Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Loredana Ionaş         Publicat în: Ediţia nr. 750 din 19 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Loredana IONAŞ - POETUL ION DAVIDEANU A FOST OMAGIAT DE BIHORENII SĂI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dacă ar fi trăit, Ion Davideanu ar fi împlinit, anul acesta, pe 15 ianuarie, 75 de ani. Comemorarea poetului a avut loc joi, 17 ianuarie, în sala festivă a Baroului Bihor, la care au participat poeţi şi iubitori de literatură din Oradea, prieteni şi cunoscuţi ai acestuia. Pentru început, cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere în memoria regretatului poet.  
 
Paşcu Balaci, preşedintele Cenaclului literar al Baroului Bihor, a evocat episoade interesante, inedite, din viaţa petrecută de către poetul comemorat la Nucet şi la Ştei. Prezentarea poetului şi a operei acestuia a fost făcută de Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, ştiut fiind faptul că Ion Davideanu a publicat poezii în primul număr al celei de-a treia serii a prestigioasei reviste Familia din anul 1965. Ion Davideanu s-a născut în 15 ianuarie, ziua de naştere a “Luceafărului” poeziei româneşti. S-a întâmplat ca data înmormântării sale să cadă pe 15 iunie, ziua stingerii lui Eminescu, dar această nouă coincidenţă, cu siguranţă, nu i-ar fi convenit celui dispărut, dintr-un benefic sentiment de firească umilinţă. Născut în anul 1938, în satul Cărăsău, comuna Cociuba Mare, poetul Ion Davideanu a urmat Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş, iar apoi, Şcoala Tehnică Sanitară din Oradea. A publicat volumele de versuri: Gravuri (1977), Zbor deschis (1979), Pe-o frunză din plai (1989), Reprezentările (1996), Poetul iese din sine (1997), Parodii (1997), Parole (1998), Amintiri despre Radu Enescu (proză 1998), Manuscrisul neterminat (1999), Ruginile de pe jos (2000), Singura mea lunetă (2003), Aura invizibilă (2009). A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1980.  
 
Au scris elogios despre cel dispărut: Alexandru Andriţoiu, Gheorghe Grigurcu, Alexandru Cistelecan, Eugen Barbu, Radu Enescu, Constanţa Buzea, Laurenţiu Ulici, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Ciobanu, Ioan Moldovan, Nicolae Brânda, Miron Blaga, Alexandru Sfârlea, Dimitrie Bălan, Marin Chelu etc. Pe vremea când era farmacist la Nucet, conducea un cenaclu activ în oraşul Ştei şi era nelipsit din paginile revistei "Familia", cu care a avut cea mai îndelungată colaborare şi anume din 1965 până la data dispariţiei sale. După 1990, s-a smuls cu greu din oraşul Nucet şi a cucerit, în scurt timp, cetatea Oradiei prin armele subtile ale poeziei. A fost, prin excelenţă, prototipul de scriitor autodidact şi stăruitor care, altădată, îl îndemna pe Nichita Stănescu să creadă că „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală". A slujit din toate puterile literatura română şi a obţinut rezultate remarcabile, fiind publicat în nenumărate reviste din judeţ şi din întreaga ţară, drept pentru care a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Primăriei municipiului Oradea şi Consiliului local al municipiului Oradea, în domeniul literatură, pe anul 2007.  
 
Loredana IONAŞ  
Oradea  
17 ianuarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Loredana IONAŞ - POETUL ION DAVIDEANU A FOST OMAGIAT DE BIHORENII SĂI / Loredana Ionaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 750, Anul III, 19 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Loredana Ionaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Loredana Ionaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!