mijloacele artistice (de exemplu, cele trei strofe ale poemului DON QUIJOTE AL NEBUNILOR susţin motive lirice asupra imposibilităţii atingerii idealului, respectiv, asupra efemerităţii sentimentelor şi a condiţiei umane, antiteza între categoriile sacrului şi profanului, ale aproapelui şi departelui, paralelismul sintactic, limbajul metaforic, versificaţia). 
  
Spirit înalt, de care tot iubitorul de poezie se bucură, Mihai Rădoi se remarcă prin gravitatea expresiei, prin ideea şi talentul re-formulării rostului şi resortului liric. Cu îndrăzneală, talent şi simţ artistic e convins că nimic nu e mai presus decât Poezia. 
  
Ne alăturăm prefaţatorului cărţii, distinsul poet Theodor Răpan, şi vă spunem: „Mult noroc, deci, în Parnasul Visului, Mihai Rădoi, şi nu uita că sfinţenia lacrimei trece obligatoriu prin Poezie, pentru că deasupra Poeziei nu mai e nimic!” 
  
Prof.dr.Nicoleta Milea 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
LUCEFERI CU BUZE ROSII / Nicoleta Milea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 238, Anul I, 26 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Nicoleta Milea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicoleta Milea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!